ICCJ. Decizia nr. 7806/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7806/2013

Dosar nr. 4154/1/2013

Şedinţa publică de la 17 decembrie 2013

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta O.A.C. a solicitat anularea Hotărârii nr. 784 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea sa de valorificare a rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie, desfăşurat în data de 3 martie 2013.

În motivarea cererii întemeiată pe prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificări, contestatoarea a arătat că a participat la concurs cu intenţia de a promova, din funcţia de judecător deţinută la Tribunalul Maramureş, în cea de judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, obţinând media 8,950. Din lipsa posturilor vacante la instanţa pentru care a optat a promova, cererea sa de valorificare a fost amânată pentru şedinţa din 27 iunie 2013, când a fost respinsă cu aceeaşi motivare.

Contestatoarea a susţinut că pe ordinea de zi din data de 27 iunie 2013 a fost înscrisă, şi ulterior aprobată, cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a d-nei B.E.L., judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, aceasta fiind eliberată din funcţie prin decret prezidenţial în data de 30 iulie 2013.

În aceste condiţii, în opinia contestatoarei, dacă vacantarea unui post de execuţie la instanţa unde s-a solicitat promovarea are valoare de iminenţă şi se realizează efectiv până la data la care a fost dispusă promovarea pentru ceilalţi candidaţi, ale căror cereri au fost admise, se impune a fi admisă şi o cerere de valorificare soluţionată anterior vacantării acelui post de execuţie.

2. Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

Intimatul a susţinut, în esenţă, că nu există motive de nelegalitate a hotărârii atacate, în condiţiile în care termenul de 3 luni privind valorificarea rezultatelor s-a împlinit la data de 21 iunie 2013 iar în speţă, conform datelor existente la nivelul Direcţiei resurse umane şi organizare, precum şi celor comunicate de conducerea instanţei, la Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nu existau posturi de execuţie vacante sau posturi care urmau sa devină vacante cu o dată ulterioară expirării termenului de valorificare ca urmare a unor măsuri dispuse în interiorul termenului de valorificare.

A mai arătat intimatul că măsura înaintării propunerii de eliberare din funcţie, prin pensionare, a d-nei B.E.L., judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost dispusă ulterior expirării termenului de valorificare, că data eliberării din funcţie este, de asemenea, ulterioară, şi astfel postul devenit vacant nu putea fi folosit de contestator în procedura de valorificare a rezultatelor obţinute la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 3 martie 2013.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei formulate în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

Prin Hotărârea nr. 784 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre ce formează obiectul prezentei contestaţii, a fost respinsă cererea de valorificare a rezultatului obţinut la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie din data de 3 martie 2013, formulată de doamna O.A.C., judecător la Tribunalul Maramureş, pe motivul lipsei posturilor de execuţie de judecător vacante la această instanţă.

Actele dosarului atestă că doamna O.A.C. este judecător la Tribunalul Maramureş şi, în această calitate, s-a înscris la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie vacante organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 3 martie 2013, opţiunea în scris fiind de promovare la Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal a fost scos la concurs 1 post, iar potrivit rezultatelor finale ale concursului, validate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 21 martie 2013, doamna judecător O.A.C. s-a clasat pe poziţia a 3-a, obţinând media generală 8,950, fără posibilitatea de a fi promovată.

Prin cererea înregistrată sub nr. 7331/1154/DRUO/16116/ST/2013, doamna judecător O.A.C. a solicitat promovarea într-o funcţie de execuţie la Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin valorificarea rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 3 martie 2013.

Raportat la situaţia de fapt astfel reţinută şi faţă de prevederile art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare potrivit cu care „Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 3 luni de la data validării concursului ", Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte concursul din 3 martie 2013, pentru care rezultatele finale au fost validate la data de 21 martie 2013, termenul de 3 luni privind valorificarea rezultatelor s-a împlinit la data de 21 iunie 2013.

Contrar susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte apreciază că nu este afectată de viciul nelegalităţii hotărârea de Plen CSM atacată, emisă la o dată ulterioară expirării termenului de valorificare a rezultatelor obţinute la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 3 martie 2013, în condiţiile în care soluţia adoptată de autoritatea intimată s-a fundamentat pe situaţia posturilor vacante sau care urmau a se vacanta ca rezultat al unor măsuri dispuse până la data de 21 iunie 2013, la instanţele la care se solicită promovarea.

Aşa fiind, postul devenit vacant urmare a eliberării din funcţie, prin pensionare, a d-nei judecător B.E.L., nu putea fi luat în calcul şi deci nici avut în vedere, în soluţionarea cererii contestatoarei, întrucât toate măsurile luate în acest sens au fost dispuse ulterior expirării termenului de valorificare. În mod efectiv, doamna judecător B.E.L. a fost eliberată din funcţie prin pensionare, prin Decretul Preşedintelui României, nr. 709 din 30 iulie 2013, publicat în M. Of. al României nr. 481 din 1 august 2013.

Drept urmare, hotărârea de Plen adoptată anterior, la 27 iunie 2013 nu poate fi apreciată ca nelegală, câtă vreme, la acel moment, data vacantării postului, chiar dacă urmare pensionării, era necunoscută cu precizie şi oricum în afara termenului de 3 luni de valorificare.

Pe baza considerentelor anterior detaliate, apreciind că nu există motive de nelegalitate a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 784 din 27 iunie 2013, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulată de doamna judecător O.A.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia formulată de O.A.C. împotriva Hotărârii nr. 784 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7806/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond