ICCJ. Decizia nr. 3770/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3770/2014
Dosar nr. 5455/2/2012
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 541 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta F.C. în contradictoriu cu pârâta A.N.I. şi, în consecinţă, a anulat raportul de evaluare din 15 iunie 2012 emis de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului local al municipiului Călăraşi, a încheiat două contracte de prestări servicii de medicina muncii cu Şcoala N.T. şi cu Grădiniţa „C.P.” cu program normal, în luna septembrie 2010.
Curtea a apreciat, în esenţă, că nu există nici o dispoziţie legală care să prevadă existenţa unor raporturi de subordonare între consiliul local şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, iar obligaţia de finanţare pe care o are consiliul local nu conferă acestei autorităţi locale vreo autoritate asupra unităţilor de învăţământ preuniversitar, cu atât mai mult cu cât, finanţarea acestor instituţii nu se asigură în integralitate de către autoritatea publică locală.
În ceea ce priveşte conflictul de interese, Curtea a constatat că reclamanta nu a încheiat contractele în calitate de consilier local, ci în calitate de reprezentant al SC E.M. SRL şi, pentru a se putea vorbi de indicii privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 253 C. pen., intimata ar fi trebuit să identifice actul sau decizia la care reclamanta a participat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, adică actul sau decizia consiliului local care a condus la obţinerea folosului material pretins.
Cât timp nu există un asemenea act al consiliului local, la adoptarea căruia să fi participat reclamanta, obţinerea unor foloase materiale în timpul mandatului de consilier local de la o instituţie chiar finanţată, între altele, şi de bugetul local, nu poate constitui conflict de interese în înţelesul C. pen.
Prima instanţă a mai constatat că nu există indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen., în condiţiile în care nu s-a probat faptul că cele două contracte de prestări servicii medicale ar constitui contracte cu executare succesivă, ale căror efecte s-au întins în timp până la data declaraţiilor de interese invocate de pârâtă.
Ceea ce conferă unui contract acest caracter este natura prestaţiilor reciproce la care s-au angajat părţile. Or, pârâta nu a făcut nici o analiză a acestor prestaţii, iar faptul că preţul s-a stabilit în sumă fixă, plătibilă o singură dată, conduce la concluzia că şi obligaţiile firmei prestatoare erau cu executare uno ictu, contractul încetând să mai producă efecte la momentul executării prestaţiei şi plăţii preţului.
Curtea a concluzionat că întrucât pârâta, care avea obligaţia motivării actului, nu a înţeles să facă o analiză a prestaţiilor contractate, care să conducă la concluzia că este vorba de prestaţii succesive, rezumându-se la analiza formală a unei clauze cu privire la durata contractului, rezultă că nu sunt indicii suficiente pentru sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 541 din 5 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, în termen legal, pârâta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de pârâtă s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
Referitor la evaluarea elementelor cu privire la existenţa stării de incompatibilitate în privinţa reclamantei, într-o primă critică, pârâta a arătat că în Anexa la H.G. nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, act normativ în vigoare la data încheierii contractelor de prestări servicii medicale, sunt prevăzute instituţiile şi unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, printre care nu se regăsesc şcolile şi grădiniţele.
De asemenea, în susţinerea faptului că unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sunt în subordinea consiliului local, recurenta a invocat dispoziţiile art. 166 alin. (41) din Legea nr. 84/1995, în vigoare la data încheierii contractelor de prestări servicii medicale, precum şi adresa din 12 aprilie 2012, prin care Primăria Municipiului Călăraşi a transmis situaţia instituţiilor aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Călăraşi, în cuprinsul căreia, figurează Grădiniţa cu program normal nr. X şi Şcoala N.T.
Recurenta a mai învederat că reclamanta, din postura sa de consilier local şi administrator la SC E.M. SRL, a avut posibilitatea să anticipeze, având acces la informaţii pe care orice alt comerciant de pe piaţă nu le are în mod obişnuit.
De asemenea, a arătat că din analiza conţinutului contractelor de servicii medicale, a rezultat faptul că acestea au fost încheiate pe durată nedeterminată, iar până la data întocmirii raportului de evaluare, nu au fost transmise A.N.I. documente cu privire la rezilierea contractelor.
