ICCJ. Decizia nr. 1999/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1999/2014

Dosar nr. 8356/296/2013

Şedinţa de la 29 aprilie 2014 Camera de Consiliu

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Satu Mare, petenta SC A.T. SRL Satu Mare a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial 4 Cluj-Napoca, plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. PV1. din 23 iulie 2013 emis de intimat.

Prin sentinţa nr. 156 din 16 ianuarie 2014, Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reţinând că locul săvârşirii faptei sancţionate prin procesul-verbal de contravenţie contestat este localitatea Cluj-Napoca, în care îşi are sediul inspectoratul teritorial al autorităţii pârâte.

Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentinţa nr. 2326 din 6 martie 2014, reţinând că fapta contravenţională sancţionată constă în neîndeplinirea de către petentă a obligaţiei legale prevăzute în sarcina sa de dispoziţiile art. 3 pct. 32 din H.G. nr. 69/2012 şi că, prin urmare, fapta este una omisivă, săvârşită de petentă la locul sediului său, care este localitatea Satu Mare, în judeţul cu acelaşi nume, a declinat competenţa de judecată în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 din C. proc. civ.

Verificând cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, în raport cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care prevăd drept criteriu pentru stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a plângerii contravenţionale locul săvârşirii faptei, competenţa revine Judecătoriei Satu Mare.

Astfel, obiectul acţiunii în cauză îl constituie plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. PV1. din 23 iulie 2013 emis de autoritatea intimată, prin care petenta a fost sancţionată pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale prevăzute în sarcina sa de dispoziţiile art. 3 pct. 32 din H.G. nr. 69/2012.

Conform acestor dispoziţii legale, constituie contravenţie „nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligaţiei de a depune licenţa de transport/licenţa comunitară şi/sau copiile conforme ale acesteia la sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a efectuat controlul, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la comunicarea măsurii suspendării acestor documente".

Aşa cum rezultă din textul legal citat, contravenţia sancţionată în cazul în discuţie constă în omisiunea de a depune licenţa de transport/licenţa comunitară şi/sau copiile conforme ale acesteia la sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a efectuat controlul, locul săvârşirii acesteia, în raport cu specificul materiei reglementate, fiind cel al sediului operatorului rutier.

H.G. nr. 69/2012 nu conţine o normă derogativă de competenţă a judecării plângerilor contravenţionale ci, dimpotrivă, prin art. 59, face trimitere în mod expres la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, având în vedere că locul săvârşirii faptei omisive este sediul operatorului rutier petent, subiect al obligaţiei legale de a depune la sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. documentele prevăzute de pct. 32 al art. 3 din H.G. nr. 69/2012, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, în a cărei rază teritorială se află sediul petentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC A.T. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial 4 Cluj-Napoca, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1999/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond