ICCJ. Decizia nr. 2866/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2866/2014
Dosar nr. 9013/2/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.J.V.P.S. Alba a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Mediului şi al Pădurilor, anularea contractului din 8 martie 2011 încheiat între intimată şi A.V.P.S.A. Aiud şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa reluării procedurii de atribuire a faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic Aiud.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2617 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Alba, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor şi intervenienţii Asociaţia de proprietari de Terenuri „M.” şi A.V.P.S.A. Aiud şi a obligat reclamanta la 3.618 RON cheltuieli de judecată către intervenienta Asociaţia Proprietarilor M.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a luat cunoştinţă de actul contestat la data de 21 martie 2011, fapt recunoscut şi confirmat cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv procedura prealabilă formulată în anul 2011 de către reclamantă.
Prima plângere prealabilă a fost depusă de reclamantă la data de 27 septembrie 2011, fiind depăşit termenul de 30 de zile de contestare a actului.
Chiar dacă s-ar interpreta în sensul că art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 derogă de la dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol inclusiv în privinţa duratei termenului în sensul că ar fi aplicabil termenul de 6 luni de la alin. (7), se constată că şi acest termen era împlinit la data formulării plângerii prealabile.
Sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei în sensul că doar de la data la care instanţele de judecată s-au pronunţat în sensul anulării hotărârii de consiliu local prin care a fost atribuită o suprafaţă de teren intervenientei avea temei pentru formularea acţiunii, astfel încât de la această dată ar trebui să se calculeze termenul de 6 luni pentru formularea plângerii prealabile.
În acest sens, curtea de apel a reţinut că, în speţă, nu se pune problema momentului la care s-a născut dreptul la acţiune, ci a momentului de la care ar fi trebuit să fie îndeplinită procedura plângerii prealabile. Or, sub acest aspect, textul art. 7 din Legea nr. 554/2004 este clar în sensul că termenul se calculează, în cazul terţului, de la data luării la cunoştinţă de actul nelegal.
Este eronată afirmaţia potrivit căreia dreptul la acţiune s-ar fi născut doar la data la care instanţele au anulat respectiva hotărâre a consiliului local Aiud. O acţiune depusă de reclamantă înainte de anularea hotărârii consiliului local Aiud nu ar fi fost respinsă ca prematură ci, eventual, s-ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., în sensul suspendării judecăţii până la lămurirea situaţiei în ceea ce priveşte valabilitatea actului de atribuire a terenului.
Cu referire la susţinerile reclamantei privind incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care face trimitere la procedura concilierii directe, curtea de apel a reţinut că, în raport cu art. 7201 C. proc. civ., procedura concilierii este aplicabilă doar între părţile contractante, terţul neavând drepturi sau obligaţii născute din contract.
Cum în dreptul privat concilierea directă este reglementată pentru rezolvarea conflictelor dintre părţile contractante, conflicte întemeiate pe raporturile contractuale, rezultă că şi în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor contractelor administrative dispoziţiile privind aplicabilitatea procedurii concilierii directe trebuie interpretate ca referindu-se la litigiile dintre părţi care au ca obiect angajarea răspunderii contractuale dintre acestea.
Chiar dacă s-ar interpreta în sensul propus de reclamantă, se observă că, potrivit art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni curge de la data încheierii contractului pentru litigii legate de încheierea lui, or la data formulării plângerii prealabile termenul de 6 luni de la data încheierii contractului era expirat.
În ceea ce priveşte plângerea prealabilă formulată la data de 30 iulie 2012, conform susţinerilor reclamantei, fiind ulterioară plângerii din data de 27 septembrie 2011, toate considerentele privitoare la tardivitatea plângerii sunt deopotrivă aplicabile şi procedurii demarate la data de 30 iulie 2012.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 2617 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Alba, invocând prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă în mod greşit a reţinut că nu a fost efectuată procedura plângerii prealabile cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) şi alin. (7) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, recurenta arată că a luat cunoştinţă de actul contestat la 21 martie 2011, conform celor reţinute de instanţă, iar plângerea a fost expediată cu confirmare de primire la data de 15 septembrie 2011, fiind lipsită de relevanţă înregistrarea acesteia la pârâtă la data de 27 septembrie 2011. Se mai arată că la 21 octombrie 2011, reclamanta a primit răspunsul la plângerea prealabilă, iar, la data de 15 februarie 2012, a fost pronunţată decizia nr. 722 a Curţii de Apel Alba-Iulia, prin care, cu caracter irevocabil, a fost anulată hotărârea Consiliului Local din 25 august 2010 privind încredinţarea suprafeţei din fondul cinegetic către Asociaţia Proprietarilor de Terenuri M. Astfel, reclamanta a formulat o nouă plângere prealabilă la data de 30 iulie 2012, cu rolul de a completa argumentele referitoare la anularea contractului administrativ, la care nu a primit niciun răspuns din partea ministerului, motiv pentru care a fost introdusă prezenta cerere de chemare în judecată.
În continuarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă expune argumente referitoare la fondul cauzei în sensul anulării contractului administrativ contestat, precum şi cu privire la justificarea calităţii procesuale active şi a interesului în promovarea acţiunii.
4. Apărările intimaţilor
Intimatele-interveniente au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a prevederilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea contractului din 8 martie 2011 încheiat între Ministerul Mediului şi al Pădurilor şi A.V.P.S.A. Aiud şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa reluării procedurii de atribuire a faunei cinegetice din cuprinsul Fondului cinegetic Aiud.
În jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ s-a reţinut, cu caracter unitar, faptul că procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiunea, ca un fine de neprimire a acţiunii, fiind obligatorie de urmat anterior introducerii cererii în anularea actului administrativ contestat, iar neîndeplinirea ei este sancţionată cu respingerea cererii, ca inadmisibilă, în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, întrucât acţiunea în anulare vizează un contract administrativ, sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:
„(6) Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;
c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;
d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;
e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.”
Prima instanţă, în mod corect, a reţinut că, întrucât reclamanta nu este parte în contractul administrativ ce formează obiectul acţiunii nu este aplicabilă procedura concilierii la care se referă art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, specifică numai părţilor contractante. Astfel fiind, în privinţa obligaţiei ce revine reclamantei de a urma procedura plângerii prealabile, este aplicabil termenul de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de actul contestat, în considerarea calităţii acesteia de terţ faţă de contractul administrativ, conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Or, chiar recurenta-reclamantă afirmă că a luat cunoştinţă de contractul administrativ la data de 21 martie 2011, iar plângerea prealabilă a fost înregistrată la data de 27 septembrie 2011, conform adresei de răspuns a Ministerului Mediului şi Pădurilor din 13 octombrie 2011, înregistrată la reclamantă din 21 octombrie 2011.
În consecinţă, în mod corect prima instanţă a reţinut că plângerea prealabilă a fost îndeplinită cu nerespectarea termenului de 6 luni de la data la care reclamanta, în calitate de terţ, a luat cunoştinţă de contractul administrativ contestat.
Susţinerile recurentei referitoare la formularea plângerii prealabile la data de 15 septembrie 2011 şi la plângerea formulată la 30 iulie 2012, precum şi cele referitoare la soluţionarea litigiului având ca obeict anularea hotărârii Consiliului Local din 25 august 2010 privind încredinţarea suprafeţei din fondul cinegetic către Asociaţia Proprietarilor de Terenuri M. sunt lipsite de relevanţă, întrucât probatoriul administrat, în sensul celor expuse anterior, confirmă nerespectarea termenului în care reclamanta avea obligaţia de a îndeplini procedura plângerii prealabile anterior sesizării instanţei de contencios administrativ cu acţiunea în anulare.
Chiar în ipoteza în care ar fi acceptată teoria reclamantei în sensul că a fost respectat termenul de 6 luni în care avea obligaţia îndeplinirii procedurii plângerii prealabile, acţiunea în anulare introdusă la data de 5 decembrie 2012 ar fi tardivă, în raport cu data de 21 octombrie 2011, când reclamanta primit răspunsul la plângerea prealabilă transmis de minister şi termenul de decădere de 1 an de la comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, prevăzut de art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.J.V.P.S. Alba.
În raport cu soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 274 C. proc. civ., având în vedere documentele depuse la dosar, care fac dovada cheltuielilor ocazionate de judecata cauzei în recurs, Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-intervenientă Asociaţia de Proprietari de Terenuri M., respectiv la plata sumei de 671 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare şi de cazare, către intimata-intervenientă A.V.P.S.A. Aiud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.J.V.P.S. Alba împotriva sentinţei civile nr. 2617 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON către intimata-intervenientă Asociaţia de Proprietari de Terenuri M., respectiv în sumă de 671 RON către intimata-intervenientă A.V.P.S.A. Aiud.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2865/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2775/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
