ICCJ. Decizia nr. 3582/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3582/2014
Dosar nr. 6429/2/2012
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 6.824 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă, următoarele aspecte:
În perioada 9 ianuarie 2012 - 15 mai 2012, pârâta a efectuat o acţiune de control cu tema "verificarea modului de îndeplinire de către părţi a clauzelor cuprinse în contractul de privatizare" la A.V.A.S., în urma căruia s-a întocmit Raportul de control nr. R1 din 15 mai 2012, iar pentru remedierea deficienţelor constate a fost emisă Decizia nr. D1.
Prin Actul adiţional nr. A1 din 26 februarie 2004, clauza suspensivă a fost transformată în clauza rezolutorie 4.42 cu următorul conţinut "Netransferarea irevocabilă a dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de societate la SC C.F.1 SA către Consiliul Local Braşov, cu plata acţiunilor de către Consiliul Local către societate, realizată prin compensarea tuturor datoriilor pe care societatea le are către bugetul local".
Ulterior, prin Actul adiţional nr. A2 din 29 octombrie 2004, clauza 4.42 a fost din nou modificată devenind clauza 10.21 a contractului de privatizare şi conform căreia "Cumpărătorul, în calitate de acţionar majoritar, se obligă să facă toate demersurile necesare în vederea transferării irevocabile a dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de societate la SC C.F.1 SA către Consiliul Local Braşov, plata acţiunilor de către Consiliul Local către societate, realizându-se prin compensarea tuturor datoriilor pe care societatea le are către bugetul local, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2003 cu modificările şi completările ulterioare."
S-a constatat că în mod corect Comitetul de Direcţie, prin Hotărârea nr. H1/2003, a dispus efectuarea demersurilor necesare în vederea recuperării de la sus-amintita societate a sumei primită cu titlu gratuit în temeiul art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, a H.G. nr. 100/1996 privind aprobarea Normelor metodologice pentru determinarea, virarea şi controlul respectării destinaţiei sumelor ce se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziţia societăţilor comerciale, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, conform căruia, "Din sumele cuvenite F.P.S. pentru acţiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, o cota de până la 60% pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăţi comerciale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia debitelor rezultate din aplicarea unor sancţiuni contractuale sau legale. Sumele rămase după achitarea datoriilor vor fi folosite exclusiv pentru realizarea de investiţii productive."
De asemenea, s-a apreciat că intra în atribuţiile Curţii de Conturi să efectueze controalele menţionate şi de a dispune măsuri, iar în speţă nu au fost identificate date temeinice privind nulitatea actelor atacate, ci doar o expunere de fapte care îşi pierde din coerenţă.
În fine, în urma analizei dispoziţiilor din Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, s-a concluzionat că pârâta Curtea de Conturi exercită un control cu privire la respectarea de către autorităţile cu atribuţii în domeniul privatizării a metodelor şi procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum şi asupra modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A.A.A.S., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale privind activitatea C.C.R., neluând în considerare argumentele şi precizările din obiecţiunile formulate de A.A.A.S. împotriva Raportului de control întocmit de C.C.R. Departamentul X, Direcţia 1, înregistrat la A.A.A.S. sub nr. R1 din 15 mai 2012 având ca temă: "Verificarea modului de îndeplinire de către părţi a clauzelor cuprinse în contractul de privatizare", care au vizat netemeinicia constatărilor auditorilor externi.
Au fost reiterate argumentele dezvoltate în cuprinsul acţiunii înregistrate la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, atât în ceea ce priveşte constatările de la pct. 8 din Decizia nr. D1 - "Nerealizarea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de SC R. SA Braşov la SC C.F.1 SA Braşov către Consiliul Local Braşov", cât şi în ceea ce priveşte constatările de la pct. 10 din Anexa nr. D1 privind "pierderea unor drepturi de creanţă ale instituţiei cu atribuţii în domeniul privatizării", apreciind recurenta că toate aceste constatări trebuiau înlăturate. În sinteză, se consideră că acţiunile dispuse la pct. I.2 din decizia sus-amintită nu pot fi întreprinse pentru aspectele expuse la pct. 8; obligaţia asumată de cumpărător este una de diligenţă şi nu de rezultat (cum în mod greşit au apreciat auditorii Curţii de Conturi), deci constatarea de la pct. 8 nu este întemeiată şi nu are nici un suport legal. Referitor la constatarea de la pct. 10 din decizia contestată, respinsă prin Încheierea nr. I1 din 24 iulie 2012 a Curţii de Conturi - Departamentul X, referitoare la pierderea unor drepturi de creanţă ale instituţiei cu atribuţii în domeniul privatizării, se subliniază că în mod greşit s-a reţinut că s-a acţionat cu întârziere în instanţă, în afara termenului de prescripţie, deoarece dreptul la acţiunea s-a născut nu de la data de 1 iulie 2002 (pretinsa scadenţă a ratei nr. 4, cum greşit au reţinut instanţele), ci la data de 10 noiembrie 2003, dată în care instituţia recurentă a înţeles să facă aplicarea pactului comisoriu de gradul IV inclus în Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. C2 din 27 iunie 1997. Aşadar, atât în cazul SC K. SA cât şi în cazul SC O.A. SA în mod greşit, instanţele investite cu soluţionarea acestor cauze au apreciat ca fiind prescris dreptul material la acţiune.
