ICCJ. Decizia nr. 1801/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1801/2014
Dosar nr. 2049/119/2013
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2014 din Camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 29 august 2013, reclamanta R.E.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. Bucureşti şi Ministerul Educaţiei Naţionale să se dispună:
- obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale la recunoaşterea absolvirii studiilor superioare a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii "S.H." Bucureşti de către reclamanta R.E.Z.;
- obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale la recunoaşterea diplomei de licenţă şi a foilor matricole şi a titlului de licenţiat în filologie, obţinut ca urmare a susţinerii examenului de licenţă susţinut de reclamanta la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii "S.H." Bucureşti, specializare limba şi literatura engleză - limba şi literatura franceză;
- obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale la recunoaşterea drepturilor reclamantei ce decurg din absolvirea acestei instituţii de învăţământ superior;
- constatarea valabilităţii diplomei de licenţă şi a foilor matricole şi a titlului de licenţiat în filologie, în favoarea Curţii de Apel Braşov, obţinut ca urmare a susţinerii examenului de licenţă susţinut de reclamanta la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii "S.H." Bucureşti, specializare limba şi literatura engleză - limba şi literatura franceză.
În motivare, reclamanta a arătat că, în prezent, este profesor suplinitor de limba engleză, însă, în luna iunie 2013 nu a fost acceptată la concursul de titularizare, pe motiv că studiile absolvite sunt neacreditate/neautorizate provizoriu, aşa cum rezultă din adresa nr. 2724 din 24 mai 2013.
Reclamanta consideră că, în acest fel, nu i-a fost recunoscută diploma de licenţă de către pârâta Ministerul Educaţiei Naţionale, deşi această diplomă este valabilă legal şi corect emisă.
La solicitarea instanţei, reclamanta a precizat că Universitatea S.H. are calitate procesuală în cauză, întrucât este necesar ca sentinţa să-i fie opozabilă.
La primul termen de judecată din 14 noiembrie 2013, Tribunalul Covasna a declarat închise dezbaterile asupra fondului cauzei şi a reţinut cauza în pronunţare atât pe excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, cât şi pe fondul cauzei.
La data de 21 noiembrie 2013, cauza a fost repusă pe rol, instanţa apreciind că se impune punerea în discuţia părţilor a excepţiei necompetenţei materiale a tribunalului.
Pentru termenul de judecată din data de 12 decembrie 2013, reclamanta a arătat că pârâta Universitatea S.H. are calitate procesuală pasivă, conform celor arătate anterior.
De asemenea s-a arătat că Tribunalul Covasna este competent să soluţioneze această cauză în contencios administrativ deoarece parte în proces este Universitatea S.H. care nu este o instituţie publică centrală ci o autoritate publică locală.
La termenul de judecată din data de 12 decembrie 2013, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Covasna.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa nr. 2917 din 16 decembrie 2013, Tribunalul Covasna a dispus admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale la recunoaşterea absolvirii studiilor superioare la Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii S.H., a Diplomei de Licenţă, Foilor matricole şi Titlului de licenţiat în Filologie.
A reţinut tribunalul că, în cauză, nu s-a contestat legalitatea unui act administrativ emis de Minister ori de către pârâta Universitatea S.H., ci s-a invocat faptul că nu s-a permis reclamantei înscrierea la examenul de titularizare şi la examenul pentru ocuparea posturilor conform diplomei de licenţă, pe motiv că studiile absolvite sunt necorespunzătoare, neacreditate.
Prin urmare, a apreciat tribunalul, cererea formulată de reclamantă este în realizarea drepturilor acesteia izvorâte din emiterea diplomei de licenţă.
În raport de obiectul cererii şi având în vedere prevederile art. 10 teza I din Legea 554/2004, în speţă, competenţa se determină doar în funcţie de calitatea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale de autoritate publică central, faţă de care reclamanta urmăreşte realizarea drepturilor sale.
Deşi, reclamanta a chemat în judecată şi Universitatea S.H., care nu poate fi asimilată unei instituţii publice centrale ci locale, nu a formulat pretenţii împotriva acestei pârâte, fiind chemată în judecată doar pentru opozabilitate.
Având în vedere obiectul cererii şi rangul avut de autoritatea pârâtă faţă de care reclamanta urmăreşte recunoaşterea unor drepturi, tribunalul a apreciat că este de competenţa Curţii de Apel Braşov soluţionarea acesteia.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 32 din 4 martie 2014 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că, prin prisma calităţii de autoritate publică centrală a pârâtului Ministerul Educaţiei, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II din Legea nr. 554/2004 şi faţă de precizările reclamantei referitoare la calitatea procesuală a Universităţii S.H., competenţa materială ar fi revenit în primă instanţă curţii de apel.
Cu toate acestea, prin neinvocarea excepţiei de necompetenţă materială în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., republicat, adică la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, Tribunalul Covasna a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu, nefiind posibilă invocarea de către instanţă a excepţiei de necompetenţă materială ulterior închiderii dezbaterilor, cu ocazia repunerii cauzei pe rol.
În optica Curţii de apel, necompetenţa materială a instanţei nu mai putea fi invocată nici ca motiv de recurs, întrucât motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., republicat, are în vedere "încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii", adică în condiţiile art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ, la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, în acelaşi sens fiind şi Decizia nr. 137 din 17 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Verificând hotărârile pronunţate de Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Braşov prezentate anterior, din care rezultă că cele două instanţe s-au declarat reciproc necompetente să soluţioneze cauza de faţă, ipoteză prevăzută de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este competentă să soluţioneze conflictul negativ, în calitate de instanţă ierarhic superioară acestora.
Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamantă vizează obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale la recunoaşterea diplomei de licenţă şi a drepturilor izvorâte din emiterea acesteia.
Având în vedere obiectul cauzei, rangul central al autorităţii pârâte faţă de care reclamanta şi-a îndreptat pretenţiile şi norma de competenţă prevăzută de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că soluţionarea pricinii este de competenţa Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ.
Într-adevăr, raţionamentul judecătorului de la Tribunalul Covasna, care a stabilit competenţa materială, conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în funcţie de calitatea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale de autoritate publică centrală, reţinând totodată precizările referitoare la motivul atragerii în proces a pârâtei Universitatea S.H., este la adăpost de orice critică.
Cât priveşte soluţia de dezînvestire pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Înalta Curte apreciază că este greşită, deoarece curtea de apel s-a poziţionat ca instanţă de control judiciar în privinţa sentinţei tribunalului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., republicat, care stabilesc că aceasta "nu este supusă niciunei căi de atac".
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta R.E.Z., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. Bucureşti şi Ministerul Educaţiei Naţionale în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1800/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1814/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
