ICCJ. Decizia nr. 740/2013. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 740/2013
Dosar nr. 636/35/2011
Şedinţa publică de la 13 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 169/CA/2012-P.I. din 14 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.V., în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară-Comisariatul General, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 1543 din 17 octombrie 2011 emisă de Garda Financiară-Comisariatul General, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare, reclamantul I.V. a fost eliberat din funcţia publică de execuţie - comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară, secţia judeţeană Satu Mare, conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (5), art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 17 octombrie 2011.
Pentru a înlătura susţinerea reclamantului în sensul că decizia contestată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 coroborate cu dispoziţiile art. 76 C. muncii, instanţa de fond a apreciat că respectiva procedura a fost respectată prin preavizul de 30 de zile calendaristice ce a fost acordat reclamantului, din 23 iunie 2011, potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
Astfel, instanţa de fond reţine că, preavizul menţionat, a fost emis înainte de emiterea deciziei de eliberare din funcţie a reclamantului, cu respectarea cerinţelor art. 99 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 188/1999 Şi cu luarea în considerare şi a concediilor medicale de care a beneficiat reclamantul.
Apărarea reclamantului, în sensul necomunicată notificarea din 13 octombrie 2011, privind susţinerea examenului de testare profesională, a fost apreciată de instanţa de fond, ca fiind nejustificată în raport de faptul că pârâta Garda Financiară - Comisia Generală a transmis respectiva notificare reclamantului, însă acesta nu a ridicat-o de la oficiul poştal, după avizare, fiind restituită instituţiei pârâte, astfel că nu se poate reţine în sarcina instituţiei pârâte încălcarea prevederilor Ordinului nr. 3070 din 06 august 2011 de completare a Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2434/2011, invocate de reclamant.
Mai reţine judecătorul fondului că atâta timp cât reclamantul, deşi şi-a exprimat opţiunea pentru funcţia publică - comisar I grad profesional superior la Garda Financiară, secţia judeţeană Satu Mare, prin adresa din 01 iulie 2011, nu a înţeles să participe la testarea profesională, acest lucru reprezintă în exclusivitate opţiunea acestuia şi nu se poate reţine în sarcina pârâtei vreo încălcare a legii la emiterea deciziei de eliberare din funcţie, cu atât mai mult cu cât procesul de reorganizare desfăşurat la nivelul instituţiei era de notorietate.
DeŞi,instanţa de fond constată că în cuprinsul deciziei contestate, se face referire şi la rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011, ulterior emiterii deciziei, apreciază că acest element nu atrage nulitatea actului administrativ.
Cu privire la împrejurarea invocată de reclamant referitoare la concediul de odihnă de care ar fi beneficiat din data de 17 octombrie 2011, instanţa de fond a apreciat că potrivit prevederilor legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999, pe perioada concediului de odihnă, spre deosebire de perioada incapacităţii temporare de muncă, raportul de serviciu al funcţionarului public nu este suspendat, astfel încât concediul de odihnă nu reprezintă un impediment legal în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie.
Mai reţine instanţa de fond Şi faptul că din înscrisul depus la dosar, rezultă că cererea de concediu de odihnă, înregistrată din 14 octombrie 2011 a fost anulată, după discuţia cu dl. D. - şef serviciu personal - fapt comunicat şi reclamantului telefonic la data de 14 octombrie 2011 de către comisarul şef de secţie - Ş.I..
