ICCJ. Decizia nr. 1961/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1961/2014
Dosar nr. 150/35/2012
Şedinţa publică de la 16 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 27 martie 2012, reclamanta I.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.T.S., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al C.N.E.C.Ş.D.T.I., precum şi al C.N.A.T.D.C.U. şi A.N.C.Ş., anularea Hotărârii C.N.E.C.Ş.D.T.I. nr. 162 din 06 februarie 2012 şi înlăturarea sancţiunilor stabilite în temeiul art. 14 lit. b), e) şi g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 162 din 06 februarie 2012 emisă de C.N.E.C.Ş.D.T.I. a fost aprobat Raportul Final nr. 152/ A din 27 ianuarie 2012 privind soluţionarea sesizării înregistrate la A.N.C.S. sub nr. 102 din data de 30 noiembrie 2011.
Reclamanta a susţinut că pârâtul s-a considerat competent să analizeze sesizarea în prima etapă şi a procedat la cercetarea aspectelor invocate de petentul F.I., stabilind în temeiul art. 14 lit. b), e) şi g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, sancţionarea reclamantei, astfel:
- retragerea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, potrivit art. 14 lit. b) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică, şi inovare;
- retragerea titlului didactic de conferenţiar universitar, potrivit art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare;
- desfacerea disciplinară a contractului de muncă, potrivit art. 14 lit. g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.
În motivarea soluţiei de sancţionare s-a avut în vedere fapta de natură penală care a făcut obiectul sentinţei penale nr. 2448/2001 şi a deciziei penale nr. 91/2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Consideră reclamanta că hotărârea atacată şi raportul aprobat de această hotărâre, cât şi sancţiunea ce i-a fost aplicată sunt nelegale, lovite de nulitate şi netemeinice.
În esenţă, a arătat că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea regulilor imperative de competenţă, prevăzute de art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, modificată şi completată, precum şi de art. 28 alin. (1) şi alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.N.E.C.Ş.D.T.I. şi a fost adoptată cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece cercetarea cazului privind existenţa unor abateri de la normele de bună conduită având ca obiect cartea „Proiectarea tricoturilor simple”, s-a realizat fără informarea sa.
Pe de altă parte, reclamanta a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a constata şi aplica sancţiunile prevăzute de art. 14 lit. b), e), g) din Legea nr. 206/2004, considerând inadmisibilă declanşarea unei noi acţiuni jurisdicţionale de cercetare, respectiv reluarea procedurii finalizate sau perimate.
În opinia reclamantei, fapta care face obiectul sentinţei penale nr. 2448/2001 şi a deciziei penale nr. 91/2003 ale Curţii de Apel Ploieşti nu este aptă să atragă la momentul de faţă, niciun tip de răspundere juridică în sarcina sa, având în vedere că a făcut obiectul unei analize anterioare la nivelul comisiei de etică şi a Senatului din cadrul Universităţii din Oradea, în anul 2007, când s-a constatat că nu reprezintă abatere disciplinară sau de conduită etica, astfel încât S.U. din Oradea nu a dispus aplicarea pe seama reclamantei a unor sancţiuni relative la această faptă.
Punerea în discuţie a aceluiaşi caz în anul 2012, de către C.N.E.C.Ş.D.T.I., prin încălcarea competenţelor sale de funcţionare şi stabilirea unor sancţiuni aferente unei fapte din anul 1998, reprezintă o încălcare a principiului unicităţii sancţiunii prevăzut de art. 249 alin. (2) C. muncii, aplicabil şi raporturilor juridice de muncă ale personalului didactic.
Având în vedere că regimul juridic incident în materia statutului personalului didactic se completează cu dispoziţiile C. muncii, în măsura în care legile speciale nu prevăd norme specifice derogatorii de la dreptul comun al raporturilor de munca, apreciază că sunt aplicabile termenele de prescripţie reglementate de art. 252 C. muncii, respectiv 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţa despre săvârşirea abaterii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Raportat la data pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile (2003) sau, după caz, la data săvârşirii faptei (1998) despre care se afirmă că reprezintă abatere de la normele de bună conduita ori raportat la data discutării cazului în S.U. (2007), consideră că în anul 2012 operează prescripţia dreptului de a constata şi aplica sancţiunile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004, pentru pretinsa abatere în legătură cu lucrarea „Proiectarea tricoturilor simple”.
