ICCJ. Decizia nr. 1987/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1987/2014
Dosar nr. 10956/2/2011
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4825 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul V.M., şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâtul, anterior anului 1989, a avut calitatea de ofiţer, cu grad de locotenent-major, în cadrul I.J.S. Olt şi că, în această calitate, prin activităţile desfăşurate şi consemnate în notele informative şi de analiză, a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viaţă privată, dreptul la liberă exprimare şi libertatea opiniei, elemente ce formează conţinutul noţiunii de lucrător al Securităţii, în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a reiterat apărările invocate în faţa instanţei de fond, prin întâmpinarea formulată în cauză, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a considerat fără temei că, în ceea ce îl priveşte, ar fi întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008; de asemenea, susţine că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii acţiunii, pe care a invocat-o prin întâmpinare.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte fondul cauzei, se reţine că sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora, prin „ lucrător al Securităţii” se înţelege „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului ”.
Rezultă din textul legal citat, că două sunt condiţiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată „ lucrător al Securităţii”: calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, şi desfăşurarea de activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofiţer al Securităţii, prima condiţie legală fiind, deci, îndeplinită.
Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiţie este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi „desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului ” .
Din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer de Securitate, a aprobat, sub semnătură olografă, mai multe note de analiză/informative care se referă explicit la activitatea unor informatori ai Securităţii, cărora li se pune în vedere să furnizeze date despre persoanele care audiază şi comentează emisiunile posturilor de radio străine, care fac comentarii negative la adresa politici partidului, precum şi cercul de relaţii şi intenţiile persoanelor urmărite.
Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conţin măsuri contrare dreptului la viaţă privată, dreptului la liberă exprimare şi la libertatea opiniei reprezintă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, desfăşurarea unei „activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului ”, neavând relevanţă, potrivit legii, dacă activităţile respective erau „supuse ordinelor şi regulamentelor miliare”, „au fost desfăşurate în conformitate cu atribuţiile de serviciu” sau că „persoanele supuse verificărilor nu au suferit nici un fel de urmări”, aşa cum pretinde recurentul.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii acţiunii, pe care pârâtul, deşi o invocase prin întâmpinarea formulată la data de 27 martie 2012, la termenul de judecată din 10 septembrie 2012, când cauza a fost soluţionată pe fond, iar pârâtul a fost reprezentat prin avocat, acesta nu a mai susţinut excepţia în faţa instanţei de judecată, aşa cum este consemnat şi în practicaua sentinţei atacate; reprezentantul pârâtului a solicitat, aşa cum rezultă din aceeaşi practica , „respingerea acţiunii, ca neîntemeiată”, fără să mai susţină excepţia prematurităţii acţiunii, după ce, la termenul anterior, din 28 mai 2012, solicitase amânarea judecăţii, tocmai în vederea luării la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar de reclamant, în combaterea excepţiei respective.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanţa de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situaţia de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală şi corect motivată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul V.M. împotriva sentinţei nr. 4825 din 10 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2427/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1988/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
