ICCJ. Decizia nr. 3710/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3710/2014
Dosar nr. 274/64/2012
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov reclamanta P.A.A.E. a chemat în judecată pe M.E.C.T.S. şi pe Universitatea "S.H." Bucureşti, solicitând ca acestea să fie obligate să elibereze diploma de licenţa şi suplimentele la diplomă, care să ateste finalizarea studiilor universitare efectuate, prin susţinerea examenului de licenţă organizat de Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov, specializarea Administraţie Publică din cadrul Universităţii "S.H." Bucureşti.
Pârâta Universitatea "S.H." a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S.
Prin Sentinţa nr. 253/F din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea formulată de P.A.A.E. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., a admis acţiunea formulată de reclamanta P.A.A.E. în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H.", a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă ca urmare a absolvirii cursurilor Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov, din cadrul Universităţii "S.H." şi a susţinerii şi promovării examenului de licenţă, a admis în parte cererea de chemare în garanţie a M.E.C.T.S. formulată de Universitatea "S.H." şi în consecinţă a obligat chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licenţă şi supliment la diplomă pentru reclamanta P.A.A.E., a respins restul pretenţiilor formulate de Universitatea "S.H." prin cererea de chemare în garanţie şi a obligat pârâta Universitatea "S.H." la plata către reclamant a sumei de 4,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educaţiei Naţionale criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din 9 octombrie 2014, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat necompetenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În privinţa acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă.
Obiectul litigiului în faţa instanţei de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universităţi la eliberarea unei diplome de licenţă, dar a fost chemat în judecată şi M.E.C.T.S., pentru un capăt de cerere subsidiar.
Pârâta Universitatea "S.H." poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă), nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În cauza de faţă, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea "S.H." din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei revine, în primă instanţă, tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, trebuie precizat că dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei nr. 253 din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3703/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3727/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
