ICCJ. Decizia nr. 3586/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 3586/2014
Dosar nr. 1722/33/2012
Şedinţa de la 2 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 decembrie 2012 sub nr. 1722/33/2012 reclamantul N.T. în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj a solicitat instanţei anularea Hotărârii nr. 31325 din 21 februarie 2012 şi obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de refugiat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 115 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamantul N.T. în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele aspecte:
Actele depuse de reclamant, respectiv confirmarea de primire, atestă că reclamantului i-a fost comunicată hotărârea Casei de Pensii Cluj în data de 4 mai 2012, iar acţiunea în instanţă a fost promovată abia în 7 decembrie 2012 cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva Sentinţei civile nr. 115/2013 din 6 februarie 2013 a formulat recurs reclamantul N.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca tardivă, întrucât nu-i aparţine semnătura aflată pe borderoul care face dovada comunicării hotărârii Casei de Pensii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie anularea Hotărârii nr. 31325 din 21 februarie 2012 şi obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de refugiat.
Prima instanţă a respins acţiunea ca tardivă, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, "beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: [...] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
În cauză, Hotărârea nr. 31325, a fost adoptată la data de 21 februarie 2012, a fost comunicată reclamantului în data de 4 mai 2012, iar acesta a contestat hotărârea abia la data de 7 decembrie 2012.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului, simpla susţinere a recurentului în sensul că nu-i aparţine semnătura aflată pe borderoul care face dovada primirii hotărârii contestate, nefiind suficientă, astfel că până la proba contrarie acest borderou confirmă data comunicării Hotărârii nr. 31325 din 21 februarie 2012, respectiv data de 4 mai 2012.
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise în temeiul acestei legi persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 au caracter imperativ, în sensul că nerespectarea termenului prevăzut expres are ca efect decăderea din drepturi.
De altfel, prin Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că, din această perspectivă, contestaţia formulată de reclamant, este tardivă, întrucât termenul de 30 de zile a expirat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de N.T. împotriva Sentinţei civile nr. 115/2013 din 6 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2014.
Procesat de GGC - AP
| ← ICCJ. Decizia nr. 3580/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3604/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