Referitor la dispoziţiile art. 14 alin. (12) din Legea nr. 206/2004, introduse de pct. 18 al art. unic din Ordonanţa nr. 28 din 31 august 2011 (M. Of. nr. 628/2.09.2011), consideră că acestea sunt inaplicabile în situaţia de faţă, deoarece au intrat în vigoare, la data de 02 septembrie 2011, ulterior promovării concursului organizat în anul 2005 pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar şi, evident, ulterior pronunţării hotărârii penale irevocabile din anul 2003.
A aprecia în sens contrar ar însemna încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, potrivit căruia legea se aplică pentru viitor si nu produce efecte asupra situaţiilor consumate anterior intrării ei in vigoare.
Mai arată reclamanta că, în materie penală, a intervenit reabilitarea sa de drept.
Sancţiunea prevăzută de art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind retragerea titlului de conferenţiar universitar este neîntemeiată, deoarece nu există legătură directă de cauzalitate între cartea „Proiectarea tricoturilor simple” şi obţinerea postului de conferenţiar universitar de către reclamantă.
În conformitate cu metodologia reglementată de Ordinul M.E.C. nr. 4822 din 30 septembrie 2004, în vigoare la data organizării concursului în urma căruia reclamanta a promovat în postul didactic de conferenţiar universitar, aceasta a depus dosarul de concurs şi mapa cu lucrări reprezentative în legătură cu disciplinele aferente postului didactic, respectiv Electrotehnica, Electronica si Automatizări/ Elemente de Automatizări în Tricotaje.
Cartea „Proiectarea tricoturilor simple” nu a făcut parte din mapa cu lucrări reprezentative în legătură cu postul didactic de conferenţiar universitar, deoarece tematica ei nu se încadrează în disciplinele acestui post. în mapa cu lucrări reprezentative au existat două cărţi - „Electrotehnica si maşini electrice”, „Electronica” (deşi obligatoriu, potrivit metodologiei de concurs, a fost o singura carte), dar niciuna dintre acestea nu a fost „Proiectarea tricoturilor simple”. Ca atare, nu a promovat în postul de conferenţiar universitar cu ajutorul cărţii care face obiectul sesizării petentului. Existenţa acestei cărţi printre cărţile specificate în lista de lucrări din dosarul de concurs este irelevantă, neavând nicio legătură cu disciplinele de electronică şi electrotehnică ale postului de conferenţiar universitar scos la concurs.
Pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti invocate nu au dispus retragerea cărţii de pe piaţă şi nici restricţii privind dreptul său de a profesa.
Propunerea C.N.E.C.S.D.T.I. privind retragerea lucrării în cauză nu justifică propunerea de retragere a titlului didactic de conferenţiar universitar, deoarece, conform Ordinului M.E.C. nr. 4822 din 30 septembrie 2004, sunt satisfăcute cerinţele minime pentru îndeplinirea criteriilor impuse de actul normativ (respectiv mai rămân trei cărţi şi se cerea o singura carte).
A invocat, totodată, excepţia prescripţiei dreptului de a pune în aplicare sancţiunile stabilite prin Hotărârea nr. 162 din 06 februarie 2012, având în vedere că termenul de 30 de zile de la emiterea hotărârii, prevăzut de art. 326 din Legea nr. 1/2011, pentru punerea în executare a sancţiunilor de către autorităţile competente, a expirat.
Astfel, în condiţiile în care hotărârea în discuţie nu a fost avizată de către Direcţia Generală Juridică din cadrul M.E.C.T.S. şi transmisă de către secretariatul C.N.E.C.S.D.T.I., în termen de două zile lucrătoare de la avizare, către ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, către A.N.C.S., către conducătorul unităţii sau instituţiei şi către organismele ori persoanele îndreptăţite legal pentru aplicarea sancţiunilor recomandate, conform prevederilor art. 326 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu a fost publicată în acelaşi termen pe site-ul web al C.N.E.C.S.D.T.I., astfel cum prevede art. 31 alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.N.E.C.Ş.D.T.I., în opinia reclamantei, hotărârea este inaptă să producă efecte juridice valabile, fiind caducă de drept.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.C.Ş. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, solicitând respingerea acţiunii faţă de această instituţie ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual, raportat la prevederile art. 31 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5735/2011 şi art. 323 alin. (3) teza finală, din Legea nr. 1/2011 potrivit cărora „răspunderea juridică pentru hotărârile C.N.E.C.S.D.T.I. revine M.E.C.T.S.”.
