ICCJ. Decizia nr. 2428/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2428/2014
Dosar nr. 340/45/2010
Şedinţa publică de la 23 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Iaşi şi precizată ulterior, reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâţii S.F.P.L. Paşcani, M. Paşcani şi P.M. Paşcani, a solicitat suspendarea efectelor deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, anularea deciziei de soluţionare nr. 12519 din 17 mai 2010, anularea Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea H.C.L. Paşcani nr. 1/2007 şi obligarea la plata sumei de 100000 euro.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că decizia de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de a plăti suma de 1225436,04 lei cu titlu de taxă pentru ocuparea fără forme legale a domeniului public şi decizia de soluţionare nr. 12519 din 17 mai 2010 trebuie anulate deoarece au fost emise fără să aibă la bază un raport de inspecţie fiscală, precum şi în lipsa unei documentaţii tehnico-cadastrale, în procedura emiterii acestora fiindu-i încălcate dreptul de a fi ascultată şi dreptul de a fi informată.
În ceea ce priveşte H.C.L. Paşcani nr. 1/2007, reclamanta a invocat faptul că hotărârea este ilegală întrucât a stabilit o taxă pentru ocuparea fără forme legale a terenurilor aparţinând domeniului public cu 1100 % peste nivelul maxim admis de legislaţia în vigoare.
A mai susţinut reclamanta că în urma emiterii acestor acte nu a mai avut posibilitatea de a obţine un credit bancar de 100000 de euro, executarea lor ducând la imposibilitatea onorării plăţilor către furnizorii societăţii, la încetarea activităţii, la nerespectarea contractelor aflate în derulare şi la acumularea de datorii imposibil de achitat.
1.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, S.F.P.L.P. Paşcani a invocat faptul că nu are calitate procesuală pasivă deoarece funcţionează ca şi compartiment de specialitate în cadrul P.M. Paşcani şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 241/ CA din 25 octombrie 2010, Curtea de apel a disjuns cauza şi a declinat competenţa de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect anularea H.C.L. Paşcani nr. 1/ 2007 în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecarea capetelor de cerere privind suspendarea şi anularea deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea Deciziei nr. 12519 din 17 mai 2010 şi obligarea la repararea prejudiciului material de 100000 euro.
1.3. Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 335 din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.F.P.L. Paşcani, precum şi acţiunea având ca obiect suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea Deciziei nr. 12519 din 17 mai 2010 şi a deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, obligarea la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubire, formulată de reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâţii S.F.P.L. Paşcani, M. Paşcani şi P.M. Paşcani, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că în baza art. 256 alin. (3) C. proc. fisc., pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.
Având în vedere că SC I. SRL a folosit în perioada 2003-2007, 112 mp teren în strada Grădiniţei din Paşcani, fără a deţine vreun titlu, judicios a stabilit compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale că pentru suprafaţa respectivă reclamanta datorează taxa menţionată, în cuantum de 986.571 lei, şi majorările aferente, în cuantum de 238.865,04 lei.
S-a apreciat că din probele administrate în cauză reiese că administraţia fiscală locală a stabilit corect că SC I. SRL a ocupat în plus faţă de suprafaţa de teren de 180 mp, stabilită prin contractul de concesiune nr. 1968/16 martie 1998, încă 112 mp de teren pentru care datorează taxa pe teren pentru perioada 2003-2007.
Prima instanţă a considerat că starea de fapt privind suprafaţa de 112 mp reiese din planul de situaţie de la dosar. Acesta a fost semnat de C.B. şi de inginerul L.V., ambii din cadrul Serviciului de urbanism al P.M. Paşcani. Întrucât planul de situaţie a fost menţionat în nota de constatare nr. 28904 din 31 octombrie 2007, semnată, ştampilată şi înregistrată în evidenţele organului fiscal, Curtea de apel a hotărât că nu există temei pentru a se pune la îndoială veridicitatea lui.
În ceea ce priveşte informaţiile şi datele conţinute de planul de situaţie, instanţa de fond a reţinut că planul a fost realizat de funcţionari din cadrul unui serviciu de specialitate al primăriei, cu atribuţii chiar în domeniul urbanismului. Aceasta înseamnă că la efectuarea măsurătorilor nu era necesară participarea unui expert topo-cadastral, salariaţii Serviciului urbanism având pregătirea de specialitate necesară şi competenţa profesională specifică funcţiei publice pe care o ocupă, cu atât mai mult cu cât suprafaţa de teren de 112 mp este împrejmuită de reclamantă cu gard din elemente metalice şi fundaţie de beton.
