ICCJ. Decizia nr. 3323/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3323/2014
Dosar nr. 5464/2/2012
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 6719 din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul G.C., a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat, în prealabil, calitatea dnei F.R. de a solicita verificarea pârâtului în Dosarul nr. 235186, reţinând că aceasta îndeplineşte condiţia art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
Referitor la împrejurarea că sesizarea dnei F.R. nu putea fi extinsă şi în ceea ce priveşte dosarele CNSAS privind pe P.E şi Ş.L.E, Curtea a analizat dispoziţiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale art. 27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.S.A.S., aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008, reţinând că sfera verificării calităţii de lucrător al Securităţii este limitată la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu şi a altor persoane.
Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.
Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparţine în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu şi altor persoane, cu excepţia situaţiei în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială şi autentică în acest scop.
În raport de aceste susţineri, instanţa de fond a reţinut că acţiunea în constatare a vizat activitatea paratului ca lucrător al Securităţii în instrumentarea unor dosare ce vizau urmărirea unor persoane ce nu au formulat cerere pentru aflarea identităţii lucrătorilor Securităţii şi nici verificarea calităţii de lucrător al Securităţii, iar C.N.S.A.S. nu poate extinde verificările la alte persoane urmărite dacă nu au fost formulate cereri de către acele persoane pentru că s-ar ajunge la extinderea verificărilor din oficiu şi la alte cazuri decât cele expres prevăzute de lege.
Prin urmare, Curtea nu a analizat susţinerile reclamantului în ceea ce priveşte calitatea pârâtului de lucrător al fostei Securităţi în ceea ce priveşte dosarele - titular Ş.L.E., precum şi dosarul R 225403 pentru care se afirma că pârâtul a instruit şi dirijat rezidentul P.E. precum şi reţeaua informativă, întrucât din conţinutul cererii dnei F.R. rezultă că aceasta a solicitat verificarea numai pentru titularul N. A. (Dosar CNSAS I 235186).
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a examinat conţinutul notei de constatare nr. DI/I/1088 din 14 mai 2012, al Rapoartelor întocmite şi semnate olograf de către pârât în 25 martie 1983, 26 martie 1983 şi 29 martie 1983, precum şi al Notei întocmite şi semnate olograf de It. maj. G.C. în 28 martie 1983, reţinând că simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale constituia o violare a dreptului la viaţă privată.
Astfel, activităţile desfăşurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au adus atingere dreptului la viaţă privată, garantat de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
Nu pot fi reţinute apărările pârâtului în sensul că a desfăşurat activităţile respective în deplină conformitate cu legea şi cu ordinele primite, întrucât raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 este arătată chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că „în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale”.
Curtea a apreciat, totodată, că nu pot fi reţinute nici apărările pârâtului în sensul că acţiunile sale ar fi fost justificate de raţiunea protejării siguranţei naţionale, câtă vreme o atare ipoteză nu rezultă din înscrisurile dosarului, deci nu este dovedită.
Apoi, pârâtul invoca apărări cu privire la actele cu comandament militar, însă Curtea a remarcat faptul că acţiunea nu urmăreşte anularea unor astfel de acte, ci exclusiv reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii ca urmare a îndeplinirii criteriilor legale necesare, afirmaţiile pârâtului fiind neîntemeiate sub acest aspect.
Împotriva Sentinţei civile nr. 6719 din 26 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal pârâtul G.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 C. proc. civ.
