ICCJ. Decizia nr. 2976/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2976/2014
Dosar nr. 6376/2/2012
Şedinţa publică de la 24 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 7224 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul Ş.S., şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a în ceea ce îl priveşte pe acesta.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând următoarele:
Aşa cum se poate observa din actele dosarului, toate măsurile întreprinse de către pârât au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare şi la acea dată.
Astfel, în calitatea sa de ofiţer de Securitate, pârâtul a propus deschiderea unui dosar de urmărire informativă asupra numitului C.A.M. deoarece acesta fusese semnalat că intenţionează să părăsească fraudulos ţara. Prin deschiderea acestei forme de urmărire pârâtul îşi propune să identifice legăturile pe care urmăritul a. reuşit să şi le creeze în rândul cetăţenilor străini propune studierea persoanelor din anturajul lui C, pentru recrutarea de necorespondenţei interne şi externe, precum şi încadrarea cu reţeaua informativă. Motivele pentru care dl. C.A.M. era verificat de organele de Securitate la propunerea pârâtului nu ţineau de siguranţa sau securitatea naţională, sau de alte aspecte de interes general pentru societate, prin urmare îngrădirea sau încălcarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei urmărite nu avea acoperire legală.
Aprobarea propunerilor pârâtului s-a concretizat în interceptarea corespondenţei pe perioada 20 martie 1982 - 30 iunie 1982, precum şi în instruirea şi dirijarea reţelei informative de către pârât. Analizând materialele adunate prin mijloacele muncii de securitate, pârâtul propune avertizarea persoanei urmărite deoarece s-a constatat că acesta "a continuat să aibă manifestări duşmănoase /.../, nu a renunţat la ideea plecării pe orice cale din ţară". În acelaşi document, pârâtul consideră utilă urmărirea reacţiei după avertizare. Aceasta urma să se realizeze prin "sursele <C.>, <L.> şi <D.>, precum şi prin mijloacele <T>, <F> şi <S> (n.n. - interceptarea convorbirilor, filaj şi interceptarea corespondenţei)". Astfel, următorii doi ani persoana urmărită a fost încadrată informativ iar datele obţinute astfel au atestat că acesta "continuă să manifeste intenţii de evaziune /.../", "ascultă postul de radio <E.L.>" şi întreţine relaţii prin corespondenţă cu un cetăţean din Israel. De această dată s-au aprobat măsurile propuse de pârât în nota de analiză din 03 mai 1984 şi s-a trecut la documentarea activităţii duşmănoase a persoanei urmărite. Activitatea de documentare se desfăşoară în cooperare cu ofiţerul de cercetare penală în prezenţa căruia s-au obţinut declaraţii de la persoanele din anturajul numitului C. De asemenea, urmăritul a fost audiat, recunoscând faptele imputate. În concluzie, la data de 24 mai 1984 a fost avertizat la sediul inspectoratului, în prezenţa părinţilor, aşa cum a propus pârâtul în nota de analiză menţionată anterior. Nu în ultimul rând, după avertizare a rămas în atenţia organelor de securitate, pârâtul solicitând interceptarea convorbirilor telefonice.
Prin urmărirea unor persoane cu ajutorul informatorilor - care erau instruiţi cu privire la tipul de informaţii pe care ar fi trebuit să le obţină, precum şi cu privire la modalitatea de obţinere a acestora - pârâtul a obţinut date referitoare la anturajul, preocupările şi viaţa de zi cu zi a celor urmăriţi.
Pârâtul, prin activităţile desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate de legislaţia din acea vreme. Astfel, în speţa dată, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite prin încadrarea acestora cu reţeaua informativă. Prin cererea de interceptare a corespondenţei şi a convorbirilor, dispusă de pârât pentru motivele politice s-a încălcat dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice. În concluzie, activităţile desfăşurate de pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit următoarele drepturi şi libertăţi fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţie în vigoare la acea dată:
- dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, viaţă privată - art. 33 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice;
- dreptul la liberă exprimare - art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
În ceea ce priveşte neconvenţionalitatea procedurii: Sub aspectul nesocotirii principiului egalităţii armelor, a încălcării prezumţiei de nevinovăţie, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009 (M. Of. 225 din 06 aprilie 2009), că în ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 2 lit. a) şi ale art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 nesocotesc prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie, domeniul de aplicare a prezumţiei de nevinovăţie vizează materia penală, respectiv situaţiile în care fapta atribuită unei persoane are conotaţii penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumţia constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal. Or, în condiţiile în care procedura prin care se constată calitatea de lucrător al Securităţii se desfăşoară potrivit regulilor procedurii civile şi are ca finalitate exclusiv deconspirarea persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin consemnarea publică a activităţii acestora, iar nu stabilirea vreunei răspunderi juridice, instituţia prezumţiei de nevinovăţie, nu este aplicabilă procesului declanşat în temeiul dispoziţiilor ordonanţei. Curtea Constituţională a mai reţinut că, deşi prezumţia nu cunoaşte o consacrare expresă în materie civilă, dispoziţiile art. 1169 din vechiul Codul civil prevăd că persoana care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Astfel, legea asigură echilibrul procesual al părţilor în litigiu şi dă expresie unui principiu fundamental al dreptului procesual - principiul aflării adevărului, statuat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc".
