ICCJ. Decizia nr. 3759/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Anulare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3759/2014
Dosar nr. 36462/3/2013
Şedinţa de la 10 octombrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 20 mai 2013, reclamantul G.A.M. reprezentat de Sindicatul Poliţiştilor din România D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primul Ministru, Ministrul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate:
1. anularea art. 26-art. 27 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001 privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului.
2. să se constate că prev. art. 27 alin. (3) au fost abrogate prin efectul art. 25 din Legea nr. 544/2001.
3. inexistenţa Ordinului nr. 400/2004.
4. inexistenţa Ordinului nr. 600/2005.
5. inopozabilitatea Ordinului nr. 400/2004.
6. inopozabilitatea Ordinului nr. 600/2005.
7. anularea Deciziei primului ministru nr. 183/2012.
8. anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 400/2004;
9. anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 600/2005;
10. să se constate că s-a prescris dreptul de a i se aplica sancţiunea disciplinară privind amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de trei ani.
11. anularea dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române din 19 octombrie 2012.
Prin sentinţa civilă nr. 2968 din 8 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza de contencios administrativ şi fiscal formulată de către reclamantul G.A.M. prin Sindicatul Poliţiştilor din România D., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României şi Primul Ministru, spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999.
La data de 2 iunie 2014, Tribunalul a dispus disjungerea capetelor de cerere şi formarea unui nou dosar, iar în prezenta cauză a fost invocată excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului.
Prin sentinţa civilă nr. 4089 din 2 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cauzei, respectiv a capetelor de cerere privind acţiunea în anularea Ordinelor ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, a deciziei primului ministru şi a art. 26-art. 27 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001, acestea nu privesc raportul de serviciu al reclamantului, respectivele acte reglementând regimul disciplinar al poliţiştilor.
În concluzie, Tribunalul a apreciat că prezenta acţiune, faţă de dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Având în vedere capetele de cerere cu care a rămas învestită instanţa în prezentul dosar, precum şi faptul că litigiul s-a născut din emiterea unor acte administrative, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 ROL se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de ROL se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 ROL (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 ROL (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Faţă de considerentele expuse anterior şi având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată cu care a rămas învestită instanţa, este de observat faptul că actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză sunt emise de autorităţi publice centrale.
Astfel, având în vedere faptul că emitenţii actelor contestate sunt autorităţi publice centrale, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 96 noul C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competenţa de soluţionare îi revine Curţii de Apel Bucureşti.
În concluzie, faţă de textele legale citate şi având în vedere că organele emitente sunt organe de specialitate al administraţiei publice centrale, litigiul este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, în mod corect a reţinut Tribunalul Bucureşti că aplicarea normelor de competenţă şi a normelor de procedură ce reglementează cererile în justiţie, potrivit art. 30 din noul C. proc. civ., trebuie să se desfăşoare cu stricteţe şi nu luându-se în considerare scopul final al reclamantului şi anume anularea Dispoziţiei prin care a fost sancţionat, deoarece în concepţia noului C. proc. civ. calificarea cererilor în principale şi accesorii nu se face în funcţie de scop (raportul de serviciu care ar atrage competenţa tribunalului), ci în funcţie de relaţia de dependenţă dintre acestea.
În concluzie, Tribunalul a apreciat în mod corect că prezenta acţiune, faţă de dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G.A.M., prin Sindicatul Poliţiştilor din România D. şi pe pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României şi Primul Ministru al României în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3747/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3763/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
