ICCJ. Decizia nr. 7792/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7792/2013
Dosar nr. 8600/2/2011
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii E.C. şi E.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Finanţelor Publice, BRD G.S.G. SA şi CEC B. SA, pronunţarea unei hotărâri prin care pârâtul Ministrul Finanţelor Publice să fie obligat să emită un titlu de stat de valoare nominală individuală egală cu valoarea despăgubirii ce li se cuvine pentru sumele de bani depuse în vederea achiziţionării unui autoturism marca XX, urmând ca titlul de stat să fie emis pe numele BRD G.S.G. SA sau al CB SA, să fie nenegociabil, nepurtător de dobândă şi cu scadenţa la 6 luni de la data emiterii, iar odată cu emiterea titlului de stat BRD G.S.G. SA sau CB SA să înregistreze în contul deschis pe numele reclamanţilor obligaţia de plată la scadenţă a sumei reprezentând valoarea nominală individuală a titlului de stat.
Au mai solicitat ca în cuprinsul ordinului pe care pârâtul Ministrul Finanţelor Publice va fi obligat să-l emită să se prevadă că la data scadenţei emisiunii titlului de stat se va proceda la răscumpărarea acestuia, iar sursele ce vor fi utilizate pentru răscumpărarea la scadenţă a titlului de stat vor fi asigurate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind datoria publică, să se prevadă că stingerea obligaţiei de plată se va face prin alimentarea contului reclamanţilor de la BRD sau CB, în prima zi bancară imediat următoare datei scadenţei titlului de stat, cu suma reprezentând valoarea individuală a despăgubirii, să se prevadă de asemenea că, începând cu prima zi bancară imediat următoare datei scadenţei titlului de stat, BRD G.S.G. SA sau CB SA va pune la dispoziţia reclamanţilor suma cuvenită cu titlu de despăgubire. Reclamanţii au solicitat şi obligarea tuturor pârâţilor să procedeze la calculul şi indexarea sumei de bani care li se cuvine cu titlu de despăgubire.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în 1987 au depus la CEC suma de 70.000 RON în vederea achiziţionării unui autoturism XX, iar în 1991 au transferat suma respectivă la BRD, unde au mai depus 35.000 RON ca avans pentru autoturism, însă datorită inflaţiei galopante nu şi-au mai permis accesarea unui credit.
Au susţinut că cererea lor este îndreptăţită în condiţiile în care prin O.U.G. nr. 156/2007 s-au stabilit despăgubiri pentru deponenţii care şi-au păstrat sumele la CEC, despăgubiri acordate la data de 30 octombrie 2008, a doua zi fiind adoptată Legea nr. 232/2008 prin care ordonanţa a fost aprobată cu modificări, incluzându-se în sfera celor îndreptăţiţi la despăgubiri şi cei care şi-au transferat sumele la BRD.
Pârâta CB SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de împrejurarea că reclamanţii şi-au transferat depunerile de la CEC la BRD.
La rândul său, pârâta BRD SA a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilitatea capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu aceasta, motivat de faptul că unitatea bancară nu este o autoritate publică în sensul Legii nr. 554/2004, astfel că nu poate sta într-un litigiu de contencios administrativ, dar şi faţă de împrejurarea că prin O.U.G. nr. 156/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2008 nu s-a stabilit nici o obligaţie în sarcina băncii.
Pârâta a invocat şi excepţia prematurităţii capetelor de cerere privind obligarea băncii la înregistrarea obligaţiei de plată, alimentarea contului, punerea la dispoziţie a unor sume de bani, faţă de împrejurarea că toate aceste drepturi pretinse sunt supuse condiţiei emiterii titlurilor de stat de către Ministerul Finanţelor Publice, nefiind corespunzătoare unor obligaţii exigibile ale BRD.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la data de 6 ianuarie 2012, reclamanţii au subliniat că are calitatea de pârât în cauză Ministrul Finanţelor Publice, în calitate de conducător al autorităţii publice centrale, iar nu Ministerul Finanţelor Publice, şi au invocat, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 156/2007.
