ICCJ. Decizia nr. 1988/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1988/2014
Dosar nr. 3470/2/2012
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5311 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul M.A., prin care solicita să se constatate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 672/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 559/08 .08.2012, Curtea Constituţională a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarele nr. 5.163/2/2011 şi nr. 5.426/2/2011 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt neconstituţionale.
În considerentele deciziei definitive şi general obligatorii de la data publicării, Curtea Constituţională a reţinut că „sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, deoarece creează posibilitatea ca instanţa judecătorească, în absenţa obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente şi concludente, să soluţioneze acţiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”.
În opinia Curţii Constituţionale, a accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanţei judecătoreşti un rol superficial, incompatibil cu funcţia sa de înfăptuire a justiţiei.
Prin urmare, s-a constatat că, „pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil, şi implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" nu pot fi administrate şi apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forţă probantă luate izolat şi, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente şi complete analize, sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.”
Totodată, s-a apreciat că „ţinând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate, relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu şi uneori simulare, iar acestea pot genera un conţinut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv şi inutil, astfel, cauzei privind constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Pe de altă parte, în situaţia în care instanţa judecătorească îşi formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate, iar aparenţa să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părţile acţiunii în constatare, C.N.S.A.S., în calitate de reclamant, şi persoana verificată, în calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalităţii de arme.”
În cazul de faţă, se constată că întreg probatoriul pe care reclamantul C.N.S.A.S. îşi întemeiază acţiunea este constituit exclusiv din documente olografe realizate de către ofiţerul de Securitate, nefiind depusă la dosar nicio notă olografă a pârâtului şi niciun angajament al acestuia.
Prin urmare, se constată că, deşi se afirmă că aceste note olografe ale ofiţerului ar reproduce fidel unele note scrise ale informatorului, în condiţiile în care la dosar nu există nicio notă scrisă şi semnată de pârât, notele olografe ale ofiţerului au valoarea unor „relatări verbale consemnate de un lucrător al Securităţii”, încadrându-se şi în noţiunea mai largă cuprinzând informaţiile furnizate „indiferent sub ce formă”, aspect recunoscut chiar de reclamant în cuprinsul acţiunii formulate.
Or, în lumina considerentelor Deciziei nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale, asemenea documente nu pot avea forţă probantă privite izolat şi, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare, decât dacă sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă, motivarea deciziei infirmând susţinerile reclamantului în sensul că astfel de informaţie are valoare probantă în mod independent, nefiind necesară coroborarea acesteia cu alte probe.
Dat fiind faptul că, în cazul de faţă, probatoriul constă exclusiv în note scrise şi semnate de ofiţerul de Securitate, în lipsa altor probe cu care să fie coroborate, acestea pot fi caracterizate de subiectivism, arbitrariu şi chiar simulare, Curtea reţinând faptul că ele însele nu pot fundamenta, din punctul de vedere al temeiniciei, acţiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., se arată, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de judecată apreciind în mod greşit că, în raport cu Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale, notele informative olografe nu mai pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii; or, susţine recurentul, potrivit acestei decizii, o singură notă informativă poate constitui probă, dacă este coroborată cu alte date sau informaţii, în speţă cu recunoaşterea formulată de intimatul-pârât, prin întâmpinare.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, prin colaborator al Securităţii se înţelege „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în sensul dispoziţiilor legale citate, se cere întrunirea a două condiţii cumulative: pe de o parte, prin informaţiile furnizate lucrătorilor securităţii să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi, pe de altă parte, aceste informaţii să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituţională a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, mai sus citate, sunt neconstituţionale, aducând atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, deoarece creează posibilitatea ca instanţa judecătorească, în absenţa obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente şi concludente, să soluţioneze acţiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii.
În cauză, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în raport cu decizia pronunţată de Curtea Constituţională, nu sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative expres prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe intimat, întrucât probatoriul administrat constă exclusiv în note scrise şi semnate de ofiţerul de Securitate care, în lipsa altor probe cu care să fie coroborate, pot fi caracterizate de subiectivism, arbitrariu şi chiar simulare.
Nu poate fi primită critica formulată de recurent, potrivit căreia instanţa de fond trebuia să coroboreze notele informative întocmite de ofiţerul de Securitate, depuse la dosarul cauzei, cu „recunoaşterea” formulată de intimatul-pârât, prin întâmpinare, întrucât niciuna din afirmaţiile pârâtului, formulate pe această cale în faţa primei instanţe, nu poate fi considerată o „recunoaştere” sau „mărturisire”, în sensul dispoziţiilor art. 1204-art. 1206 C. civ.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanţa de fond a dat prevederilor legale incidente o interpretare corectă şi a făcut o corectă aplicare a acestora la speţă, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinţei nr. 5311 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1987/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2039/2014. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
