ICCJ. Decizia nr. 939/2013. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 939/2013
Dosar nr. 11093/2/2010
Şedinţa publică de la 19 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Fundaţia Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., anularea actului administrativ nr. 5027 din 14 aprilie 2010 emis de pârât, obligarea pârâtului să-i recunoască dreptul la replică faţă de postul R.T.V. în legătură cu solicitarea nr. 4262, să constate încălcarea art. 29 alin. (1) lit. c), d), art. 40 şi art. 90 alin. (1) lit. g) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 actualizată, prin furnizarea unui program care conţine afirmaţii discriminatorii pe criteriul sex, de către postul R.T.V. în data de 24 februarie 2010 în cadrul ştirilor de la ora 14.00, obligarea C.N.A. să emită un act administrativ prin care să oblige postul R.T.V. să acorde reclamantei dreptul la replică şi să oblige C.N.A. să emită o decizie prin care să sancţioneze contravenţional postul R.T.V. pentru discriminare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actul administrativ nr. 5027 din 14 aprilie 2010 emis de autoritatea pârâtă a fost vătămată într-un interes legitim public prin neacordarea dreptului la replică şi prin nesancţionarea pârâtului.
Reclamanta a precizat că la data de 8 martie 2010 a înregistrat la postul R.T.V. solicitarea cu nr. 462 pentru a i se acorda dreptul la replică faţă de declaraţiile prof. univ. dr. T.B., expert, psiholog criminalist, făcute în timpul unui interviu telefonic acordat postului de televiziune în cauză, în data de 24 februarie 2010, în cadrul ştirilor de la ora 14.00. În cadrul interviului, declaraţiile prof. B. date pe marginea subiectului difuzat au avut un profund caracter discriminatoriu împotriva femeilor iar reporterii nu le-au sancţionat în nici un fel.
Reclamanta a mai arătat că nu a primit nici un răspuns în termenul legal din partea postului de televiziune, astfel că a făcut sesizare la C.N.A. prin care i-a solicitat acestuia să-i acorde dreptul la replică şi să constate şi totodată, să sancţioneze contravenţia săvârşită de postul R.T.V. constând în furnizarea de către acesta a unui program care conţine afirmaţii discriminatorii pe criteriu de sex, potrivit art. 29 alin. (1) lit. c), art. 40 şi art. 90 alin. (1) lit. g) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Prin încheierea de şedinţă de la data de 12 aprilie 2011, Curtea de apela dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a SC R.M. SRL, societate care deţine postul R.T.V.
Prin sentinţa civilă nr. 479 din 14 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice în contradictoriu cu pârâţii C.N.A. şi SC R.M. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că decizia C.N.C.D. nr. 281/20 octombrie 2010 nu este opozabilă nici C.N.A. şi nici postului de televiziune R.T.V., cu atât mai mult cu cât este emisă după emiterea actului atacat în prezenta procedură. Este adevărat că ambele autorităţi verifică existenţa discriminării şi pot aplica sancţiuni însă ele sunt independente în ceea ce priveşte opinia pe care o exprimă. În nici un caz nu se poate vorbi de o întâietate a opiniei C.N.C.D. în această materie cu atât mai mult cu cât opinia acestuia a fost exprimată după ce o altă autoritate a statului, respectiv C.N.A. a exprimat opinia potrivit căreia faptele nu constituie discriminare.
În aceste condiţii, sancţionarea postului de televiziune pe motiv că ar fi permis transmiterea de mesaje discriminatorii nu se justifică.
Cât priveşte dreptul la replică sau dreptul la rectificare, instanţa de fond a constat că, în speţă, C.N.A. a reţinut în mod corect că ceea ce s-a exprimat în emisiune reprezintă o opinie a persoanei intervievate cu privire la cauzele care favorizează producerea de agresiuni sexuale. Calitatea persoanei intervievate de om de ştiinţă nu face ca o opinie să se transforme într-un fapt.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Fundaţia Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a ignorat jurisprudenţa obligatorie a C.E.D.O. în domeniul discriminării încadrând ca fiind nediscriminatorii declaraţiile făcute în emisiune prin aplicarea testului comparabilităţii la o situaţie în care nu există termen de comparaţie între femei şi bărbaţi.