Prin criticile formulate în susţinerea căii de atac promovate recurentul-pârât a susţinut că sentinţa contestată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, cu omisiunea sau interpretarea greşită a legii, cu omisiunea sau interpretarea greşită a unor probe administrate în cauză şi nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, în dezvoltarea criticilor formulate recurentul-pârât a susţinut în esenţă, următoarele:
Motivarea instanţei de fond asupra calităţii în care F.R. a solicitat verificarea pârâtului, în dosarul fond informativ nr. I.235186 privind pe numitul N.A., fost membru legionar, este neîntemeiată, nelegală şi nu corespunde realităţii, în condiţiile în care subiect al respectivului dosar informativ este numitul N.A. şi nu F.R. care nu a fost urmărită de securitate în acest dosar, sens în care este evident că nu putea solicita să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului deoarece nu îndeplinea condiţia prevăzută de art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
Instanţa de fond, s-a arătat, a omis să se pronunţe şi să arate de ce nu a respins sau reţinut susţinerile pârâtului conform cărora F.R. nu îndeplineşte nici condiţia art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece calitatea probată de aceasta este numai aceea de fiică a lui N.A., persoana care a făcut obiectul dosarului fond informativ nr. I.235186, dar nu sunt probate celelalte cerinţe necesare îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (8) şi anume dacă soţul supravieţuitor este sau nu în viaţă întrucât conform prevederilor legale, acesta este cel care beneficiază în primul rând de drepturile prevăzute la art. (1) alin. (1) - (7) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nu rudele sau moştenitorii testamentari şi dacă F.R. are calitatea de moştenitor testamentar.
Ca urmare, susţine recurentul- pârât că în condiţiile în care F.R. nu are calitatea de persoană, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de securitate, este evident că motivarea instanţei de fond conform căreia din înscrisurile dosarului rezultă că dna F.R. îndeplineşte condiţia art. 1 alin. (7) din lege este neîntemeiată şi nelegală.
Printr-o altă critică formulată recurentul-pârât susţine că motivarea instanţei conform căreia nu pot fi reţinute apărările pârâtului în sensul că a desfăşurat activităţile respective în deplină conformitate cu legea şi cu ordinile primite datorită raţiunii adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii este nelegală şi netemeinică deoarece se încalcă nu numai dreptul la apărare al pârâtului cât şi dreptul la un proces echitabil, dar se încalcă însăşi prevederile art. 1 din preambulul O.U.G. nr. 24/2008 dar în nici într-un caz nu îndreptăţeşte respingerea dreptului la apărare sau nereţinerea apărărilor pârâtului sub pretextul raţiunii adoptării O.U.G. nr. 24/2008, după cum motivează instanţa de fond.
În opinia recurentului-pârât neacceptarea de către instanţă a probelor/apărărilor pârâtului relevă fără echivoc că s-au încălcat principii procedurale fundamentale precum contradictorialitatea şi dreptul la apărare al pârâtului. Motivarea instanţei conform căreia apărările pârâtului nu pot fi reţinute în sensul că acţiunile sale ar fi fost justificate de raţiunea protejării siguranţei naţionale, câtă vreme o atare ipoteză nu rezultă din înscrisurile dosarului, deci nu este dovedită, constituie o interpretare greşită a probelor administrate în cauză, deoarece înscrisul intitulat Notă emis de C.N.S.A.S. relevă clar că motivul urmăririi informative a titularului N.A. erau activităţi legionare ale subiectului şi anume cel al stabilirii eventualei activităţi clandestine, a legăturilor cu emigraţia legionară şi a celorlalte legături la Craiova şi alte localităţi, respectiv o motivaţie care avea de a face cu apărarea securităţii/siguranţei statului şi nu motivaţii politice sau acţiuni îndreptate împotriva regimului.
Mai arată recurentul-pârât că motivaţia instanţei de a nu reţine apărările pârâtului sub pretextul că nu există în dosar probe care să susţină raţiunea protejării siguranţei naţionale, este nejustificată, ilogică şi nu are legătură cu pricina al cărui obiect este O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care pârâtul nu a avut acces la dosarul informativ nr. I.235186 pentru a extrage şi însera la dosarul cauzei probe ale activităţii clandestine legionare a numitului N.A., şi mai ales că este de notorietate publică faptul că datorită numeroaselor crime şi atentate comise, Mişcarea Legionară a fost considerată ca fiind naţionalist extremistă, iar activităţile legionare şi membrii acesteia organizaţii au fost permanent monitorizaţii de organele de informaţii.
