ICCJ. Decizia nr. 2117/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2117/2014
Dosar nr. 34/44/2011*
Şedinţa publică de la 8 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul U.M., în contradictoriu cu C.J. Brăila, a solicitat anularea Hotărârii nr. 17 din 06 ianuarie 2011 pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 1941 a fost luat în evidenţă, în urma recensământului, în judeţul Câmpulung, unde se refugiase împreună cu sora sa, conform certificatului nr. 144/1941.
Totodată, reclamantul a mai învederat că înscrisurile pe care le-a depus dovedesc în mod indirect că nu a părăsit România, în perioada august 1941 – martie 1944, şi că a urmat cursurile şcolare la Slatina unde s-a şi stabilit.
Prin Sentinţa nr. 30 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea formulată de contestatorul U.M. şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea nr. 17 din 06 ianuarie 2011 emisă de autoritatea pârâtă C.J.P. Brăila - Comisia pentru aprobarea Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Hotărârea nr. 17/2003, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul Casei Judeţene de Pensii Brăila a recunoscut reclamantului drepturile începând cu data de 01 decembrie 2002 pentru perioada 15 noiembrie 1940 – 06 martie 1945, hotărârea producându-şi efectele juridice până la data de 06 ianuarie 2011, când autoritatea pârâtă, cu o motivare sumară şi insuficientă a revizuit Hotărârea nr. 17 din 05 februarie 2003 şi a constat că reclamantul a fost refugiat în perioadele 15 noiembrie 1940 – 27 august 1941 şi 23 martie 1944 – 06 martie 1945.
Concluzionând, judecătorul fondului, având în vedere că revizuirea hotărârii s-a făcut după o perioadă de 8 ani, timp în care reclamantul a beneficiat de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, a constatat că, în mod eronat, autoritatea pârâtă a stabilit prin hotărârea în litigiu alte perioade decât cele prevăzute prin hotărârea iniţială.
Împotriva Sentinţei nr. 30 din 3 februarie a Curţii de Apel Galaţi a declarat recurs C.J.P. Brăila apreciind că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia nr. 1281 din 8 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de C.J.P. Brăila împotriva Sentinţei nr. 30 din 3 februarie a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Înalta Curte a constatat că pârâta C.J.P. Brăila nu a fost citată pentru termenul din 3 februarie 2011 când s-a soluţionat cauza, deşi prin prezenta acţiune s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 17 din 06 ianuarie 2011 emisă de C.J.P. Brăila
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 34/44/2011*.
Prin Sentinţa nr. 509 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamantul U.M. şi a anulat Hotărârea nr. 17 din 6 ianuarie 2011, emisă de C.J.P. Brăila – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P. Brăila, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă următoarele.
Sentinţa instanţei de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greşite a prevederilor legale în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a calităţii de beneficiar.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul şi interpretarea textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse şi persoanele refugiate.
Din norma enunţată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinţilor în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului şi dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuţiilor exercitate în perioada menţionată.
Aceste condiţii au fost dovedite.
Pe de altă parte, nu se pot reţine susţinerile recurentei-pârâte cum că „reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice pe care o invocă”, întrucât legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.
Or, în cazul de faţă reclamantul a fost nevoit să suporte alături de familia sa privaţiunile ce sunt inerente strămutării dintr-o regiune în alta.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin nerecunoaşterea reclamantului a calităţii de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, acesta a fost vătămat într-un drept al său recunoscut de lege, fiind astfel îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Brăila împotriva Sentinţei nr. 509 din 5 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2014.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2067/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2142/2014. Contencios → |
|---|
