ICCJ. Decizia nr. 1820/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1820/2014
Dosar nr. 517/62/2012
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. 517/62/2012, reclamanţii V.A.F. şi V.M.C., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, au solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 328 din 22 decembrie 2011 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că persoanele fizice pot fi încadrate la activitate economică, în sensul TVA în cazul constituirii de bunuri imobile dacă acestea vor fi vândute, precum şi în cazul achiziţiei de terenuri şi sau construcţii în scopul vânzării.
Revânzarea acestor bunuri reprezintă o activitate cu caracter de continuitate numai dacă persoana fizică realizează mai mult de o singură tranzacţie în cursul unui an calendaristic [pct. 3 alin. (5) din Normele de aplicare art. 127 C. fisc.]. Principiul aplicării TVA unor tranzacţii acţionează retroactiv de la momentul revânzării.
Efectul retroactiv al prevederilor legislative este întărit şi de faptul că statul este îndreptăţit să solicite TVA persoanelor fizice care au obţinut venituri cu caracter de continuitate din vânzarea construcţiilor noi şi a terenurilor construibile, în termenul de prescripţie de 5 ani, respectiv perioada de la introducere a Codului Fiscal din 2005 până în prezent.
S-a invocat şi principiul constituţional al neretroactivităţii legii.
Reclamanţii au mai arătat că în Codul fiscal se reglementează obligaţia înregistrării în scopuri de TVA doar a persoanelor care realizează tranzacţii imobiliare cu terenuri construibile şi construcţii noi care au caracter de continuitate dacă depăşesc plafonul de 35.000 euro sau înaintea începerii activităţii economice conform art. 135 C. fisc. în cazul în care tranzacţia depăşeşte plafonul.
În legătură cu acest aspect, reclamanţii au susţinut că mare parte dintre contractele încheiate de aceştia au ca obiect imobile terenuri situate în extravilanul localităţilor, terenuri arabile pe care nu se pot aşeza construcţii. Art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. valabil în anul 2007, enumeră printre operaţiunile scutite de taxă şi " livrarea de construcţii/părţi din construcţii şi a terenurilor pe care acestea sunt construite precum şi a oricăror altor terenuri". Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi din construcţii noi sau de terenuri construibile.
Au precizat că acest text de lege este menţionat şi în decizia de impunere, dar fără vreo consecinţă, iar organul de control consideră în mod greşit că toate contractele au ca obiect terenuri construibile.
Prin Sentinţa civilă nr. 2483/CA din 17 aprilie 2012, Tribunalul Braşov a dispus declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17 iulie 2012.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că reclamanţii nu au formulat plângere prealabilă împotriva actelor atacate, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu Titlul IX din O.G. nr. 92/2003.
Reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, întrucât au formulat la data de 18 ianuarie 2012 contestaţie împotriva actelor administrativ-fiscale, contestaţie la care nu a primit nici un răspuns, iar la data de 19 ianuarie 2012 a fost sesizată instanţa în termen legal pentru formularea contestaţiei administrative.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 245 din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, formulată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanţii V.A.F. şi V.(N.)M.C., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 328 din 22 decembrie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011 emise de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că prin Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011 s-a stabilit calitatea de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA a reclamanţilor trataţi ca asociere şi s-a stabilit perioada 2006 - 2009, în sarcina acestora, TVA în sumă de 1.407.791 lei şi obligaţii fiscale accesorii în sumă totală de 1.880.430 lei, fiind emisă Decizia de impunere nr. 328 din 22 decembrie 2011.
Curtea a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada formulării plângerii prealabile împotriva celor două acte administrativ-fiscale în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2001 şi din O.G. nr. 92/2003. Înscrisurile depuse la dosar, respectiv cel denumit " Contestaţie" şi dovada de transmitere prin fax nu fac dovada formulării plângerii prealabile, pe de o parte pentru că nu s-a probat comunicarea prin fax a contestaţiei, iar pe de altă parte pentru că nu se cunoaşte cu aparţine numărul de fax.
Şi în situaţia în care s-ar fi făcut dovada formulării plângerii prealabile la data de 18 ianuarie 2012, se constată că tot nu este îndeplinită condiţia parcurgerii proceduri prealabile, reclamanţii având obligaţia de a sesiza instanţa după primirea unui răspuns sau după trecerea a 60 de zile de la momentul înregistrării contestaţiei la organul emitent.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii V.A.F. şi V.M.C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În susţinerea recursului, recurenţii - reclamanţi au arătat că au depus la dosar dovada formulării contestaţiei, la care au ataşat dovada trimiterii acesteia prin fax, aspect necontestat de către intimata - pârâtă.
În ceea ce priveşte numărul de fax, acesta putea fi verificat pe site-ul DGFP Braşov, ca fiind real sau nu.
Au mai susţinut recurenţii că, în baza rolului său activ, în caz de dubiu, instanţa de fond avea obligaţia de a lămuri această problemă, putând solicita părţilor să confirme sau să infirme înscrisurile depuse de către contestatori.
Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 328 din 22 decembrie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011, acte administrative fiscale emise de ANAF - D.G.F.P Braşov, în prezent Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.
Criticile formulate de recurenţii-reclamanţi urmează a fi analizate în raport cu prevederile legale aplicabile procedurii administrative-fiscale şi procedurii judiciare în materie, ţinând seama de elementele factuale menţionate mai sus.
Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative - fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Aşadar, actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este decizia de soluţionare a contestaţiei.
Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecţie fiscală ori a altor acte care premerg decizia emisă în temeiul art. 216 C. proc. fisc. urmează a fi analizată în cadrul acţiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanţa se învesteşte cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal numai dacă autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.
Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta.
În speţă, reclamanţii s-au adresat direct instanţei de contencios administrativ pentru anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie de fiscală, contrar dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Deşi aceştia au susţinut că au formulat contestaţie împotriva acestor acte administrativ - fiscale şi că au efectuat procedura prealabilă prin fax, se constată că înscrisul intitulat "Contestaţie" la care s-a ataşat dovada transmiterii prin fax - înscrisuri aflate la filele 21 - 24 în dosarul Curţii de Apel Braşov, nu face dovada formulării plângerii prealabile, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi judecătorul fondului, nereieşind din aceste înscrisuri dovada comunicării prin fax a contestaţiei.
În conformitate cu prevederile legale anterior menţionate, rezultă că este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile care, în raport cu natura juridică a actului atacat, se impunea a fi efectuată în condiţiile stabilite la art. 205 şi urm. C. proc. fisc.
Pentru aceste considerente, constatându-se că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.A.F. şi V.M.C. împotriva Sentinţei nr. 245/F din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1814/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1837/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