S-a precizat că împrejurarea că terenul concesionat în anul 2009 de SC I. SRL este de fapt terenul pe care îl folosea fără titlu, pentru care a fost emisă decizia de impunere contestată, reiese tot din detaliile tehnice ale documentaţiilor cadastrale aflate la dosarul cauzei. Astfel, se constată că din extrasul de carte funciară de la dosar reiese că reclamanta are un teren concesionat de 180 mp, cu numărul cadastral 60623, având latura 1-2 de 17,48 m, or latura respectivă reprezintă limita cu parcela nr. 60824, de 110 mp, cu latura 1-2 tot de 17,48 m, concesionată reclamantei în anul 2009, ocupată fără titlu până la încheierea contractului de concesiune din anul 2009.
Referitor la cei 80 de mp de teren concesionat de persoana fizică G.C., instanţa a reţinut că la dosarul instanţei se află cererea nr. 6639 din 10 iulie 1997, prin care G.C. a solicitat să i se aprobe preluarea în concesiune a unui teren de 180 mp, situat în strada Grădiniţei, fiindu-i necesar pentru înfiinţarea unei parcări aferente staţiei de salvare deja construită la adresa menţionată. G.C. a menţionat că renunţă la contractul de concesiune nr. 5449 din 15 iunie 1995, conform cap. VI, art. 10, pct. 10 lit. d), urmând ca suprafaţa de 80 mp din acest contract să fie inclusă în suprafaţa de 180 mp menţionată în cerere. Rezultă că este întemeiată susţinerea compartimentului de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale potrivit căreia în suprafaţa de 180 mp este inclusă şi cea de 80 mp, aspect care reiese foarte clar din documentaţiile cadastrale ale zonei analizate, depuse la dosar. Astfel, potrivit documentaţiilor cadastrale, în zona în discuţie nu se află nici o suprafaţă de teren de 80 mp, concesionată persoanei fizice C., aşa cum a susţinut reclamanta în apărarea sa.
Faptul că persoana fizică G.C., administrator şi asociat al SC I. SRL, a avut 80 mp concesionaţi în acel loc nu prezintă relevanţă în cauză întrucât, aşa cum s-a arătat, din documentaţiile cadastrale aflate la dosarul cauzei reiese că pe terenul în discuţie sunt amplasate 2 parcele, una de 180 mp şi alta de 110 mp, cu numerele cadastrale 60683 şi 60684, în prezent aflate în folosinţa reclamantei ca urmare a încheierii contractului de concesiune nr. 119 din 23 noiembrie 2009. Prin urmare, în acel loc nu mai este o altă parcelă de 80 mp. Chiar şi în ipoteza în care ar fi existat, reclamanta nu avea dreptul de a folosi acea parcelă, ceea ce înseamnă că dacă ar fi ocupat-o, datora taxa pentru utilizarea fără titlu a unui teren aparţinând domeniului public al municipiului Paşcani.
Prima instanţă a considerat că în baza art. 258 alin. (8) C. fisc., atât în cazul clădirilor, cât şi al terenurilor, dacă se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru, iar modificarea sarcinilor fiscale operează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se înregistrează la compartimentul de specialitate lucrarea respectivă, ca anexă la declaraţia fiscală.
În ceea ce priveşte majorările de întârziere, s-a arătat că acestea se datorează de la momentul naşterii obligaţiei fiscal, întrucât nu trebuie să se confunde data naşterii obligaţiei fiscale cu cea a naşterii dreptului organului fiscal de a stabili şi determina obligaţia fiscală datorată.
Obligaţia fiscală de plată a taxei impuse în sarcina reclamantei prin decizia de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 s-a născut în momentul în care a fost ocupată suprafaţa de 112 mp din domeniul public, fără contract de închiriere sau concesiune. Obligaţia menţionată nu se naşte ca efect al emiterii deciziei de impunere, ci ca urmare a utilizării celor 112 mp teren din domeniul public fără contract de închiriere sau concesiune. Decizia de impunere reprezintă actul administrativ fiscal prin care compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale şi-a exercitat dreptul de a stabili şi determina obligaţia fiscală datorată, drept care putea fi exercitat oricând înăuntrul termenului de prescripţie.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC I. SRL.
