ICCJ. Decizia nr. 3041/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3041/2014
Dosar nr. 11878/2/2009*
Şedinţa publică de la 26 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 879 din 4 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F., M.E.F. - A.N.A.F. prin D.G.F.P. Argeş şi A.F.P.C.M. şi a obligat autorităţile pârâte la restituirea sumei de 1.809.750 lei reprezentând impozit reţinut în plus din veniturile societăţii reclamante, conform raportului de expertiză contabilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, rejudecând cauza, a reţinut că reclamanta SC I.A.S.R. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii obligarea acestora la restituirea sumei de 1.809.750 lei reprezentând impozit reţinut în plus din veniturile achitate de SC I.R. SRL societăţilor nerezidente SC I.A.S.M. SA şi SC I.A.S.F. SA.
Prin adresele din 26 mai 2009 emisă de D.G.F.P. Argeş şi adresa din 21 iunie 2009 emisă de D.G.F.P. Argeş s-a răspuns societăţii la cererile înregistrate în data de 15 mai 2009 şi 24 iunie 2009 prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1.809.750 lei reprezentând impozit pe veniturile nerezidenţilor.
Cererea de restituire a sumei menţionate reprezentând impozit pe veniturile nerezidenţilor a fost formulată în baza Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 care, potrivit art. 117 C. proc. Fisc. în formă actualizată, stabileşte procedura restituirii şi rambursării sumelor de la buget şi acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
În speţă instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiective să se stabilească dacă sumele solicitate la restituire au fost efectiv vărsate la bugetul de stat cu titlul reţinere impozit pe veniturile obţinute de nerezidenţi în România, să stabilească în baza căror acte au fost efectuate înregistrările contabile care au condus la reţinerile sumelor solicitate la rambursare şi dacă sumele solicitate la rambursare conform înregistrărilor contabile corespund unor servicii prestate de nerezidenţii care solicită la rambursare sumele respective.
Raportul de expertiză contabilă a fost întocmit de expert contabil M.E.D., iar din concluziile acestuia se reţine că facturile înregistrate în contabilitatea societăţii şi menţionate în anexele raportului de expertiză contabilă care reprezintă cheltuieli pentru reclamantă au avut la bază contractul de asistenţă generală din 28 iunie 2011 încheiat între reclamantă şi SC I.A.S.F. SA, contractul de reprezentare comercială din 14 mai 2004 încheiat între aceleaşi părţi şi acordul de suportare în comun a costurilor din 26 mai 2005 încheiat între aceleaşi părţi.
De asemenea, expertul a constatat conform înregistrărilor contabile ale societăţii că sumele solicitate la rambursare corespund unor servicii prestate de nerezidenţii care solicită la rambursare sumele respective şi că sumele achitate de reclamantă societăţilor nerezidente nu trebuiau reţinute de către autorităţile fiscale deoarece în mod greşit au fost calificate redevenţe, conform art. 12 din Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze.
Curtea a reţinut, de asemenea, că noţiunea de redevenţă, aşa cum e definită de C. fisc. cât şi de Convenţia de evitare a dublei impuneri nu acoperă natura serviciilor prestate de reclamantă şi SC I.A.S.F. SA, conform contractelor de reprezentare comercială şi contractului de suportare în comun a costurilor.
Conform prevederilor art. 5 şi art. 7 din Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între cele două guverne veniturile de natura comisioanelor realizate din România de o persoană rezidentă în Franţa se impun în România numai dacă sunt realizate printr-un sediu stabil prin care aceasta îşi desfăşoară activitatea în România.
Cele două adrese a căror anulare s-a solicitat de către reclamantă prin care s-a răspuns acesteia referitor la restituirea sumelor reprezentând impozit reţinut în plus, reprezintă acte administrativ fiscale cărora le sunt aplicabile disp. art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat al unei autorităţi publice, respectiv autorităţi fiscale de soluţionare a cererii formulate de reclamantă.
Expertiza contabilă atestă că sumele solicitate la rambursare au fost plătite efectiv la bugetul de stat, fiind deja reţinute şi reprezintă servicii prestate de către SC I.A.S.M. SA şi SC I.A.S.F. SA, ambele rezidente fiscale franceze în beneficiul SC I.A.S.R. SRL, astfel încât acestea nu reprezintă redevenţe.
Curtea a concluzionat că impozitul reţinut în plus nu a avut o bază legală, fiind aplicate eronat dispoziţiile Convenţiei de evitare a dublei impuneri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.A.F., formulând următoarele critici la adresa hotărârii atacate, critici pe care le-a subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
- hotărârea instanţei de fond a fost întemeiată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, fără a fi analizat întregul material probator şi concluziile scrise ale organului fiscal;
- adresele din 26 mai 2009 şi din 21 iunie 2009 emise de D.G.F.P. Argeş prin care s-a respins solicitarea reclamantei de restituire a sumei de 1.809.750 lei impozit pe veniturile nerezidenţilor sunt legale, Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi Franţa fiind corect aplicată de către organele fiscale.
Astfel, conform Convenţiei de evitate a dublei impuneri încheiată între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze, termenul de redevenţă folosit la art. 12 indică şi remuneraţiile de orice natură plătite pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui echipament industrial, comercial sau ştiinţific şi pentru informaţiile având caracterul unei experienţe acumulate în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.
Prin convenţie se dă dreptul de impunere la sursă Statului Român, pentru veniturile de această natură realizate din România de rezidentul ţării partenere, iar pentru evitarea dublei impuneri se acordă credit fiscal în ţara de rezidenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit probelor administrate la instanţa de fond, respectiv atât proba cu acte, cât şi expertiză contabilă, sumele solicitate la rambursare corespund serviciilor prestate de către SC I.A.S.M. SA şi SC I.A.S.F. SA, ambele rezidente fiscale franceze, în beneficiul SC I.A.S.R. SRL, iar în drept, deoarece aceste sume reprezintă servicii (s.ns.), cad sub incidenţa art. 7 „Beneficiile întreprinderii” din Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi Franţa.
Conform articolului menţionat veniturile respective se impozitează în România numai în cazul în care societatea din Franţa desfăşoară activitate în România prin intermediul unui sediu permanent, or, în speţă, această condiţie nu este îndeplinită, societăţile franceze nedesfăşurând activitate prin intermediul unui sediu permanent în România.
În mod neîntemeiat recurenta a susţinut că sumele corespund unor „redevenţe” prevăzute de art. 12 din Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi Franţa, deoarece noţiunea de „redevenţă” astfel cum aceasta este definită de C. fisc. precum şi de Convenţie, nu acoperă natura serviciilor prestate de SC I.A.S.M. SA şi SC I.A.S.F. SA conform contractelor de reprezentare comercială şi contractului de suportare în comun a costurilor încheiate cu societatea din România.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 879 din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3162/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3060/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
