ICCJ. Decizia nr. 3179/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3179/2014
Dosar nr. 611/44/2012
Şedinţa publică de la 10 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC G. SRL Galaţi, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galaţi a formulat contestaţie împotriva deciziei din 19 aprilie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Galaţi, Serviciul Contestaţii prin care a fost soluţionată contestaţia formulată pe cale administrativă şi a solicitat să se dispună modificarea în tot a deciziei din 19 aprilie 2012, în sensul admiterii contestaţiei administrative formulate şi desfiinţarea actelor administrativ fiscale contestate, respectiv a deciziei de impunere din 27 februarie 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată şi a raportului de inspecţie fiscală din 27 februarie 2012 întocmite de D.G.F.P. Galaţi, Activitatea Inspecţie Fiscală pentru suma de 651.164 RON ca fiind netemeinice şi nelegale.
Motivându-şi în fapt cererea, reclamanta a precizat că, în urma unui control efectuat de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Galaţi a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală din 27 februarie 2012 prin care s-a stabilit că are de achitat suma de 651.164 RON reprezentând impozit pe profit, împreună cu majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, precum şi T.V.A., împreună cu dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În baza acestui raport de inspecţie fiscală a fost emisă decizia de impunere din 27 februarie 2012, prin care organul fiscal a stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sarcina acesteia în cuantum de 651.164 RON reprezentând impozit pe profit, împreună cu majorări şi penalităţi de întârziere, precum şi T.V.A., împreună cu dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Împotriva raportului de inspecţie fiscală din 27 februarie 2012 şi a deciziei de impunere din 27 februarie 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată întocmite de D.G.F.P. Galaţi a formulat contestaţie pe cale administrativă în data de 7 martie 2012, contestaţie care a fost soluţionată prin decizia din 19 aprilie 2012 în sensul respingerii acesteia.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta D.G.F.P. Galaţi a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind nefondată având în vedere că decizia nr. 193/2012 şi actele aferente sunt legale şi temeinice.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa 187F din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC G. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galaţi cu având ca obiect anulare act administrativ şi, în consecinţă:
A dispus anularea în parte a deciziei din 19 aprilie 2012 şi a deciziei de impunere din 27 februarie 2012.
A exonerat reclamanta de plata impozitului pe profit şi a accesoriilor aferente pentru factura din 16 aprilie 2007 emisă de SC Z. SRL Galaţi, în sumă de 12.025 RON.
A constatat că reclamanta are dreptul de deducere T.V.A. pentru suma de 381.867 RON, aferentă livrărilor de zahăr şi a exonerat reclamanta de plata accesoriilor aferente acestor livrări.
A menţinut celelalte dispoziţii din decizia din 19 aprilie 2012 şi a deciziei de impunere din 27 februarie 2012.
A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia din 19 aprilie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Galaţi s-a reţinut în sarcina contestatoarei obligaţia de plată a impozitului pe profit în sumă de 6.630 RON şi a accesoriilor aferente de 9.011 RON, a sumei de 383.464 RON reprezentând TVA şi sumă de 252.059 RON reprezentând accesorii de plată aferente TVA-ului.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit stabilit suplimentar în sumă de 5.285 RON aferent anului 2007 şi 1.344 RON aferent anului 2009, a majorărilor de întârziere aferente în cuantum de 8.017 RON şi a penalităţilor în cuantum de 994 RON, curtea de apel a constatat că sunt întemeiate în parte constatările efectuate de pârâta D.G.F.P. Galaţi prin raportul de inspecţie fiscală din 27 februarie 2012, după cum urmează;
- Cu privire la facturile emise în data de 20 februarie 2007 de către SC A. SRL Galaţi, în valoare de 8.403 RON, respectiv 12.605 RON, reprezentând „placaj pardoseli grosime 2 cm”, aşa cum rezultă din copiile facturilor fiscale la dosarul cauzei, aceste facturi nu au completate rubricile „U.M.” şi „cantitatea”, iar la rubrica T.V.A. este înscrisă menţiunea „taxare inversă”.
Prin modul incomplet de completare a facturilor fiscale, în lipsa altor documente prezentate de contribuabil din care să rezulte că prestaţia a fost efectiv realizată (devize, situaţii de lucrări, etc.), în conformitate cu art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în mod corect cheltuielile înregistrate de contribuabil în cuantum de 21.008 RON nu au fost considerate ca fiind deductibile din punct de vedere fiscal.
