ICCJ. Decizia nr. 3487/2014. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3487/2014
Dosar nr. 4507/1/2013
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2014
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrată sub nr. 4507/1/2013, la data de 10 septembrie 2013, contestaţia formulată de contestatorul P.B.C. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 pronunţată în lucrarea nr. 17437/1154/2013, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare.
Contestatorul a arătat că solicită desfiinţarea hotărârii anterior nominalizate, a hotărârii Secţiei pentru procurori a CSM nr. 306/2013, precum şi menţinerea detaşării sale în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan.
Prin cererea depusă la data de 13 octombrie 2013, contestatorul a precizat, la solicitarea instanţei, că obiectul contestaţiei îl reprezintă hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din 20 august 2013.
Contestatorul a arătat că motivele de nelegalitate ale hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din 20 august 2013 sunt următoarele:
- Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut în mod greşit faptul că Şeful Misiunii EUPOL Afganistan a solicitat încetarea detaşării sale, în realitate fiind vorba despre o recomandare de repatriere adresată reprezentanţilor statului român; intimatul nu avea competenţa să se pronunţe asupra unei astfel de recomandări, motiv pentru care aceasta trebuia respinsă ca inadmisibilă;
- Hotărârea atacată este lipsită de temei legal: în speţa dată nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 9 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, precum şi cele ale art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Astfel, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 nu este incidentă în situaţia detaşărilor în cadrul organizaţiilor internaţionale.
Art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu reglementează încetarea înainte de termen a detaşării.
- Hotărârea contestată încalcă prevederile art. 58 alin. (31) din Legea nr. 303/2004, deoarece emitentul acesteia nu a analizat recomandarea Şefului Misiunii EUPOL Afganistan din punct de vedere al dispoziţiilor Planului Operaţional al Misiunii.
- Intimatul a interpretat eronat dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 atunci când a apreciat că detaşarea în cadrul unei organizaţii internaţionale se face la solicitarea acestei entităţi. Pe acest aspect, recurentul precizează faptul că numirea în cadrul organizaţiilor internaţionale se face în baza unei proceduri diferite de selecţie, ce prevede promovarea unui concurs sau examen. Din punct de vedere al EUPOL, recurentul a fost secondat, iar nu detaşat.
- Intimatul are drept de apreciere asupra măsurii încetării detaşării, după cum prevede art. 9 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.
- În condiţiile în care, potrivit Planului Operaţional al EUPOL, repatrierea este cea mai gravă sancţiune disciplinară prevăzută pentru personalul secondat în cadrul misiunii, intimatul avea obligaţia de a face o analiză temeinică şi legală a respectivei solicitări, pentru a o califica corect.
Intimatul Consiliului Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Partea a prezentat istoricul situaţiei de fapt şi a răspuns punctual la motivele de nelegalitate ale actului administrativ contestat, invocate de contestator, după cum urmează.
Detaşarea nu constituie un drept sau o vocaţie a judecătorilor sau procurorilor, întrucât beneficiarii acestor măsuri nu sunt judecătorii sau procurorii, ci instanţele, parchetele sau alte instituţii, scopul dispunerii măsurii fiind acela de a asigura funcţionarea în bune condiţii a acestora.
În teoria dreptului muncii, detaşarea nu reprezintă un drept al salariaţilor, ci o măsură care constă în schimbarea temporară a locului de muncă, în interesul instituţiei la care se face detaşarea. Acordul magistraţilor pentru detaşare este instituit în scopul asigurării respectării inamovibilităţii judecătorilor şi stabilităţii procurorilor.
În ceea ce priveşte detaşarea judecătorilor sau procurorilor, dreptul de a analiza şi de a decide în fiecare caz în parte, în funcţie de criterii obiective, aparţine exclusiv Consiliului Superior al Magistraturii, care dispune această măsură, cu acordul magistratului în cauză, ori de câte ori este necesară pentru buna funcţionare a sistemului judiciar sau a altor instituţii. Emiterea deciziei de către CSM se face cu respectarea echilibrului între interesul instituţiilor care solicită detaşarea şi interesul instanţelor, parchetelor de la care se detaşează magistraţii.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a emis hotărârea atacată în baza competenţei prevăzute de lege, cu respectarea normelor legale şi regulamentare incidente în cauză.
În concret, măsura criticată a fost adoptată în baza art. 9 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, fără a exista obligaţia de a se face analiza solicitării instituţiei la care a operat detaşarea, raportat la dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, nu a existat un drept prevăzut de lege în favoarea contestatorului care să fi fost vătămat prin emiterea hotărârii analizate.
În temeiul art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, intimatul a depus la dosar documentaţia care a stat la baza adoptării celor două acte administrative contestate.
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, precum şi concluzii scrise aflate la dosar ICCJ.
La termenul de judecată din data de 23 mai 2014, în baza art. 258 C. proc. civ., Înalta Curte a încuviinţat contestatorului administrarea probei cu înscrisuri şi a fost depus extrasul privind instituirea Misiunii de Poliţie a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL Afganistan).
Examinând legalitatea hotărârilor atacate în cauza de faţă, în raport de argumentele fiecărei părţi, de dispoziţiile legale aplicabile în materie şi de probatoriile administrate, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind nefondată, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Prin hotărârea Secţiei pentru procurori a CSM nr. 404 din 28 octombrie 2010, contestatorul P.B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost detaşat în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan pentru o perioadă de un an, începând cu data de 15 noiembrie 2010.
