ICCJ. Decizia nr. 3548/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3548/2014
Dosar nr. 164/54/2012
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1069 din 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată, formulată de SC A. SA, a anulat, în parte, decizia de impunere din 31 mai 2011, inclusiv raportul de inspecţie fiscală din 31 mai 2011, emise de pârâta D.G.F.P. Dolj, şi a anulat decizia din 13 octombrie 2011 emise de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin precizarea la acţiune, reclamanta a arătat că obiectul contestaţiei este reprezentat de suma de 827.373 RON TVA şi impozit suplimentar pe profit, necontestând pct. A, B şi C 1-3 din decizia de impunere.
În ce priveşte obligarea reclamantei la calculare şi aplicare a pro ratei, s-au avut în vedere concluziile expertizei contabile efectuate în cauză. Părţile nu au contestat şi expertul a reţinut corect că reclamanta, în calitate de persoană impozabilă conform art. 127 C. fisc., a efectuat în perioada supusă controlului două tipuri de activităţi, activitate comercială, pentru care şi-a manifestat dreptul de deducere şi colectare a TVA, şi activitate de închiriere a imobilului situat în Craiova, str. C.S., pentru care a notificat organele fiscale, că solicită anularea opţiunii de taxare, această activitate fiind scutită de TVA, fără drept de deducere.
Prima instanţă a apreciat că reclamanta se încadrează în prevederile art. 147 alin. (1) teza I C. fisc., fiind o persoană impozabilă cu regim mixt, ceea ce are efecte asupra deducerii TVA.
Persoanele impozabile cu regim mixt nu sunt obligate să deducă TVA pe bază de pro rata dacă se cunoaşte destinaţia achiziţiilor şi sunt evidenţiate în coloane separate. În cazul reclamantei pârâta nu a arătat că destinaţia achiziţiilor nu a putut fi cunoscută de la început şi că acestea puteau fi alocate în mod concret în operaţiuni cu drept de deducere, din concluziile expertizei contabile rezultând că achiziţiile contestate în cauză au fost utilizate în operaţiunile fără drept de deducere în activitatea de închiriere.
Astfel, instanţa a apreciat că reclamanta, procedând la deducerea 100% a TVA pentru operaţiuni cu drept de deducere şi prin nededucerea TVA pentru achiziţiile pentru operaţiunea de închiriere, fără calcularea şi aplicarea pro ratei, nu a încălcat prevederile fiscale în materie de TVA.
În ce priveşte suma de 155.486,20 RON, indicată la pct. 4 din decizia de impunere, reprezentând TVA aferent închirierii imobilului, instanţa a apreciat că a fost calculată în mod corect de organele fiscale, nefiind corect înregistrată în contul 635, după cum s-a reţinut şi de către expertul contabil.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- instanţa de fond a reţinut în mod eronat situaţia de fapt care a determinat stabilirea suplimentară a bazei impozabile, având în vedere, în mod exclusiv, concluziile raportului de expertiză, iar nu şi obiecţiunile formulate de pârâtă;
- în mod neîntemeiat instanţa a reţinut că persoanele impozabile cu regim mixt nu ar fi obligate să deducă TVA pe baza pro ratei, dacă ar cunoaşte destinaţia achiziţiilor şi sunt evidenţiate în coloane separate. Au fost, astfel, încălcate prevederile art. 147 alin. (5) C. fisc.;
- referitor la diferenţa suplimentară de impozit pe profit în sumă de 24.878 RON, instanţa de recurs nu motivează în niciun fel admiterea cererii introductive;
- inspecţia fiscală a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că societatea a înregistrat în debitul contului 635 „cheltuieli cu alte impozite şi taxe” suma totală de 155.486,20 RON prin creditul contului 4427 „TVA colectată”, cheltuieli pe care societatea le-a considerat deductibile, deşi nu a putut demonstra cu documente componenţa sumei menţionate (conform Ordinului pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene nr. 3055/2009).
- la pronunţarea hotărârii, instanţa nu a avut în vedere prevederile pct. 23 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., potrivit cărora „În sensul art. 21 alin. (1) C. fisc., sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi următoarele: (…) b) cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a aplicării proratei, în conformitate cu prevederile titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată” din C. fisc. (…) Reclamanta nu a calculat prorata pentru perioada supusă inspecţiei fiscale, fapt recunoscut şi de administratorul societăţii în nota explicativă dată în faţa organelor de control şi evidenţiat în deconturile de TVA întocmite, unde a fost înscrisă o prorată de 100%, deşi societatea realiza operaţiuni scutite fără drept de deducere în proporţie de peste 90% din activitate.
Recurenta şi-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, criticile formulate în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi, cu prioritate, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care conduce la casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de control judiciar reţine că dispozitivul hotărârii este incomplet, iar considerentele nu cuprind motivele de fapt şi de drept pentru care au fost admise şi, respectiv, înlăturate cererile părţilor, fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, dispozitivul sentinţei atacate cuprinde menţiunea de anulare „în parte” a deciziei de impunere din 31 mai 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 31 mai 2011 emise de D.G.F.P. Dolj, fără, însă, a se preciza valoarea obligaţiilor fiscale anulate, fapt ce conduce la imposibilitatea punerii în aplicare a acestui dispozitiv, în ipoteza rămânerii definitive a sentinţei.
Totodată, suma totală ce reprezintă obiectul contestaţiei reclamantei, respectiv suma de 827.373 RON TVA şi impozit suplimentar pe profit se compune, la rândul său din mai multe sume, respectiv: 29.187 RON diferenţă suplimentară impozit profit, 1.640 RON majorări de întârziere aferente, 794.386 RON diferenţă suplimentară TVA şi 6.469 RON majorări de întârziere aferente. În cuprinsul hotărârii atacate, instanţa de fond nu a analizat distinct fiecare din aceste sume, ce constituie obligaţia fiscală suplimentară totală, pentru a justifica concluzia sa, astfel că nu se pot cunoaşte cu certitudine motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia adoptată.
Pentru considerentele menţionate, în baza art. 312 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea pronunţării asupra fiecăreia din obligaţiile fiscale ce constituie obiectul acţiunii şi a precizării valorii în limitele căreia actele administrativ-fiscale sunt menţinute sau, respectiv, anulate.
Totodată, motivele de recurs invocate de recurentă şi care vizează fondul cauzei, vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.R.F.P. Craiova (în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a D.G.F.P. Dolj) împotriva sentinţei nr. 1069 din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3546/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3318/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