- Cu privire la factura din 16 aprilie 2007 emisă de către SC Z. SRL Galaţi, în valoare de 12.025 RON (taxare inversă), reprezentând „execuţie lucrări”, instanţa de fond a constatat că, prin devizele din 13 decembrie 2007 şi din 27 februarie 2007 au fost evidenţiate atât serviciul prestat, respectiv „instalare Kit porţi” , sistem de comandă radio şi de „instalare sistem videointerfon şi yală electromagnetică”, cât şi cantitatea de materiale folosite, cu valoarea aferentă. Fiind un serviciu ocazional, nu era necesară încheierea unui contract de prestări servicii, conform prevederilor pct. 48 din H.G. 44/2004 alin. (4) lit. m) C. fisc. „nu intră sub incidenţa condiţiei privitoare la încheierea contractelor de prestări servicii, prevăzută de art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., serviciile cu caracter ocazional prestate de persoane fizice autorizate şi de persoane juridice, cum sunt cele de întreţinere şi reparare a activelor, servicii poştale, servicii de comunicaţii şi de multiplicare, parcare, transport şi ale asemenea”.
Astfel, cheltuielile înregistrate de contribuabile în cuantum de 12.025 RON aferente facturii din 16 aprilie 2007 emisă de către SC Z. SRL Galaţi sunt deductibile din punct de vedere fiscal.
- Cu privire la factura din 27 aprilie 2009 emisă de SC B. SRL Galaţi în valoare totală de 10.000 RON, din care T.V.A., în cuantum de 1.597 RON, reprezentând „lucrări construcţii conform contractului din 2008”, instanţa de fond a constatat că sunt întemeiate constatările organului constatator.
Astfel, în contractul de executare a lucrărilor din 2008 se precizează la obiectul contractului executarea lucrărilor de reparaţii depozit de mărfuri generale, confecţii metalice, fundaţii pe cuzineţi cu centură continuă şi montare de panouri sandwici.
Atât la obligaţiile executantului, cât şi la obligaţiile beneficiarului se precizează doar generic că lucrările se execută conform documentaţiei prezentate, iar beneficiarul livrează materiale solicitate conform documentaţiei, fără a fi depuse la dosarul cauzei documentaţia aferentă sau devizele/situaţiile de lucrări acceptate de beneficiar, pentru a proba realitatea prestaţiei efectuată, ce anume s-a executat, ce cantitate de materiale s-a folosit, în conformitate cu art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare.
Pe cale de consecinţă, pentru aceste lucrări de construcţii în care s-a dedus T.V.A. în cuantum de 1.597 RON, aferentă achiziţiilor, reclamanta nu poate justifica că au fost destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile, în conformitate cu art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care nu poate beneficia de această deducere.
În ceea ce priveşte livrările de zahăr pentru care nu s-a acordat dreptul de deducerea de T.V.A. în sumă de 381.867 RON, întrucât nu a devenit exigibilă conform art. 145 coroborat cu art. 134 şi art. 1341 C. fisc., făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 11 C. fisc., Curtea de apel a constatat că sunt întemeiate criticile reclamantei din următoarele motive:
- Conform art. 11 din Legea nr. 571/2003 „La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei”.
În speţă organul constatator a apreciat că marfa nu a circulat faptic între societăţi, ci doar scriptic, cu scopul deducerii de TVA.
Astfel, cantitatea de 906,06 tone zahăr cu valoarea de 2.391.629,47 RON, din care T.V.A. în sumă de 381.867 RON fost facturată de către SC L. SA Bucureşti către SC C.C. SRL Oradea, societate aflată în insolvenţă, marfa fiind refacturată către SC M.E. SRL Oradea, pentru care s-au aplicat măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003, respectiv ale pct. 70 din O.U.G. nr. 106/2007, privind taxarea inversă, după care, SC M.E. SRL a facturat marfa cu T.V.A. către SC G. SRL.
Aceste susţineri, că marfa a circulat doar scriptic, instanţa de fond a apreciat că sunt doar simple supoziţii, care la acest moment nu sunt susţinute faptic de dovezi convingătoare de a proba această situaţie.
Aşa cum s-a reţinut şi în concluziile raportului de expertiză contabilă, SC L. SA Bucureşti, producător, vinde fără T.V.A. (măsuri de simplificare, taxare inversă) către SC C.C. SRL Oradea, societate aflată în insolvenţă, vinde la rândul ei fără T.V.A. (măsuri de simplificare, taxare inversă) către SC M. SRL Oradea.