Totodată, a invocat excepţia inadmisibilităţii, arătând că raportul aprobat prin hotărârea atacată nu este un act administrativ, ci este o operaţiune administrativă premergătoare întocmirii actului administrativ, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Pârâtul M.E.C.T.S. a invocat prin întâmpinarea formulată, excepţia prematurităţii acţiunii, arătând că până la momentul promovării acţiunii în anulare nu au fost aplicate reclamantei nici una dintre sancţiunile prevăzute în raport, astfel încât acţiunea este prematur formulată, având în. vedere că nu a produs nici un efect juridic. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că, în cauză nu au fost aduse probe din care să rezulte împrejurarea că prezumţia de legalitate ar putea fi răsturnată. Reclamanta nu a făcut dovada că ar exista motive întemeiate în fapt şi în drept de natură să creeze o îndoială puternică sub aspectul legalităţii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 292 din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins, ca nefondată, excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtul M.E.C.T.S.;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.C.Ş. şi a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei părţi care nu are calitate procesuală pasivă în cauză;
- a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta I.D.S., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al C.N.E.C.Ş.D.T.I., precum şi al C.N.A.T.D.C.U.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia prematurităţii acţiunii este neîntemeiată deoarece, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 206/2004, pentru abaterile constatate de la buna conduită în activitatea de cercetare dezvoltare, C.N.E. stabileşte aplicarea uneia sau mai multora dintre sancţiunile prevăzute la lit. a) - e), sancţiuni care sunt puse în aplicare de către organismele sau persoanele îndreptăţite legal pentru aceasta, conform prevederilor art. 326 din Legea nr. 1/2011.
Nepunerea în executare a acestei hotărâri nu determină prematuritatea atacării ei deoarece de la momentul adoptării hotărârii atacate aceasta este susceptibilă de a produce efecte juridice.
De altfel, Legea nr. 554/2004 nu condiţionează introducerea acţiunii în anulare de executarea în prealabil a actului administrativ deoarece scopul prevederilor legale de la art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu ar mai fi atins.
De asemenea, faţă de prevederile arfe. 323 alin. 1 din Legea nr. 1/ 2011, faptul că organismele îndreptăţite nu au pus în executare aceasta hotărâre nu înseamnă ca nu poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.C.Ş. este întemeiată, deoarece această entitate nu este emitentul actului administrativ în litigiu, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 1/2011, răspunderea juridică pentru hotărârile C.N.E.C.S.D.T.I. revine M.E.C.T.S.
Instanţa a apreciat că nu mai este cazul să analizeze excepţia inadmisibilității acţiunii şi apărările invocate prin întâmpinare de către această parte, având în vedere lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că nu se poate reţine nulitatea absolută a Hotărârii nr. 162 din 06 februarie 2012 adoptată de C.N.E.C.S.D.T.I., prin care a fost aprobat Raportul final nr. 152/ A din data de 27 ianuarie 2012 privind soluţionarea sesizării înregistrate sub nr. 102 din 30 noiembrie 2011, deoarece nu au fost încălcate norme imperative de competenţă, cum susţine reclamanta.
Astfel, prevederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 206/2009 stabilesc că sesizările privind abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare dezvoltare sunt analizate în doua etape, detaliate în Codul de etică, respectiv analiza la nivelul instituţiei în cadrul căreia s-au produs presupusele abateri şi analiza la nivelul C.N.E.
Cu toate acestea, dispoziţiile alin. (2) prevăd ca C.N.E.C.S.D.T.I. are obligaţia să analizeze sesizări sau contestaţii în oricare dintre următoarele cazuri: a) daca prima etapa a produs un raport în termenul prevăzut la art. 11 alin. (3) şi b) dacă prima etapă nu a produs un raport in termenul prevăzut la art. 11 alin. (3), ceea ce înseamnă că şi în situaţia în care nu s-a întocmit un raport al analizei de către C.E. din cadrul U. din Oradea, pârâtul era obligat să analizeze sesizarea formulată de profesorul universitar F.I., înregistrată sub nr. 120 din 30 noiembrie 2011 la A.N.C.Ş. şi la M.E.C.T.S. sub nr. 19237 din 18 noiembrie 2011.
