ICCJ. Decizia nr. 2065/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2065/2014
Dosar nr. 1328/33/2012
Şedinţa publică de la 6 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.Ş., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.J. Cluj a solicitat anularea Deciziei nr. 601 din 14 august 2012, emisă de către pârâtă şi anularea Deciziei de impunere privind T.V.A. stabilită de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 şi anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011, ca fiind netemeinice şi nelegale.
În motivare s-a arătat că pârâta a soluţionat contestaţia formulată de către reclamant în procedura administrativă, respingând-o raportat la faptul că această contestaţie a fost depusă după expirarea termenului legal, deşi reclamantul fiind plecat din ţară, o perioada de timp, nu a avut cunoştinţă de faptul că tranzacţiile imobiliare efectuate fac obiectul unui control fiscal.
A arătat că la data de 27 februarie 2012, avocatul reclamantului a primit sub semnătură decizia de impunere, aceasta fiind data de la care curge termenul de contestare a actelor administrativ fiscale.
A susţinut că în termenul legal, 26 martie 2012, a formulat contestaţia care a fost respinsă prin Decizia nr. 6011 din 14 august 2012.
Pârâta D.G.F.P. Cluj prin întâmpinare a solicitat instanţei respingerea acţiunii ca nefondată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 864 din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.Ş. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.J. Cluj.
În limitele investirii, respectiv doar cu privire la corecta soluţionare a contestaţiei fără cercetarea fondului acesteia, s-a reţinut că înscrisurile depuse în probaţiune în condiţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004 evidenţiază că starea de fapt reţinută de către organul fiscal a fost corectă.
Astfel, s-a reţinut că organul fiscal a procedat la comunicarea raportului de inspecţie fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 în condiţiile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 şi, întrucât corespondenţa a fost returnată la data de 19 decembrie 2011 s-a procedat în baza prev. art. 44 alin. (2)1 din O.G. nr. 92/2003 la transmiterea invitaţiei şi întrucât şi aceasta a fost returnată la data de 22 decembrie 2001 potrivit art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 a fost publicat pe pagina de internet A.N.A.F. şi afişat la sediul organului fiscal anunţul individual nr. 14939 din 13 ianuarie 2012 prin care se comunică că a fost emisă pe numele d-lui B.Ş. Decizia de impunere privind T.V.A. stabilită de Inspecţia fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011.
În raport de termenul de 30 de zile de exercitare a căii de atac împotriva actului administrativ fiscal, stabilit de prevederile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, calculat de la data de la data comunicării actului administrativ fiscal, s-a susţinut că nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii.
S-a arătat in sentinţa atacată că momentul începutului curgerii termenului a fost stabilit de către legiuitor în raport cu momentul comunicării iar momentul la care se consideră comunicat actul fiscal este cel stabilit de art. 44 din O.G. nr. 92/2003.
Susţinerile reclamantului referitoare la împrejurarea că în mod eronat s-a reţinut de către organul fiscal existenţa imposibilităţii comunicării actului supus contestării, au fost respinse întrucât, dat fiind absenţa de la domiciliu, în mod corect s-a reţinut de către organul investit cu soluţionarea contestaţiei că au fost aplicate în mod legal dispoziţiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.
Împrejurarea că la data de 27 februarie 2012 reprezentantul reclamantului a primit sub semnătură decizia de impunere, s-a apreciat că a confirmat că îndeplinirea procedurilor conform art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 şi-a atins scopul neputând da naştere la un nou moment de la care să curgă termenul instituit de art. 207 din O.G. nr. 92/2003.
S-a constatat că au fost îndeplinite toate demersurile necesare în prealabil pentru comunicarea actului la domiciliul reclamantului unicul domiciliu cunoscut fiind cel indicat de organele fiscale.
În concluzie, a reţinut prima instanţă că acţiunea în contencios administrativ este nefondată întrucât în mod corect s-a reţinut că exercitarea căii de atac s-a făcut cu ignorarea dispoziţiilor legale.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul B.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., s-a arătat că data la care a luat la cunoştinţă de existenţa unui raport de inspecţie fiscală şi de decizia de impunere, a fost data de 27 februarie 2012.
