ICCJ. Decizia nr. 933/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 933/2013
Dosar nr. 223/64/2011
Şedinţa publică de la 19 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantele B.(A.)G.L.D., B.N.M.M., T.(B.)I.M.M. şi V.(I.)A.E., au chemat în judecată pârâta Universitatea ”S.H.” Bucureşti, solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la eliberarea diplomelor de licenţă şi a suplimentelor la diplomă, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 până la eliberarea actelor de studii respective.
În motivarea cererii reclamantele au arătat că au urmat cursurile Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică ale Universităţii S.H. în perioada 2006-2009, susţinând şi promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009.
Ca atare, universitatea pârâtă a eliberat adeverinţele din 09 iulie 2009, valabile 12 luni, prin care le-a atestat titlul de licenţiat în drept.
Potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 2284/2007, la împlinirea termenului de valabilitate a adeverinţei reclamantele au solicitat conducerii Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti eliberarea diplomei, dar cererea acestora nu a fost soluţionată favorabil. În baza art. 20 alin. (1) din Regulamentul susmenţionat, reclamantele au solicitat, prin cererile din 13 octombrie 2010, rectorului universităţii pârâte, eliberarea diplomelor de licenţă şi a suplimentelor la diplomă, însă nu au primit niciun răspuns la această solicitare. Pe baza adeverinţelor eliberate de universitatea pârâtă, reclamantele susţin că au fost promovate în funcţie ca grefiere cu studii superioare, astfel că adeverinţele de absolvire au produs efecte juridice similare diplomelor pe care le substituie în mod provizoriu.
Reclamantele au mai arătat că, începând cu momentul înscrierii la facultatea din cadrul Universităţii S.H. pârâte şi până la absolvirea acesteia, şi-au îndeplinit toate obligaţiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta şi Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor, în sensul că şi-au plătit taxele de studii şi au susţinut şi promovat toate examenele, inclusiv examenul de licenţa. În aceste condiţii, potrivit şi Metodologiei organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum şi art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 2284/2007, pârâta era obligată să elibereze pentru reclamante actele de studii completate.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile legale faţă de reclamante în sensul emiterii adeverinţelor de studiu şi a făcut demersurile legale către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor anului 2009, pentru a putea lansa comandă către R. SA de tipărire a respectivelor documente. Astfel, solicitările către minister fost formulate prin adresele din 25 august 2009, din 08 octombrie 2009 şi din 26 octombrie 2009, la care ministerul nu a emis niciun răspuns. Pârâta a solicitat introducerea în cauză, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru obligarea acestuia sa aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licenţă şi suplimentele de diplomă pentru cei doi reclamanţi, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a daunelor cominatorii de 50 RON pe fiecare zi de întârziere, până la emiterea aprobării, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a mai arătat că s-a conformat cerinţelor impuse de Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin adresa din 25 iunie 2009, ataşând cererii de aprobare a tipăririi formularelor tipizate situaţiile centralizatoare semnate şi ştampilate pe fiecare pagină şi incluse în format electronic pe CD, însă nu au primit aprobarea cerută.
În temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 60 C. proc. civ., Curtea de Apel a dispus introducerea în cauză a chematului în garanţie Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Chematul în garanţie Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat respingerea cererii formulate de Universitate, arătând că nu este legat de aceasta prin niciun raport juridic. Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În speţă, pârâta urmăreşte obligarea ministerului la emiterea suplimentară a unor formulare tipizate constând în diplome de licenţă cu suplimentele aferente pentru cei doi reclamanţi, ignorând dispoziţiile Legii nr. 288/2004 şi Legii învăţământului nr. 84/1995.
Chematul în garanţie a mai arătat că, în urma analizării documentaţiilor transmise de către pârâtă a dat aviz către R. SA, prin adresele din 21 iunie 2010 şi din 25 octombrie 2010, pentru achiziţionarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor S.H., susţinând că cererea pârâtei este lipsită de obiect.
Potrivit art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării şi eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituţiei de învăţământ superior. Actele pot fi eliberate doar pentru absolvenţii care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu, conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern actualizate anual.
Prin Legea nr. 443/2002, pe baza căreia a fost înfiinţată Universitatea S.H., se prevede că în structura acestei universităţi intră facultăţile, specializările şi secţiile acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărârea de guvern. Acreditarea şi autorizarea se face conform Legii nr. 88/1993 şi ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005 cu modificări şi completări. Ca atare, organizarea cursurilor urmate de către reclamante este în culpa exclusivă a universităţii pârâte, ministerul neavând nicio obligaţie în privinţa specializărilor pentru care lipseşte procedura de autorizare ori acreditare. A menţionat şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1646/2010, prin care s-a statuat că O.G. nr. 10/2009 referitoare la intrarea în legalitate a Universităţii S.H. corespunde exigenţelor constituţionale şi că autonomia universitară se poate exercita doar cu condiţia asumării răspunderii publice, raţionamente ce se regăsesc reluate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 161/2011 privind acelaşi act normativ recent.
Prin sentinţa civilă nr. 232 din 28 noiembrie 2011 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele B.(A.)G.L.D., B.N.M.M., T.(B.)I.M.M. şi V.(I.)A.E., în contradictoriu cu pârâta Universitatea ”S.H.” Bucureşti, având ca obiect obligaţie de a face şi, în consecinţă, a obligat pârâta să emită reclamantelor diplomele de licenţă în drept şi suplimentele de diplomă aferente în urma absolvirii Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică - Specializarea Drept, conform legii, a respins restul pretenţiilor reclamantelor, a respins cererea pârâtei Universitatea ”S.H.” Bucureşti, de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca fiind neîntemeiată şi a luat act că reclamantele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Universitatea S.H. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, care sunt absolvenţi ai Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, din cadrul Universităţii „S.H.”.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H.” din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifestă prin relaţie directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei, care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
În cauza de faţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcţionează doar ca parte a unui sistem naţional de învăţământ, care nu poate fi asimilată unei autorităţi administrative autonome sau unui organ central al administraţiei publice.
Prin urmare, pârâta aflată în discuţie este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
În cauza de faţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În prezentul conflict negativ de competenţă sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă este aplicabil primul criteriu enunţat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) din C. proc. civ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la emiterea unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Universitatea S.H. împotriva sentinţei nr. 232/F din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 929/2013. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 939/2013. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