Aşa cum rezultă, atât din sesizare, cât şi din raportul de caz nr. 59 din 04 noiembrie 2011, respectiv din contestaţia formulată de prof. univ. F.I. la acest raport, aspectele semnalate în sesizare au fost analizate de Comisia de etica din cadrul U. Oradea, ceea ce înseamnă că abaterile invocate au fost analizate la nivelul instituţiei în cadrul căreia s-au produs presupusele abateri.
În ceea ce priveşte includerea de către reclamantă în lista de lucrări depusă în dosarul pentru ocuparea postului de conferenţiar la 14 mai 2005 a cărţii „Proiectarea tricoturilor simple”, prima instanţă a constatat că şi acest aspect a făcut obiectul unei anchete desfăşurate de către Comisia de etică din cadrul U. Oradea, fără însă a fi încheiat un raport de caz, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 42 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 206/2004.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, instanţa a constatat că nu este întemeiată acesta susţinere deoarece reclamanta a fost înştiinţată cu privire la înregistrarea sesizării nr. 102/2011, prin adresa nr. 117 din 15 decembrie 2011, când s-au solicitat mai multe înscrisuri necesara pentru soluţionarea sesizării.
De asemenea, dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 prevăd ca „în cadrul analizei sale, C.N.E.C.S.D.T.I. poate realiza audieri cu persoanele implicate direct sau indirect în faptele sesizate ..”, ceea ce înseamnă că nu era obligatorie audierea reclamantei.
Dispoziţiile art. 312 şi următoarele din Legea nr. 1/2011 privind aplicarea sancţiunilor disciplinare nu sunt aplicabile în speţă, aceasta lege prevăzând o altă procedura de soluţionare a abaterilor disciplinare şi o altă competenţă (art. 312 – art. 317) decât în cazul sancţiunilor prevăzute pentru abateri de la buna conduita în cercetarea ştiinţifică (art. 318 – art. 326 din Legea nr. 1/2011).
Reglementările speciale privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare sunt cuprinse în Legea nr. 206/2004, aplicabile în speţă.
Referitor la prescripţia dreptului de a constata şi aplica sancţiunile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004, instanţa a constatat că actul administrativ atacat, respectiv Hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I. nr. 162 din 06 februarie 2012, a fost adoptat ca urmare a înregistrării sesizării nr. 102 din 30 noiembrie 2011, în care s-a invocat obţinerea de către reclamantă a titlului de conferenţiar universitar prin săvârşirea unor abateri de la normele de bună conduită în cercetare-dezvoltare, printre care şi includerea în lista de lucrări din dosarul de promovare a reclamantei a cărţii „Proiectarea tricoturilor simple”, cu privire la care reclamanta a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de furt intelectual.
Dispoziţiile legale aplicabile în speţă nu prevăd un termen pentru constatarea săvârşirii de abateri de la buna conduită în cercetare şi aplicarea sancţiunilor.
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie prevăzut de art. 252 C. muncii, instanţa a constatat că acest termen este prevăzut pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare, iar dispoziţiile legale din Legea nr. 1/2C11 privind aplicarea sancţiunilor disciplinare (art. 312 – art. 317) nu sunt aplicabile în speţa, aşa cum s-a arătat anterior, prin urmare nici dispoziţiile legale din Codul muncii referitoare la termenul de prescripţie.
De altfel, Legea nr. 1/2011 prevede în mod expres situaţiile în care sunt aplicabile prevederile Codului muncii, iar răspunderea pentru săvârşirea unor abateri de la buna conduită în cercetare ştiinţifică nu reprezintă o astfel de situaţie.
C.N.E. a fost sesizat despre săvârşirea acestei fapte abia în luna noiembrie 2011, urmare a înregistrării sesizării formulate de prof. univ. F.I., chiar dacă fapta analizată a fost săvârşită în anul 2005, cu ocazia depunerii de către reclamantă a dosarului pentru ocuparea postului de conferenţiar.
