ICCJ. Decizia nr. 3605/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3605/2014
Dosar nr. 5830/2/2012
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Drepturi de autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, a solicitat anularea Deciziei ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 260/20.04.2012, ca fiind dată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în materie, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 - privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi a dispoziţiilor art. 1 din Decizia ORDA nr. 237 din 12 august 2011 publicată în M. Of., Partea I, nr. 595/23.08.2011 privind avizarea şi funcţionarea organismelor de gestiune colectivă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizie ORDA s-a dispus avizarea unui organism de gestiune colectivă care vizează aceeaşi categorie de drepturi de autor pentru care a fost înfiinţată şi reclamanta, acest lucru fiind expres interzis de dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 - privind dreptul de autor şi drepturile conexe - „Organismele de gestiune colectiva pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari" şi de dispoziţiile art. 1 din Decizia ORDA nr. 237 din 12 august 2011 "Organismele de gestiune colectivă constituite în condiţiile legii, cu avizul ORDA, funcţionează numai pentru câte un domeniu distinct de creaţie sau numai pentru câte o categorie distinctă de titulari de drepturi şi gestionează numai categoriile distincte de drepturi corespunzătoare domeniului de creaţie sau categoriei de titulari de drepturi pentru care s-au constituit".
Faţă de aceasta situaţie de nelegalitate, existând o evidentă suprapunere a intereselor noului organism avizat, cu gestiunea exercitată de reclamantă, apreciază că decizia este una nelegală atât timp cat este încălcat principiul unicităţii domeniului de gestiune colectivă consacrat cu caracter expres de textele de lege mai sus menţionate.
Mai mult, până în prezent atât ORDA, cât şi noul organism de gestiune avizat au refuzat sa facă publice statutul Asociaţiei Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual şi repertoriul protejat, aceasta constituind o noua încălcare a dispoziţiilor exprese ale legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1251 din Legea nr. 8/1996.
Totodată, a învederat ca decizia a fost emisă in mod nelegal, întrucât Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu îndeplineşte condiţiile minimale de membri cerute de lege, în condiţiile în care din cei trei membri fondatori ai Asociaţiei Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, doi dintre aceşti membri au încheiat cu reclamanta contracte de mandat, respectiv D.C. a încheiat contractul de mandat din 04 decembrie 2000 şi P.C. a încheiat contractul de mandat din 13 aprilie 2001.
Ca atare, având in vedere mandatele exprese acordate de către cele doua persoane mai sus menţionate reclamantei în vederea gestiunii drepturilor de autor, mandate care nu au fost revocate, nu au încetat şi sunt şi în prezent în vigoare, apreciază că Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu întruneşte condiţiile minime necesare constituirii acesteia.
În plus, la data de 22 mai 2012, domnul P.C. prin adresă a comunicat reclamantei faptul că a renunţat la calitatea de membru al Asociaţiei Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, astfel fiind evident faptul ca ulterior acestui demers Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu întruneşte condiţiile referitoare la numărul minim de membri necesar constituirii acesteia.
2. Întâmpinările formulate în cauză
Pârâţii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.
II. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 6606 din 19 noiembrie 2012, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Romani din Audiovizual, în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Român pentru Drepturi de Autor şi Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe nu prevăd o competenţă exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un anumit domeniu de activitate, din contră, prevederile actului normativ menţionat anterior stipulează în mod expres situaţia în care există mai multe organisme de gestiune colectiva pentru aceeaşi categorie de drepturi, situaţie de fapt care se întâlneşte în prezenta cauză.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 124 şi art. 125 din Legea nr. 8/1996, rezultă că legea prevede expres posibilitatea creării organismelor de gestiune colectivă în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari, astfel că nu poate fi vorba de o competenţă exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un anumit domeniu de creaţie.
De altfel, necontestat este şi faptul că în alte domenii de creaţie (de exemplu în domeniul producătorilor de fonograme, al gestionării drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi, al producătorilor de opere audiovizuale), sunt avizate de ORDA şi funcţionează mai multe organisme de gestiune colectivă.
Prin urmare, art. 125 alin. (3) şi art. 133 din Legea nr. 8/1996 prevăd atât existenţa cât şi coexistenţa mai multor organisme de gestiune colectivă pentru acelaşi domeniu de creaţie, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea acestor dispoziţii la emiterea Deciziei ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 260/20.04.2012.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că sunt nefondate criticile reclamantei care vizează dublarea nepermisă a competenţei, precum şi cele care vizează faptul că organismele de gestiune colectivă se pot constitui pe categorii distincte de drepturi şi nu pe aceleaşi categorii de opere gestionate colectiv.
Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, prin Decizia ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 260/20.04.2012 nu i-a fost avizată vreo competenţă exclusivă ca organism de gestiune colectivă.
Referitor la motivele invocate de către reclamantă cu privire la nelegala funcţionare în prezent a prezent a pârâtei, ca persoană juridică înfiinţată în baza O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, instanţa de fond a constatat că nu sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ pentru a fi analizate.
