ICCJ. Decizia nr. 2897/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2897/2014
Dosar nr. 205/43/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 15 mai 2012, sub nr. 205/43/2012, reclamanta C. Sînpaul prin P., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii G.R. şi S.R. prin M.F.P. ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să dispună, în măsura în care prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012 vor fi declarate neconstituţionale, obligarea pârâţilor, în principal S.R. prin M.F.P. la alimentarea conturilor autorităţii publice locale cu suma de 344.000 lei, alocată prin H.G. nr. 255/2012.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul G.R. a adoptat o Ordonanţă de urgenţă care influenţează esenţial administrarea unităţilor administrative ce beneficiază de sumele dispuse prin H.G. nr. 255/2012 şi are efect asupra cetăţeanului de rând, ce nu a avut posibilitatea, din lipsă de transparenţă de a-şi expune părerea asupra prevederilor unui act normativ ce îl afectează.
G.R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
La rândul său D.G.F.P. Mureş, în numele M.F.P., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii.
De asemenea, reclamantul a arătat că renunţă la susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 207 din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Mureş, a admis în parte cererea formulată de reclamanta C. Sînpaul şi a dispus obligarea pârâţilor la alimentarea conturilor reclamantei cu suma de 169.000 lei, din totalul de 344.000 lei alocată prin H.G. nr. 255/2012 şi a respins celelalte cereri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că în analiza controlului de constituţionalitate a prevederilor art. V alin. (1) din O.U.G. nr. 15/2012, Curtea Constituţională a constatat prin Decizia nr. 558/2012 că dispoziţiile art. V alin. (1) din O.U.G. nr. 15/2012 sunt constituţionale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 şi neutilizate de către unităţile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital şi nu au avut în derulare cofinanţări de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012 (11 mai 2012).
Din interpretarea per a contrario a celor reţinute de Curtea Constituţională, în opinia instanţei rezultă că dacă sumele alocate prin H.G. nr. 255/2012 au fost utilizate până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012 (11 mai 2012), dispoziţiile O.U.G. nr. 15/2012 nu le sunt aplicabile în sensul că nu se mai impune restituirea acestor sume.
S-a mai reţinut că din actele depuse la dosarul cauzei, ordine de plată şi facturi, rezultă că întreaga sumă de 344.000 lei a fost utilizată pentru plata lucrărilor efectuate de unele societăţi comerciale cu care C. Sînpaul avea încheiate contracte de lucrări cu societăţile SC E. SRL, SC E.C. SRL, SC H. SRL şi SC I. SRL.
În aceste condiţii, conform interpretării date de Curtea Constituţională, s-a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 15/2012 nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte suma de 344.000 lei alocată C. Sînpaul în temeiul H.G. nr. 255/2012,
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, Curtea a respins-o, cererea încadrându-se în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Oradea au declarat recurs G.R. şi S.R. prin M.F.P., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţa de fond nu a analizat apărările formulate de G.R. şi prin Notele scrise de S.R. – M.F.P. – D.G.F.P. Mureş, încălcând prevederile imperative ale art. 261 C. proc. civ.
3.2. Instanţa de fond a încălcat legea când a apreciat că O.U.G. nr. 15/2012 a intrat în vigoare în data de 11 mai 2012.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 24/2000, ordonanţele de urgenţă ale G.R. intră în vigoare la data publicării în M. Of. al României, Partea I, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.
În cuprinsul O.U.G. nr. 15/2012 nu se prevede o dată ulterioară pentru intrarea în vigoare a acesteia, de unde rezultă că data corectă este 8 mai 2012 şi nu 11 mai 2012, cum în mod eronat a considerat prima instanţă.
3.3. Prima instanţă a ignorat înscrisurile depuse la dosar, reprezentate de Nota de constatare şi anexele întocmite de echipa de control care a efectuat verificările.
Din aceste înscrisuri rezultă valoarea arieratelor înregistrate de reclamantă la data intrării în vigoare a H.G. nr. 255/2012, valoarea contribuţiei reclamantei la proiectele cu finanţare externă nerambursabilă care necesită cofinanţare, ce sursă a fost utilizată şi pentru ce destinaţie.
Din cuprinsul Notei de constatare rezultă că reclamantei i-a fost alimentat contul de venituri cu suma de 250.000 lei, din care aceasta a utilizat, prin plăţi efective, până la 8 mai 2012, suma de 223.912 lei, în afara destinaţiei prevăzută de H.G. nr. 255/2012 şi numai suma de 26.402 lei, potrivit destinaţiei, iar suma de 94.000 lei a fost disponibilizată la dispoziţia Guvernului, conform prevederilor art. I din O.U.G. nr. 15/2012.
Instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 558/2012, conform cărora „Guvernul, prin autoritatea specială în materie, trebuie să analizeze în concret, pentru fiecare ordonator principal de credite al bugetelor locale care a beneficiat de alocarea acestor sume, dacă această alocare se justifică şi numai în măsura în care această justificare lipseşte sau nu este reală, Guvernul poate dispune restituirea acestor sume”.
