ICCJ. Decizia nr. 3133/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3133/2014
Dosar nr. 7866/2/2009
Şedinţa publică de la 17 iulie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7822 din 22 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.R.M. în contradictoriu cu pârâta UM X şi Ministerul Apărării Naţionale, a anulat parţial decizia din 23 iulie 2009, hotărârea din 11 mai 2009 în ceea ce priveşte suma de 3.639,17 RON, a menţinut actele administrative contestate pentru suma de 33.224,18 RON, a respins acţiunea în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea deciziei din 7 ianuarie 2009 şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.330 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin decizia de imputare din 19 mai 2008 emisă de UM X Bucureşti, i s-a imputat reclamantului suma de 49.851,03 RON reprezentând c/v cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, decizie anulată prin decizia din 29 octombrie 2008 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor.
Prin decizia din 7 ianuarie 2009 a Comisei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale s-a admis cererea de repunere în termen formulată de comandantul UM X Bucureşti, dispunându-se efectuarea unei noi cercetări administrative.
Cercetarea administrativă a fost finalizată prin procesul-verbal de cercetare administrativă din 20 martie 2009, iar prin decizia de imputare din 23 martie 2009 emisă de UM X Bucureşti i s-a imputat reclamantului suma de 55.845,77 RON reprezentând c/v cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, stabilite ca urmare a demisiei înainte de expirarea contractului încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale.
Prin hotărârea din 11 mai 2009 emisă de comandantul UM X a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamant, în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor de şcolarizare prin aplicarea eronată a coeficienţilor de inflaţie şi neluarea în calcul a timpului îndeplinit efectiv, dispunându-se emiterea unei noi decizii de imputare pentru suma de 36.863,35 RON.
Prin decizia de imputare din 1 iunie 2009, emisă de UM X Bucureşti, în baza procesului-verbal de cercetare administrativă încheiat la data de 28 mai 2009 s-a angajat răspunderea materială a reclamantului pentru suma de 36.863,35 RON.
Împotriva hotărârii din 11 mai 2009 emisă de comandantul UM X şi a deciziei de imputare din 1 iunie 2009 petentul a formulat plângere, iar prin decizia din 23 iulie 2009 a Comisei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a fost respinsă plângerea formulată, fiind menţinută răspunderea materială pentru suma de 36.863,35 RON.
La data de 13 august 2009, reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti solicitând anularea deciziei de imputare şi a actelor administrativ-jurisdicţionale contestate.
Referitor la susţinerea că din suma imputată nu au fost scăzute cheltuielile aferente stagiului militar obligatoriu şi gratuit, în raport de dispoziţiile art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 46/1996 raportat la art. 16 şi art. 19 din aceeaşi lege, invocată o dată cu solicitarea efectuării probei cu expertiza contabilă, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată având în vedere că reclamantul nu era militar în termen, iar în perioada 2002-2006 instituţia de învăţământ nu desfăşura activităţi de instruire cu militari în termen.
Reclamantul a semnat la data de 12 noiembrie 2000 un contract pentru exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, înregistrat la UM Y Sibiu din data de 12 noiembrie 2000 cu Ministerul Apărării Naţionale pe o durată de 8 ani, în condiţiile art. 411 din Legea nr. 80/1995, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 90/2001.
În acest context, Curtea a apreciat că nu se poate pune semnul egalităţii între cheltuielile aferente pentru întreţinerea unui militar în termen cu cele necesare pentru o persoană care urmează cursurile unei instituţii militare de învăţământ pentru dobândirea gradului de ofiţer şi nu se poate proceda la o asimilare a celor două situaţii, esenţial diferite.
Urmare a nerespectării duratei contractului, întrucât reclamantul a solicitat trecerea în rezervă prin demisie, cu Ordinul Ministerului Apărării din data de 25 februarie 2008, acesta datorează cheltuielile aşa cum s-a angajat şi cum ele au fost în mod cert efectuate, în mod corespunzător, prin raportare la data semnării, corespunzător cu perioada rămasă neîndeplinită din cei 8 ani.
Faţă de susţinerea reclamantului că decizia de imputare este netemeinică, întrucât în raport de prevederile art. 25 alin. (5) şi alin. (6) din O.G. nr. 121/1998 pârâtul avea obligaţia de a dovedi atât existenţa cât şi întinderea prejudiciului, prejudiciul neavând la bază niciun înscris justificator, nefiind dovedit, Curtea a constatat că la dosarul cauzei nu există ordinele de zi pe unitate prin care s-au stabilit cheltuielile de şcolarizare, în raport de art. 2 şi art. 4 din Ordinul din 12 aprilie 2007.
Pârâţii au depus la dosarul cauzei un extras cu valorile cheltuielilor de întreţinere pe fiecare an de studiu, fundamentarea cheltuielilor de echipament şi cazarmament, rechizite, materiale igienă, alte materiale, cheltuieli de hrană şi cazare, pe fiecare an de studiu, iar din procesul-verbal de cercetare administrativă rezultă că acesta conţine 17 anexe, cuprinzând adrese prin care au fost comunicate cheltuielile de întreţinere atât de la UM Y Sibiu cât şi de la Z Făgăraş, nota explicativă, nota de calcul privind determinarea cotei-părţi din cheltuielile de întreţinere suportate de Ministerul Apărării Naţionale pe timpul şcolarizării, etc.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a determinat detaliat, pe fiecare an de studiu şi pe categorii de cheltuieli, cheltuielile de şcolarizare, prin raportare la actele justificative contabile identificate de către expert, stabilind costul actualizat al cheltuielilor la data trecerii în rezervă a reclamantului, stabilind că suma pentru care se poate impune atragerea răspunderii materiale a reclamantului este de 33.224,18 RON şi nu cea de 36.863,35 RON prevăzută în decizia de imputare contestată.
