ICCJ. Decizia nr. 234/2014. Contencios. Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 234/2014
Dosar nr. 498/45/2012
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 21 mai 2012, reclamantul C.C. a solicitat anularea art. 36 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin H.G. nr. 123/2002, motivând că dispoziţia criticată adaugă la lege, încălcând prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 cu privire la termenul de sesizare a instanţei de judecată.
Reclamantul a mai arătat că, printr-o dispoziţie din normele metodologice emise în organizarea executării unei legi, care nu este organică, nu se pot reglementa condiţiile şi limitele exercitării dreptului de acces liber la justiţie, pentru că se încalcă astfel prevederile art. 52 alin. (2), art. 108 alin. (2) din Constituţie şi normele de tehnică legislativă.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 205 din 25 iunie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamantul C.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 123/2002 sunt conforme reglementării cuprinse în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 cu privire la stabilirea unei competenţe şi a unor termene speciale în materia accesului liber la informaţiile de interes public.
Judecătorul fondului a avut în vedere că prin procedura specială prevăzută în Legea nr. 544/2001 se derogă de la normele de drept comun aplicabile în materia contenciosului administrativ conform Legii nr. 554/2004, considerând că aceste derogări se înscriu în limitele de apreciere a legiuitorului, prin stabilirea unui termen mai scurt de sesizare a instanţei, justificat faţă de nevoia de a se asigura în regim de urgenţă accesul liber şi neîngrădit al persoanei interesate la orice informaţii de interes public.
Reţinând că, norma cuprinsă în actul administrativ cu caracter normativ contestat în cauză a fost emisă în baza şi în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 544/2001, prin reproducerea reglementării cuprinse în actul normativ ierarhic superior, prima instanţă a apreciat că este nefondată acţiunea în anulare formulată de reclamant şi a dispus respingerea acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.
3.Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul C.C., solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 304/1 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin H.G. nr. 123/2002.
Recurentul a criticat concluzia instanţei de fond privind identitatea dintre dispoziţiile art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 123/2002 şi cele din art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, arătând că, norma metodologică adaugă în mod nelegal la lege prin referinţa la reclamaţia administrativă, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituţie, art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă şi a legislaţiei internaţionale privind drepturile omului.
De asemenea, s-a învederat că, prin norma contestată se încalcă prevederile art. 7 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca lege organică, în care sunt reglementate condiţiile de sesizare a instanţei în cazul vătămării unui drept recunoscu de lege sau a unui interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ tipic sau asimilat.
Fără a contesta dreptul legiuitorului de a stabili prin acte normative speciale orice termen de răspuns la plângerea prealabilă administrativă sau de sesizare a instanţei de judecată competentă, recurentul a susţinut că o asemenea reglementare trebuie să fie conformă legislaţiei interne şi internaţionale, ceea ce nu se poate reţine cu privire la norma atacată în cauză, a cărei aplicare are drept consecinţă depăşirea termenului legal de formulare a acţiunii, determinând astfel respingerea ca tardivă a acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările din dosar, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
În temeiul dispoziţiilor art. 107 din Constituţie şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, a fost adoptată H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001.
În baza dispoziţiiloe art. 36 alin. (1) din acest act normativ, pentru care recurentul - reclamant a formulat acţiune în anulare, se prevede că, solicitantul care, după primirea răspunsului la reclamaţia administrativă, se consideră în continuare lezat în drepturile sale prevăzute de lege, poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 544/2001.
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea acestei norme, care a fost emisă în baza şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 544/2001, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din această lege, care prevăd că, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute în legea respectivă, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7 din aceeaşi lege pentru a se răspunde la solicitarea de informaţii de interes public.
Reglementarea cuprinsă în norma contestată nu adaugă şi nu modifică prevederea din actul normativ ierarhic superior pentru aplicarea căruia a fost emisă, astfel că au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2011.
De asemenea, au fost respectate prevederile constituţionale care garantează accesul la justiţie şi dreptul la apărare, întrucât cu ocazia exercitării controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) - (4) din Legea nr. 544/2001, Curtea Constituţională a constatat, prin Deciziile nr. 407 din 7 octombrie 2004, nr. 568 din 19 septembrie 2006 şi nr. 427 din 10 mai 2007, că acest text de lege nu împiedică persoana interesată de a se adresa instanţei de judecată pentru apărarea sau recunoaşterea drepturilor sale prevăzute de lege.
Cu privire la problema compatibilităţii unor proceduri speciale sau a particularităţilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor cu principiul liberului acces la justiţie, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curţii Constituţionale s-a statuat că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui reguli de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procesuale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
Fiind elaborate pentru organizarea aplicării Legii nr. 544/2001, normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 123/2002 nu ridică probleme de fond şi prevederile cuprinse în art. 36 alin. (1) reprezintă numai o detaliere a modalităţilor tehnice organizatorice de punere în aplicare a legii susmenţionate.
Norma contestată respectă procedura specială instituită prin art. 22 alin. (1) - (4) din Legea nr. 544/2001, în limitele de apreciere a legiuitorului, avându-se în vedere că, stabilirea unui termen mai scurt decât cel prevăzut în dreptul comun de art. 11 din Legea nr. 554/2004 se justifică în mod obiectiv prin importanţa reglementării respective şi prin nevoia de a se asigura în regim de urgenţă accesul liber şi neîngrădit al persoanei interesate la orice informaţii de interes public.
În consecinţă, judecătorul fondului a respins în mod corect toate motivele de nelegalitate invocate prin acţiunea în anulare, fără a se impune şi examinarea susţinerilor privind posibilitatea respingerii ca tardivă a unei acţiuni formulate în baza Legii nr. 544/2001, dat fiind că argumentele expuse de recurentul - reclamant în acest sens nu vizează legalitatea sau oportunitatea actului administrativ cu caracter normativ dedus judecăţii, ci aplicarea acestuia de către instanţa de judecată competentă în raport cu elementele concrete de fapt ale litigiului privind liberul acces la informaţiile de interes public, pentru a cărui soluţionare a fost sesizată.
Pentru toate aceste considerente prezentate, constatându-se că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat C.C.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C. împotriva Sentinţei nr. 205 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 233/2014. Contencios. Conflict de... | CSJ. Decizia nr. 238/2014. Contencios → |
|---|