2.Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 169/CA/2012-P.I. din 14 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul I.V. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 pct. 9 Şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-un set de critici, astfel, formulate recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a stabilit corect situaţia de fapt Şi, pe cale de consecinţă, a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea Şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 şi urm. din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (5), art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a arătat următoarele:
- soluţia pronunţată de instanţa de fond a fost dată fără a sancţiona nerespectarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în condiţiile în care în cuprinsul deciziei nr. 1534 din 17 octombrie 2011, pârâta susţine că preavizul a fost acordat prin adresa din 23 iunie 2011 iar, ulterior, prin răspunsul la interogator, aceeaşi pârâta a menţionat faptul că adresa din 23 iunie 2011 nu reprezintă un preaviz, ci o simplă înştiinţare, situaţie în raport de care consideră recurentul că o simplă înştiinţare nu poate produce efectele juridice ale unui preaviz;
- soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu neobservarea faptului că pârâta nu a respectat dispoziţiile art. 64-65 din Legea nr. 188/1999 referitoare la susţinerea examenului de testare profesională;
- necomunicarea notificării din 13 octombrie 2011, privind perioada de susţinere a examenului de testare profesională este un alt motiv care, în opinia recurentului, atrage nulitatea deciziei de eliberare din funcţie în raport de dispoziţiile Ordinului nr. 3070 din 06 septembrie 2011 dat în completarea Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2434/2011, potrivit căruia datele de desfăşurare a examenului de testare profesională vor fi comunicate în scris funcţionarilor publici;
În acest sens arată recurentul că nu i-a fost făcută o astfel de comunicare, iar în decizia de eliberare din funcţie apare în mod eronat menţiunea că ar fi primit notificarea din 13 octombrie 2011, privind perioada de susţinere a examenului de testare profesională.
Mai susţine recurentul că în condiţiile în care decizia de eliberare din funcţie a fost emisă la data de 17 octombrie 2011, iar examenul pentru testarea profesională a fost organizat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011 nu avea cum să mai participe la un examen de testare profesională organizat ulterior eliberării sale din funcţie şi a cărei organizare nu-i fusese comunicată, ceea ce se demonstrează că se urmărea eliberarea sa din funcţie pe orice motiv.
- prima instanţă a ignorat încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. h) C. muncii raportat la art. 117 din Legea nr. 188/1999;
În acest sens recurentul arată că decizia contestată a fost emisă în perioada în care se afla în concediu legal de odihnă astfel încât este lovită de nulitate absolută.
Astfel, recurentul arată că la data de 14 octombrie 2011, a formulat o cerere prin care a solicitat aprobarea efectuării concediului de odihnă cu începere din data de 17 octombrie 2011, cerere ce a fost înregistrată din 14 octombrie 2011 şi aprobată la data de 14 octombrie 2011.
- prima instanţă a ignorat încălcarea dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în condiţiile în care decizia contestată i-a fost comunicată prin scrisoare recomandată la data de 14 noiembrie 2011, după revenirea din concediul de odihnă, deci cu încălcarea termenului de 5 zile lucrătoare;
- prima instanţă a ignorat faptul că Ordinul nr. 2253 din 23 iunie 2011 al Preşedintelui A.N.A.F. a fost suspendat şi/sau anulat prin mai multe hotărâri judecătoreşti;
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, ce atrag incidenţa dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., şi faţă de prevederile legale incidente din cuprinsul Legii nr. 554/2004 dar şi ale materiei supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Recurentul a supus controlului instanţei de contencios administrativ decizia nr. 1534 din 17 octombrie 2011 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General, prin care a fost eliberat din funcţia publică teritorială de execuţie, comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară, secţia judeţeană Satu Mare, începând cu data de 17 octombrie 2011, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare.
Decizia de eliberare din funcţie a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (5), art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii, reflectă o analiză superficială şi o înlăturare nemotivată şi fără suport probator a unor apărări formulate de recurent, esenţiale pentru dezlegarea raportului juridic litigios, a astfel de atitudine echivalând cu o necercetare judecătorească efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin al uneia dintre părţi.
În acest context, Înalta Curte subliniază că în virtutea principiului aflării adevărului, al rolului activ al instanţei în vederea stabilirii corecte a faptelor şi a aplicării corecte a legii, cercetarea fondului semnifică o cercetare amănunţită a tuturor probelor necesare stabilirii situaţiei de fapt şi a soluţionării cauzei, prin verificarea punctuală a acestora prin raportare la susţinerile părţilor litigante.
Totodată, se impune a fi amintit faptul că, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor , argumentelor şi elementelor probatorii.
Înalta Curte constată că în prezenta cauză, motivarea instanţei de fond, nu este de natură a respecta exigenţele unui proces echitabil, în condiţiile în care constă, într-o expunere teoretică şi formală a normelor legale incidente în cauză prin raportare la o situaţie de fapt contestabilă cel puţin din perspectiva unor apărări cu efect direct asupra aplicării corectă a normelor pertinente din legislaţia privind funcţia publică .