Referitor la afirmaţia pârâtului că procedura se derulează cu nesocotirea principiului egalităţii de arme a părţilor litigante în dauna sa, se reţine că O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 293/2008 nu prevede proceduri speciale privind administrarea probelor în faţa instanţei aşa încât se aplică dreptul comun. În ce măsură instanţa a administrat sau nu probele legale, utile, pertinente, concludente cauzei reprezintă un aspect care nu ţine de resortul prezentei instanţe, ci, în mod firesc, de acela al instanţei de control judiciar.
Pârâtul arată, în esenţă, că în ceea ce îl priveşte pe numitul C.A.M. a primit informaţia că este interesat să obţină ilegal o armă de foc şi că simpatiza cu ideile naziste, având legături suspecte cu străinii.
Din cuprinsul raportului aflat la dosar, rezultă faptul că în luna ianuarie 1980 numitul C.A.M. a pus la cale trecerea frauduloasă a frontierei pentru a ajunge în Occident, apoi a renunţat, iar ulterior, în luna martie a. aceluiaşi an grupul din care făcea parte şi C.A.M. "preconiza evaziunea din ţară (...). Cu acest prilej C. a făcut afirmaţii în sensul că ar putea procura şi pistol. Nici această intenţie nu a fost materializata. în cuprinsul aceluiaşi raport întocmit de reclamant se menţionează că numitul C.A.M. era pretabil la acţiuni cu caracter terorist (având în vedere intenţiile de a pleca din ţară, afirmaţia că ar putea procura pistol, propagarea de idei neonaziste în rândul unor tineri din anturaj, legăturile suspecte cu cetăţeni străini).
Se ridică problema de a cunoaşte dacă, din actele dosarului rezultă că, într-adevăr, acţiunea pârâtului ar fi fost justificată în mod obiectiv de respectarea siguranţei naţionale şi prevenirea activităţii potenţial teroriste a numitului C.A.M.; se reţine că din nota de analiză de la dosar (datată 03 mai 1984) rezultă că numitul C.A.M. are intenţii de evaziune din ţară, fără a întreprinde ceva concret până la data întocmirii notei respective, că ascultă postul radio E.L., că acesta colportează ştirile difuzate, împărtăşeşte ideile studentului L.N., are relaţii prin corespondenta cu M.S. din Israel. De asemenea, din nota din 16 mai 1984 rezulta acelaşi lucru: elogierea stilului de viaţă occidental, colportarea de ştiri, intenţia de a pleca în occident, fără ca până la data întocmirii notei să fi întreprins ceva concret. Nici din celelalte note, datate 23 martie 1982, 16 aprilie 1982, 17 aprilie 1982, 13 mai 1982, 20 februarie 1983, 21 ianuarie 1984, 20 aprilie 1984, adresa datata 28 mai 1984 nu rezultă intenţia sau punerea în aplicare a unor acţiuni împotriva siguranţei naţionale de către numitul C.A.M. Chiar din nota semnată de pârât, datată 28 mai 1984, rezultă că "nu s-au conturat intenţii sau acte pregătitoare pe linie de atentat" din partea numitului C.A.M.
Nici din cuprinsul declaraţiilor date de numiţii M.A. datata 03 mai 1984, T.A, datată 07 mai 1984, C.F. datată 11 mai 1984, G.P, datată 11 mai 1984, CM, datată 14 mai 1984, nu rezultă, în esenţă, decât elogierea stilului de viaţă occidental şi intenţia părăsirii ţării, nicidecum activităţi primejdioase pentru siguranţa naţională (cum sunt cele teroriste).
Nu pot fi reţinute nici apărările pârâtului în sensul că a desfăşurat activităţile respective în deplină conformitate cu legea şi cu ordinele primite, întrucât raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 este arătată chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".
Rezultă fără echivoc că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membrii unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care în prezent, candidează pentru sau după caz, ocupă demnităţi ori: funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.
În esenţă, sub aspectul care interesează în cauză, O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, urmăreşte scopul de deconspirare, indicat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului întocmit de Securitate, sau au efectuat activităţile prevăzute de actul normativ, prin consemnarea publică - publicarea în Monitorul Oficial al României Partea a VI-a şi punerea la dispoziţia mijloacelor de informare în masă de către reclamantul C.N.S.A.S., în temeiul art. 12 alin. (1) din ordonanţă, a celor care ocupă demnităţile sau funcţiile enumerate în art. 3, precum şi a celor care îşi manifestă intenţia de a candida pentru alegerea sau numirea în aceste demnităţi sau funcţii publice, actul normativ antrenând doar eventuale consecinţe de ordin moral în privinţa celor care au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale altora în perioada dictaturii comuniste.
