ICCJ. Decizia nr. 3491/2014. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3491/2014
Dosar nr. 6250/64/2013
Şedinţa de la 26 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă cu nr. 6577 din 16 aprilie 2013, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta P.L. România IFN SA, împotriva Procesului-verbal nr. R12 nr. 0167175 întocmit la data de 21 martie 2012 de intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Brezoi a reţinut că, aşa cum rezultă din procesul-verbal, contravenienta are sediul în Voluntari, localitate aflată sub circumscripţia Judecătoriei Buftea.
Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea, prin Sentinţa civilă nr. 909 din 12 martie 2014, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Buftea a reţinut că dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, sunt aplicabile după intrarea în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, iar acţiunea este înregistrată la 24 aprilie 2012.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Braşov pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauza de faţă se contestă Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R12 nr. 0167175 din 21 martie 2012, încheiat de către CNADNR SA - CESTRIN, prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, petenta P.L. România IFN SA a fost sancţionată cu amendă contravenţională, întrucât la data de 4 octombrie 2011 s-a constatat că vehiculul cu numărul de înmatriculare ......, aparţinând reclamantei a circulat pe DN 11, km 10+200 m, localitatea Hărman, Judeţul Braşov, fără a deţine rovinietă valabilă.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 24 aprilie 2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, astfel că este supusă vechii reglementări, potrivit art. 24 din Noul Cod de Procedură Civilă care are aplicabilitate generală.
Conform art. 24 din Noul Cod de Procedură Civilă, norma de competenţă se aplică numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15 februarie 2013.
Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârşită pe DN 11, km 10+200 m, localitatea Hărman, Judeţul Braşov.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentei, este localitatea Hărman, Judeţul Vâlcea localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Braşov.
Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Braşov.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta P.L. România IFN SA şi pe intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN în favoarea Judecătoriei Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3487/2014. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3493/2014. Contencios. Conflict de... → |
---|