Relevant, în acest sens, este faptul că în considerentele sentinţei recurate judecătorul fondului, se limitează la a aprecia ca referirile, în cuprinsul deciziei contestate, la rezultatele unui examen desfăşurat la o dată ulterioară emiterii respectivului act administrativ, nu atrage nulitatea actului administrativ supus controlului judecătoresc, fără însă a motiva respectiva apreciere, aspect de natură a prejudicia dreptul la apărare al recurentului.
În condiţiile în care motivul eliberării din funcţia publică a fost reorganizarea instituţiei publice iar temeiul de drept art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, judecătorul fondului avea obligaţia de a verifica legalitatea deciziei contestate prin prisma tuturor apărărilor recurentului referitoare la derularea procedurii administrative finalizate prin emiterea deciziei de eliberare din funcţia publică şi să expună în considerentele hotărârii motivele pentru care a înţeles să înlăture apărările formulate, atât pentru a respecta drepturile procesuale ale părţilor litigante dar şi pentru a asigura instanţei de recurs posibilitatea efectuării unui control judiciar deplin.
În condiţiile în care în motivarea actului administrativ contestat, emis la data de 17 octombrie 2010, se face referire expresă la rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011, consemnate în raportul final din 2011 al Comisiei de examinare, ca şi etapă obligatorie în procedura de selecţie a personalului afectat de restructurarea instituţiei publice intimate, judecătorul fondului era obligat să pună în discuţia părţilor litigante şi să clarifice respectiva neconcordanţă, inclusiv prin administrarea unor noi probe, şi numai ulterior să conchidă motivat asupra temeiniciei/netemeinicii respectivei apărări.
Acest lucru era cu atât mai mult necesar cu cât intimata prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond a susţinut temeinicia şi legalitatea deciziei de eliberare din funcţie din 17 octombrie 2011 şi prin prisma faptului că recurentul nu şi-a exprimat opţiunea de a participa la testarea profesională, având drept consecinţă neprezentarea la examenul desfăşurat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011 iar în cuprinsul raportului final al examenului de testare profesională organizat în perioada 18-20 octombrie 2011, din 20 octombrie 2011 apare consemnat faptul că recurentul a fost declarat respins ca efect al neprezentării la examen, rezultatele fiind afişate la data de 19 octombrie 2011. Totodată, prezintă relevanţă şi faptul că din cuprinsul notificării din 13 octombrie 2011 rezultă că recurentul se putea prezenta direct la examenul de testare profesională organizat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011, fără a fi necesar a-şi exprima voinţa în acest sens, prin depunerea unei opţiuni în prealabil.
Aşadar, eliberarea din funcţia publică a recurentului printr-un act administrativ emis la data de 17 octombrie 2011, prin raportare apriorică la rezultatele unui examen desfăşurat la data de 18 octombrie 2011, făcute publice prin afişare în data de 19 octombrie 2011, ridică cel puţin dubii asupra legalităţii respectivului act administrativ, contestat în prezenta cauză, ceea ce impune pentru judecătorul fondului obligaţia clarificării legalităţii raportului juridic dedus judecăţii sub acest aspect.
Totodată, Înalta Curte mai constată şi faptul că judecătorul fondului şi-a însuşit, fără suport probator integral susţinerile intimatei referitoare la anularea cererii de concediu de odihnă, înregistrată din 14 octombrie 2011, după o discuţie telefonică purtată la data de 14 octombrie 2011, şi implicit fără motivare susţinerea că concediul de odihnă nu reprezintă un impediment legal în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie, ceea ce nu poate fi acceptat din perspectiva respectării garanţiilor procesului echitabil, în sensul art. 6 din CEDO.
În aceste condiţii, recurentului i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
În raport de cele mai sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunţată în cauză, se va dispune, aşadar, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi a prevederilor art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 din C. proc. civ., admiterea recursului declarat de I.V., casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, care va avea în vedere la soluţionarea cauzei Şi restul criticilor expuse în cererea de recurs, a cărei analiză nu s-a mai impus faţă de aspectele de nelegalitate care au condus la desfiinţarea hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.V. împotriva sentinţei nr. 169/CA/2012-PI din 14 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 72/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 75/2013. Contencios → |
|---|
