ICCJ. Decizia nr. 759/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 759/2013
Dosar nr. 1506/115/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Caraş-Severin, reclamanţii M.M., J.P., C.M., B.M., A.N., G.R. şi Z.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea răspunsului emis de pârât, în calitate de ordonator principal de credite, cu privire la modul de calcul al indemnizaţiei de încadrare individuală stabilită în temeiul Legii nr. 330/2009.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au formulat contestaţie în temeiul Legii cadru nr. 330/2009 în condiţiile în care actul administrativ privind reîncadrarea acestora, în temeiul Legii nr. 330/2009 nu le-a fost comunicat, că potrivit art. 6 din Anexa a VI-a, a Legii nr. 330/2009 au dreptul la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanţei, funcţia deţinută şi vechimea în magistratură, aşa cum aceasta este prevăzută de dispoziţiile art. 86 din Legea 303/2004, conform coeficienţilor prevăzuţi în Anexa VI/I, coeficienţi care sunt stabiliţi doar în raport de vechimea în funcţie.
Au apreciat, prin raportare la dispoziţiile art. 6 din Anexa a VI- a, că vechimea în funcţie, aşa cum este prezentată de Anexa VI/I, este echivalentă cu vechimea în magistratură, aşa cum aceasta este definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004 şi la care fac expres trimitere dispoziţiile art. 6.
Totodată, reclamanţii au mai arătat că într-adevăr dispoziţiile pct. 1 din Nota la Anexa a VI-a, a Legii nr. 284/2010 stabilesc expres că vechimea în funcţie este echivalentă cu vechimea numai în funcţia de judecător, dar această prevedere nu este aplicabilă decât de la data intrării în vigoare a acestei legi şi nu retroactiv pentru perioada de aplicabilitate a Legii nr. 330/2009 şi că deşi au desfăşurat anterior numirii în funcţie activităţi de avocat, notar şi consilier juridic, care în accepţiunea dispoziţiilor menţionate constituie vechime în magistratură, nu s-a făcut aplicarea acestor dispoziţii, fapt ce a condus la stabilirea unor coeficienţi de ierarhizare necorespunzători.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Caraş-Severin.
În şedinţa publică din data de 14 octombrie 2011, intervenienţii I.B.M. şi G.R.I. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând admiterea acesteia în principiu, având în vedere că începând cu data de 01 aprilie 2011 au fost numiţi în funcţia de judecători în cadrul Judecătoriei Reşiţa, achiesând la motivele de fapt şi de drept ale cererii principale.
Tribunalul Caraş Severin, prin Sentinţa nr. 1887 din 11 noiembrie 2011, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 08 decembrie 2011.
Prin cererea precizatoare, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului ca la stabilirea indemnizaţiei de încadrare brută, respectiv a drepturilor salariale cuvenite fiecăruia dintre reclamanţi, să ia în calcul întreaga vechime juridică avută conform dispoziţiilor legale, considerând că în mod greşit la stabilirea salariilor, respectiv a încadrării în trepte de salarizare, nu s-a avut în vedere întreaga vechime juridică a lor.
Prin Sentinţa nr. 2519 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea precizată formulată de reclamanţii M.M., J.P., C.M., B.M., A.N., G.R. şi Z.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligând intimatul să ia în calcul vechimea juridică a fiecărui petent, raportat la dispoziţiile legale, în vederea stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute.
În considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea reclamanţilor, aceştia fiind nemulţumiţi de neluarea în calcul a vechimii juridice, raportat la dispoziţiile legale, în vederea stabilirii indemnizaţiei brute, constatând şi faptul că pârâtul nu a comunicat reclamanţilor modul de calcul a vechimii pentru ca aceştia să poată achiesa sau contesta datele respective.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- hotărârea Curţii de Apel Bucureşti cuprinde motive străine de natura pricinii, instanţa nefiind învestită să soluţioneze o cauză având ca obiect refuzul soluţionării unei cereri, ci modul de stabilire a drepturilor salariale ale intimaţilor – reclamanţi. Astfel, deşi întreaga motivare a hotărârii recurate se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 – Curtea reţinând că „nu este chemată să calculeze vechimea juridică a părţilor, ci să soluţioneze un refuz de comunicare/soluţionare din partea intimatului” – totuşi a obligat Ministerul Justiţiei „să ia în calcul vechimea juridică a fiecărui petent, raportat la dispoziţiile legale, în vederea stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute”, fără a preciza care sunt acele dispoziţii legale care ar fi fost încălcate sau omise de autoritatea administrativă;
- instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, admiţând acţiunea reclamanţilor, respectiv cu încălcarea art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006 care statuează că „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, de o majorare a indemnizaţiei stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizaţia de încadrare brută lunară (...)".
De asemenea, sporul de stabilitate sau de fidelitate nu se acordă pentru întreaga vechime în magistratură ori în alte funcţii juridice considerate ca vechime în magistratură pentru care se acordă spor de vechime în muncă, ci exclusiv pentru vechimea efectivă numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiţie sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.
Trimiţând la dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004, intimaţii-reclamanţi confundă condiţiile pentru acordarea dreptului solicitat cu cele prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu.
Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Analizând acele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive:
Potrivit acţiunii formulate de reclamanţi, în calitate de magistraţi, astfel cum aceasta a fost precizată, s-a solicitat instanţei anularea actului din 2011 prin care Ministerul Justiţiei a soluţionat contestaţia reclamanţilor împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale în temeiul Legii nr. 284/2010 şi Legii nr. 285/10, cu obligarea acestei autorităţi la stabilirea indemnizaţiei de încadrare brută cu luarea în calcul a întregii perioade care constituie vechime în magistratură, astfel cum aceasta este definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004.
Prin dispozitivul sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti nu a răspuns acestor capete de cerere, ci a obligat intimatul „să ia în calcul vechimea juridică a fiecărui petent, raportat la dispoziţiile legale, în vederea stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute”.
De asemenea, prin considerentele hotărârii instanţa a calificat greşit obiectul acţiunii ca fiind un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, reclamanţii neinvocând un astfel de refuz, ci solicitând soluţionarea contestaţiei lor în sensul includerii vechimii dobândite în alte funcţii juridice în calculul indemnizaţiei de încadrare lunară, respectiv a treptei de salarizare.
Procedând în acest fel, instanţa de fond nu a soluţionat fondul acţiunii, respectiv nu a analizat dacă vechimea în alte funcţii juridice trebuia să fie – sau nu - luată în calcul la stabilirea unor drepturi salariale, astfel că în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II- a Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, dispunându-se casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra fondului contestaţiei reclamanţilor privind reîncadrarea salarială în baza Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 2519 din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 755/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 768/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