Prin hotărârea Secţiei pentru procurori a CSM nr. 248 din 8 septembrie 2011, detaşarea contestatorului a fost prelungită până la data de 15 noiembrie 2012.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 164 din 1 iunie 2012, Secţia pentru procurori a CSM a aprobat cererea Ministerului Justiţiei de prelungire a detaşării contestatorului în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan până la data de 11 noiembrie 2014, în raport de dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi de cele ale art. 40 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Hotărârea nr. 306 din 9 iulie 2013, Secţia pentru procurori a CSM a dispus încetarea detaşării contestatorului P.B.C., începând cu data de 15 iulie 2013, în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan.
În motivarea acestui act administrativ s-a reţinut faptul că, l-a adoptarea măsurii administrative, a fost avută în vedere adresa Ministerului Justiţiei nr. 58808 din 26 iunie 2013 prin care această autoritate publică a sesizat CSM cu soluţionarea cererii de încetare a detaşării, ca urmare a solicitării şefului Misiunii EUPOL Afganistan de rechemare în ţară a contestatorului. Temeiurile juridice avute în vedere de emitentul actului administrativ au fost dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi de cele ale art. 9 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.
Prin Hotărârea nr. 854 din 20 august 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată împotriva hotărârii anterior arătate.
În primul rând, Înalta Curte apreciază că trebuie amintite prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care arată că Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii dispun delegarea judecătorilor şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile legii.
Aşadar, instituţia detaşării judecătorilor este guvernată de principiul legalităţii, care reprezintă o regulă fundamentală a administraţiei publice în sistemul constituţional român. În concret, acest principiu semnifică, în fond, supunerea administraţiei Constituţiei şi legii şi reprezintă o garanţie împotriva arbitrariului.
Consecinţa firească a respectării principiului anterior enunţat este aceea că actele administrative emise de Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să respecte această cerinţă esenţială pentru statul de drept.
În al doilea rând, punctul de plecare în rezolvarea corectă a problemei de drept aflată în litigiu este reprezentat de aplicabilitatea sau neaplicabilitatea art. 9 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.
Înalta Curte apreciază că art. 9 din Regulamentul aflat în discuţie este incident în cauză.
În concret, articolul mai sus indicat prevede: ”Detaşarea judecătorului sau a procurorului poate înceta anterior duratei pentru care a fost dispusă, prin hotărârea Secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care a solicitat detaşarea ori a judecătorului sau procurorului detaşat.”
În opinia contestatorului, Regulamentul aflat în discuţie nu reglementează situaţia detaşărilor în cadrul organizaţiilor internaţionale.
Această interpretare juridică nu poate fi primită, în condiţiile în care art. 9 trebuie corelat cu art. 71 din Regulament, în care se menţionează următoarele:
”(1) Judecătorii şi procurorii care intenţionează să participe la un concurs pentru ocuparea unui post de expert naţional detaşat sunt obligaţi să solicite acordul secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la eventuala detaşare la o instituţie sau organism a/al Uniunii Europene, anterior participării la procedurile de selecţie. Acordul secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii poate fi solicitat anterior participării la procedurile de selecţie şi în situaţia detaşării la alte organizaţii internaţionale.
(2) Dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi ale art. 7 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.”
Ca atare, Regulamentul are în vedere şi situaţia detaşărilor pe posturile de expert în cadrul unor misiuni externe, cum este cazul în litigiul de faţă.
Conform art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
”Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acesteia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale.” (sn)
Înalta Curte constată că situaţia este similară şi în cazul încetării detaşării unui magistrat.
În speţa de faţă, în soluţionarea cererii Ministerului Justiţiei privind adoptarea unei asemenea măsuri, Consiliul Superior al Magistraturii trebuia să se limiteze la verificarea îndeplinirii cerinţei regulamentare, respectiv existenţa cererii celui care a solicitat detaşarea şi, în urma constatării îndeplinirii acestei cerinţe, să dispună încetarea detaşării contestatorului în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan.
Aşadar, intimatul nu trebuia să analizeze argumentele avute în vedere de Şeful Misiunii EUPOL Afganistan la formularea solicitării către Ministerul Justiţiei din punct de vedere al dispoziţiilor Planului Operaţional al Misiunii, după cum susţine contestatorul.
De asemenea, Înalta Curte nu poate primi nici aprecierea contestatorului în sensul că este vorba doar de o recomandare a Şefului Misiunii EUPOL Afganistan: în adresa Ministerului Justiţiei nr. 58808 din 26 iunie 2013 se face referire clară la solicitarea Şefului Misiunii EUPOL Afganistan de rechemare în ţară a contestatorului, Mentor la Biroul Procurorului General în cadrul respectivei misiuni.
Concluzionând, Înalta Curte reţine faptul că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii avea competenţa să se pronunţe asupra cererii de încetare a detaşării contestatorului, iar acesta din urmă nu a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege prin emiterea actului administrativ contestat.
În consecinţă, în raport de aspectele de fapt şi de drept reţinute, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge contestaţia, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de P.B.C. împotriva Hotărârii nr. 854 din 20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3480/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3491/2014. Contencios → |
|---|