SC M. SRL Oradea vinde cu T.V.A. către reclamanta SC G. SRL Galaţi, care plăteşte integral facturile, prin sistemul bancar. De asemenea, SC M.E. SRL, societate tip fantomă conform susţinerilor pârâtei, nu era declarată inactivă la momentul când au avut loc tranzacţiile cu reclamanta.
Livrările au avut loc în perioada iulie-noiembrie 2009, în baza unui număr de 36 facturi.
Marfa a circulat faptic între producătorul SC L. SA Bucureşti şi beneficiarul SC G. SRL Galaţi, conform documentelor de expediţie, iar susţinerea pârâtei că pe facturile fiscale nu este trecut numărul mijlocului de transport nu poate fi un argument solid, pentru a nu se acorda deducerea de T.V.A., nefiind indicat de către pârâtă un articol de lege care prevede expres această menţiune în cuprinsul facturilor fiscale.
A mai reţinut prima instanţă că întreaga evidenţă comercială, financiară şi contabilă a livrărilor a fost reflectată corespunzător la nivelul beneficiarului SC G. SRL, iar produsele achiziţionate au fost destinate vânzării cu adaos comercial, către diverşi beneficiari.
În urma controlului încrucişat privind verificarea realităţii şi legalităţii operaţiunilor economice de către D.G.F.P. Galaţi la SC G. SRL (beneficiarul şi plătitorul livrărilor) şi de D.G.F.P. Bihor la SC M.E. SRL (furnizor), s-a constatat că furnizorul din Oradea nu a declarat operaţiunile desfăşurate cu agentul economic din Galaţi.
În ceea ce priveşte neexigibilitatea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 381.867 RON, constată de organul de control, prima instanţă a reţinut că, potrivit prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc., „Dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă:
a) T.V.A. datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă (…)”.
Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (8) lit. a) C. fisc., orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcţie de felul operaţiunii, cu unul din următoarele documente:
a) pentru TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factura fiscală, care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 145 alin. (8) şi este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de T.V.A.
În ceea ce priveşte justificarea deducerii taxei, în conformitate cu prevederile pct. 51 alin. (1) şi alin. (2) din Norme, aceasta „se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 alin. (8) C. fisc. Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) C. fisc. şi/sau alte documente specifice aprobate prin H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului finanţelor publice emise în baza H.G. nr. 831/1997, cu modificările ulterioare”.
A apreciat prima instanţă că, în speţă, constatările controlului încrucişat nu se pot răsfrânge asupra reclamantei care a fost de bună credinţă, a plătit T.V.A.-ul înscris în facturile cu care s-a aprovizionat, a evidenţiat corespunzător toate livrările efectuate în contabilitate, facturile fiscale au înscrise toate menţiunile obligatorii, conform art. 226 din Directiva nr. 112/2006 privind sistemul comun al T.V.A. şi art. 155 alin. (19) din Legea nr. 571/2003, numărul mijlocului de transport neregăsindu-se printre rubricile care trebuie completate pentru a beneficia de dreptul de deducere T.V.A. , iar ulterior produsele achiziţionate au fost destinate vânzării cu adaos comercial, către diverşi beneficiari, ceea ce duce la concluzia că livrările de zahăr au fost reale.
De asemenea, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu este condiţionat de plata de către furnizor (emitentul facturii) a T.V.A.-ului înscris colectat la bugetul de stat.
Faţă de cele mai sus arătate, în baza art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc., instanţa de fond a constatat că reclamanta are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor de zahăr în sumă de 381.867 RON.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Galaţi, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.
S-a apreciat că sentinţa este nelegală având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte factura din 16 aprilie 2007 emisa de către SC Z. SRL Galaţi, în valoare de 12.025 RON (taxare inversă), reprezentând „execuţie lucrări” vă rugăm să observaţi faptul că această operaţiune a avut caracter de serviciu ocazional nu absolvă reclamanta de obligativitatea completării corecte a facturilor şi situaţiilor cerute de lege.
În ceea priveşte livrările de zahăr s-a arătat faptul că reclamanta SC G. SRL deduce T.V.A. aferentă acestei tranzacţii deşi SC L. SA Bucureşti nu a colectat şi achitat T.V.A., SC C.C. SRL nu a colectat şi achitat T.V.A., iar SC M.E. SRL Oradea, nu a înregistrat, declarat şi nu a plătit T.V.A. colectată aferentă livrărilor de zahăr menţionate.
