ICCJ. Decizia nr. 3703/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3703/2014
Dosar nr. 90/57/2012
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Reclamanta Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.S.R.B.C.R. din România anularea Deciziei nr. D1 din 6 aprilie 2011 emisă de pârâtă şi obligarea intimatei la emiterea deciziei de retrocedare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. D1 din 6 aprilie 2011 emisă de C.S.R.B.C.R. din România, s-a respins cererea formulată de reclamantă privind restituirea în natură a părţii din imobilul teren înscris în C.F. nr. H1, nr. top. T1, respectiv a terenului în suprafaţă de 1.207 mp, pentru că imobilul teren ar fi ocupat de o construcţie edificată ulterior momentului preluării abuzive.
Prin aceeaşi decizie contestată s-a respins cererea reclamantei cu privire la restituirea în natură a construcţiei ce s-a aflat pe terenul identificat mai sus, pe considerentul că respectiva construcţie ar fi fost demolată.
Prin completarea de acţiune, reclamanta a solicitat introducerea în cauză şi a intimatului Statul Român prin Comuna Ş.M. prin Consiliul Local prin Primar.
Prin Sentinţa nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins acţiunea reclamantei.
Prin Decizia nr. D1 din 6 aprilie 2011 emisă de pârâtă s-a respins cererea Parohiei E.C.A.H., privind restituirea în natură a părţii din imobilul teren înscris în C.F. r. H1 a localităţii H., nr. top. T1 (corespunzând C.F. nr. S1 a localităţii Ş.M., nr. cad. T2, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. H1 a localităţii H.), respectiv a terenului în suprafaţă de 1.207 mp, astfel cum este identificat în Art. 2 din Decizie, pe motiv că restituirea în natură nu este posibilă, întrucât, la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul teren este ocupat de o construcţie edificată ulterior momentului preluării abuzive, conform art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a solicitantei Parohia E.C.A.H., pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi s-a propus acordarea de despăgubiri solicitantei în condiţiile Titlului VII privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, pentru:
- partea din imobilul teren situat în satul H., înscris în C.F. nr. H1, ulterior transcris în C.F. nr. H2 a localităţii H., nr. top. T1 (corespunzând C.F. nr. S1 a localităţii Ş.M., nr. cad. T2, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. H1 a localităţii H.), parte propusă a fi dezmembrată şi reînscrisă în C.F. sub nr. top. T1 (nr. cad. T2) în suprafaţă de 1.207 mp, conform documentaţiei privind propunerea de dezmembrare a imobilului întocmită de către dl. B.V.I., anexate, care constituie parte integrantă din decizie.
S-a respins cererea de retrocedare depusă de solicitantă cu privire la restituirea în natură a construcţiei ce s-a aflat pe terenul descris la art. 1 din decizie, aceasta nefiind posibilă, întrucât respectiva construcţie a fost demolată şi, totodată, s-a constatat faptul că nu este posibilă propunerea acordării de despăgubiri în acest caz, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, construcţiile demolate, nu fac obiectul actului normativ menţionat.
În ceea ce priveşte respingerea cererii de restituire în natură a terenului ce face obiectul deciziei atacate, instanţa a constatat că soluţia pârâtei este legală.
Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA Sibiu, faţă de Sentinţa nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 327 alin. (1) C. proc. civ., cât şi pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia există motiv de revizuire dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii .
S-a arătat că înscrisurile doveditoare la care face referire sunt raportul de expertiză tehnică topografică efectuată în Dosarul nr. 674/57/2011, precum şi anexele la această lucrare şi anume plan de amplasament şi delimitare a imobilului, situaţia din baza de date a O.C.P.I. Sibiu şi plan de situaţie întocmit conform identificării nr. top T1 din planurile de carte funciară, acte ce nu au fost avute în vedere de experţi la efectuarea celor două rapoarte de expertiză.
Prin Sentinţa nr. 115 din 27 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia E.C.A.H. prin C.D.E. CA Sibiu, faţă de Sentinţa nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cerere formulată în contradictoriu cu intimatele C.S.R.B.C.R. din România şi Statul Roman prin Comuna Ş.M. prin Primar.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că revizuenta îşi întemeiază cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Revizuenta a arătat că înscrisurile doveditoare la care face referire sunt raportul de expertiză tehnică topografică efectuată în Dosarul nr. 674/57/2011, precum şi anexele la această lucrare, şi anume plan de amplasament şi delimitare a imobilului, situaţia din baza de date a O.C.P.I. Sibiu şi plan de situaţie întocmit conform identificării nr. top T1 din planurile de carte funciară, acte ce nu au fost avute în vedere de cei doi experţi la efectuarea celor două rapoarte de expertiză.