În fine, arată recurenta, pentru toate argumentele detaliate în cuprinsul cererii de recurs, se impune admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul anulării în parte a Încheierii nr. I1 din 24 iulie 2012 (prin care a fost respinsă contestaţia A.A.A.S. nr. P2 din 16 iulie 2012 formulată împotriva deciziei nr. D1), cu consecinţa respingerii constatărilor Curţii de Conturi privind abaterile prezentate la pct. 8, pct. 10 din Decizia nr. D1.
Cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului şi prin notele scrise, A.A.A.S. a precizat că toate aspectele de netemeinicie invocate cu privire la sentinţa recurată se completează cu aspectele de nelegalitate ce se află sub incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece din considerentele hotărârii judecătoreşti se poate observa faptul că instanţa de fond nu a analizat actele şi lucrările dosarului şi nu a reţinut nici un aspect al situaţiei de fapt care să justifice o încadrare în drept, astfel că i-a fost încălcat reclamantei dreptul la un proces echitabil şi dreptul de acces la justiţie, drepturi garantate de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a probatoriului existent la dosar, a criticilor enunţate în calea de atac exercitată, Înalta Curte reţine incidenţa art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) ultima teză din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a fost învestită cu acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. (devenită A.A.A.S., conform O.U.G. nr. 96/2012), în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, având ca obiect anularea în parte a Încheierii nr. I1 din 24 iulie 2012 şi pe cale de consecinţă admiterea contestaţiei A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. D1 privind abaterile prezentate la pct. 8 şi pct. 10 din această decizie.
În combaterea motivelor prezentate în acţiunea în anulare, pârâta Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, arătând că în urma controlului desfăşurat în perioada 9 ianuarie 2012 - 15 mai 2012, cu tema "verificarea modului de îndeplinire de către părţi a clauzelor cuprinse în contractul de privatizare" s-au constatat o serie de deficienţe pentru remedierea cărora a fost emisă Decizia nr. D1, iar contestaţia formulată împotriva acestei decizii (pentru pct. 8 şi pct. 10), a fost respinsă prin Încheierea nr. I1 din 24 iulie 2012.
În analiza susţinerilor şi apărărilor părţilor, judecătorul fondului, deşi face trimitere punctuală la acestea, se rezumă la concluzia că potrivit Legii nr. 94/1992, Curtea de Conturi avea competenţa de a exercita controlul cu privire la respectarea de către autorităţile cu atribuţii în domeniul privatizării a metodelor şi procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum şi a modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare.
Se observă însă că obiectul acţiunii nu a vizat problematica legată de atribuţiile Curţii de Conturi, reclamanta necontestând competenţa acestei autorităţi în emiterea Deciziei nr. D2/2012 sau a încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva deciziei amintite.
În considerentele sentinţei recurate nu se regăseşte nicio referire concretă la argumentele şi contraargumentele părţilor prin raportare la probele administrate în cauză, nerezultând raţionamentul pe baza căruia s-a concluzionat că acţiunea este nefondată, fiind respinsă ca atare.
Rezultă cu evidenţă că au fost ignorate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în conformitate cu care, hotărârea trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului pricinii.
Sunt absolut pertinente alegaţiile recurentei cu privire la încălcarea dreptului său la un proces echitabil (ca şi componentă a dreptului de acces la justiţie), astfel cum este acesta consfinţit de art. 21 din Constituţia României şi de art. 6§1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Faţă de cele expuse şi ţinând seama că în condiţiile nemotivării soluţiei date în prima instanţă nu se poate exercita un control judiciar autentic, precum şi pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, sentinţa recurată va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va evalua cererile/apărările părţilor în funcţie de probatoriul administrat şi normele legale aplicabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.A.A.S. (în calitate de succesoare a A.V.A.S.), împotriva Sentinţei civile nr. 6.824 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3560/2014. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3592/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