Ca urmare, se susţine prin cererea de recurs că instanţa de fond a făcut aplicarea şi interpretarea greşită a legii întrucât a ignorat faptul că activitatea legionară era incriminată de legislaţia în vigoare la momentul respectiv iar existenţa unor posibile restrângeri ale drepturilor era permisă sub imperiul legislaţiei comuniste dar este permisă şi în prezent iar această restrângere se circumscrie dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În opinia recurentului-pârât instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care în persoana pârâtului nu a fost îndeplinită una dintre condiţiile cumulative impuse de legiuitor, respectiv efectul activităţii desfăşurate să fi fost suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În acest sens se arată că niciuna din informaţiile furnizate de C.N.S.A.S. nu dovedesc un asemenea efect de suprimare sau îngrădire a unor drepturi sau libertăţi fundamentale, în condiţiile în care pârâtul a obţinut informaţii şi nu a interzis sau limitat opiniile politice ale fostului legionar N.A. nu a întreprins nici o activitate cu caracter punitiv asupra acestuia, nici nu i-a suprimat şi nici nu i-a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale iar drept urmare persoana respectivă şi-a desfăşurat în continuare fără restricţii sau suprimări aceleaşi activităţi cotidiene.
O interpretare corectă a înscrisurilor depuse de C.N.S.A.S. evidenţiază că sensul activităţilor informative desfăşurate de pârât în calitatea sa de locotenent major al Securităţii şi nu în interes personal, s-au desfăşurat în secret, fără ca persoana urmărită informativ să sesizeze acest aspect şi nu au avut drept consecinţă directă limitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei vizate, fiind activităţi desfăşurate în exercitarea atribuţiilor normale de serviciu, cu respectarea ordinelor de serviciu şi a cadrului legal în vigoare, nefiind dovedit vreun abuz din partea pârâtului sau exercitarea nejustificată şi cu rea-credinţă fără existenţa unui scop legitim.
Soluţionarea de către instanţă a acţiunii de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii a pârâtului se bazează exclusiv pe relatările verbale consemnate de pârât în dosarul fond informativ nr. I.235186 privind pe numitul N.A. fost membru legionar, respectiv numai pe rapoarte şi note întocmite şi semnate olograf de pârât, în dezacord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012.
Printr-o altă critică formulată recurentul pârât susţine că sentinţa atacată este nemotivată corespunzător dispoziţiilor imperative instituite de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar instanţa a omis să arate în mod explicit de ce s-au reţinut probele administrate de reclamant şi de ce au fost înlăturate/nereţinute susţinerile pârâtului arătate prin întâmpinare şi completarea la aceasta depuse la dosarul cauzei.
Mai susţine recurentul-pârât că instanţa de fond nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că motivarea sumară, care nu răspunde tuturor criticilor şi apărărilor echivalează cu o nemotivare ceea ce atrage nulitatea şi casarea hotărârii atacate, reţinând că instanţa de fond a redat în hotărârea atacate o motivare confuză, succintă, ceea ce echivalează cu o nemotivare, contrar cerinţelor impuse de art. 261 pct. 5, considerente care atrag nulitatea absolută a hotărârii în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Luând în considerare faptul că hotărârea a fost pronunţată cu nerespectarea mai multor norme imperative, precum şi a principiilor fundamentale ale procesului civil, se conturează faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului imparţialităţii consacrat de art. 124 din Constituţia României.
În cauză intimatul-reclamant C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., însă cu ocazia dezbaterilor din data de 18 septembrie 2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, susţinând, în acest sens, că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, faţă de criticile ce i-au fost aduse, raportat la actele şi lucrările dosarului dar şi la prevederile legale din materia supusă examinării, reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena modificarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Astfel, Înalta Curte reţine că intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât.
