ICCJ. Decizia nr. 3322/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3322/2014
Dosar nr. 4838/2/2012
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6946 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul I.E. şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a analizat situaţia de fapt, reţinând că, potrivit Notei de Constatare din 09 ianuarie 2012, în baza cererii din 25 mai 2010, adresată C.N.S.A.S. de către S.S.P.R.D., prin procesarea materialului arhivistic, a fost identificat pârâtul I.E., care a fost recrutat de către I.J.S. Braşov la data de 25 martie 1983 (dată la care acesta a semnat un angajament), pârâtul fiind rectificator la Î.H.B., S.T.S.
Anterior, pârâtul îşi arătase disponibilitatea informativă relatând „unele aspecte legat de nereguli din cadrul S.T.S., probleme de calitate, cât şi despre poziţia unor persoane de naţionalitate maghiară, legat de politica partidului şi statului nostru”.
Din cuprinsul notei de constatare, a rezultat că pârâtul a furnizat organelor de securitate informaţii de natura celor la care face referire art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Curtea a examinat punctual actele aflate la dosarul cauzei, respectiv nota informativă furnizată de pârât în procesul recrutării şi semnată cu numele real, la data de 10 februarie 1983, referitoare la comentariile ostile ale unui coleg de serviciu, în privinţa căruia s-au luat următoarele măsuri: „a fost avertizat şi luat în S.I. (supraveghere informativă, n.n.) numitul M.Z."; nota din data de 16 iulie 1984 prin care pârâtul a informat despre comentariile unui student irakian în legătură cu condiţiile de trai din România, cu privire la care ofiţerii de Securitate au propus exploatarea notei furnizate de pârât, după identificarea studentului semnalat; nota raport din data de 25 martie 1987 referitoare la comentarii ostile la adresa situaţiei economice a României, care a fost exploatată „pentru verificare şi măsuri”.
Faptul că pârâtul a furnizat date de interes organelor de Securitate a rezultat şi din aprecierile acestora făcute în notele de analiză a activităţii colaboratorului. Astfel, aceştia au consemnat că „de la recrutare şi până în prezent a furnizat un nr. de şase informaţii de interes pentru organele noastre. Pe baza acestor informaţii a fost avertizat şi luat în S.I. (supraveghere informativă, n.n.) numitul M.Z., cât şi numiţii Ţ.A. şi I.A., avertizaţi, iar cu C.D. a fost informat comitetul P.C.R. pe întrep., cât şi destrămarea acestui anturaj care ascultă şi colportează ştirile postului de radio E.L (n.n.)."
Curtea a reţinut că, din documentele examinate, reiese în mod cert întrunirea primei cerinţe, privind furnizarea de către pârât organelor de securitate de informaţii privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Mai mult, a rezultat implicit şi valoarea operativă a informaţiilor, apreciată ca atare de către Securitate şi concretizată în măsurile dispuse.
Cât priveşte îndeplinirea celei de-a doua condiţii referitoare la faptul dacă această furnizare de informaţii viza îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, Curtea a apreciat că analiza documentelor evocate conduce la concluzia potrivit cu care şi această cerinţă este îndeplinită.
Astfel, furnizarea acestor informaţii către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora), vizând îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Nu s-a putut reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări, fiind evident că pârâtul a conştientizat faptul că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunea sa se pot lua măsuri de urmărire şi verificare (încălcarea dreptului la viaţă privată, a dreptului la liberă exprimare), şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.
Curtea a concluzionat că informaţiile furnizate de pârât au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind D.C.P.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul I.E., susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit o serie de note informative, preluând pasaje scoase din context de către reclamant.
Totodată, instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că a extins înţelesul de denunţare a activităţilor sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist şi care vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi la situaţii pe care nu le-a avut în vedere, considerând incidente aceste dispoziţii pentru orice fel de relatări, inclusiv pentru cele care nu aveau acest caracter.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul face următoarele precizări:
- nota din 10 februarie 1983 nu a fost dată în calitate de colaborator sau informator al Securităţii, ci în calitate de angajat al Î.H.B., în cadrul raporturilor de muncă, ca urmare a unei sesizări făcute C.T.C. în legătură cu executarea necorespunzătoare a unor piese de către numitul M.Z., de origine maghiară;
- în mod greşit s-a reţinut că pe baza acestor informaţii a fost luat în supraveghere informativă numitului M.Z., neexistând probe în acest sens, ci doar simple afirmaţii ale unui agent de securitate;
- nota din 16 iulie 1984 nu reflectă relatările sale, fiind în întregime bătută la maşina de scris şi semnată de maior P.V. Această notă nu identifică studentul irakian prin nume şi nu cuprinde vreo menţiune cu privire la măsurile luate împotriva respectivului student;
- nota din 25 martie 1987 este, de asemenea, falsă fiind scrisă şi semnată în totalitate de cpt. Toropa;
- în mod eronat instanţa şi-a bazat decizia pe Raportul de analiză privind pe informatorul Cristian, reţinând că ar fi dat informaţii de interes pentru Securitate. Această notă raport consemnează doar opiniile şi relatările mincinoase ale unui ofiţer de securitate şi nu pot fi considerate probe;
- la data de 17 mai 1983 i s-a desfăcut contractul de muncă pentru o singură absenţă, motivul real fiind refuzul de a colabora cu Securitatea, iar în notele de analiză din 27 martie 1987 şi din 7 iunie 1984 se consemnează lipsa sa de cooperare în legătură cu furnizarea unor informaţii despre colegi.
Recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate,ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Este adevărat că majoritatea informaţiilor furnizate de pârât reprezintă relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, dar acestea nu pot fi înlăturate din materialul probator pentru simplul motiv că pârâtul nu le recunoaşte, deoarece O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare conferă o forţă probantă egală atât notelor olografe provenite de la persoana verificată, cât şi „relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”. Recurentul - pârât nu a adus, în faţa instanţei, contraprobe care să răstoarne veridicitatea notelor raport, iar acestea nu au fost singurele probe pe care s-a întemeiat acţiunea formulată de C.N.S.A.S., existând şi note întocmite şi semnate olograf de către pârât.
În ceea ce priveşte conţinutul informaţiilor furnizate, chiar dacă nu toate informaţiile se referă la atitudini potrivnice regimului comunist, totuşi nu pot fi înlăturate cele privind intenţiile unor angajaţi, care aveau rude stabilite în străinătate, de a pleca şi ei din ţară (nota din 10 februarie 1983), cele privind comentarea ştirilor postului de radio E.L. (Raportul cu propunerea de înregistrare ca informator din 25 martie 1983) şi cele privind criticile aduse regimului comunist de unele persoane (Nota din 10 februarie 1983, Nota raport din 25 martie 1987).
Instanţa de control judiciar reţine ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că nota din 10 februarie 1983 a fost dată anterior recrutării sale ca informator, deoarece art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare nu distinge după cum informaţiile au fost furnizate Securităţii anterior sau ulterior recrutării în calitate de informator a persoanei care le-a furnizat.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.E. împotriva sentinţei civile nr. 6946 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3240/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3174/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