Împrejurarea că această faptă a făcut obiectul analizei Comisiei de etică a U. din Oradea, în anul 2007, iar S.U. din Oradea nu a dispus aplicarea nici unei sancţiuni, nu înseamnă că reclamanta nu se face vinovată de încălcarea normelor de bună conduită prevăzute de Legea nr. 206/2004, dispoziţii care obligă C.N.E. să soluţioneze orice sesizare cu privire la încălcarea acestor norme şi să emită o hotărârea prin care să se stabilească vinovăţia sau nevinovăţia persoanei în cauză, cum e şi cazul în speţă.
Mai mult, competenţa de a analiza capătul referitor la încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare în urma sesizărilor sau prin autosesizare şi de a emite hotărâri prin care se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia persoanei în cauza aparţine C.N.E., şi nu Senatului U. din Oradea.
Referitor la faptul că a intervenit reabilitarea de drept a reclamantei cu privire la infracţiunea săvârşită de aceasta, instanţa a apreciat că aceasta situaţie nu înlătură caracterul de lucrare plagiată a cărţii „Proiectarea tricoturilor simple” şi folosită ulterior constatării plagiatului, în lista de lucrări incluse în dosarul pentru obţinerea titlului de conferenţiar în anul 2005 şi nu dă dreptul reclamantei de a se folosi de această lucrarea plagiată în obţinerea unor avantaje materiale si profesionale, deoarece reabilitarea şterge fapta penală, dar nu caracterul plagiat al lucrării.
Referitor la apărarea reclamantei potrivit căreia au fost aplicate prevederi legale care nu erau în vigoare la momentul promovării concursului organizat în anul 2005 pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar, prima instanţă a apreciat că nu este întemeiată, constatând că prevederile legale invocate de C.N.E. în raport şi în hotărârea atacată erau în vigoare şi la acea dată şi nu au fost aplicate retroactiv.
În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de 30 de zile de la adoptarea hotărârii pentru punerea în executare, prevăzut de art. 326 din Legea nr. 1/2011, instanţa a reţinut că acesta este un termen de recomandare, şi nu de decădere.
Referitor la sancţiunile aplicate, instanţa a apreciat că includerea lucrării plagiate în lista de lucrări depusă în dosarul pentru obţinerea titlului de conferenţiar universitar reprezintă o abatere de la normele de bună conduită în cercetare-dezvoltare prevăzute în Legea nr. 206/2004 şi care prevăd expres că buna conduită exclude plagiatul referatelor sau publicaţiilor altor autori, astfel ca este întemeiată aplicarea prevederilor art. 14 lit. b), e) şi g) din Legea nr. 206/2004.
3. Motivele de recurs înfăţişate de reclamanta I.D.S.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de apel a formulat recurs, în termen, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond nu a analizat încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.N.E.C.Ş.D.T.I., prin aceea că petentul F.I. s-a adresat direct Consiliului fără parcurgerea prealabilă a etapei obligatorii de la nivelul U. din Oradea.
Referitor la nulitatea deciziei datorată încălcării dreptului la apărare, recurenta arată că instanţa de fond a reţinut că nu era obligatorie audierea sa, deşi în situaţia în care C.N.E.C.S.D.T.I. a declanşat o procedură proprie cu caracter jurisdicţional intra în obligaţia sa şi audierea în vederea exercitării dreptului la apărare.
În mod eronat a reţinut prima instanţă că dispoziţiile art. 312 şi urm. din Legea nr. 1/2011 nu sunt aplicabile în cauză şi că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 206/2004, însă omite să analizeze că jurisdicţia şi aplicarea sancţiunii propuse de C.N.E.C.S.D.T.I. este reglementată de Codul muncii în raportul dintre angajat şi angajator.
Mai arată recurenta că fapta imputată nu este aptă să atragă, la momentul de faţă, niciun tip de răspundere juridică suplimentară în sarcina sa, având în vedere că a format obiectul unei analize anterioare la nivelul Comisiei de etică şi a Senatului din cadrul U. Oradea, în anul 2007, însă nu i-a fost aplicată o sancţiune. Astfel, reluarea discutării acestui caz în anul 2012 de către C.N.E.C.Ş.D.T.I., prin încălcarea competenţelor sale funcţionale şi stabilirea unei sancţiuni aferente unei fapte din anul 1998, reprezintă o încălcare a principiului unicităţii sancţiunii prevăzută de art. 249 alin. (2) C. muncii, aplicabil şi raporturilor juridice de muncă ale personalului didactic.