S-a precizat că, în condiţiile în care organele fiscale nu au respectat prevederile legale, in sensul afişării actului administrativ fiscal la domiciliul contribuabilului potrivit art. 92 alin. (2) C. proc. civ., acestuia ia-a fost încălcat dreptul la apărare conferit de art. 209 alin. (2) C. proc. fisc.
Pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate in sensul admiterii acţiunii introductive cu consecinţa anulării Deciziei nr. 601 din 14 august 2012 emisă de pârâtă şi anulării deciziei de impunere privind T.V.A. nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 şi anulării Raportului de inspecţie fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011.
Procedura în fața instanței de recurs
Recurentul a depus concluzii scrise în susținerea cererii de recurs.
Intimata - pârâtă D.G.F.P.J. Cluj a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin Decizia nr. 601 din 14 august 2012 D.G.F.P. Cluj a respins ca nedepusă in termen contestaţia formulată de contestatorul B.Ş. împotriva deciziei de impunere privind T.V.A. stabilită de Inspecţia fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 207 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. „Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.”
Potrivit art. 103 C. proc. civ. Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că pârâta a procedat la comunicarea raportului de inspecţie fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 în condiţiile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prin scrisoare recomandată cu confirmarea de primire din 5 decembrie 2011.
Întrucât corespondenţa a fost returnată de poştă la data de 19 decembrie 2011 cu menţiunea „expirat termenul de predare”, s-a procedat în conformitate prev. art. 44 alin. (2)1 din O.G. nr. 92/2003 la transmiterea invitaţiei şi întrucât şi aceasta a fost returnată la data de 22 decembrie 2001 potrivit art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 a fost publicat pe pagina de internet A.N.A.F. şi afişat la sediul organului fiscal anunţul individual din 13 ianuarie 2012 prin care se comunică că a fost emisă pe numele d-lui B.Ş. decizia de impunere privind T.V.A. stabilită de Inspecţia fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011, fiind comunicat şi termenul de exercitare a contestaţiei.
În raport de aceasta situaţie de fapt, în mod corect, prima instanţă a constatat că depunerea contestaţiei la data de 26 martie 2012, sub nr. 13341 din 26 martie 2012, s-a făcut cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., actul administrativ socotindu-se comunicat „în termen de 15 zile de la data afişării anunţului”, respectiv la data de 28 ianuarie 2012.
Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită, în lipsa unui temei legal, cererea recurentului - reclamant de a se considera că a operat repunerea în termen, prin formularea unei cereri de comunicare la data de 27 martie 2012 de către avocat, în condiţiile în care s-a probat de către pârâtă respectarea procedurii prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată întrucât limitele impuse pentru exercitarea dreptului de contestare, cu referire la art. 207 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., reprezintă măsuri de protecţie a stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice şi a efectelor actelor administrative.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 536/2011, care a observat ca O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. reprezintă o lege speciala, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de C. proc. civ.
Totodată s-a constatat că interesul organelor fiscale de aducere la cunoștința contribuabilului a existentei unei obligații fiscale al cărei creditor este însuși statul implica necesitatea comunicării actului administrativ in care aceasta este consemnata prin modalităţi care sa asigure aducerea efectiva la cunoștința contribuabilului despre existenta unor obligații fiscale in sarcina sa, legiuitorul instituind posibilitatea ca actele administrative fiscale să fie comunicate prin publicitate și în cazul in care domiciliul contribuabilului este cunoscut.
În acest caz, însă, s-a constatat că, anterior recurgerii la aceasta modalitate, este necesar să fi fost respectata cu strictețe ordinea prevăzuta în art. 44 din O.G. nr. 92/2003, astfel încât comunicarea prin publicitate sa reprezinte doar o modalitate ultima și subsidiara, cerinţă satisfăcută în speţa dedusă judecăţii.
Recurentul - reclamant încearcă să introducă o nouă ipoteză, respectiv aceea a afişării actului administrativ fiscal la domiciliul contribuabilului, care astfel cum rezultă din chiar decizia invocată prin notele de şedinţă depuse (nr. 10 din 10 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs in interesul legii) este subsidiară comunicării prin poştă, cu scrisoare recomandată, astfel că nu se poate invoca o vătămare şi o ingrădire a dreptului la apărare.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.Ş. împotriva sentinţei nr. 864 din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2060/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2138/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