2.1. Motivele de recurs
Recurenta a arătat, prin motivele de recurs, că prin sentinţa atacată s-a nesocotit dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din C.E.D.O., că instanţa de fond a acordat o prezumţie absolută de legalitate actelor administrative contestate.
S-a menţinut că în cauză nu s-a întocmit un raport de inspecţie fiscală, iar instanţa de fond a asimilat Nota de constatare nr. 28904 din 31 octombrie 2007 cu raportul de inspecţie fiscală, fiind nesocotite astfel prevederile art. 109 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc.
Recurenta a precizat că prima instanţă a considerat că planul de situaţie întocmit de reprezentanţii intimatei are valoare probantă absolută, respingând cererea de probatorii constând dintr-o expertiză topografică, pentru a se putea determina suprafaţa folosită fără titlu.
S-a explicat că în baza art. 258 alin. (8) C. fisc., suprafeţele reale trebuie determinate pe baza unei lucrări tehnice de cadastru.
S-a arătat că nu s-au determinat suprafeţele folosite de reclamantă şi persoana fizică C., că în mod greşit s-a reţinut că în anul 2007 terenurile erau împrejmuite, în acest sens neexistând nicio dovadă, iar terenul a fost împrejmuit după încheierea contractului de concesiune, astfel cum rezultă din autorizaţia nr. 114 din 16 noiembrie 2010, în precedent nefiind aplicată vreo amendă pentru construirea gardului fără autorizaţia de construire.
S-a precizat că instanţa de fond trebuia să se raporteze la schiţele de la data adoptării hotărârilor Consiliului local din anii 1994 şi 1998 şi nu la schiţele din anul 2010.
Recurenta a susţinut că a concesionat în anul 1998 o suprafaţă de teren de 180 m.p. situat în Paşcani, str. Grădiniţei învecinat la N – Staţie de salvare, S – teren Primărie, E – teren Primărie, iar suprafaţa de 80 m.p. era învecinată cu suprafaţa concesionată persoanei fizice C., care nu a denunţat niciodată contractul.
S-a mai arătat că nu s-a determinat cine a ocupat terenul în discuţie, respectiv societatea sau persoana fizică.
În susţinerea motivelor de recurs s-a solicitat încuviinţarea probei cu acte.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului cu motivarea că starea de fapt reţinută de prima instanţă este cea reală.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, legislaţia aplicabilă şi starea de fapt existentă în cauză, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin Decizia de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanţă către bugetul local în sumă de 1.225.436,04 lei, reprezentând debit şi accesorii cu titlu de taxă pentru ocuparea fără forme legale a domeniului public pe perioada 2003 – 2007.
Din Nota de constatare nr. 28904 din 31 octombrie 2007 rezultă că Serviciul de Urbanism al P. Paşcani a întocmit o schiţă-plan, potrivit căreia SC I. SRL ocupă în mun. Paşcani, str. Grădiniţei, o suprafaţă de teren de 292 m.p., din care clădirea, 126,38 m.p.
S-a menţionat că pentru 180 m.p. teren, societatea are încheiat contract de concesiune, iar 112 m.p. sunt ocupaţi fără titlu, motiv pentru care se datorează taxa pentru ocuparea fără forme legale şi majorări de întârziere. Planul de situaţie a fost întocmit de Serviciul de Urbanism şi reprezintă o schiţă, după cum se observă din înscrisul de la dosar fond.
Din contractul de concesiune nr. 1998 din 16 martie 1998 rezultă că recurentei-reclamante i s-a concesionat o suprafaţă de 180 m.p. teren situat în Paşcani, str. Grădiniţei, pe durata existenţei construcţiei, contractul fiind însoţit de o schiţă anexă.
Contractul menţionat s-a încheiat în baza H.C.L. nr. 7/1998 prin care s-a hotărât concesionarea unui teren din domeniul privat al municipiului Paşcani.
Anterior, s-a încheiat contractul nr. 5449 din 15 iunie 1995 prin care autoritatea locală a concesionat o suprafaţă de 80 m.p. teren situat la aceeaşi adresă, fără a se preciza dacă terenul este proprietate privată sau publică.