În acest context rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau după caz, colaborator, al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovaţii sau de a le aplica pedepse şi de a le individualiza, instanţa nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.S.A.S. şi eventual, a altor probe, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei: despre justiţie şi echitate (a se vedea Hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16 martie 2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 20 01 în cauza Knauth contra Germaniei).
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului, în care a invocat critici ce pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., pârâtul arătă că prin sentinţa atacată nu s-au pus în dezbatere fondul problemei şi cererile legale şi legitime ale sale, că hotărârea este nemotivată şi a fost dată cu încălcarea competenţei absolute a altor instanţe, cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi cu încadrarea greşită a faptelor; de asemenea, arată că instanţa de fond a respins greşit şi nelegal excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi active şi a încălcat principiul imparţialităţii justiţiei.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora, prin "lucrător al Securităţii", se înţelege "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Rezultă din textul legal citat, că două sunt condiţiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată "lucrător al Securităţii": calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, şi desfăşurarea de activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofiţer al Securităţii, prima condiţie legală fiind, deci, îndeplinită.
Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiţie este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi "desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer de Securitate, a aprobat, sub semnătură olografă, mai multe note de analiză/informative care se referă explicit la urmărirea informativă a numitului C.A.M. prin interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice, precum şi prin activitatea unor informatori ai Securităţii, cărora li se pune în vedere să furnizeze date referitoare la persoana urmărită şi la viaţa privată şi relaţiile personale ale acesteia.
Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conţin măsuri contrare dreptului la viaţă privată, secretului corespondenţei şi a convorbirilor telefonice, dreptului la liberă exprimare şi la liberă circulaţie, reprezintă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, desfăşurarea unei "activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Sunt neîntemeiate apărările, formulate de recurent în faţa primei instanţe şi reiterate în recurs, prin care invocă raţiuni de ordinul siguranţei naţionale pentru justificarea ingerinţelor în viaţa privată a persoanei urmărite; aceasta, întrucât niciunul dintre motivele pentru care persoana era urmărită nu aveau legătură cu siguranţa naţională ori cu alte aspecte de interes general pentru societate ci, dimpotrivă, vizau aspecte care ţineau de viaţa personală a urmăritului: atitudinea potrivnică organelor de securitate, care nu au reuşit să-l determine să intre în rândul colaboratorilor, elogierea modului de viaţă occidental şi dorinţa de a părăsi ţara, corespondenţa scrisă şi vorbită şi ascultarea postului de radio "E.L.", toate acestea subsumându-se dreptului la viaţă privată, secretului corespondenţei şi dreptului la liberă exprimare şi la liberă circulaţie.
Niciunul din motivele invocate de recurent ca justificând urmărirea - afirmaţia că ar putea procura pistol, propagarea de idei neonaziste în rândul unor tineri din anturaj, legăturile suspecte cu cetăţeni străini - nu s-a dovedit a fi real, aşa cum rezultă chiar din nota semnată de pârât, datată 28 mai 1984 în care se consemnează că "nu s-au conturat intenţii sau acte pregătitoare pe linie de atentat" din partea numitului C.A.M.
Nu se poate reţine, aşadar, că sentinţa atacată ar fi fost dată cu încadrarea şi calificarea greşită a faptelor, aşa cum susţine recurentul.
Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la nelegalitatea verificării recurentului-pârât şi a sesizării instanţei de judecată, în raport cu dispoziţiile, O.U.G. nr. 24/2008 şi cu cererea prin care numitul C.M.A., în calitate de persoană îndreptăţită, solicită verificarea calităţii de lucrător al securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor de urmărire care îl privesc; instanţa de fond a reţinut corect, aşadar, că ambele părţi au calitate procesuală în cauză.
De asemenea, sentinţa este motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond, precum şi argumentele în sprijinul soluţiei pronunţate; nu pot fi primite, deci, criticile prin care recurentul susţine că nu s-au pus în dezbatere fondul problemei şi cererile sale legale şi legitime, din lecturarea considerentelor sentinţei atacate rezultând, dimpotrivă, că instanţa de fond a răspuns amplu şi detaliat tuturor cererilor şi apărărilor invocate de pârât.
Susţinerile privind încălcarea de către prima instanţă a competenţei absolute a altor instanţe şi a principiul imparţialităţii justiţiei, precum şi cele privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti sunt neîntemeiate, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care atribuie Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a acţiunilor în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia; aceste critici vizează, în realitate, neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale incidente, putând fi invocate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate; or, în cauză, recurentul-pârât, deşi susţine contrariul în cererea de recurs, nu a formulat o astfel de cerere.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, nu ne aflăm în prezenţa niciunui motiv de casare iar instanţa de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situaţia de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ş.S. împotriva Sentinţei nr. 7224 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2974/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2977/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