Curtea de Apel Bucureşti a invocat din oficiu lipsa calităţii procesuale pasive a Ministrului Finanţelor Publice.
Prin Sentinţa civilă nr. 1797 din 13 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Finanţelor Publice invocată din oficiu; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor BRD G.S.G. SA şi CB SA, invocată de acestea prin întâmpinări şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii E.C. şi E.E., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, mai întâi, evocând dispoziţiile Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor şi ale legislaţiei secundare adoptate în temeiul acestei legi, precum şi ale art. 4 din O.U.G. nr. 156/2007, că miniştrii exercită o funcţie de demnitate publică, nefiind ei înşişi autorităţi publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel că în contencios administrativ au calitate procesuală pasivă ministerele, iar nu miniştrii, care pot fi chemaţi în judecată personal doar atunci când se solicită plata unor despăgubiri, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, ceea ce nu este cazul în speţă, obiectul acţiunii fiind obligarea Ministrului Finanţelor Publice să emită un act administrativ, cerere care nu poate fi formulată decât în contradictoriu cu autoritatea publică, respectiv Ministerul Finanţelor Publice.
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtelor unităţi bancare, prima instanţă a reţinut că prin O.U.G. nr. 156/2007 s-a prevăzut dreptul la despăgubiri al persoanelor care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme, cu condiţia ca depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale CEC, să nu aibă afectat soldul iniţial; că art. 2 din ordonanţă prevede în mod expres valoarea totală a despăgubirii, de 759.784.177,26 RON, şi faptul că aceasta reprezintă „cumulul despăgubirilor calculate de CEC - SA prin indexarea, de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente în cele 37.462 de depozite constituite conform art. 1, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de CEC - SA pe perioada în care a fost acordată” şi că prin Legea nr. 232/2008, ordonanţa a fost adoptată cu modificări, în sensul că s-a extins sfera beneficiarilor despăgubirilor şi la acele persoane care după 22 decembrie 1989 au transferat depozitele constituite la CEC în conturile BRD SA, cu aceeaşi condiţie, a neafectării soldului iniţial.
A mai reţinut Curtea că prin legea de aprobare a ordonanţei şi nici prin actele normative ulterioare nu a fost însă majorat cuantumul despăgubirilor şi nu s-au adoptat dispoziţii care să reglementeze efectiv despăgubirea titularilor de depozite la BRD, fiind evident că ordonanţa, în forma iniţială, a avut în vedere exclusiv despăgubirea celor 37.462 de deponenţi ale căror depozite, existente în conturile CEC, nu aveau afectat soldul iniţial.
Raportat la acest cadru legal şi situaţia de fapt din speţă, Curtea a apreciat că pârâta CB SA nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât reclamanţii şi-au transferat depozitul la BRD SA., iar, pe de altă parte, în ceea ce o priveşte pe pârâta BRD G.S.G. SA, dispoziţiile O.U.G. nr. 156/2007, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 232/2008, nu impun nici o obligaţie în sarcina acestei unităţi bancare, nefiind reglementat pe cale legislativă modul de acordare a despăgubirilor respective.
În aceste condiţii, instanţa nu se poate substitui legislativului, fără a depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti.
De asemenea, prima instanţă a mai apreciat că faţă de lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Finanţelor Publice, nici prezenţa pârâtelor unităţi bancare nu se mai justifică în litigiul de contencios administrativ declanşat de reclamanţi, pretenţiile formulate în contradictoriu cu CB SA şi BRD G.S.G. SA având caracter accesoriu faţă de cererea principală de obligare a ministrului la emiterea actului administrativ.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1797 din 13 martie 2012 au declarat recurs reclamanţii E.C. şi E.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului reclamanţii au arătat, în esenţă, următoarele:
În mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.
Criticile aduse vizează faptul că, pentru a se ajunge la obţinerea despăgubirii, este necesară emiterea unui titlu de stat.