Instanţa de fond nu a luat în considerare constatările rezultate în urma verificărilor care au fost recunoscute prin semnătură de ordonatorul principal de credite, primarul localităţii şi s-a limitat să se pronunţe în raport de facturile prezentate la dosar, fără a preciza în concret ce reprezintă acestea.
Dacă s-ar fi analizat aceste facturi în detaliu s-ar fi desprins concluzia că parte dintre acestea au fost achitate înainte de data adoptării H.G. nr. 255/2012, iar o altă parte au fost achitate ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 255/2012, de unde rezultă că înscrisurile nu pot face dovada existenţei unor arierate pentru cheltuielile curente şi de capital.
Deşi prima instanţă a reţinut că reclamanta a utilizat suma de 344.000 lei pentru plata acestor facturi, printr-o simplă operaţie matematică de adunare, rezultă suma de 142.521,13 lei, astfel încât nu se justifică obligarea recurenţilor-pârâţi la plata sumei de 169.000 lei.
Mai mult, judecătorul fondului nu a ţinut seama de scopul adoptării H.G. nr. 255/2012, respectiv de faptul că suma de bani repartizată trebuia utilizată exclusiv pentru cel puţin una dintre cele două condiţii menţionate în cuprinsul actului normativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursurile sunt fondate pentru argumentele şi consideraţiile ce vor fi prezentate în continuare.
1.1. Critica recurenţilor conform căreia instanţa de fond nu a analizat în niciun mod apărările formulate de aceştia prin întâmpinare şi note scrise este întemeiată.
Din cuprinsul sentinţei recurate nu rezultă că judecătorul fondului s-a aplecat asupra apărărilor părţilor şi nu le-a combătut în nici un mod, ceea ce conduce la întrunirea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
1.2. Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012 este 11 mai 2012 şi nu 8 mai 2012, data publicării actului normativ în M. Of., conform art. 12 din Legea nr. 24/2000, rezultând astfel o aplicare greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1.3. Prima instanţă a ignorat înscrisurile depuse la dosar, respectiv nota de constatare încheiată la 26 iunie 2012 de Camera de Conturi a judeţului Mureş şi anexele la aceasta necontestate de intimata-reclamantă.
Din cuprinsul notei de constatare, ce are o valoare probatorie majoră în cauză, reiese faptul că, potrivit H.G. nr. 255/2012, intimatei i-a fost repartizată suma de 344.000 lei, însă contul a fost alimentat numai cu 250.000 lei.
Din această sumă, potrivit destinaţiei prevăzute de H.G. nr. 255/2012 (pentru plata arieratelor aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă) au fost utilizaţi 26.402 lei.
Pentru alte destinaţii, în afara prevederilor H.G. nr. 255/2012 a fost cheltuită suma de 223.912 lei, reprezentând servicii, produse, lucrări, transferuri, iar ordonatorul principal de credite a fost obligat să ia măsuri imediate pentru virarea sumei datorate la bugetul de stat.
Pentru aceeaşi notă de constatare s-a reţinut că din suma totală de 94.000 lei disponibilizată la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia G.R., pentru suma totală de 142.928 lei (90.420 lei + 52.508 lei), reclamanta justifică arierate din care s-a achitat suma de 26.402 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, s-a dispus obligarea la restituirea sumelor rămase neutilizate la data intrării în vigoare a acesteia.
Prin Decizia nr. 558/2012, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. V alin. (1) din O.U.G. nr. 15/2012 sunt constituţionale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G: nr. 255/2012 şi neutilizate de unităţile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital şi nu au avut în derulare cofinanţări de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012.
Intimata-recurentă a utilizat sumele alocate până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012, însă numai 26.402 lei au fost utilizaţi potrivit destinaţiei primite prin dispoziţiile H.G. nr. 255/2012.
Prin urmare, cererea reclamantei de a-i fi restituită întreaga sumă în cuantum de 344.000 lei este neîntemeiată.
Cu privire la ordinele de plată şi facturile depuse la dosar fond, analiza detaliată a acestora confirmă cele susţinute prin motivele de recurs, în sensul că documentele nu pot face dovada existenţei unor arierate pentru cheltuieli curente şi de capital, coroborat cu menţiunile din anexele la nota de constatare întocmită de Camera de Conturi Mureş.
Mai mult, prima instanţă nu a explicat modul de calcul a sumei de 169.000 lei şi ce reprezintă aceasta, pentru a se putea stabili corectitudinea punctului de vedere adoptat.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursurile vor fi admise, în sensul modificării sentinţei atacate şi a respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Se va menţine soluţia privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de G.R. şi S.R. prin M.F.P. împotriva Sentinţei nr. 207 din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată.
Respinge acţiunea formulată de reclamanta C. Sînpaul, ca neîntemeiată.
Menţine soluţia privind respingerea excepţiei inadmisibilității acţiunii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3168/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2943/2014. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
