ICCJ. Decizia nr. 832/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 832/2013
Dosar nr. 427/222/2012
Şedinţa de la 15 februarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată sub nr. 427/222/2012 la data de 07 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Dorohoi, secţia civilă, contestatorul O.C.I., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – D.G.F.P.B., a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IV/6031 din 17 ianuarie 2012 şi a tuturor actelor subsecvente acesteia.
2.Hotărârea Judecătoriei
Prin sentinţa nr. 1459 din 14 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Dorohoi a fost declinată competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe contestatorul O.C.I. în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – D.G.F.P.B., în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa a reţinut că la data de 17 ianuarie 2012 A.N.A.F. prin D.G.F.P.B. a emis decizia de instituire a unor măsuri asiguratorii, ce a fost înregistrată sub nr. IV/6031 din aceeaşi dată. Judecătoria a reţinut că potrivit art. 3 C. proc. civ., Curţile de Apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale şi că raportul juridic dedus judecăţii priveşte un act al administraţiei publice, motiv pentru care competenţa revine Curţii de Apel Suceava.
3. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 290 din 1 octombrie 2012 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava în soluţionarea contestaţiei la executare formulată de O.C.I., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F., D.G.F.P.B. şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Dorohoi.
Instanţa a suspendat procedura de soluţionare a cauzei şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea care formează obiectul dosarului nr. 427/222/2012 reclamantul a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IV 6031 din 17 ianuarie 2012 emisă de pârâtă, conform art. 129 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Prin cererea care formează obiectul dosarului nr. 580/222/2012 (conexat la dosarul nr. 427/222/2012) reclamantul a solicitat anularea măsurilor de executare silită dispuse în baza adresei de înfiinţare a popririi asiguratorii nr. 1002 din 27 ianuarie 2012, invocându-se aceleaşi dispoziţii legale.
Curtea de Apel a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. fisc. „măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător”, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 172 C. proc. fisc. „persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.”
Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 172 alin. (4) (fostul art. 169 alin. (4)) C. proc. fisc., a reţinut Curtea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia nr. XIV/2007 dată într-un recurs în interesul legii şi a fost stabilit că „judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”
Având în vedere faptul că deciziile pronunţate în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt obligatorii pentru instanţe, de la data publicării lor în M. Of. al României, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cererilor formulate de reclamant în favoarea Judecătoriei Dorohoi.
Instanţa a constatat că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dorohoi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a constatat că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece acelaşi litigiu.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IV/6031 din 17 ianuarie 2012 şi a tuturor actelor subsecvente acesteia.
Potrivit art. 172 alin. (1) (fost 169) C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană interesată poate face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum şi împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol, "Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acesta nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".
Înalta Curte reţine că în reglementarea competenţei şi a modului de soluţionare, în cuprinsul alin. (4) al aceluiaşi articol C. proc. fisc. s-a prevăzut: "Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă."
În lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., în care se precizează că: "Unde prezentul cod nu dispune se aplică dispoziţiile Codului de procedură civilă."
Or, potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., "Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută", iar "Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare".
Din coroborarea acestor dispoziţii cu prevederea de la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel", fiind evident că este competentă să judece, atât contestaţia la executarea propriu-zisă, cât şi contestaţia la titlu, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea.
Înalta Curte reţine că în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrative fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 şi, respectiv, în titlul IX C. proc. fisc., care sunt aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecăţii şi care formează obiectul conflictului de competenţă în favoarea Judecătoriei Dorohoi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul O.C.I. şi pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P.B. în favoarea Judecătoriei Dorohoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 831/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 925/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