Emiterea unui titlu de stat trebuie să aibă la bază o manifestare de voinţă din partea reprezentantului autorităţii publice cu atribuţii în domeniul respectiv, în cazul de faţă Ministrul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.
Ministerul finanţelor publice, nu poate, în sine, să emită un act administrativ, ci doar ministrul în domeniul respectiv, ce are calitatea de reprezentant al autorităţii publice centrale şi competenţa de a emite astfel de acte.
Or, potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001, „în exercitarea atribuţiilor ce îi revin ministrul emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii", acestea fiind acte administrative unilaterale ce pot avea caracter individual sau colectiv.
În situaţia în care ministrul emite un ordin, dacă una sau mai multe persoane fizice şi/sau juridice, se consideră vătămate în drepturile şi interesele lor legitime, vor chema în judecată emitentul actului.
Dacă s-ar îmbrăţişa opinia Curţii de Apel Bucureşti, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect anularea unei autorizaţii de construire - în antetul căreia întotdeauna apare Primăria "X", cel care ar avea calitate procesual pasivă nu ar trebui să fie primarul care a eliberat autorizaţia, ci Primăria "X".
În mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC CB SA.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 156/2007, adoptată cu modificări, „întreaga responsabilitate pentru realitatea şi corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor, precum şi pentru ducerea la îndeplinire a acţiunii de despăgubire efectivă a persoanelor fizice beneficiare ale acestora, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, revine CEC - SA.”
Prin prisma adagiului latin ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus, întreaga responsabilitate pentru corectitudinea sumelor de bani reprezentând şi despăgubirea reclamanţilor E., revine tot CB.
În mod evident este aşa, deoarece după adoptarea cu modificări a O.U.G. nr. 156/2007, art. 1 alin. (1) are următorul conţinut: „Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume CEC - SA, precum şi cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile BRD - SA, în vederea achiziţionării de autoturisme, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale CEC - SA, respectiv ale BRD - SA, îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial”, celelalte articole ramând neschimbate.
Aşadar, întreaga responsabilitate revine CB S.A., în virtutea legii.
În mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei BRD G.S.G. SA.
Sumele de bani depuse de reclamanţii E., în vederea achiziţionării unui autoturism XX (cauza raportului juridic obligaţional), se află într-un depozit existent într-un cont active de la pârâtul BRD care îndeplineşte condiţia neafectării soldului iniţial. Cu referire la acest aspect, trebuie analizată Adresa nr. 1656 din 24 martie 2009 emisă de pârâta BRD, depusă odată cu cererea de chemare în judecată, cât şi menţiunea făcută de aceeaşi pârâtă în cuprinsul întâmpinării, la fila 6 menţionând că "reclamanţii E.C. şi E.E. sunt înscrişi ca potenţiali beneficiari ai despăgubirii ce va fi acordată de către MFP cu suma de 10.842,45 RON".
În ceea ce priveşte încălcarea art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul încălcării dreptului de acces la o instanţă.
Potrivit O.U.G. nr. 156/2007, "actorii" acestui act normativ sunt, pe de o parte, cei care acţionează la calcularea despăgubirii şi emiterea actului de dispoziţie privind acordarea despăgubirii, iar pe de altă parte, cei îndreptăţiţi la despăgubire - deponenţii CEC şi cei de la BRD, aceştia din urmă, după ce şi-au transferat sumele de bani depuse iniţial la CEC.
După cum rezultă din motivarea Curţii de Apel, reclamanţii, nu se pot judeca cu nimeni pentru a putea obţine despăgubirea la care au dreptul, despăgubire ce se circumscrie noţiunii de "bun" în sensul CEDO.
Că sunt îndeplinite condiţiile pentru a putea fi despăgubiţi rezultă şi din cuprinsul Adresei nr. 1656 din 24 martie 2009 emisă de pârâta BRD depusă odată cu cererea de chemare în judecată, cât şi menţiunea făcută de aceeaşi pârâtă în cuprinsul întâmpinării, la fila 6 menţinând că "reclamanţii E.C. şi E.E. sunt înscrişi ca potenţiali beneficiari ai despăgubirii ce va fi acordată de către MFP cu suma de 10.842,45 RON".
