ICCJ. Decizia nr. 1249/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1249/2014
Dosar nr. 5002/2/2012
Şedinţa publică de la 12 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.D.R. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului Bucureşti – Activitatea de Inspecţie Fiscală, solicitând suspendarea executării deciziei de impunere din 09 mai 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 4732 din 04 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere, până la pronunţarea instanţei de fond, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin decizia de impunere din 09 mai 2012 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului Bucureşti – Activitatea de Inspecţie Fiscală au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată reprezentând TVA în sumă totală de 1.190.914 RON şi accesorii aferente în sumă de 3.660.116 RON, precum şi impozit pe profit suplimentar în cuantum de 2.301.093 RON şi accesorii în sumă totală de 6.996.031 RON.
Împotriva actului administrativ-fiscal, reclamanta a formulat contestaţie administrativă înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, la data de 14 iunie 2012, în temeiul prevederilor art. 205 C. proc. fisc. şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocând mai multe motive de nelegalitate, la care s-a făcut trimitere în cererea de suspendare de faţă.
În raport cu prevederile art. 205 şi art. 215 C. proc. fisc. coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta a făcut dovada înregistrării la autoritatea fiscală a contestaţiei în calea administrativă de atac şi a consemnat cauţiunea în cuantum de 709.925,3 RON, stabilită prin încheierea din data de 25 iulie 2012, fiind neîntemeiată, sub acest ultim aspect, excepţia de inadmisibilitate invocată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Prin prisma prevederilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004 şi în considerarea Recomandării nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989 referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, curtea de apel a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
În aprecierea condiţiei cazului temeinic justificat, în considerarea susţinerilor reclamantei şi fără a antama fondul, Curtea de apel a reţinut că aspecte procedurale legate de derularea inspecţiei fiscale, determinarea eronată a unor cheltuieli ca fiind nedeductibile prin calificarea greşită a unor categorii de sume, stabilirea unui impozit suplimentar prin stabilirea greşită a raporturilor juridice ce le-au generat, în ceea ce priveşte deductibilitatea unor cheltuieli şi calitatea de documente justificative, precum şi determinarea greşită a TVA, ca urmare a stabilirii eronate a raporturilor juridice şi determinării eronate a sumelor prin actul administrativ fiscal, respectiv calculul greşit al accesoriilor, reclamanta aducând argumente juridice pentru fiecare categorie de sumă contestată în parte, constituie argumente juridice aparent valabile referitoare la nelegalitatea deciziei de impunere contestate.
Pe de altă parte, aprecierea cumulativă a îndeplinirii celor două condiţii trebuie să se facă în concordanţă cu caracterul de măsură de protecţie provizorie pe care-l are suspendarea executării actului administrativ. Or, din acest punct de vedere, nu se poate face o analiză separată a condiţiei cazului temeinic justificat fără să se aibă în vedere şi prejudiciul cauzat reclamantei prin punerea în executare a actului administrativ fiscal, în condiţiile în care decizia este titlu de creanţă fiscală, iar introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
În acest sens, susţinerile societăţii că prejudiciul material viitor şi previzibil pe care l-ar suporta prin executarea sumelor, îl constituie imposibilitatea de funcţionare şi, în consecinţă, imposibilitatea respectării obligaţiilor către partenerii de afaceri, faţă de proprii angajaţi, precum şi în ceea ce priveşte obligaţiile către bugetul de stat, în contextul în care suma stabilită de organele fiscale şi contestată în cauză este substanţială pot fi reţinute în sensul îndeplinirii condiţiei privind paguba iminentă.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În esenţă, recurentele-pârâte arată că, din actele aflate la dosarul cauzei, nu se poate reţine existenţa cazului bine justificat, iar apărările reclamantei reprezintă susţineri abstracte, nefiind de natură să înlăture prezumţia de legalitate a actului administrativ-fiscal. În privinţa pagubei iminente, se arată că, atâta timp cât actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, executarea acestuia nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente, iar argumentele reţinute de prima instanţă nu fac dovada îndeplinirii acestei condiţii.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând, Înalta Curte observă faptul că intimata-reclamantă a depus în faţa instanţei de recurs decizia din 16 octombrie 2012 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care a fost admisă contestaţia formulată de SC T.D.R. SRL împotriva deciziei de impunere din 09 mai 2012, ce formează obiectul prezentei cereri de suspendare a executării. Prin decizia de soluţionare a contestaţiei, organul administrativ, în procedura administrativă reglementată de Titlul IX C. proc. fisc. a decis desfiinţarea în parte a deciziei de impunere pentru suma de 10.977.939 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, stabilite suplimentar, precum şi accesoriile aferente.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă sub aspectul cazului bine justificat pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului.
Susţinerile din recurs, prin care recurentele-pârâte critică soluţia instanţei de fond sunt contrazise, cel puţin în privinţa cazului bine justificat, chiar de soluţia dată în procedura administrativă de contestare a deciziei de impunere, prin care autoritatea publică a admis şi a desfiinţat decizia pentru suma de 10.977.939 RON.
Or, o asemenea împrejurare este de natură a fundamenta în mod vădit îndeplinirea cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
De vreme ce s-a constatat îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa cazului bine justificat în condiţiile date ce derivă din chiar soluţia autorităţii publice pârâte, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi cerinţa referitoare la prevenirea unei pagube iminente. Atâta timp cât actul administrativ-fiscal a fost desfiinţat în calea administrativă de atac pentru cea mai mare parte a obligaţiei de plată stabilite în sarcina societăţii, respectiv pentru suma de 10.977.939 RON, este evident că, prin punerea în executare, s-ar produce societăţii un prejudiciu care nu îşi mai găseşte sprijin în prezumţia de legalitate infirmată chiar de autoritate publică pârâtă.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 4732 din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1058/2014. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 1574/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