Recurenta consideră că instanţa de fond însăşi discriminează împotriva femeilor prin legitimarea teoriei că femeile, printr-un comportament provocator, favorizează producerea de agresiuni sexuale împotriva lor din partea bărbaţilor.
Prima instanţă a aplicat în mod eronat prevederile legale în domeniul dreptului la replică şi la rectificare întrucât nu a respectat jurisprudenţa C.E.D.O. prin care se cere să se facă o diferenţiere între declaraţia de fapte şi opinia sau judecata de valoare - faptele pot fi demonstrate, în timp ce judecăţile de valoare nu pot fi demonstrate.
În mod eronat prima instanţă a încadrat declaraţiile făcute în emisiune de prof.Butoi ca nefiind discriminatorii pe criteriul sex.
Astfel, recurenta consideră că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 29.(1).c şi d, art. 40, din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi art. 46 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, precum şi prevederile art. 16 din Constituţie şi Protocolul12 la C.E.D.O.
Prima instanţă deşi a luat în discuţie caracterul discriminatoriu al declaraţiilor făcute de prof. B., a desconsiderat complet Hotărârea C.N.C.D. nr. 281 din 20 octombrie 2010. Aceasta califica drept discriminatorii pe criteriul sex declaraţiile analizate în cauză.
Prin urmare, constatarea caracterului discriminatoriu al afirmaţiilor prof. B. a fost determinată cu putere de lucru judecat. Ceea ce trebuia să analizeze prima instanţă era comportamentul pârâtelor, C.N.A. şi SC R.M. SRL., nu comportamentul prof.Butoi.
Recurentul mai arată că prima instanţă a ignorat standardele obligatorii emise de C.E.D.O. în domeniul libertăţii de exprimare.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin adresa recurenta a solicitat C.N.A. sancţionarea postului de televiziune R.T.V., precum şi obligarea acestui post la acordarea dreptului la replică şi a dreptului la rectificare în favoarea sa.
În susţinerea cererii, recurenta a invocat faptul că în emisiunea de ştiri difuzată de postul R.T.V. în ziua de 24 februarie 2010, începând cu ora 14.00, declaraţiile telefonice ale profesorului universitar doctor T.B., specialist în psihologie judiciară, în legătură cu cauzele care pot determina exercitarea violenţei asupra femeilor, ar fi avut un caracter discriminatoriu la adresa acestora din urmă.
În emisiunea de ştiri menţionată, postul a prezentat informaţii cu privire la un caz neobişnuit, petrecut în oraşul laşi, în care un bărbat comitea acte de violenţă în serie asupra mai multor femei, pe care le tăia în zona coapselor cu un obiect ascuţit.
Profesorul B. şi-a exprimat opinia generală cu privire la astfel de cazuri, precizând că, în unele situaţii, comportamentul unei anumite categorii de femei este determinant în producerea unor agresiuni.
Consiliul a luat în discuţie adresa formulată de recurentă şi, pe cale de consecinţă, a apreciat că în emisiunea menţionată nu au fost încălcate prevederi din domeniul audiovizualului, în general, şi nici cele cu privire la discriminare, care să atragă emiterea unei sancţiuni pentru postul R.T.V., nefiind îndeplinite nici condiţiile de acordare a dreptului la replică sau la rectificare.
Consiliul a mai constatat că afirmaţiile făcute de profesorul B. au reprezentat opiniile acestuia în legătură cu cauzele care pot determina violenţe şi nicidecum fapte neadevărate care să necesite drept la replică sau informaţii inexacte care ar trebui rectificate, comunicându-i recurentei faptul că în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a dreptului la replică sau la rectificare, în cauză, erau incidente dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul audiovizualului, art. 50 din Decizia nr. 220/2011, care prevăd că dreptul la replică nu poate fi solicitat pentru opinii şi judecăţi de valoare.
Prin adresa din 12 mai 2010, Consiliul a comunicat recurentei faptul că îşi menţine decizia luată în şedinţa din data 13 aprilie 2010 comunicată prin adresa a cărei anulare se solicită.
În ceea ce priveşte invocarea Hotărârii C.N.C.D. nr. 281/2010, Înalta Curte constată că, în motivarea acesteia, C.N.C.D. nu a stabilit că, în cauză, ar fi avut loc o discriminare în sensul legii, ci un comportament pe criteriul genului, care poate duce la crearea unui cadru intimidant.
