ICCJ. Decizia nr. 2877/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2877/2014
Dosar nr. 515/43/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu – Mureş la data de 18 octombrie 2012, sub nr. 515/43/2012, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei nr. 302 din 26 septembrie 2012, prin care pârâta a depus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 258,142 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite prin raportul de inspecţie fiscală din 15 mai 2012 şi prin decizia din 15 mai 2012, şi ca urmare trimiterea cauzei la D.G.F.P. Mureş pentru soluţionarea contestaţiei vizând debitul fiscal de 258 . 142 RON;
- Anularea deciziei nr. 302/2012 prin care s-a dispus respingerea în parte a contestaţiei pentru suma de 642.093 RON:
- Anularea în parte a deciziei de impunere din 15 mai 2012 şi a raportului de inspecţie fiscală din 15 mai 2012;
- Exonerarea reclamantei de la plata sumei în cuantum de 171.932 RON, cu titlu de impozit pe profit, respectiv pentru suma de 80.021 RON cu titlu de majorări de întârziere şi pentru suma de 29.546 RON cu titlu de penalităţi:
- Exonerarea reclamantei de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum de 225.411 RON cu titlu de TVA, respectiv suma de 100.675 RON cu titlu de majorări de întârziere aferente TVA-ului, şi suma de 34.508 RON cu titlu de penalităţi de întârziere aferente TVA-ului, ca fiind obligaţii fiscale nedatorate.
În motivarea cererii, reclamanta arată că prin decizia nr. 302/2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 258.142 RON reprezentând impozit pe profit, majorări, penalităţi, TVA şi majorări aferente TVA-ului, cu motivarea că există o sesizare penală vizând operaţiunile realizate de reclamantă şi supuse verificării de organele fiscal.
Decizia de suspendare este nelegală, în opinia reclamantei, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 C. proc. fisc. Pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 C. proc. fisc. trebuia ca organele fiscale să întocmească un proces–verbal aşa cum prevăd dispoziţiile art. 108 alin. (2) C. proc. fisc.
Mai mult, în cauză nu există un dosar penal în care să fie dispusă începerea urmăririi penale, iar presupusele infracţiuni de evaziune fiscală nu au o înrâurire asupra soluţionării contestaţiei.
De asemenea, decizia de impunere nr. 1061/2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare şi raportul de inspecţie fiscală din anul 2010, sunt nelegale, neexistând o nelegalitate care afectează eficacitatea actelor administrative, mai precis controlul fiscal a fost efectuat cu nerespectarea regulilor privind inspecţia fiscală stabilite de art. 103 din O.U.G. nr. 92/2003 şi a drepturilor contribuabililor prevăzute de Carta drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscal, finalizate prin emiterea unei decizii de impunere nule absolut, iar pe de altă parte documentele puse la dispoziţia agenţilor de control au fost apreciate în mod eronat, sumele contestate nefiind datorate.
Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 293 din 25 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, fiind anulat pct. 1 din decizia nr. 302 din 26 septembrie 2012, emisă de pârâtă, referitor la suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 15 mai 2012, pârâta fiind obligată să soluţioneze contestaţia înregistrată din 12 iunie 2012, formulată de reclamantă, cu privire la suma de 258.142 RON, reprezentând impozit pe profit şi accesorii, respectiv TVA şi accesorii. Prin aceeaşi sentinţă a fost disjunsă soluţionarea pct. 2 din decizia nr. 302 din 26 septembrie 2012, emisă de pârâtă, referitor la respingerea contestaţiei pentru suma de 642.093 RON reprezentând impozit pe profit, şi accesoriile datorate, respectiv TVA, urmând a fi format un nou dosar.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut ca măsura suspendării soluţionării contestaţiei cu privire la suma de 258.142 RON, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, (ca urmare a sesizării de către D.G.F.P. Mureş a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş), este nelegală.
Astfel dispoziţiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003 prevăd o facultate şi nu o obligaţie a organului fiscal de soluţionare a contestaţiei, atunci când dispun suspendarea soluţionării acesteia în cazul în care au fost sesizate organele de cercetare penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, iar simplul fapt al sesizări organelor judiciare nu echivalează cu dovedirea existenţei indiciilor de săvârşire a unor infracţiuni.
În materie fiscală, dispoziţiile art. 214 C. proc. fisc. reprezintă o reglementare similară celei cuprinse în art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întâietatea rezolvării acţiunii penale fiind în mod evident justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen.
De altfel, art. 22 alin. (1) C. proc. pen. prevede că "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia".
Cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea, pentru identitate de raţiune şi în materie fiscală, în privinţa suspendării facultative a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ-fiscale (în acest sens fiind şi decizia nr. 4922 din 25 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).