4. Apărările intimatului şi procedura derulată în recurs
Prin întâmpinare, reclamanta-intimată SC G. SRL a solicitat respingerea recursului argumentând următoarele:
În ceea ce priveşte relaţia comercială cu SC Z. SRL Galaţi, aceasta s-a desfăşurat în baza facturii din 16 aprilie 2007 şi a avut ca obiect „execuţie lucrări”, acestea fiind corect evidenţiate în contabilitatea SC G. SRL.
Astfel, instanţa a constatat că cheltuielile înregistrate de SC G. SRL în baza acestei facturi în cuantum de 12.025 RON erau deductibile din punct de vedere fiscal, fiind aplicabile disp. art. 48 alin. (4) lit. m) din H.G. nr. 44/2004 care prevăd expres că nu este necesară încheierea unui contract în cazul serviciilor cu caracter ocazional.
Soluţia instanţei se întemeiază pe înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar şi pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, fiind astfel în acord atât cu dispoziţiile legale, cât şi cu probele administrate.
Astfel, analizând probele administrate instanţa a constatat că sunt îndeplinite obligaţiile prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m), art. 21 alin. (1), art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare şi pct. 48 din H.G. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, temeiuri legale invocate şi de către organele de inspecţie fiscală şi, ca urmare, SC G. SRL nu mai datorează impozitele, taxele şi accesoriile aferente stabilite suplimentar.
Toate condiţiile impuse de normele legale au fost îndeplinite de operaţiunea comercială desfăşurată cu SC Z. SRL, astfel încât soluţia instanţei de fond cu privire la deductibilitatea sumei de 12.025 RON este legală.
II. Recurenta critică soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte la recunoaşterea dreptului reclamantei de a deduce T.V.A.-ul aferent livrărilor de zahăr, apreciind că aceasta ar fi nelegală.
Criticile recurentei nu au susţinere legală, ignorând totodată realitatea faptică constatată pe baza probelor administrate.
Chiar din actul de control contestat rezulta faptul ca zahărul achiziţionat de SC G. SRL în anul 2009 de la SC M.E. SRL a fost facturat iniţial de SC L. SA Bucureşti către SC C.C. SRL Oradea fără T.V.A., aplicându-se masurile de simplificare prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, deoarece societatea se află în insolvenţă, iar aceasta a facturat marfa fără TVA, din acelaşi motiv, către SC M.E. SRL, care la rândul ei a facturat marfa către SC G. SRL, fără să colecteze TVA, în timp ce SC G. SRL Galaţi a dedus T.V.A. aferentă tranzacţiei.
Din această constatare făcută de organele de control fiscal se deduce ca operaţiunile de comercializare a zaharului, efectuate de SC L. SA Bucureşti şi SC C.C. SRL Oradea, fără T.V.A., au acoperire în legea fiscală.
Se poate interpreta, că în situaţia în care SC M.E. SRL care a facturat zahărul către SC G. SRL, cu T.V.A., colecta şi plătea T.V.A. aferentă livrării către bugetul de stat, SC G. SRL avea dreptul să deducă T.V.A. aferentă achiziţiei. Însă aşa ceva nu poate fi discutat întrucât legea nu prevede condiţionarea deducerii unei taxe la beneficiar de colectarea şi achitarea acestei taxe la bugetul de stat de către furnizor, pentru simplul motiv că obligaţiile fiscale prevăzute de lege iau naştere pentru fiecare entitate în parte în momentul în care aceasta desfăşoară activitate economică, iar răspunderea pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor obligaţii revine numai acelei entităţi.
Totodată, organul de control fiscal reţine că SC G. SRL nu are dreptul de deducere la TVA pentru cantitatea de zahăr achiziţionată de la SC M.E. SRL, întrucât această societate nu a înregistrat, declarat şi plătit T.V.A.
Această susţinere se bazează pe faptul că SC M.E. SRL nu şi-a achitat obligaţiile fiscale către bugetul statului stabilite prin decizia de impunere din 10 mai 2011 şi, în atare situaţie, se impută SC G. SRL obligaţiile de plată ale altei societăţi, lucru inacceptabil din punct de vedere fiscal.
T.V.A. a devenit exigibilă la plată la SC M.E. SRL (furnizorul reclamantei), societate care a fost obligată la plată conform deciziei de impunere din 10 mai 2011 emisă de D.G.F.P. Bihor şi, în atare situaţie, beneficiarul acestor mărfuri, reclamanta din prezenta cauză, avea dreptul să recupereze T.V.A. pentru bunurile achiziţionate.
Aceste susţineri sunt confirmate şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, care atestă faptul că operaţiunea economică desfăşurată între SC M.E. SRL şi SC G. SRL este una reală, fiind efectuată în scopul obţinerii de profit, livrarea şi plata produselor fiind efectiv realizate.
