ICCJ. Decizia nr. 2836/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2836/2014
Dosar nr. 3833/2/2010
Şedinţa de la 17 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi chematul în garanţie Consiliul Judeţean Teleorman, a solicitat instanţei, în principal, anularea în parte a deciziei de impunere din 15 septembrie 2011 precum şi a raportului de inspecţie fiscală din 15 septembrie 2011, cu privire la obligaţiile de plata suplimentare stabilite în cuantum de 602.517 RON, majorări de întârziere de 680.698 RON şi penalităţi de întârziere în cuantum de 90.378 RON, iar în subsidiar obligarea Consiliului Judeţean Teleorman la plata acestor sume.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 15 septembrie 2011, în urma unui control efectuat de către organele de inspecţie ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală din 15 septembrie 2011, în baza căruia s-a emis decizia de impunere din 15 septembrie 2011, prin care societăţii reclamante i s-a stabilit obligaţia fiscală suplimentară de plată, în cuantum de 602.517 RON, majorări de întârziere de 680.698 RON şi penalităţi de întârziere în cuantum de 90.378 RON, reţinându-se de către organe de control fiscal că, în perioada emiterii de către SC A. SA a facturilor din 28 septembrie 2007; din 19 octombrie 2007; din 22 noiembrie 2007 şi din 27 decembrie 2007, Consiliul Judeţean Teleorman, beneficiarul acestor facturi, nu era persoana înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamanta a arătat că împotriva deciziei de impunere din 15 septembrie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 15 septembrie 2011 a formulat contestaţie, solicitând anularea în parte a acestora şi excluderea obligaţiilor suplimentare de plata stabilite în baza facturilor susmenţionate.
Prin decizia nr. 101 din 23 februarie 2012, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a decis respingerea contestaţiei, considerând că aceasta este neîntemeiată, fără a motiva însă temeinicia stabilirii acestor obligaţii de plată suplimentare.
Referitor la chemarea în garanţie a beneficiarului Consiliul Judeţean Teleorman, în situaţia în care instanţa respingând cererea principală, menţine în sarcina reclamantei obligaţia colectării de TVA, a solicitat obligarea Consiliului Judeţean Teleorman la plata acestei sume, întrucât obligaţia de plata a TVA îi revenea acestuia, iar dacă reclamanta ar fi cunoscut situaţia fiscală reală, nu ar mai fi aplicat măsuri de simplificare şi ar fi procedat în conformitate cu dispoziţiile legale, colectând TVA-ul astfel cum a fost prevăzut şi în contractele de lucrări.
Totodată, reclamanta a solicitat şi obligarea acestuia la plata sumelor datorate cu titlu de majorări de întârziere şi penalităţi, pentru ca, aşa cum s-a arătat, culpa în faptul ca reclamanta a aplicat măsuri de simplificare într-o situaţie în care nu erau îndeplinite condiţiile de incidenţă a art. 160 C. fisc., aparţine Consiliului Judeţean Teleorman care a prezentat o altă situaţie fiscală decât cea reală.
Prin concluziile depuse la 25 octombrie 2012, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia admisibilităţii acţiunii reclamantei, întrucât reclamanta nu a solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.
La data de 13 noiembrie 2012, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând instanţei să dispună şi anularea deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere din 15 septembrie 2011, precum şi a raportului de inspecţie fiscală din 15 septembrie 2011.
Cu privire la cererea din 13 noiembrie 2012, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii acţiunii, în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012, având în vedere că la data formulării cererii era împlinit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 218 din O.G. nr. 92/2003.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 6708 din data de 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii acţiunii în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei nr. 101 din 23 septembrie 2012 şi a respins acţiunea ca tardiv formulată.
A respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi chematul în garanţie Consiliul Judeţean Teleorman, în ceea ce priveşte anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.
Totodată, a disjuns judecarea cererii de chemare în garanţie şi a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 11 ianuarie 2013 şi citarea părţilor.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii privind anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, instanţa de fond a reţinut că cererea depusă de reclamantă la data de 13 noiembrie 2012 nu are valoarea unei cereri precizatoare, cum a susţinut reclamanta, ci constituie o cerere completatoare a acţiunii, iar în raport de dispoziţiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 şi ale art. ll alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea completatoare este formulată după împlinirea termenului de 6 luni în care poate fi contestată decizia nr. 101 din 23 februarie 2012, reclamanta neindicând existenţa unor motive temeinice pentru depăşirea termenului de 6 luni.
Având în vedere soluţia pronunţată pe marginea cererii de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012, curtea a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei în ceea ce priveşte cererea de anulare parţială a deciziei de impunere din 15 septembrie 2011, precum şi a raportului de inspecţie fiscală din 15 septembrie 2011, luând act că verificarea legalităţii acestor acte nu poate fi realizată în condiţiile în care prezenta instanţă nu se poate pronunţa cu privire la legalitatea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative formulate împotriva lor.
Prima instanţă a reţinut că, în condiţiile în care contribuabilul sau altă persoană interesată nu formulează acţiune în contencios administrativ împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative sau o formulează după împlinirea termenului prevăzut de lege în acest scop, acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ fiscal apare ca inadmisibilă.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea judecării pe fond a cererii.
În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, că a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a arătat că a urmat în întregime procedura prevăzută de art. 205 - 218 C. proc. fisc., formulând contestaţie pe cale administrativă, iar în urma emiterii deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012 de respingere a contestaţiei, s-a adresat instanţei de contencios administrativ în temeiul dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
A susţinut, de asemenea, că prin cererea precizatoare a arătat că nemenţionarea solicitării de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012 reprezintă o omisiune în redactarea petitului acţiunii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând argumentele dezvoltate în cererea de recurs, raportat la actele şi înscrisurile cauzei şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi îl va admite pentru considerentele ce vor fi expuse, făcând aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) teza II din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, cu consecinţa casării sentinţei aflate în control judiciar şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât şi din înscrisurile ataşate acesteia, rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă în condiţiile Titlului IX C. proc. fisc., a fost respinsă prin decizia nr. 101 din 23 februarie 2012, comunicată şi înregistrată din 27 februarie 2012.
Conform dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., această decizie putea fi atacată de către reclamantă la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile Legii nr. 554/2004, respectiv în termen de 6 luni de la data comunicării acesteia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. ll alin. (1) lit. a) din acest act normativ.
Reclamanta SC A. SA Bucureşti a formulat acţiune în instanţa de contencios administrativ prin care a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere din 15 septembrie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 15 septembrie 2011, arătând în acţiune că prin decizia nr. 101 din 23 februarie 2012 a fost respinsă contestaţia formulată.
Acţiunea a fost depusă la 10 mai 2010 (prin serviciul registratură), cu respectarea termenului prevăzut de art. ll alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Urmare a invocării excepţiei admisibilităţii acţiunii de către pârâta A.N.A.F. prin concluziile scrise, reclamanta a depus la data de 13 noiembrie 2012, pentru termenul de judecată din 23 noiembrie 2012, o cerere prin care şi-a precizat acţiunea, astfel încât a arătat expres că a contestat în instanţă şi decizia nr. 101 din 23 februarie 2012.
Această afirmaţie nu constituie o completare a acţiunii iniţiale, ci o precizare asupra obiectului acesteia.
Rezultă că reclamanta nu a formulat cererea de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012 la 13 noiembrie 2012, astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci odată cu acţiunea introductivă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia tardivităţii acţiunii în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei nr. 101 din 23 septembrie 2012, respingând acţiunea ca tardiv formulată, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a acţiunii în ceea ce priveşte anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC A. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 6708 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurata şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2779/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2877/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
