ICCJ. Decizia nr. 926/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 926/2013
Dosar nr. 4919/2/2011
Şedinţa publică de la 19 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 6 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, a admis cererea formulată de reclamanta C.Z.A., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S. şi a anulat în parte nota nr. 48259 din 14 octombrie 2010 emisă de pârât, în privinţa reclamantei
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S. , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deşi recurentul-reclamant a fost citat cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei şi timbru judiciar 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila 13 a dosarului, acesta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Anulează recursul declarat de M.E.N. (fost M.E.C.T.S.) împotriva sentinţei civile nr. 23 din 6 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 925/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 927/2013. Contencios. Anulare act... → |
---|