De asemenea, se arată în cuprinsul expertizei că „dreptul de deducere a T.V.A. nu a fost şi nu era condiţionat de plata de către furnizor (emitentul facturii) a T.V.A.-ului înscris colectat la bugetul de stat”, cu alte cuvinte SC G. SRL avea dreptul de a deduce T.V.A. indiferent dacă SC M.E. SRL a achitat sau nu TVA către bugetul de stat.
Soluţionarea recursului a fost suspendată conform dispoziţiilor art. 252 pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind ulterior repusă pe rol la solicitarea recurentei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Argumentele de fapt şi de drept relevante
În ceea ce priveşte factura din 16 aprilie 2007 emisă de către SC Z. SRL Galaţi, în valoare de 12.025 RON reprezentând execuţie lucrări conform devizelor din 13 decembrie 2007 şi din 27 februarie 2007 prin care s-a instalat un Kit porţi constând în sistem videointerfon, comandă radio şi yală electromagnetică” despre care se motivează respingerea deductibilităţii din punct de vedere fiscal, prin faptul că nu s-au prezentat devizele specificate în factură, contractul de prestări servicii sau orice alte materiale corespunzătoare pentru a justifica prestarea efectivă a lucrării, se reţin următoarele:
Faţă de lucrările impuse de execuţia în sine, respectiv montări „Kit porţi şi sistem de comandă radio respectiv sistem videointerfon şi yală electromagnetică” (deviz din 13 decembrie 2007 respectiv din 27 februarie 2007), instanţa apreciază că încheierea unui contrat de prestări servicii apare ca excesivă, factura fiscală, reprezintă un contract în formă simplificată, în condiţiile în care aceasta este completă, fiind suficientă.
De altfel, succesiunea înscrisurilor prezentate apare ca justificând lucrarea, iar cât priveşte necesitatea acesteia, în situaţia concretă a unui gen de comerciant, precum reclamanta din punct de vedere al obiectului de activitate, nu pot fi ridicate semne de întrebare.
Cât priveşte însă livrările de zahăr, se constată însă, pe tot lanţul, faţă de care se ridică serioase semne de întrebare asupra justificării lui de la SC L. SA Bucureşti prin SC C.C. SRL şi SC M.E. SRL Oradea care nu au colectat şi achitat T.V.A., că realitatea operaţii economice nu rezultă în concret. Mai mult, ultima societate SC M.E. SRL Oradea nici nu a înregistrat şi declarat respectiva operaţiune.
În aceste condiţii, cele reţinute de către instanţa de fond precum că reclamantul ar avea drept de deducere T.V.A. pentru suma aferentă de 381.867 RON dat fiind aceea că ar fi fost de bună credinţă la achiziţionarea produsului, iar concluziile controlului încrucișat nu-i pot fi opozabile, nu sunt justificate normativ.
În contextul în care aşa-zisul vânzător nu a făcut dovada că ar fi deţinut marfa şi nici că ar fi înstrăinat-o cu înscrisuri justificative valabile, instanţa apreciază că nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 145 raportat la art. 134 şi art. 1341 C. fisc. (Legea nr. 571/2003), T.V.A. respectivei livrări de zahăr nu a devenit exigibil şi astfel admiterea deducerii sale nu se justifică.
Pe cale de consecinţă, nici pentru accesoriile aferente acestor livrări nu poate fi exonerată reclamanta de plata lor.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
În raport de argumentele mai sus expuse, recursul D.G.F.P. Galaţi apare ca întemeiat, însă numai în ceea ce priveşte dreptul reclamantei de a deduce T.V.A. pentru suma de 381.867 RON aferentă livrărilor de zahăr şi accesoriile aferente astfel că, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va admite recursul, modifica sentinţa conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a respinge contestaţia formulată de SC G. SRL vizând dreptul de deducere a TVA pentru suma de 381.867 RON aferentă livrărilor de zahăr şi înlătura dispoziţia privind exonerarea reclamantei de plata accesoriilor aferente acestor livrări. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.
Obligă recurenta la plata către intimata SC G. SRL a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 187/F din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge contestaţia formulată de SC G. SRL vizând dreptul de deducere a T.V.A. pentru suma de 381.867 RON aferentă livrărilor de zahăr şi înlătură dispoziţia privind exonerarea reclamantei de plata accesoriilor aferente acestor livrări.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.
Obligă recurenta la plata către intimata SC G. SRL a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3258/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3183/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