Verificările au fost efectuate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către F.R., în temeiul art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prima instanţă a reţinut în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că recurentul-pârât a avut calitatea de ofiţer al fostei Securităţi şi că, prin activitatea desfăşurată, a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cu referire concretă la N.A., titular al dosarului fond informativ nr. I 235186 (cotă C.N.S.A.S.).
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Critica privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008 este nefondată, în condiţiile în care F.R., în calitate de fiică a titularului dosarului operativ nr. I 235186, beneficia, în baza dispoziţiilor art. 1 alin. (8), atât de dreptul de acces la dosarul de securitate al tatălui său (exercitat în baza cererii nr. P/13 septembrie 2010) cât şi de dreptul de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al tatălui său (cererea nr. P/04 octombrie 2010), reglementate prin dispoziţiile art. 1 alin. (7) din acelaşi act normativ.
Astfel, nu vor fi primite criticile recurentului-pârât referitoare la nerespectarea condiţiilor impuse prin dispoziţiile art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care în cazul rudelor până la gradul patru inclusiv, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (7) nu este condiţionată de dovedirea calităţii de moştenitor al titularului dosarului informativ, legiuitorul făcând referire expresă sub acest aspect doar la moştenitorii testamentari nu şi la moştenitorii legali, iar respectarea ordinii proximităţii gradului de rudenie se pune doar pe linia rudelor până la gradul patru inclusiv, ceea ce exclude o raportare şi la soţul supravieţuitor, care nu este rudă cu soţul decedat.
Aşadar, cum din actele de stare civilă depuse la dosarul de fond rezultă că F.R. era rudă de gradul 1 cu titularul dosarului informativ, devine inutilă verificarea ordinii proximităţii în raport cu celelalte rude până la gradul patru inclusiv, susţinerile recurentului-pârât în acest sens fiind nejustificate.
Sunt neîntemeiate şi criticile referitoare la încadrarea activităţii recurentului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Potrivit prevederii legale enunţate, este lucrător al Securităţii „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că, prin activităţile desfăşurate în calitatea sa de locotenent major, şi respectiv căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Dolj, a întocmit din raţiuni impuse de calitatea de fost legionar a persoanei urmărite, acte specifice activităţii de Securitate, în limitele impuse de respectarea unor exigenţe privind securitatea naţională, conforme cu legislaţia în vigoare la epoca faptelor şi prin care nu a suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.
Înalta Curte constată însă că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al căror conţinut este sintetizat prin hotărârea instanţei de fond, demonstrează cu prisosinţă faptul că recurentul-pârât, în calitate de ofiţer de securitate, a desfăşurat, în perioada 24 martie 1983 - 4 aprilie 1983, o serie de activităţi prin care a intervenit în mod nepermis şi nejustificat, chiar şi prin raportare la epoca faptelor, în viaţa privată a persoanei urmărite, acţiuni ce pot fi încadrate, cu uşurinţă, în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ca fiind de natură a îngrădi dreptul la viaţa privată, libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, protejate normativ, cel puţin la nivel formal, şi în perioada anterioară anului 1989.
O.U.G. nr. 24/2008 nu condiţionează constatarea calităţii de lucrător al Securităţii de cunoaşterea sau nu a activităţilor desfăşurate de ofiţerii de Securitate de către persoanele supravegheate, şi nici nu instituie criterii cantitative, fiind suficient să se probeze că persoana supusă verificărilor a contribuit la instrumentarea unui dosar, chiar şi printr-un singur act material de natură a se circumscrie unei activităţi prin care să se suprime ori să se îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Astfel, în cauză nu prezintă relevanţă faptul că înscrisurile aflate în dosarul operativ nr. I 235186 sunt contestate de recurentul-pârât sub aspectul calităţii informaţiilor câtă vreme din conţinutul acestora rezultă în mod clar, că măsurile/acţiunile intruzive ale ofiţerilor de securitate au fost de natură a îngrădi dreptul la viaţa privată, inclusiv în componenta sa privind secretul corespondenţei, ca şi libertatea de exprimare şi libertatea de opinie a lui N.A., chiar şi prin raportare la legislaţia în vigoare la epoca faptelor.
