ICCJ. Decizia nr. 3683/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3683/2014
Dosar nr. 1133/1/2014
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data 14 martie 2014, contestatorul I.C. a solicitat, în temeiul art. 996 şi urm. C. proc. civ., suspendarea executării hotărârii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 12 martie 2014.
La data de 27 mai 2014, contestatorul a formulat cerere de transformare a cererii de ordonanţă preşedinţială într-o cerere de drept comun, conform art. 1000 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii contestate şi obligarea pârâtei la 100.000 RON cu titlu de daune morale.
La data de 13 iunie 2014, contestatorul a depus cerere de renunţare la acţiunea având ca obiect anularea hotărârii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 12 martie 2014, solicitând a se face aplicarea art. 406 C. proc. civ.
Intimata Banca Naţională a României a depus, la data de 25 iunie 2014, cerere prin care a solicitat a se lua act de renunţarea la judecată.
Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Văzând dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, şi având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea contestatorului de renunţare la judecata cererii de anularea a hotărârii din 12 martie 2014 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea contestatorului I.C. la judecata contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 6 din 12 martie 2014 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3661/2014. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 3707/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
---|