Dar, chiar şi în situaţia în care prin Decizia C.N.C.D. s-ar fi stabilit fără echivoc că ar fi avut loc o discriminare în sensul legii care reglementează acest domeniu, acest fapt nu-i conferă autoritate de lucru judecat în raport de actele emise de C.N.A., al cărui domeniu specific este reglementat de Legea audiovizualului, având în vedere că, pe de o parte, un act administrativ nu poate fi asimilabil ca formă, conţinut şi efecte cu o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar, pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat operează în cazul acţiunilor în justiţie, nu în cazul actelor administrative emise de autorităţi publice în domenii specifice diferite.
Înalta Curte mai constată că îşi motivează sentinţa în sensul că opinia profesorului B. nu poate fi considerată discriminatorie atât timp cât se raporta exclusiv la tema emisiunii care au reprezentat-o actele de violenţă săvârşite de un agresor de sex masculin împotriva unor persoane de sex feminin.
Recurenta susţine că refuzul instanţei de a dispune prin sentinţa recurată acordarea dreptului la replică şi rectificare reprezintă ignorarea standardelor obligatorii emise de C.E.D.O. în domeniul libertăţii de exprimare, fără a arăta care sunt acestea.
Cele două drepturi - la replică şi la rectificare, astfel cum au fost solicitate, nu pot fi acordate concomitent.
Dreptul la replică se acordă oricărei persoane ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate.
Dreptul la rectificare se acordă atunci când în cadrul unui program audiovizual drepturile sau interesele legitime ale unei persoane au fost lezate prin prezentarea unor informaţii inexacte.
Deci, pentru a putea fi acordat dreptul la replică este necesar ca la adresa unei persoane determinate să fie făcute acuzaţii cu privire la fapte pe care aceasta nu l-a comis, iar pentru acordarea dreptului la rectificare ar fi trebuit să fie prezentate pe post informaţii inexacte cu privire la o persoană, de asemenea, identificabilă.
În cauza de faţă, profesorul B. şi-a exprimat o opinie cu privire la cauzele, respectiv comportamentul unor femei care atrag comiterea de gesturi violente din partea unor bărbaţi.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a făcut o aplicare greşită a prevederilor articolelor 41 şi 90 alin. (1) literele d) şi g) din Legea audiovizualului, astfel cum susţine recurenta, ci, a apreciat corect că cele exprimate de profesorul B. au constituit opinia acestuia în legătură cu cauzele unor acte de violenţă sexuală, opinie care nu constituie discriminare la adresa femeilor şi pentru care nu poate fi acordat dreptul la replică sau rectificare.
Asocierea refuzului de acordare a dreptului la replică sau rectificare pentru opinii exprimate în emisiune cu îngrădirea libertăţii de exprimare este incompatibilă, ţinând cont de conţinutul libertăţii de exprimare care cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii sau idei, fără ingerinţe din partea autorităţilor publice şi fără limitări date de frontierele dintre state.
Libertatea de opinie presupune ca nimeni să nu fie urmărit sau condamnat pentru opiniile sale, deoarece posibilitatea pentru orice persoană de a avea şi de a exprima o opinie minoritară este o componentă esenţială a unei societăţi democratice care se întemeiază pe pluralism, pe toleranţă şi pe spirit de deschidere.
Libertatea de a primi ori de a comunica informaţii sau idei cuprinde atât libertatea de a difuza informaţii, cât şi libertatea de a primi informaţii în mod liber şi din diverse surse, fără nicio ingerinţă din partea autorităţilor publice.
Dreptul la replică sau la rectificare pe care îl poate exercita o persoană care se consideră prejudiciată prin difuzarea unui material audiovizual care a conţinut fapte neadevărate ori informaţii inexacte nu se circumscrie definiţiei libertăţii de exprimare, şi, pe cale de consecinţă, neacordarea dreptului la replică/rectificare pentru opiniile exprimate în cadrul unei emisiuni audiovizuale nu poate constitui îngrădirea libertăţii de exprimare, astfel cum în mod greşit consideră recurenta.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Fundaţia Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice împotriva sentinţei civile nr. 4179 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 933/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 941/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