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul clarităţii şi prezivibilităţii normelor juridice.
Dispoziţiile O.U.G. nr. 156/2007 contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil în ce priveşte componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea normelor juridice, pentru următoarele considerente:
Astfel, în forma iniţială, sfera de cuprindere a celor îndreptăţiţi la despăgubire era reglementată prin art. 1 din O.U.G. nr. 156/2007 publicată în M. Of. nr. 883 din 21 decembrie 2007 - „Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC - SA în vederea achiziţionării de autoturisme au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active, îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial”.
Ulterior, urmare aprobării cu modificări prin Legea nr. 232/2008 publicată în M. Of. nr. 750 din 6 noiembrie 2008, art. 1 din O.U.G. nr. 156/2007 a mărit sfera de cuprindere a celor îndreptăţiţi la despăgubire, în sensul că „Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC - SA, precum şi cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare - BRD - SA, în vederea achiziţionării de autoturisme, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale CEC - SA, respectiv ale BRD - SA, îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial".
De asemenea, a fost introdus art. 11, potrivit căruia "De prevederile art. 1 beneficiază şi persoanele fizice care după 22 decembrie 1989 şi-au transferat depunerile existente la Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC - SA în vederea achiziţionării de autoturisme, la Banca Română pentru Dezvoltare - BRD - SA cu acelaşi scop, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2)".
Din cauza înţelesului echivoc, O.U.G. nr. 156/2007, aprobată cu modificări, nu respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate pe care trebuie să le conţină orice dispoziţie normativă.
Astfel, O.U.G. nr. 156/2007 aprobată cu modificări, nu instituie reperele şi graniţele înlăuntrul cărora justiţiabilul - deponent care şi-a transferat sumele de bani la CEC la BRD, poate apela la serviciul public al justiţiei pentru a se putea obţine, prin coerciţie, despăgubirea care i se cuvine, dacă îndeplineşte cerinţele impuse de art. 11 din textul ordonanţei.
În aceste condiţii, nu se poate constata decât faptul că - fără a nega utilitatea criteriilor instituite de art. 1 din O.U.G. nr. 156/2007 aprobată cu modificări - acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza O.U.G. nr. 156/2007 ca fiind un act normativ clar şi previzibil în privinţa persoanelor care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile BRD - SA, sub aspectul momentului de la care se porneşte şi a modalităţii de calculare şi obţinere a despăgubirii.
Or, principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, parag. 109, şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei, parag. 70).
Recursul este nefondat.
Înalta Curte constată că prima instanţă a respins acţiunea reclamanţilor E.C. şi E.E. îndreptată împotriva pârâtului Ministrul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
În cadrul litigiilor de contencios administrativ, posedă calitatea procesuală pasivă autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat sau autoritatea publică ce refuză în mod nejustificat soluţionarea unei cereri ori nu o soluţionează în termenul legal.
Acest lucru se degajă neechivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată …” . De asemenea, la aceeaşi concluzie conduce examinarea dispoziţiilor art. 13 din actul normativ precitat, care se referă la regimul citării şi la documentele ce pot fi solicitate autorităţii publice pârâte în cadrul litigiului de contencios administrativ, care fac referire expresă la autoritatea publică.
Înalta Curte observă că miniştrii au calitatea de conducători ai ministerelor, iar din această postură răspund de întreaga activitate a acestor organe centrale de specialitate în faţa Guvernului, precum şi, în calitate de membri ai Guvernului, în faţa Parlamentului. Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice, precum şi în justiţie. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, miniştrii emit ordine şi instrucţiuni în condiţiile legii, însă cu toate acestea, ei acţionează din postura de semnatari, şi nu de emitenţi ai actelor infralegislative amintite, această calitate revenind autorităţii publice pe care o reprezintă (ministerul).
