ICCJ. Decizia nr. 3329/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3329/2014
Dosar nr. 14047/3/2013
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta C.A.S. Iaşi a chemat în judecată pe pârâţii Comisia Centrală de Arbitraj Bucureşti şi SC S. SRL, solicitând anularea Sentinţei arbitrale nr. 5/2012 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj Bucureşti de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
În motivare, reclamanta a arătat că a avut calitatea de pârâtă în cadrul cauzei dedusă arbitrajului în faţa Comisiei Centrale de Arbitraj Bucureşti de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC S. SRL a solicitat:
- suspendarea măsurii propuse de C.A.S. Iaşi;
- anularea raportului de control nr. 1379 din 23 ianuarie 2012;
- anularea procesului-verbal de constatare;
- repunerea părţilor în situaţia anterioară sancţiunii propuse.
Prin sentinţa pronunţată, Comisia Centrală de Arbitraj a admis în parte acţiunea formulată de către SC S. SRL şi a dispus doar anularea măsurii propuse de către C.A.S. Iaşi în Raportul de control nr. 1379 din 23 ianuarie 2012 de diminuare cu 30% a sumei cuvenite pentru lunile octombrie şi noiembrie 2011 şi pe cale de consecinţă obligă pârâta CAS Iaşi la restituirea către reclamanta SC S. SRL a sumei de 17.007,64 RON reţinută sub denumirea de sancţiuni.
Totodată, Comisia a reţinut respingerea capătului de cerere cu privire la anularea procesului-verbal de constatare, menţinând în acest fel ca fiind valabile toate aspectele consemnate în cadrul acestuia.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 1018 din 15 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta C.A.S. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală de Arbitraj Bucureşti şi SC S. SRL, la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut ca, potrivit art. 342 C. proc. civ. "Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului", partea interesată poate sesiza instanţa de judecată care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în prima instanţă.
Valoarea obiectului litigiului este de 17.007,64 RON, astfel că instanţa competentă să soluţioneze litigiul în primă instanţă, în lipsa convenţiei arbitrale ar fi fost judecătoria.
Pe de altă parte, potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. civilă "Competenţa de a soluţiona în primă instanţă acţiunea în anulare" revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul".
De aceea, competenta de a soluţiona prezentul litigiu revine tribunalului.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate şi a art. 158 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 3758 din 21 mai 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenta materiala, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Casa Asigurărilor de Sănătate Iaşi, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională de Arbitraj Bucureşti, şi SC S. SRL, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în vederea soluţionării acestuia, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, în lipsa unei convenţii arbitrale litigiul pe fond, în prima instanţa, ar fi fost de competenţa tribunalului - secţia de contencios administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă având în vedere că în speţă se contestă o sentinţă arbitrală, competenţa se stabileşte conform art. 365 alin. (1) C. proc. civ., respectiv "Competenţa de a soluţiona în primă instanţă acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul".
Din speţă reiese că prezenta acţiune trebuie soluţionată în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, având în vedere că litigiu pe fond ar fi fost de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în lipsa unei convenţii arbitrale.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte constată că obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie acţiunea în anulare a Sentinţei arbitrale nr. 5/2012 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj Bucureşti de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă soluţionării comisiei de arbitraj menţionată mai sus a fost formulată de actuala pârâtă SC S. SRL, care a solicitat suspendarea măsurii propuse de C.A.S. Iaşi, anularea Raportului de control nr. 1379 din 23 ianuarie 2012, anularea procesului-verbal de constatare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară sancţiunii propuse.
Prin sentinţa pronunţată, Comisia Centrală de Arbitraj a admis în parte acţiunea formulată de către SC S. SRL şi a dispus doar anularea măsurii propuse de către C.A.S. Iaşi în Raportul de control nr. 1379 din 23 ianuarie 2012 de diminuare cu 30% a sumei cuvenite pentru lunile octombrie şi noiembrie 2011 şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta C.A.S. Iaşi la restituirea către reclamantă a sumei de 17.007,64 RON reţinută sub denumirea de sancţiuni.
Totodată, Comisia a respins capătul de cerere cu privire la anularea procesului-verbal de constatare, menţinând în acest fel ca fiind valabile toate aspectele consemnate în cadrul acestuia.
Tribunalul Bucureşti a apreciat cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi - că, faţă de obiectul acţiunii arbitrale, părţile au urmărit anularea unor acte administrative, cu consecinţa exonerării societăţii de la executarea unor sancţiuni dispuse prin actele de control contestate, încheiate de actuala reclamantă şi că acestea nu au natura unor creanţe fiscale, ci izvorăsc din executarea unor contracte administrative de furnizare de dispozitive medicale, astfel că pentru stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei acţiuni nu prezintă relevanta criteriul valoric reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, fiind vorba de o acţiune în anularea unei hotărâri arbitrale, competenţa se stabileşte după regulile prevăzute de art. 365 alin. (1) coroborate cu art. 342 C. proc. civ.
Conform art. 365 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de a judeca în primă instanţă acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute de art. 342 C. proc. civ., în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.
La rândul său, art. 342 C. proc. civ. stabileşte ca instanţă competentă instanţa de judecată care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanţă.
Astfel, în lipsa convenţiei arbitrale, litigiul dedus judecăţii ar fi atras competenţa materială a tribunalului să soluţioneze în fond cauza, conform criteriului rangului autorităţii emitente, reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşadar, cele două texte legale învederate, respectiv art. 365 alin. (1) şi art. 342 C. proc. civ., determină atât competenţa materială a instanţei care va soluţiona, în primă instanţă, acţiunea în anulare şi anume, instanţa superioară celei prevăzute la art. 342 C. proc. civ. - cât şi competenţa teritorială, respectiv instanţa în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul, astfel încât, aplicând aceste prevederi la situaţia concretă din speţă, reiese că prezenta acţiune trebuie soluţionată în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că litigiul pe fond ar fi fost de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în lipsa unei convenţii arbitrale.
În consecinţă având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - C.A.S. Iaşi în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională de Arbitraj Bucureşti şi SC S. SRL în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3326/2014. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3332/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
