ICCJ. Decizia nr. 3154/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3154/2014
Dosar nr. 2099/122/2012
Şedinţa publică de la 9 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 2099/122/2012, reclamantul L.G. a chemat în judecată pe pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1. anularea răspunsului formulat prin adresa din 26 iulie 2012;
2. obţinerea unui nou răspuns în care să apară cele solicitate în cererea înregistrară din 23 iulie 2012.
3. cheltuieli materiale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu i s-a răspuns conform celor solicitate prin cererea adresată autorităţii pârâte şi că are rezerve în ceea ce priveşte efectuarea controlului la faţa locului.
Prin sentinţa civilă nr. 381 din 06 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, s-a dispus admiterea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei invocată de pârâtă şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 07 decembrie 2012, sub nr. 2099/122/2012.
În şedinţa publică din data de 07 februarie 2013, pârâta a învederat instanţei că îşi menţine excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată prin întâmpinarea formulată la Tribunalul Giurgiu, în considerarea faptului că adresa care face obiectul acţiunii nu întruneşte cerinţele unui act administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 587 din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă; s-a respins acţiunea formulată de reclamantul L.G., în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a constatat că acțiunea în contencios administrativ este admisibilă, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, refuzul şi, respectiv, refuzul nejustificat de soluţionare a cererii fiind acte administrative asimilate conform art. 2 alin. (2) din acest act normativ, astfel că excepţia inadmisibilităţii este nefondată.
Pe fondul acţiunii, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, a constatat că refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este reprezentat de exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Şi faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act administrativ s-a constatat că nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică cu depăşirea limitelor dreptului de apreciere al autorităţii publice.
Stabilirea conţinutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorităţii emitente, care trebuie exercitată însă cu respectarea normelor legale în vigoare.
Examinând conţinutul adresei din 26 iulie 2012, instanţa a constatat că refuzul pârâtei de a comunica reclamantului fotocopiile actelor şi documentelor de control încheiate de aceasta la agenţii economici indicaţi în sesizarea reclamantului a fost motivat de necesitatea respectării secretului fiscal asupra informaţiilor deţinute ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu, obligaţie instituită de art. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Astfel, s-a reţinut că nemulţumirea reclamantului faţă de răspunsul primit la solicitarea adresată pârâtei nu poate echivala cu un refuz nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea fiind respinsă în consecinţă.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul L.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a criticat soluţia adoptată de prima instanţă.
A solicitat prin recurs obligarea pârâtei la reformularea adresei emise în sensul de a cuprinde numele şi prenumele conducătorului societăţii comerciale, denumirea societăţii, ce aspecte au fost semnalate de către recurent şi nu au fost confirmate, ce abateri de la normele legale s-au reţinut în sarcina societăţii, precum şi xerocopii ale procesului verbal de sancţionare.
Procedura în fața instanței de recurs
Recurentul a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 3021 lit. b) şi c) C. proc. civ., invocând neindicarea hotărârii atacate şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Litigiul dedus judecăţii vizează presupusul refuz al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea formulată de reclamant, înregistrată din 23 iulie 2012, refuz exprimat prin adresa din 26 iulie 2012 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General şi considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat.
Prin adresa din 26 iulie 2012 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General i s-a răspuns reclamantului că, potrivit art. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. „informaţiile referitoare al impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai:
a) autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege; b) autorităţilor fiscale ale altor ţări, în condiții de reciprocitate în baza unor convenții; c) autorităților judiciare competente, potrivit legii; d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Referitor la excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinarea intimatei pârâte, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia.
Astfel, jurisprudenţa şi doctrina a stabilit că nulitatea prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., intervine doar în situaţia în care cererea de recurs nu cuprinde elemente suficiente care să permită identificarea hotărârii care se atacă. Or, în condiţiile în care s-a indicat numărul dosarului şi instanţa care a pronunţat sentinţa, anularea cererii ar reprezenta un formalism excesiv prin care s-ar încălca principiul accesului liber la justiţie, precum şi al dreptului la un recurs efectiv, consacrate de C.E.D.O.
De asemenea, Înalta Curte aminteşte dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 aplicabile în materia contenciosului administrativ, instanţa de recurs nefiind limitată la cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, se constată, însă, că recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea autorităţii pârâte de a răspunde sau a soluţiona cererile, deoarece pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (Garda Financiară - Comisariatul General), astfel cum a reținut și prima instanță, a răspuns cererii acestuia invocând incidenţa dispoziţiilor art. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., expuse anterior.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În cauza de faţă, nu îi poate fi imputat pârâtului împrejurarea că nu a procedat, conform cererii reclamantului, date fiind limitele legale.
În cauză reclamantului i s-a dat răspuns, iar împrejurarea că acesta este nemulţumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare şi nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reţinute şi, pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de L.G. împotriva sentinţei nr. 587 din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2977/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3158/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