Dacă în anul 2007 U. Oradea a considerat că fapta sa nu reprezintă o abatere de la conduita profesională, sens în care nu a dispus antrenarea răspunderii sale juridice, prezenta hotărâre referitoare la aceeaşi faptă este nelegală, deoarece încalcă autoritatea unei decizii anterioare definitive a U. Oradea.
Raportat la data prezentei hotărâri judecătoreşti irevocabile (2003) sau, după caz, la data săvârşirii faptei (1998), despre care se afirmă că reprezintă o abatere de la normele de bună conduită, ori raportat la data discutării cazului în S.U. (2007), în anul 2012 operează prescripţia dreptului de a constata şi aplica sancţiunile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004 pentru pretinsa abatere.
Recurenta mai critică hotărârea instanţei de fond arătând că sancţiunea prevăzută de art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind retragerea titlului de conferenţiar universitar este neîntemeiată, deoarece nu există legătură directă de cauzalitate între cartea „Proiectarea tricoturilor simple” şi obţinerea postului de conferenţiar universitar.
Cartea „Proiectarea tricoturilor simple” nu a făcut parte din mapa de lucrări reprezentative în legătură cu postul didactic de conferenţiar universitar, deoarece tematica ei nu se încadrează în disciplinele acestui post. Propunerea C.N.E.C.S.D.T.I. privind retragerea lucrării în cauză nu justifică propunerea de retragere a titlului didactic de conferenţiar universitar, deoarece conform Ordinului nr. 4822 din 30 septembrie 2004, sunt satisfăcute cerinţele minime pentru îndeplinirea criteriilor impuse de actul normativ (respectiv mai rămân trei cărţi şi se cerea o singură carte).
În fine, recurenta arată că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 326 din Legea nr. 1/2001 este un termen de recomandare şi nu unul de decădere.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1. din prezenta decizie, recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal Hotărârea C.N.E.C.Ş.D.T.I. nr. 162 din 06 februarie 2012, prin care s-a aprobat Raportul final nr. 152/a din 17 ianuarie 2012 privind soluţionarea sesizării înregistrate la A.N.C.S. sub nr. 102 din 30 noiembrie 2011.
C.N.E.C.S.D.T.I. a adoptat hotărârea contestată stabilind în temeiul art. 14 lit. b), e) şi g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, sancţionarea recurentei-reclamante astfel:
- retragerea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, potrivit art. 14 lit. b) din Legea nr. 206/2004;
- retragerea titlului didactic de conferenţiar universitar, potrivit art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004;
- desfacerea disciplinară a contractului de muncă, potrivit art. 14 lit. g) din Legea nr. 206/2004.
Hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I. este motivată în sensul că soluţia de sancţionare se întemeiază pe săvârşirea unei fapte de natură penală, ce a făcut obiectul Sentinţei penale nr. 2448/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 81/2003 a Curţii de Apel Ploieşti, recurenta fiind condamnată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 141 din Legea nr. 8/1996 şi art. 142 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996, în condiţiile art. 81 C. pen.
Potrivit art. 42 din Legea nr. 206/2004, sesizările privind abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare sunt analizate în două etape, prima la nivelul instituţiei în cadrul căreia presupusele abateri s-au produs şi cea de-a doua la nivelul C.N.E.
Acesta din urmă are obligaţia să analizeze sesizări sau contestaţii în oricare din următoarele cazuri: dacă prima etapă a produs un raport în termenul prevăzut de art. 11 alin. (3) şi la contestaţie este anexată o copie a acestuia, precum şi în situaţia în care prima etapă nu a produs un raport în termenul prevăzut de art. 11 alin. (3)
În cauză, sesizarea formulată de prof. univ. F.I. înregistrată sub nr. 102/2011 a fost analizată de Comisia de etică din cadrul U. Oradea care a emis Raportul de caz nr. 59 din 4 noiembrie 2011, raport contestat de petent la data de 18 noiembrie 2011.
