ICCJ. Decizia nr. 2040/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2040/2014
Dosar nr. 4888/2/2012
Şedinţa publică de la 2 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul C.G.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat la data de 26 septembrie 1975, de către Serviciul 2 din cadrul I.J.S. Teleorman, sub numele conspirativ de „C.” în scopul prevenirii, descoperirii şi lichidării oricăror încercări de activitate duşmănoasă, a modului cum se exploatează şi se întreţin principalele utilaje din cadrul secţiei forjă de la Întreprinderea R.A.
De asemenea, reclamantul a susţinut că informaţiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei, prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
Pârâtul C.G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că prin informaţiile furnizate a sesizat comportamentul civic corespunzător al unui coleg de a său ca şi starea necorespunzătoare a unor utilaje din secţia în care lucra.
De asemenea, a susţinut că nu există nici un indiciu că prin activitatea sa informativă a vizat îngrădirea vreuneia din drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului înscrise chiar şi în Constituţia din 21 august 1965 şi că, dimpotrivă, cei vizaţi au fost protejaţi de el prin datele furnizate, dar tendenţios prelucrate şi interpretate de cei doi ofiţeri de securitate în legătura cărora a fost şi de care nu scăpa doar dându-le „praf în ochi”, pentru care nu a fost remunerat.
2. Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 6061 din 26 octombrie 2012, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul C.G.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a avut în vedere Nota de Constatare nr. DI/I/1721 din 16 august 2011 şi recunoaşterea pârâtului că acesta a desfăşurat activităţi care au îngrădit unele drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cu justificarea proprie că i s-a solicitat pe cale ierarhică.
Instanţa de fond apreciat că prin supravegherea şi urmărirea repetată, sistematică din partea Securităţii şi a colaboratorilor săi, drepturile prevăzute de Constituţia din anul 1965 dobândeau un conţinut iluzoriu, prin restrângerea lor.
3. Motivele de recurs înfăţişate de pârât
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a formulat recurs pârâtul C.G., solicitând modificarea în tot a sentinţei, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac recurentul-pârât a formulat următoarele critici:
3.1. Situaţia reţinută de judecătorul fondului nu corespunde adevărului. Arată pârâtul că, lucrând într-o unitate industrială a fost atras la colaborare în scopul de a furniza informaţii privind starea utilajelor din secţia în care lucra, iar din materialele informative ataşate acţiunii reclamantului nu rezultă că ar fi fost încălcate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti înscrise chiar în Constituţia din 1965.
3.2. Comportamentul civic al unui coleg al său ca şi starea necorespunzătoare a utilajelor din secţia despre care a dat informaţii, nu constituiau încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât din nota de contestare întocmită nu rezultă că s-ar fi luat măsuri represive de atenţionare.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât, ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
În jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din C.A.D.O.L.F. include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Convenţia nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a celor concrete şi efective (Hotărârea A. c. Italiei, din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică examinate temeinic de către instanţa sesizată (Hotărârile din 19 aprilie 1994, V.H. c. Olandei, şi din 28 aprilie 2005, A. c. României).
Pentru instanţa europeană, obligarea motivării hotărârilor judecătoreşti este inerentă procesului echitabil, chiar dacă această exigenţă este „relativă”, întrucât:
- (i) nu impune instanţelor un răspuns detaliat la fiecare argument; în schimb, un mijloc de apărare hotărâtor pentru soluţia pronunţată presupune un răspuns specific şi explicit;
- (ii) are limite variabile, în funcţie de natura hotărârii şi poate fi analizată numai în lumina circumstanţelor cauzei.
Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile legale enunţate şi la jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 teza I C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină) este fondat.
Examinând considerentele sentinţei recurate, se observă că acestea cuprind doar citate din acte normative, respectiv din O.U.G. nr. 24/2008 şi Constituţia României.
Instanţa de fond nu a analizat susţinerile reclamantului privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii şi nici apărările pârâtului invocate prin întâmpinarea depusă la data de 30 august 2013.
Procedând în acest mod, prima instanţă a soluţionat cauza fără a analiza toate probele administrate, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei, făcând imposibil un veritabil control din partea instanţei de control judiciar.
Urmează ca instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, să analizeze dacă în raport de documentele ataşate Notei de constatare DI/I/1721 din 16 august 2011, aflate la dosar, sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru colaborarea prin furnizare de informaţii, respectiv informaţiile furnizate să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În aceste condiţii, pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicţie, se impune casarea hotărârii recurate.
Având în vedere toate circumstanţele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.G. împotriva Sentinţei nr. 6061 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2039/2014. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 2067/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
