ICCJ. Decizia nr. 3055/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3055/2014
Dosar nr. 347/35/2013
Şedinţa de la 26 iunie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 27 septembrie 2013 UAT - Municipiul Oradea a solicitat anularea Deciziei nr. 20 din 23 mai 2013 cu consecinţa admiterii contestaţiei administrative formulată de Municipiul Oradea şi a anulării Notei de Constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 14 februarie 2013, în sensul exonerării sale de la plata corecţiilor financiare stabilite prin aceasta, obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri europene - Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR la restituirea sumei de 173 96,36 lei ce reprezintă valoarea corecţiei financiare stabilită prin aplicarea procentului de 5% din valoarea contractului de execuţie lucrări din 7 octombrie 2010 respectiv prin aplicarea procentului de 10% din valoarea contractului de servicii S.F. din 30 iunie 2008, achitată de către Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 212/2013 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea reprezentantă prin Primarul Municipiului Oradea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli POR, având ca obiect anulare act administrativ, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că, în speţă, între autoritatea pârâtă şi autoritatea reclamantă, în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de finanţare din 4 mai 2010.
Potrivit art. 23 din acest contract, în eventualitatea unui litigiu survenit între părţile semnatare în executarea acestui contract, s-a convenit ca acesta să fie soluţionat de către instanţele judecătoreşti competente material din raza teritorială a municipiului Bucureşti.
Instanţa a constatat că reclamanta a fost sancţionată pentru săvârşirea unor nereguli în implementarea proiectului vizat de contractul de finanţare, care cuprinde şi clauza atributivă de competenţă, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 23 din contract, coroborate cu art. 10 alin. (11) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
Înţelegerea părţilor nu contravine textului de lege, reclamanta însăşi exprimându-şi voinţa - prin persoanele abilitate, în sensul atribuirii competenţei în favoarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial, respectiv în favoarea celei de la sediul autorităţii pârâte.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 576 din 19 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a apreciat ca nefiind incidentă în prezenta cauză clauza prevăzută de art. 23 din contractul de finanţare încheiat între părţi. Aceasta întrucât, prin clauza menţionată s-a stabilit competenţa instanţelor din raza municipiului Bucureşti în eventualitatea unui litigiu survenit în executarea contractului. Însă, litigiul dedus judecăţii are ca obiect, astfel cum s-a arătat mai sus, acţiunea în anularea unei decizii prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată împotriva unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, acţiune formulată în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi nicidecum în temeiul prevederilor contractuale.
Pe de altă parte, în opinia Curţii, în cazul prezentului litigiu nu era posibilă alegerea competenţei în temeiul art. 19 C. proc. civ. (text legal în vigoare la data încheierii contractului de finanţare dintre părţi), dat fiind că acest text legal prevedea posibilitatea alegerii competenţei numai în cazul proceselor privitoare la bunuri şi că interpretarea restrictivă impusă de caracterul de excepţie al normei juridice (exceptio est strictissimae interpretationis) determină concluzia aplicabilităţii sale exclusiv în litigiile de drept privat. În cazul unor litigii de contencios administrativ, ce implică instituţii ale dreptului public, alegerea de competenţă nu mai este posibilă.
Faţă de aceste împrejurări şi reţinând că, potrivit art. 116 alin. (1) noul C. proc. civ. şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, alegerea competenţei aparţine reclamantului, în temeiul art. 132 alin. (3) noul C. proc. civ., Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul litigiului îl constituie anularea Deciziei nr. 20 din 23 mai 2013, emisă de M.D.R.A.P., prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată împotriva notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 14 februarie 2013, emisă de aceeaşi autoritate.
Art. 23 din contractul de finanţare din 04 mai 2010 prevede că, în eventualitatea unui litigiu între părţi, survenit în executarea acestui contract, litigiul va fi soluţionat de către instanţele judecătoreşti competente din raza teritorială a Municipiului Bucureşti.
Analizând problema competenţei teritoriale, Înalta Curte reţine că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competenţa sunt de ordine publică, atât în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanţei de la domiciliul său, fie instanţei de la domiciliul pârâtului, nu conţin o normă dispozitivă, care să le permită părţilor să convină, anterior naşterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea beneficiului alegerii de competenţă instituit în favoarea reclamantului, ci tot o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.
Astfel, în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială nu este o competenţă alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competenţă deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziţie de forţă inferioară faţă de autoritatea publică, de a opta între cele două instanţe la momentul formulării cererii.
Pentru soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, prezintă relevanţă numai prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text care reglementează competenţa teritorială în situaţia acţiunilor adresate instanţei de contencios administrativ.
Înalta Curte constată faptul că reclamanta a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar art. 23 din contractul părţilor, ce conţine convenţia acestora referitoare la stabilirea competenţei în privinţa tuturor litigiilor ce decurg din executarea contractului în favoarea instanţelor de judecată din Municipiul Bucureşti, nu poate primi eficienţă juridică în cauza dedusă judecăţii.
Astfel, în mod justificat a reţinut Curtea de Apel Bucureşti faptul că, în ceea ce priveşte art. 23 din cuprinsul contractului de finanţare, alegerea de competenţă a intervenit exclusiv pentru eventualele litigii apărute strict în legătură cu executarea contractului, ce ar determina răspunderea contractuală, iar nu în legătură cu anumite acte administrative distincte de contract, emise în baza O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a constatat încălcarea unor obligaţii distincte şi legale, iar nu contractuale, respectiv nerespectarea procedurii achiziţiilor publice, care a cauzat pretinsa neregulă şi, în consecinţă, a antrenat procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli POR, în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3046/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3056/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
