ICCJ. Decizia nr. 3761/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3761/2014
Dosar nr. 143/45/2014
Şedinţa de la 10 octombrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 136/CA din 10 februarie 2014, Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii reclamantei SC U. SA Vaslui, de suspendare a deciziei de impunere din 29 noiembrie 2013 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat, în interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că revine în competenţa curţii de apel soluţionarea cauzei, în considerarea exclusivă a calităţii emitentului actului administrativ-fiscal, de organ al administraţiei publice centrale.
Prin sentinţa nr. 127/2014 din 4 iunie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, din analiza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că, competenţa de soluţionare a litigiului având ca obiect acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora se stabileşte, în funcţie de valoare, după cum aceasta este mai mică sau mai mare de 1.000.000 RON, fiind lipsit de relevanţă dacă actul administrativ este emis de către o autoritate publică centrală sau locală.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Iaşi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 108/89/2014, reclamanta SC U. SA Vaslui a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 29 noiembrie 2013, emisă de către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, decizie prin care i se imputa suma totală de 537.487 RON, reprezentând TVA, majorări şi penalităţi de întârziere.
Cererea a fost formulată la data de 17 ianuarie 2014.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii (17 ianuarie 2014), potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Astfel fiind, având în vedere faptul că actele contestate în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale precum şi faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul actelor contestate este sub 1.000.000 RON, competenţa de soluţionare în fond a litigiului aparţine Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC U. SA Vaslui şi pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3760/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3807/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
