ICCJ. Decizia nr. 2865/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2865/2014
Dosar nr. 8977/2/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea formulată şi hotărârea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 4 decembrie 2012, reclamanta SC I.M.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.C.O.M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:
Repunerea în termenul legal vizând calea de atac a deciziei privind sancţionarea reclamantei, emisă de A.N.C.O.M., din 3 ianuarie 2011.
Anularea sus menţionatei decizii şi, pe cale de consecinţă, a proceselor-verbale din 6 aprilie 2011, din 30 iunie 2011, din 30 septembrie 2011 şi din 4 ianuarie 2012, toate acestea vizând stabilirea obligaţiei de plată a amenzii administrative decurgând din aceasta.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin decizia din 3 ianuarie 2011 s-a dispus sancţionarea sa pentru neconformarea de a se supune obligaţiei unui control iniţiat de pârâtă. Or, a arătat reclamanta, în realitate nu a deţinut niciodată vreun spaţiu şi, cu atât mai puţin, vreo aparatură specifică în locaţia în care se pretinde că s-ar fi desfăşurat operaţiunea.
Reclamanta a susţinut că nici una din pretinsele comunicări ale actelor sus menţionate şi care au vizat-o nu au ajuns la cunoştinţa sa, precizând că a aflat de decizia şi procesele-verbale respective cu totul întâmplător, cu ocazia unei solicitări de deschidere a procedurii de insolvenţă şi care o vizează.
Pârâta A.N.C.O.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei referitoare la repunerea rn termenul legal de contestare.
Prin sentinţa civilă nr. 1726 din 28 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere în termenul de introducere a acţiunii şi a respins acţiunea reclamantei SC I.M.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.C.O.M., ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că obiectul cauzei deduse judecăţii priveşte, în principal decizia din 3 ianuarie 2011, prin care A.N.C.O.M. a dispus sancţionarea reclamantei cu amendă în cuantum de 200 RON/zi de întârziere până la data executării obligaţiei de a se supune acţiunii de control a A.N.C.O.M.
Ori termenul de contestare al unei astfel de decizii este de 30 de zile de la data comunicării, potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 22/2009 privind înfiinţarea A.N.C.O.M.
Curtea a reţinut că termenul de 30 zile, reprezintă un termen de decădere, astfel că solicitarea de repunere în termen a fost analizată prin prisma dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ.
Din afirmaţiile reclamantei, aceasta a luat cunoştinţă de decizia din 3 ianuarie 2011 la data de 10 octombrie 2012, când a solicitat şi eliberarea unei copii a acesteia depuse la Dosarul nr. 5944/120/2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, dosar având ca obiect deschiderea procedurii de insolvenţă în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Pe de altă parte pârâta a susţinut că reclamanta a luat cunoştinţă de actul contestat la data de 19 ianuarie 2011, astfel cum rezultă din confirmarea de primire în care apar atât semnătura delegatului societăţii destinatare, cât şi ştampila acesteia, aceeaşi ştampilă care se regăseşte inclusiv în prezenta acţiune formulată de reclamantă.
Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ., „(1) neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei; (2) în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.”.
Prima instanţă a statuat că în cauza de faţă, împrejurările invocate de către reclamantă în sensul că decizia contestată nu i-a fost comunicată efectiv la data de 19 ianuarie 2011, sunt irelevante din perspectiva analizei incidenţei dispoziţiilor legale anterior menţionate, având în vedere că şi în raport cu data de 10 octombrie 2012, data indicată de reclamant că ar fi luat cunoştinţă de actul atacat, acţiunea de anulare formulată în instanţă este peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 12 din O.U.G. nr. 22/2009.
Împrejurarea că pârâta a refuzat să-i comunice decizia atacată, urmare a demersului reclamantei, ulterior datei de 10 octombrie 2012, nu poate fi reţinută ca fiind o împrejurare mai presus de voinţa acesteia de a se adresa instanţei de contencios administrativ, cu acţiunea în anulare împotriva actului, câtă vreme reclamanta îi cunoştea conţinutul şi implicit era în măsură să formuleze orice critici de nelegalitate şi netemeinicie încă de la data de 10 octombrie 2012.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC I.M.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta a susţinut, în esenţă că prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 103 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.