În acest sens, Înalta Curte văzând conţinutul înscrisurilor depuse în dosarele I 235186, şi indicând în acest sens Rapoartele întocmite şi semnate de trei/doi ofiţeri de Securitate printre care se află şi cel întocmit de recurentul-pârât la data de 25 martie 1983/26 martie 1983/29 martie 1983 prin care se atestă efectuarea unor pătrunderi secrete într-o camera de hotel ocupată de N.A. şi soţia sa, controlarea bagajelor ca şi citirea şi copierea corespondenţei acestora; notele de redare atât a activităţilor cotidiene, cât şi a comunicaţiilor soţilor NA şi N.A., datate 24 martie 1983/25 martie 1983/ 26 martie 1983/27 martie 1983/28 martie 1983, după plasarea dirijată a acestora într-o cameră de hotel din Staţiunea Sângeorz Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, în care în prealabil fusese instalată tehnică de supraveghere operativă, constată, în acord cu instanţa de fond, că măsurile informative-operative pe care recurentul-pârât le-a efectuat în calitate de ofiţer de Securitate, în instrumentarea dosarului de urmărire informativă a lui N.A., exced în mod evident prevederilor legale în limitele cărora recurentul-pârât îşi desfăşura activitatea în perioada de referinţă şi au fost de natură a-i îngrădi persoanei urmărite dreptul la viaţa privată, dreptul la secretul corespondenţei, libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, protejate normativ şi prin legislaţia anterioară anului 1989.
Prin urmare, este pe deplin justificată reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii prin prisma dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, argumentele referitoare la protejarea securităţii naţionale, cu accent pe calitatea de fost legionar a persoanei urmărite, nefiind suficiente pentru a justifica imixtiunea recurentului-pârât, în calitate de ofiţer al fostei Securităţi, în viaţa privată a lui N.A., fiind lesne de observat dezechilibrul major dintre măsurile dispuse/aduse la îndeplinire şi raţiunile în raport de care s-a dispus urmărirea informativă a N.A.
Este evident că o persoană care, în calitate de fost legionar a fost supus unei sancţiuni penale purta corespondenţă cu persoane stabilite în străinătate, despre care nu existau dovezi că ar fi aparţinut unor foste structuri legionare, respectiv asculta posturile de radio E.L., Vocea Americii sau BBS şi comenta unele ştiri în mediul privat cu soţia, nu putea prezenta, în mod rezonabil, pericol pentru securitatea naţională a României.
Cu privire la calitatea motivării sentinţei şi încălcarea principiului imparţialităţii precum şi a principiului unei judecăţi echitabile, Înalta Curte, verificând considerentele sentinţei atacate, constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător raţiunile pentru care a ajuns la concluzia că în speţă sunt întrunite condiţiile impuse de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii în persoana recurentului-pârât.
Astfel, împrejurarea că instanţa de fond nu a răspuns punctual şi în detaliu fiecărui argument dintre cele înfăţişate în apărare de către recurentul-pârât, sau faptul că a dat propria interpretare activităţii desfăşurate de recurentul-pârât, atât prin raportare la raţiunile care au justificat adoptarea O.U.G. nr. 24/2008 cât şi prin prisma caracteristicilor regimului comunist, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, sau cu încălcarea principiului imparţialităţii, şi a dreptului la un proces echitabil cum greşit se susţine prin cererea de recurs, câtă vreme instanţa de fond a examinat şi a răspuns prin argumente convingătoare sub aspect obiectiv, problemelor esenţiale ridicate de părţi, astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus.
Prin urmare, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport cu probele cauzei, iar motivele care au format convingerea instanţei sunt expuse în mod logic şi detaliat, întrunind toate cerinţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de G.C. împotriva Sentinţei civile nr. 6719 din data de 26 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.C. împotriva Sentinţei civile nr. 6719 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3321/2014. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 3324/2014. Contencios → |
|---|