Ulterior, în anul 2010, s-a procedat la înscrierea în C.F. a suprafeţei de 180 m.p., grevat de concesiune.
Prin Hotărârea nr. 170/2009 s-a aprobat concesionarea unei suprafeţe de teren de 110 m.p. în Paşcani, str. Grădiniţei, către reclamantă.
Terenul situat în Paşcani, str. Grădiniţei a fost împrejmuit, astfel cum rezultă din autorizaţia de construire nr. 114 din 16 noiembrie 2010.
Prin acţiune, reclamanta a contestat că a ocupat fără forme legale suprafaţa de 112 m.p. din domeniul public, iar în subsidiar a arătat că dacă s-ar fi apreciat că a existat o astfel de ocupare, era necesar a se determina suprafaţa ocupată pe bază de documentaţie cadastrală întocmită de personalul de specialitate, urmând a fi înştiinţată cu privire la acest aspect.
De asemenea, reclamanta a susţinut că schiţa întocmită de un funcţionar din cadrul Primăriei, nu are valoare probantă absolută, cu atât mai mult cu cât nu este însoţită de acte justificative, după cum şi calculul retroactiv al taxei, invocând în acest sens prevederile art. 258 alin. (8) C. fisc.
Instanţa de fond a considerat că actele depuse de pârâte sunt suficiente pentru a soluţiona acţiunea, considerând că suprafaţa de 80 m.p. concesionată în anul 1995 lui C.G. este inclusă în suprafaţa de 180 m.p., concesionată ulterior reclamantei.
Soluţia este nelegală pentru că nu s-a stabilit cu certitudine situaţia de fapt.
Pentru determinarea sarcinii fiscale era necesar a se administra proba cu expertiza topografică, prin care să se verifice dacă suprafaţa de 180 m.p. concesionată reclamantei prin contractul de concesiune nr. 1998 din 16 martie 1998 include şi suprafaţa de 80 m.p. concesionată în anul 1995 către C.G.
Este adevărat că la dosar fond se află cererea lui C.G. pentru concesionarea a 180 m.p. şi renunţarea la contractul nr. 5449/1995, dar nu există nicio dovadă că s-a reziliat contractul de concesiune şi oricum cererea a fost făcută de C., iar concesionarea s-a acordat firmei I.
Potrivit pct. VII din Contractul de concesiune nr. 1968/1995, renunţarea la contract constituie o modalitate de încetare a concesiunii, însă fiind în discuţie instituirea unei obligaţii în sarcina altei părţi decât aceea care a renunţat, trebuia a se verifica, prin probe, care să respecte principiul contradictorialităţii, dacă suprafaţa de 80 m.p. se include în suprafaţa concesionată, respectiv dacă cele două terenuri sunt alăturate sau se suprapun.
Prima instanţă a dedus că terenul concesionat în anul 2009 de reclamantă este de fapt terenul pe care-l folosea fără titlu, deducţie lipsită de suport probatoriu.
De asemenea, prima instanţă nu a analizat susţinerile reclamantei cu privire la obligaţia prevăzută de art. 107 C. proc. fisc., şi consecinţele nerespectării acestei obligaţii, deşi în acţiune s-a invocat în mod expres încălcarea obligaţiei de informare.
Nu a fost analizată susţinerea reclamantei privind instituirea retroactivă a unor obligaţii fiscale, prin raportare la prevederile art. 258 alin. (8) C. fisc.
Având în vedere că prima instanţă nu a încuviinţat probele solicitate, respectiv o expertiză topo-cadastrală, că nu a analizat toate apărările reclamantei, se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, se va dispune efectuarea unei expertize care să verifice dacă terenul de 180 m.p. include şi terenul de 80 m.p., urmând a fi verificate şi toate celelalte apărări ale reclamantei, respectiv să se stabilească dacă reclamanta a ocupat fără titlu terenul, dacă acesta era proprietate publică şi cât teren a ocupat.
Trebuie precizat că schiţele întocmite de autoritatea pârâtă nu au forţă probantă absolută, cum greşit a reţinut instanţa de fond. Acestea sunt acte ale pârâtei şi ca urmare ele pot fi contestate, motiv pentru care instanţa este datoare să dispună efectuarea de probatorii.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis şi casată sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SRL împotriva Sentinţei nr. 335/2012 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2573/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2300/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
---|