A arătat că la data de 10 octombrie 2012 a solicitat pârâtei intimate să-i comunice oficial decizia şi procesele-verbale în discuţie.
Urmare refuzului ce i-a fost comunicat la data de 29 octombrie 2012 prin adresa din 25 octombrie 2010, la data de 29 noiembrie 2012 au formulat cererea ce face obiectul prezentului dosar, asumându-şi riscul luării în discuţie a enunţurilor pârâtei intimate vizând actele în discuţie.
Or, refuzul care este actual şi a cărui realitate instanţa de fond o constată, este un motiv de împiedicare în sensul art. 103 C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată următoarele:
Reclamanta SC I.M.P. SRL, prin acţiunea formulată, a solicitat repunerea în termenul legal vizând calea de atac a deciziei privind sancţionarea reclamantei, emisă de A.N.C.O.M., din 3 ianuarie 2011 şi anularea sus menţionatei decizii şi, pe cale de consecinţă, a proceselor-verbale din 6 aprilie 2011, din 30 iunie 2011, din 30 septembrie 2011 şi din 4 ianuarie 2012, toate acestea vizând stabilirea obligaţiei de plată a amenzii administrative decurgând din aceasta.
Înalta Curte constată că prima instanţă, respingând cererea de repunere în termenul de introducere a acţiunii şi anularea actului administrativ, ca tardiv formulată, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care va menţine această soluţie.
Reclamanta a solicitat anularea deciziei din 3 ianuarie 2011, emisă de A.N.C.O.M. prin care s-a dispus sancţionarea sa pentru neconformarea sa de a se supune obligaţiei unui control iniţiat de pârâtă.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 „Deciziile adoptate în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege din domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, inclusiv din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice, serviciilor poştale şi tehnologiei informaţiei, inclusiv cele adoptate în conformitate cu prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Deciziile cu caracter individual pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare.
În cauză pârâta a susţinut că reclamanta a luat cunoştinţă de actul contestat la data de 19 ianuarie 2011, astfel cum rezultă din confirmarea de primire în care apar atât semnătura delegatului societăţii destinatare, cât şi ştampila acesteia, aceeaşi ştampilă care se regăseşte inclusiv în prezenta acţiune formulată de reclamantă.
Pe de altă parte, din afirmaţiile reclamantei, aceasta a luat cunoştinţă de decizia din 3 ianuarie 2011 la data de 10 octombrie 2012, când a solicitat şi eliberarea unei copii a acesteia depuse la Dosarul nr. 5944/120/2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, dosar având ca obiect deschiderea procedurii de insolvenţă în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Astfel că nu se justifică motivul care a împiedicat-o să conteste actul în termenul de 30 de zile prescris de art. 12 din O.U.G. nr. 22/2009, calculat cu începere de la data la care a luat cunoştinţă de decizia A.N.C.O.M. în modalitatea arătată.
Înalta Curte constată că în cauză nu pot fi reţinute prevederile art. 103 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. „(1)neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei; (2) în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.”
Faptul invocat de reclamantă în sensul că pârâta a refuzat să-i comunice decizia atacată urmare a demersului reclamantei, ulterior datei de 10 octombrie 2012, nu poate fi reţinut ca fiind o împrejurare mai presus de voinţa părţii de a se adresa instanţei de contencios administrativ cu acţiunea în anulare, câtă vreme reclamanta cunoştea conţinutul actului şi putea să formuleze orice critici de nelegalitate şi netemeinicie a acestuia.
În concluzie, ţinând cont de motivele mai susenuntate şi constatând că instanţa de fond a reţinut în mod corect că cererea de repunere în termen este nefondată şi acţiunea în anulare este tardivă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.M.P. SRL împotriva sentinţei nr. 1726 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 311/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2866/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