În conformitate cu prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 156/2007 emisiunea şi răscumpărarea titlurilor de stat este o obligaţie ce incumbă Ministerului Economiei şi Finanţelor, astfel că numai această autoritate publică poate sta, în calitate de pârât, într-un litigiu de contencios administrativ, pentru a fi obligată să emită actul administrativ de acordare a despăgubirilor solicitat de către reclamanţii din prezenta cauză.
Semnatarul unui act administrativ, cum este cazul ministrului chemat în judecată în prezenta cauză, nu poate sta ca pârât într-un litigiu de contencios administrativ, decât în condiţiile prescrise de art. 16 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Textul amintit prevede următoarele: „(1) Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.
(2) Persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.”
Având ca reper dispoziţia legală precitată, rezultă cu evidenţă că răspunderea semnatarului actului infralegislativ, în speţă, a ministrului, este derivată din atribuţiile de conducere pe care le exercită şi acesta poate sta în proces ca pârât numai alături de autoritatea publică emitentă a acelui act, numai în subsidiar şi numai în ipoteza în care au fost solicitate despăgubiri, urmând a răspunde în solidar alături de acea autoritate publică.
Or, reclamanţii E.C. şi E.E. au insistat în cadrul litigiului că înţeleg să se judece doar cu ministrul, nu şi cu ministerul de resort, astfel încât în mod corect prima instanţă a respins acţiunea pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Înalta Curte constată că, de asemenea, este corectă şi soluţia de respingere a acţiunii pentru lipsă de calitate procesuală pasivă a pârâtelor BRD G.S.G. S.A. şi S.C. CB S.A.
Indiferent de atribuţiile cu care au fost învestite aceste entităţi bancare, în privinţa gestionării sumelor ce urmează a fi acordate cu titlu de despăgubiri, inclusiv în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru realitatea şi corectitudinea acestor sume, nu pot sta ca pârâţi într-un litigiu de contencios administrativ, singure, în lipsa Ministerului Finanţelor Publice, autoritatea publică căreia îi revine sarcina emiterii actelor administrative de acordare a despăgubirilor.
Nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea de către prima instanţă a dreptului de acces la justiţie, aşa cum este consacrat în art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Contrar celor susţinute în recurs, din motivarea Curţii de Apel Bucureşti nu rezultă că reclamanţii din prezenta cauză nu ar avea cu cine să se judece în contradictoriu pentru a obţine despăgubirile ce li se cuvin. Dimpotrivă, din sentinţa recurată rezultă explicit că aceştia ar fi trebuit să acţioneze în judecată Ministerul Finanţelor Publice, iar nu ministrul, care nu este decât conducătorul respectivei autorităţi publice. Înalta Curte împărtăşeşte pe deplin opinia judecătorului fondului, Ministerul Finanţelor Publice fiind autoritatea dotată cu puterea juridică de a emite acte infralegislative (titluri de stat) în vederea acordării despăgubirilor ce se cuvin pentru sumele de bani depuse în vederea achiziţionării autoturismelor marca „XX”, anterior anului 1989.
Faptul că reclamanţii din prezenta cauză, contrar prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, nu au chemat în judecată autoritatea publică ce posedă competenţa de a emite titluri de stat, este culpa exclusivă a acestora, ceea ce a condus la respingerea acţiunii în contencios administrativ, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, şi nu poate fi considerat că li s-ar fi interzis accesul la o instanţă de judecată.
În ceea ce priveşte critica dezvoltată de către recurenţi la pct. V din Memoriul de recurs, aceasta nu poate fi examinată de către instanţă, astfel cum solicită reclamanţii, prin prisma dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, având în vedere că acţiunea a fost respinsă pe excepţie, reţinându-se nerespectarea condiţiilor de admisibilitate a acţiunilor în contencios administrativ, aşa încât examinarea, în acest context, a oricăror alte argumente cum sunt cele dezvoltate de recurenţi cu privire la imprecizia unor reglementări normative, devine inutilă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii E.C. şi E.E. împotriva Sentinţei civile nr. 1797 din 13 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7788/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7797/2013. Contencios → |
|---|