Instanţa a apreciat că lucrarea de expertiză efectuată în Dosarul nr. 674/57/2011 cu anexele ce se referă la planul de situaţie şi planul de carte funciară nu îndeplineşte cerinţele legii pentru a fi considerate înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ci reprezintă probe administrate într-un alt dosar, nefiind reţinute de partea potrivnică şi pe care revizuenta avea posibilitatea de a le înfăţişa în cadrul judecăţii la instanţa de fond.
În consecinţă, nefiind îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia E.C.A.H. prin C.D.E. CA Sibiu faţă de Sentinţa nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cerere formulată în contradictoriu cu intimatele C.S.R.B.C.R. din România şi Statul Roman prin Comuna Ş.M. prin Primar.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA Sibiu, susţinând netemeinicia şi nelegalitatea acesteia.
În motivarea căii de atac recurenta susţine, în esenţă, că instanţa nu a analizat susţinerea sa în sensul că raportul de expertiză menţionat în cererea de revizuire este singurul întocmit cu respectarea Ordinului nr. 1882/C din 12 septembrie 2011 al Ministerului Justiţiei, iar raportul de expertiză ce a stat la baza Sentinţei nr. 137 din 10 aprilie 2012 a cărui revizuire s-a solicitat, nu are viza O.C.P.I.
De asemenea, susţine că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că înscrisurile la care a făcut referire în cererea de revizuire nu îndeplinesc cerinţele legale pentru a fi considerate relevante în cadrul cererii formulate, întrucât acestea se aflau în arhiva de carte funciară, fără a avea cunoştinţă de existenţa lor şi fără a fi avute în vedere de experţii desemnaţi la efectuarea lucrărilor.
Intimatele C.S.R.B.C.R. şi Comuna Ş.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, reţine că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei rezultă că temeiul legal al cererii de revizuire îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora "revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Înscrisurile menţionate de revizuentă în cuprinsul cererii de revizuire ca temei al acesteia, în mod corect au fost apreciate de instanţa de fond ca neîncadrându-se în categoria înscrisuri doveditoare, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de dispoziţiile legale citate, teza I, pentru a se aprecia ca fondată o astfel de cerere.
Referirea textului fiind la înscrisuri, înseamnă că dintre temeiurile de revizuire s-au exclus celelalte mijloace de probă, cum ar fi declaraţiile de martori, chiar autentificate, mărturisirea, rapoartele de expertiză.
De asemenea, pentru a fi doveditor, în sensul procedural al termenului, înscrisul depus de revizuent trebuie să fie probant prin el însuşi şi nu un înscris ce face trimitere la un alt mijloc de probă.
Mai mult, revizuenta a menţionat că actele anexe la care a făcut referire se aflau în arhiva de carte funciară, astfel că nu se poate reţine că au fost reţinute de partea potrivnică, nefiind nici dovedit că nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
De altfel, în cadrul unei cereri de revizuire, care este o cale extraordinară de atac, nu se poate analiza conformitatea unei expertize cu prevederile Ordinului nr. 1882/C/2011 al Ministrului Justiţiei, cum eronat susţine revizuenta.
În consecinţă, sentinţa recurată este temeinică şi legală, criticile recurentei fiind nefondate.
În altă ordine, se impune a menţiona că soluţia pronunţată este în consens cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti, garantat de art. 6§1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se interpretează conform preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care implică, printre altele, ca soluţia definitivă dată de instanţă cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în discuţie (Hotărârea în cauza Brumărescu împotriva României, § 61 şi 62; Hotărârea în cauza Androne împotriva României, § 49-55, cauza Mitrea împotriva României).
Aşadar, în cadrul căilor extraordinare de atac nu este permisă reevaluarea judecăţilor irevocabile, în afara cazurilor şi condiţiilor strict reglementate procedural.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA Sibiu împotriva Sentinţei nr. 115 din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3697/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3710/2014. Contencios → |
|---|