În speţă însă, după cum s-a comunicat de către organele judiciare, faţă de administratorului de drept al reclamantei nu s-a dispus începerea urmăririi penale şi nici nu s-a soluţionat cauza penală, până la data de 16 mai 2013, astfel că motivul principal care a condus la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative a recurentei, în temeiul art. 214 C. proc. fisc., nu mai subzistă în opinia primei instanţe.
Pe de altă parte, adoptarea măsurii suspendării este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care ar avea o constatarea, de către organele competente, a elementelor constitutive ale unei infracţiuni, asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Instanţa de fond, a apreciat că nu s-a făcut dovada înrâuririi hotărâtoare pe care ar avea-o constatarea infracţiunilor cu privire la care au fost sesizate organele de cercetare penală, asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Din motivarea deciziei nr. 302 din 26 septembrie 2012 pronunţată de D.G.F.P. Mureş nu rezultă expres care sunt persoanele faţă de care se fac cercetări penale, arătându-se numai generic că organele de inspecţie fiscală au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, solicitând efectuarea cercetărilor în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Ca urmare, prima instanţă a apreciat că, în mod nelegal, organul fiscal investit cu soluţionarea contestaţiei formulate de SC A. SRL, împotriva deciziei de impunere din 15 mai 2012, a dispus suspendarea soluţionării petitului din contestaţie, pentru suma de 258.142 RON, motiv pentru care a dispus anularea pct. 1 din decizia nr. 302 din 26 septembrie 2012, obligând pârâta D.G.F.P. Mureş să procedeze la soluţionarea contestaţiei cu privire la suma menţionată.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 293 din 25 iunie 2013, pronunţată de Curtea de apel Târgu Mureş, a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii reclamantei privind anularea pct. 1 din decizia nr. 302/2012, vizând suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 380/2012 cu privire la suma de 258.141 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare.
În motivarea recursului, recurenta a expus pe larg situaţia de fapt, prezentată şi în întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual, arătând că suspendarea dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 214 C. proc. fisc. este o măsură legală, având în vedere că organele de inspecţie fiscală, în urma controlului fiscal efectuat la SC A. SRL au dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş pentru a se face verificări în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 245/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Obiectul litigiului izvorăşte din constatările făcute de organele fiscale potrivit cărora reclamanta a înregistrat şi a dedus TVA în baza unor facturi care nu reflectă operaţiuni reale, iar confirmarea sau infirmarea constatărilor organelor fiscale trebuie făcută de organele penale sesizate.
Organele fiscale nu se pot pronunţa pe fondul cauzei, având în vedere dispoziţiile art. 22 C. proc. pen., care prevede că „hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei”.
Ca urmare, în raport de probatoriul administrat, instanţa de fond, în mod greşit a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea deciziei contestate cu privire la suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive.
Intimata SC A. SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, cu atât mai mult cu cât prin Ordonanţa din 12 februarie 2014, Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureş a clasat cauza privind pe F.E.F. – administrator al SC A. SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2008, sens în care a depus la dosar acte.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate şi probatoriul administrat, se constată în cauză nu subzistă motive de nelegalitate care să ducă la modificarea ori casarea sentinţei.
Astfel, prin decizia nr. 302 din 26 septembrie 2012 pentru soluţionarea contestaţiilor depuse de SC A. SRL, intimata – pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 258.142 RON, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului ce a determinat suspendarea.
Măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative s-a dispus de către organele fiscale, în temeiul art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., lit. a), motivat de faptul că au fost sesizate organele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 de către numita F.E.F., administrator al SC A. SRL.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind neîndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., având în vedere că până la data de 6 mai 2013 nu s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva administratorului societăţii reclamante.
Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. „organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele de drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.
În cauza de faţă, s-a dispus, însă, clasarea cauzei privind pe numita F.E.F., administrator al SC A. SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prin Ordonanţa din 12 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 415/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Mureş, astfel că motivul principal care a adus la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative nu mai subzistă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
Având în vedere actele noi depuse în recurs în condiţiile art. 305 C. proc. civ., respectiv Referatul cu propunere de a nu începe urmărirea penală în cauza nr. 415/P/2012 vizând pe numita F.E.F. şi Ordonanţa din 14 februarie 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş prin care s-a dispus clasarea cauzei în Dosarul nr. 415/P/2012, se constată că în cauză măsura suspendării soluţionării contestaţiei dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 214 C. proc. fisc. nu mai are un fundament legal.
Celelalte motive de recurs invocate de recurentă nu vor mai fi analizate, având în vedere actele noi depuse în condiţiile art. 305 C. proc. civ., din care rezultă că cercetările penale au fost finalizate.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge ca nefondat recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei nr. 293 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei nr. 293 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2836/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3106/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