Referitor la decizia din 7 ianuarie 2009 a Comisei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, despre care reclamantul arată că a fost emisă cu nerespectarea art. 33 din O.G. nr. 121/1998, pârâta nedovedind niciun motiv temeinic pentru repunerea în termenul de cercetare administrativă, întrucât această cercetare a fost efectuată însă procesul-verbal a fost anulat, Curtea a apreciat că nu poate reţine această susţinere.
Aşadar, este evident, a reţinut judecătorul fondului, că motivul de repunere în termen este cel avut în vedere chiar de dispoziţiile legale invocate, comandantul UM X Bucureşti solicitând repunerea în termen întrucât, urmare a constatării nulităţii deciziei de imputare şi a procesului-verbal de cercetare administrativă, pentru nerespectarea dreptului la apărare, se impunea refacerea cercetării administrative cu respectarea art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, în vederea determinării valorii reale a pagubei, în contextul în care Comisia de Jurisdicţie a Imputaţilor nu a pronunţat o soluţie asupra fondului contestaţiei, astfel încât cererea de repunere în termen în mod legal a fost încuviinţată, prin decizia din 7 ianuarie 2009 a Comisei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul T.R.M., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
Instanţa a încălcat dispoziţiile legii speciale, respectiv dispoziţiile art. 25 alin. (5) şi alin. (6) din O.G. nr. 121/1998, normă care statuează că proba legalităţii şi temeiniciei deciziei de imputare trebuie făcută de către unitatea al cărei comandament emite această decizie, în speţă de către U.M. X Bucureşti. Instanţa de fond a apreciat asupra cuantumului prejudiciului doar pe baza expertizei contabile, expertiză care nu conţine actele în baza căruia a fost calculat acest prejudiciu;
- hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 din O.G. nr. 121/1998. Potrivit acestei norme, instituţia repunerii în termenul legal de efectuare a cercetării administrative funcţionează doar dacă există motive temeinice şi doar atunci când cercetarea administrativă nu s-a efectuat. În cauză pârâtul nu dovedeşte nici un motiv temeinic pentru a fi repus în termen şi nici nu este vorba de neefectuarea cercetării administrative, deoarece această cercetare a fost efectuată, dar ulterior, prin decizia din 29 octombrie 2008 pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale procesul-verbal de cercetare administrativă a fost anulat.
Recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi cu prioritate, motivul de recurs ce vizează încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare face imposibilă analizarea fondului cauzei, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele considerente:
Prejudiciul imputat recurentului-reclamant a fost stabilit prin decizia de imputare din 23 martie 2009, ca urmare a pronunţării deciziei administrativ-jurisdicţionale din 7 ianuarie 2009 de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, prin care pârâtul a fost repus în termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative. Anterior acestor decizii se efectuase o primă cercetare administrativă în cauză, încheindu-se procesul-verbal din data de 20 martie 2009, dar acest proces-verbal a fost anulat, fiind casată şi o primă decizie de imputare.
Potrivit art. 33 din O.G. nr. 121/1998 „(1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), alin. (2) şi la art. 25 alin. (4), precum şi în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau şeful unităţii competent poate cere comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau şeful unităţii competent a luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.
(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunţare comandantului sau şefului unităţii care a solicitat repunerea în termen.
(3) Când s-a admis cererea de repunere în termen, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4) curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.”
Astfel cum se poate observa din analiza literală a texului de lege, pentru repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative, este necesar ca, din motive temeinice, cercetarea administrativă să nu fi fost efectuată în termenul prevăzut de lege, ori, în speţă, cercetarea administrativă fusese efectuată, fiind emisă şi o primă decizie de imputare, dar cercetarea administrativă a fost anulată, ca urmare a exercitării unei căi de atac de către reclamant. Simplul fapt că cercetarea administrativă efectuată în termen a fost anulată în calea administrativă de atac nu reprezintă un motiv temeinic în sensul art. 33 din O.G. nr. 121/1998, pentru repunerea în termen.
În raport de aceste considerente, decizia din 7 ianuarie 2009 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor este nelegală, urmând a fi anulată. Ca efect al acestei anulări, vor fi anulate şi actele administrative anterioare şi subsecvente care au condus la stabilirea prejudiciului imputat reclamantului în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Apărării Naţionale, prin care a criticat anularea paţială a actelor administrative, pentru suma de 3.639,17 RON, acesta urmează a fi respins ca nefondat, faţă de considerentele deja expuse cu ocazia analizei motivelor de recurs ale reclamantului.
În baza art. 312 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. recursul formulat de reclamantul T.R.M. va fi admis, dispunându-se modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării în totalitate a actelor administrative atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.R.M. împotriva sentinţei civile nr. 7822 din 22 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată.
Admite acţiunea şi anulează în totalitate actele administrative atacate, respectiv decizia din 23 iulie 2009 pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, hotărârea din 11 mai 2009 emisă de Ministerul Apărării Naţionale, decizia de imputare din 1 iunie 2009 emisă de Ministerul Apărării Naţionale, decizia din 7 ianuarie 2009 pronunţtă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi procesul-verbal de cercetare administrativă din 20 martie 2009 emis de Ministerul Apărării Naţionale.
Menţine dispoziţia din sentinţa atacată de obligare a pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2.330 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iulie2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3220/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3168/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