III. Recursul formulat de reclamanta Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs recurenta-reclamantă, criticând-o pentru motive ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, în motivarea căii de atac se arată că sentinţa este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât pe de o parte este înlăturat în mod neîntemeiat argumentul unicităţii domeniului de gestiune colectivă, iar pe de altă parte, instanţa de fond a ignorat analizarea Statutului Asociaţiei Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, care cuprinde în continuare dispoziţii ce demonstrează faptul că acest organism a fost avizat pentru mai multe categorii de titulari de drepturi de autor.
Mai mult, Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu întrunea numărul necesar de membri, instanţa de fond ignorând solicitarea societăţii de a obliga Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual să facă dovada mandatului din partea acestor membrii în condiţiile art. 129 din Legea nr. 8/1996.
În consecinţă, recurenta solicită modificarea în tot a sentinţei, admiterea acţiunii şi anularea Deciziei ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012.
IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu analizarea legalităţii Deciziei ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012, prin care s-a dispus avizarea constituirii şi funcţionării organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere audiovizuale şi videograme pentru Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual.
Recurenta a invocat prin cererea de chemare în judecată două motive de nelegalitate ale actului administrativ atacat, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe şi dispoziţiile art. 1 din Decizia ORDA nr. 237 din 12 august 2011 privind avizarea şi funcţionarea organismelor de gestiune colectivă.
Mai concret, reclamanta reproşează autorităţii publice pârâte încălcarea principiului unicităţii domeniului de gestiune colectivă consacrat de dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 8/1996, precum şi neîndeplinirea cerinţelor minimale cerute de lege privind membrii asociaţiei, în condiţiile în care doi dintre cei trei membrii fondatori ai Asociaţiei Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual au încheiat cu reclamanta contracte de mandat (contractul din 04 decembrie 2000 – D.C. şi contractul din 13 aprilie 2001 – P.C.), mandate ce nu au fost revocate până în prezent.
Judecătorul fondului, reţinând că motivele invocate de reclamantă ce vizează dublarea nepermisă a competenţei, precum şi faptul că organismele de gestiune colectivă se pot constitui pe categorii distincte de drepturi şi nu pe aceleaşi categorii de opere gestionate colectiv, sunt nefondate, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, prevăd că organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari.
Rezultă cu evidenţă că legea prevede posibilitatea creării organismelor de gestiune colectivă în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor categorii distincte de titulari, fără a institui o competenţă exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un domeniu de creaţie specific.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care se referă la „situaţia în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru aceleaşi domeniu de creaţie (…)”, astfel că susţinerea recurentei-reclamante privind evidenta suprapunere a intereselor sale cu cele ale noului organism avizat cu gestiunea nu poate fi primită.
De asemenea, se invocă nelegalitatea actului administrativ atacat şi în raport de dispoziţiile art. 1 din Decizia nr. 237 din 12 august 2011 emisă de ORDA.
Înalta Curte reţine că decizia mai sus menţionată, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 nu interzice coexistenţa mai multor organisme de gestiune colectivă în acelaşi domeniu de creaţie, ci reglementează o cu totul altă ipoteză, anume că acelaşi organism de gestiune colectivă nu poate să gestioneze repertorii aparţinând mai multor domenii distincte de creaţie şi aparţinând mai multor categorii distincte de titulari. Mai concret, drepturile gestionate de organismele de gestiune colectivă trebuie să aparţină unor domenii distincte de creaţie (literar, artistic, ştiinţific) şi unor categorii distincte de titulari (artişti, interpreţi sau executanţi, producători de programe, producători de videograme, etc.).
Aşadar, este nefondată şi critica ce vizează încălcarea acestor dispoziţii legale prin emiterea actului administrativ atacat.
O ultimă critică vizează neîndeplinirea condiţiilor minimale cu privire la membrii asociaţiilor, recurenta-reclamantă arătând că doi dintre cei trei membri fondatori ai Asociaţiei Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual au mandatat-o prin procurile din 04 decembrie 2000 (D.C.) şi din 13 aprilie 2001 (P.C.).
Chiar dacă acest motiv de nelegalitate vizează nelegala funcţionare a pârâtei ca persoană juridică, înfiinţată în baza O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, totuşi se impune a fi precizat că legea specială în materia dreptului de autor şi a drepturilor conexe nu conţine dispoziţii exprese derogatorii de la dreptul comun, iar prevederile ei se completează cu dreptul comun, sens în care dispune explicit art. 153 din Legea nr. 8/1996. Prin urmare, regulile din dreptul civil în materia mandatului sunt pe deplin aplicabile în acest caz, deci şi cele cu privire la posibilitatea revocării lui (art. 155 pct. 1 C. civ.).
Este neîndoielnic că în îndeplinirea atribuţiilor sale de colector unic al drepturilor patrimoniale de autor de opere audiovizuale, reclamanta nu exercită drepturi proprii ci acţionează în calitate de reprezentant (mandatar), astfel că în situaţia în care persoanele nominalizate (D.C. şi P.C.) au împuternicit noul organism de gestiune avizat de ORDA, a operat o revocare implicită a contractelor de mandat acordate iniţial (contractele din anul 2000 şi din anul 2001).
V. Temeiul legal al soluţiei pronunţate
Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual împotriva sentinţei nr. 6606 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3596/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3641/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
