ICCJ. Decizia nr. 3484/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3484/2014
Dosar nr. 620/54/2013
Şedinţa de la 26 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta CNCF "CFR" SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova a solicitat suspendarea măsurilor 1, 4, 5 şi 6 cuprinse în Dispoziţia Obligatorie - BIS nr. 90078 bis din 11 ianuarie 2013 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Serviciul de Inspecţia Economico-Financiară.
Prin sentinţa civilă nr. 255 din 19 iunie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta CNCF "CFR" SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Serviciul de Inspecţie Economică - Financiară, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta CNCF "CFR" SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta prezintă situaţia de fapt reţinută în dispoziţia a cărei suspendare s-a solicitat, susţinând că a solicitat suspendarea executării titlului de creanţă pentru a se evita astfel crearea unui prejudiciu grav adus societăţii printr-o executare silită în condiţiile existenţei unor îndoieli justificate cu privire la existenţa şi întinderea creanţei menţionate în Dispoziţia obligatorie privind măsurile stabilite de inspecţia economico-financiară.
Pentru CNCF „CFR" SA, care este o companie naţională cu capital integral de stat, având ca obiect de activitate gestionarea infrastructurii feroviare publice, blocarea disponibilităţilor băneşti din conturile curente până la concurenţa sumei de peste doua milioane de RON va duce la perturbarea activităţii acestui sector strategic al economiei naţionale, şi anume transportul feroviar.
Recurenta consideră că prin obligarea societăţii la achitarea acestei sume s-ar periclita desfăşurarea activităţii economice în condiţiile minime de subzistenţă, respectiv acordarea salariilor şi plata stopajului la sursă curent, ceea ce ar duce cu siguranţă la tulburări de ordin social.
Existenţa îndoielii justificate cu privire la existenţa şi întinderea creanţei bugetare constă în faptul că Serviciul de Inspecţie Economică - Financiară nu era competent material să verifice preturile adjudecate prin licitaţie.
Recurenta consideră nulă Dispoziţia Obligatorie - BIS înregistrată sub nr. 90078 BIS din 11 ianuarie 2013, precizând că sucursala Regională CF Craiova nu deţine pârghiile legale de verificare a contabilităţii interne a societăţilor comerciale cu care are contracte încheiate şi de identificare a persoanelor care participă la execuţia lucrărilor din punct de vedere al apartenenţei lor de încadrare la societatea executantă a lucrărilor.
Recurenta mai arată că actele pe care le-a pus la dispoziţia echipei de control demonstrează faptul că relaţiile contractuale s-au derulat numai cu firma SC V.C. SRL Braşov, iar de relaţiile de subcontractare dintre SC V.C. SRL şi SC N. SRL nu a fost înştiinţată, neavând acces la situaţiile de plata întocmite între SC V.C. SRL şi SC N. SRL şi nici nu ştie ce relaţii contractuale s-au derulat între cele două societăţi.
Lucrările executate de SC V.C. SRL la contractul analizat au respectat din punct de vedere tehnic şi calitativ standardele Caietului de Sarcini şi ale documentaţiei de execuţie, acestea încadrându-se în ofertă şi nedepăşind valorile acesteia. Din acest motiv, pe parcursul derulării contractului nu au existat motive pentru refuzarea la plată a facturilor care, aşa cum s-a menţionat, au fost însoţite de situaţii de lucrări confirmate în teritoriu, pentru care s-au întocmit procese-verbale de recepţie parţiale, procese-verbale de recepţie calitative şi de verificare a lucrărilor ascunse.
Faptul că SC V.C. SRL nu a demonstrat organelor de control fiscal înregistrarea în contabilitatea proprie a cheltuielilor cu materialele şi forţa de muncă efectuate în vederea realizării lucrărilor contractate sau nu deţine acte justificative pentru toate materialele achiziţionate este un aspect pentru care trebuie să răspundă firma executantă, respectiv SC V.C. SRL Braşov.
Faţă de cele prezentate, recurenta consideră că solicitarea, încasarea şi justificarea sumelor primite de la bugetul de stat de către Sucursala CREIR CF Craiova, la contractul din 14 iunie 2010 s-a făcut în baza actelor prezentate sub semnătură de către ofertantul lucrării cu care s-a încheiat contractul în calitate de executant, respectiv cu SC V.C. SRL.
Se mai susţine că instanţa de fond nu a analizat toate aspectele menţionate de SNCF CF Craiova în cererea de suspendare, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În sprijinul cererii de suspendare formulate recurenta invocă Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei asupra protecţiei jurisdicţionale provizorii în material administrative, în care se afirmă că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, pentru a cauza acestora un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Înalta Curte apreciază că, în cauză, reclamanta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ atacat.
Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ, or, în cauză, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nu s-a făcut dovada existenţei vreunei forme de executare silită în baza actelor a căror suspendare se solicită.
Recurenta a invocat, în sprijinul admiterii cererii de suspendare şi Recomandarea (89)8 a Comitetului de Miniştri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de protecţie care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante, respectiv ale societăţii, ale destinatarului actului şi ale terţelor persoane.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.C.F. „CFR” SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova împotriva sentinţei nr. 255 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3483/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3488/2014. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