Aşadar, abaterile invocate au fost analizate la nivelul instituţiei în cadrul căreia abaterile s-au produs [(conform art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004)], în cadrul primei etape.
Deci, critica referitoare la faptul că petentul s-a adresat direct C.N.E. fără parcurgerea prealabilă a etapei obligatorii la nivelul Universităţii Oradea nu se verifică, având în vedere existenţa Raportului de caz nr. 59 din 44 noiembrie 2011, care confirmă analizarea prealabilă a sesizării în cadrul Comisiei de Etică din cadrul U. Oradea.
Nici critica ce vizează încălcarea dreptului la apărare nu poate fi apreciată ca fondată.
În cauză este în discuţie aplicarea unei sancţiuni pentru săvârşirea unei abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică, care potrivit dispoziţiilor art. 321 din Legea nr. 1/2011 se aplică în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 206/2004, Codului de etică şi deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare şi Codului de etică şi deontologie profesională.
Aşadar, dispoziţiile art. 312 şi urm. din Legea nr. 1/2011 privind aplicarea sancţiunilor disciplinare nu sunt aplicabile, întrucât nu suntem în prezenta unei abateri disciplinare pentru sancţionarea căreia se prevede o altă procedură de cercetare şi sancţionare.
În acest caz, în cadrul analizei sale, C.N.E.C.S.D.T.I. poate realiza audieri cu persoanele implicate direct sau indirect în faptele sesizate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011, ceea ce conduce la concluzia că nu este obligatorie audierea reclamantei, însă, conform adresei nr. 117 din 15 decembrie 2011 rezultă că aceasta a fost înştiinţată despre existenţa sesizării, solicitându-i-se mai multe documente necesare clarificării situaţiei, astfel că a avut posibilitatea să formuleze apărări în cauză.
Nici critica referitoare la prescripţia dreptului de a contesta şi aplica sancţiunile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004 nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar, întrucât dispoziţiile legale aplicabile nu prevăd un termen limită pentru constatarea săvârşirii abaterilor de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică.
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie prevăzut de art. 252 C. muncii, acesta vizează sancţiunile disciplinare, ceea ce nu este cazul în speţă, fiind în prezenţa unei abateri de la buna conduită în activitatea ştiinţifică ce intră sub incidenţa Legii nr. 206/2004.
De asemenea, împrejurarea că fapta imputată reclamantei, săvârşită în anul 2005 cu ocazia depunerii dosarului pentru ocuparea postului de conferenţiar, a făcut obiectul analizei Comisiei de Etică a U. din Oradea în 2007, iar S.U. a decis că nu se impunea aplicarea unei sancţiuni, nu conduce la concluzia că sesizarea formulată către C.N.E. nu trebuie soluţionată.
Aşa cum am mai precizat, acest organism are obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 206/2004, să analizeze sesizări şi contestaţii depuse privitor la abaterile de la normele de conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la aplicarea în cauză a unor prevederi legale ce au intrat în vigoare ulterior promovării concursului organizat în anul 2005 pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar, precum şi ulterior pronunţării hotărârii penale definitive din anul 2003.
Este adevărat că dispoziţiile art. 14 alin. (12) din Legea nr. 206/2004 a fost introdus prin O.G. nr. 28/2011 – pct. 18, însă textul de lege prevede în mod expres că se anulează concursul pentru un post de cercetare-dezvoltare ocupat, iar contractul de muncă cu instituţia de cercetare-dezvoltare încetează de drept, indiferent de momentul la care s-a dovedit că o persoană a realizat abateri grave de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, constatarea acestora făcându-se de C.N.E.
În ceea ce priveşte natura juridică a termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 326 din Legea nr. 1/2011, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta este un termen de recomandare şi nu unul imperativ.
În mod eronat recurenta asimilează natura acestui termen cu cea din materia răspunderii personale, indicând dispoziţiile Codului muncii, întrucât aşa cum am mai arătat, acestea nu sunt aplicabile în cauză.
2. Soluţia adoptată în recurs şi temeiul legal al acesteia
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.D.S. împotriva Sentinţei nr. 292 din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2289/2014. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1958/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
