ICCJ. Decizia nr. 3271/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3271/2014
Dosar nr. 390/109/2012
Şedinţa publică de la 16 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanţii A.E.A., B.C.G., D.S., N.G.F., N.V., O.G., P.I., R.G., T.L., T.A. şi V.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Piteşti, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Argeş şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea primilor pârâţi la recalcularea indemnizaţiilor potrivit dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la achitarea diferenţelor dintre sumele ce li s-ar fi cuvenit potrivit prevederilor legale sus menţionate şi cele efectiv încasate, ce urmează a fi reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi în continuare, până la zi, la efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetele de muncă, precum şi obligarea ultimei pârâte la alocarea sumelor necesare acoperirii diferenţelor dintre indemnizaţiile cuvenite şi cele efectiv încasate.
Declinarea de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 3896 din 5 octombrie 2012, Tribunalul Argeş şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, în raport de care au fost recalculate indemnizaţiile reclamanţilor, prevăd că revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa în soluţionarea litigiilor privind modalitatea de recalculare a indemnizaţiei reclamanţilor.
Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză
Prin sentinţa civilă nr. 7086 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A.E.A., B.C.G., D.S., N.G.F., N.V., O.G., P.I., R.G., T.L., T.A. şi V.O., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că obiectul acţiunii de faţă îl reprezintă contestaţia reclamanţilor, judecători în cadrul Judecătoriei Câmpulung, judeţul Argeş, împotriva modului de stabilire a salariilor ca urmare a recalculării salariilor potrivit Legii nr. 284/2010, fiind aplicabile dispoziţiile art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010.
Din aceste dispoziţii rezultă că, înainte de a formula prezenta acţiune, reclamanţii erau obligaţi să formuleze contestaţie la Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti, a cărui hotărâre putea fi atacată la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
Având în vedere că reclamanţii nu au urmat această procedură prealabilă, Curtea a admis excepţia invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 7086 din 12 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs, în termenul legal, reclamanţii A.E.A., B.C.G., D.S., N.G.F., N.V., O.G., P.I., R.G., T.L., T.A. şi V.O.
Recurenţii au susţinut că excepţia lipsei procedurii prealabile este neîntemeiată, întrucât prezenta acţiune este formulată în baza Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, care este o lege specială şi care, faţă de prevederile Legii nr. 284/2010, are prioritate.
Raportat la obiectul cauzei, care este un veritabil litigiu de muncă, în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 53/2003 privind C. muncii şi cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, care nu prevăd parcurgerea unei proceduri prealabile înainte de sesizarea instanţei de judecată.
Competenţa materială de soluţionare a cauzei, raportat la temeiul de drept invocat, este a Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar nu a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la prima zi de înfăţişare, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, este nelegală.
În consecinţă, se impune casarea sentinţei recurate, constatându-se că în mod greşit a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, că instanţa nu era competentă material să judece cauza, competenţa revenind Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi trimiterea cauzei către instanţa competentă.
În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, pct. 3 şi pct. 9, precum şi ale art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză
5.1. Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.
A arătat, în esenţă, că recurenţii contestă modalitatea de stabilire a drepturilor salariale şi implicit ordinul de încadrare (Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 341/C/2011), fiind aplicabilă procedura stabilită de dispoziţiile art. 7 din anexa VI la Legea nr. 284/2010.
În contextul acestor prevederi, în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanţii nu au urmat procedura prealabilă, respingând, în consecinţă, acţiunea ca fiind inadmisibilă.
Pe fond, ordinul de reîncadrare (stabilirea drepturilor băneşti cuvenite) a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, cererea recurenţilor privind aplicarea coeficienţilor de ierarhizare din anexele la legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nefiind întemeiată.
5.2. La rândul său, intimata Curtea de Apel Piteşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că susţinerile recurenţilor nu pot fi reţinute, dat fiind că actul normativ în temeiul căruia se solicită recalcularea drepturilor salariale prevede o procedură prealabilă obligatorie sesizării instanţei de judecată, în absenţa acestei proceduri devenind incidente dispoziţiile art. 109 C. proc. civ.
Cum nici în prezenta cale de atac nu s-au făcut probe din care să rezulte parcurgerea procedurii prealabile, se impune respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi înscrisurile dosarului, prin prisma criticilor aduse în recurs şi raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauză, recurenţii-reclamanţi, judecători în cadrul Judecătoriei Câmpulung, al căror statut este reglementat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004, au supus controlului de legalitate modul în care le-a fost recalculată indemnizaţia de încadrare brută lunară, în baza dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Înalta Curte constată că este nefondată susținerea recurenţilor potrivit căreia litigiile având ca obiect stabilirea indemnizaţiei de încadrare a judecătorilor sunt de competența secțiilor specializate pentru conflicte de muncă din cadrul tribunalelor, întrucât conform dispoziţiilor art. 7 din Anexa VI , Familia ocupaţională de funcţii bugetare „justiţie”, Capitolul VIII, Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice , aplicabilă în speţă, şi la care înşişi recurenţii fac referire ca temei al acţiunii, judecătorii nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale prin ordin al ordonatorului de credite, pot formula contestaţie care se soluţionează de către colegiul de conducere al instanţei, iar împotriva hotărârii colegiului de conducere se poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, dispoziţiile normative la care fac referire recurenţii-reclamanţi, care reglementează modul de stabilire a drepturilor salariale pentru personalul din sistemul de justiţie, precum şi procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, impun parcurgerea unei proceduri administrative, obligatorie anterior sesizării instanţei de judecată.
Dispoziţiile art. 109 C. proc. civ. prevăd că s esizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.
Cum, în speţă, recurenţii nu au făcut dovada parcurgerii acestei proceduri, în mod întemeiat a dispus prima instanţă respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.E.A., B.C.G., D.S., N.G.F., N.V.,O.G., P.I., R.G., T.L., T.A. şi V.O. împotriva sentinţei civile nr. 7086 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3269/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3258/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