Prin urmare, în opinia recurentei, încasarea contravalorii serviciilor prestate reprezintă o consecinţă juridică, iar prin argumentele prezentate, reclamanta nu se poate prevala de obligaţiile legale ce rezultă din art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
În ceea ce priveşte existenţa stării de conflict de interese reţinută în sarcina reclamantei, recurenta-pârâtă a arătat că prin raportul de evaluare au fost identificate şi elemente de încălcare a legislaţiei penale, sens în care, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru efectuarea de cercetări specifice, aceasta fiind singura instituţie competentă să efectueze verificări.
Sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la existenţa de indicii referitoare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, reprezintă unul din modurile de sesizare prevăzute de art. 221 C. proc. pen., neputând fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, pentru că nu produce efecte juridice prin el însuşi, nu creează, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice.
3. Apărarea formulată de intimată-reclamantă F.C.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă F.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, argumentele prezentate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare, cu substituirea parţială a motivării primei instanţe, în virtutea atribuţiilor conferite instanţei de control judiciar, care poate înlătura argumentele ce nu corespund, în contextul raţionamentului logico-juridic aplicabil speţei.
Astfel, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie anularea raportului de evaluare din 15 iunie 2012, întocmit de A.N.I., prin care au fost identificate, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, elemente în sensul existenţei unei incompatibilităţi şi a unui conflict de interese, ca urmare a încheierii, în anul 2010, a contractelor de prestări servicii medicale între SC E.M. SRL, unde reclamanta deţine calitatea de asociat unic şi administrator şi Şcoala „N.T.” Călăraşi, respectiv, Grădiniţa „C.P.” Călăraşi, instituţii aflate în subordinea Consiliului Local Călăraşi, în cadrul căruia reclamanta exercită mandatul de consilier local.
În mod corect instanţa de fond, interpretând şi aplicând prevederile legale incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei, a constatat că nu există elemente cu privire la existenţa stării de incompatibilitate a reclamantei.
Susţinerile recurentei-pârâte în sensul că cele două instituţii de învăţământ preuniversitar de stat sunt în subordinea Consiliului Local Călăraşi, fapt ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, sunt neîntemeiate.
Astfel, prevederile Legii nr. 84/1995, forma în vigoare la data încheierii contractelor de prestări servicii medicale, nu reglementează nicio formă de subordonare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat faţă de consiliile locale, stabilind numai raporturi de subordonare, prin inspectoratele şcolare, faţă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar finanţarea învăţământului de stat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, obligaţie prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din legea menţionată, nu creează premisa subordonării unităţilor de învăţământ către consiliile locale.
Împrejurarea că în anexa la H.G. nr. 81/2010, nu se regăsesc şcolile şi grădiniţele pe lista instituţiilor şi unităţilor care funcţionează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, nu poate conduce la o concluzie contrară celor reţinute anterior, având în vedere că unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sunt subordonate ministerului prin inspectoratele şcolare judeţene, motiv pentru care, acestea din urmă sunt nominalizate în anexa 3 a hotărârii de Guvern, iar instituţiile subordonate acestora, sunt, implicit şi subordonate ministerului.
De asemenea, dispoziţiile art. 166 alin. (41) din Legea nr. 84/1995, invocate de recurentă în susţinerea raporturilor de subordonare între unităţile de învăţământ şi consiliile locale, prevăd numai administrarea de către consiliile locale a terenurilor şi clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, fără a reglementa vreo formă de autoritate a consiliilor locale asupra acestor instituţii de învăţământ.
În ceea ce priveşte adresa din 12 aprilie 2012 emisă de Primăria municipiului Călăraşi, în cuprinsul căreia Grădiniţa cu program normal nr. X şi Şcoala N.T. figurează drept instituţii aflate în subordinea Consiliului Local Călăraşi, în acord cu interpretarea primei instanţe, se constată că adresa respectivă nu este de natură a înlătura prevederile legale incidente în cauză cu privire la statutul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.
Referitor la evaluarea elementelor cu privire la existenţa stării de conflict de interese, Înalta Curte arată, în acord cu practica sa în materie, că sesizarea formulată de A.N.I. către organul de urmărire penală nu formează obiectul analizei judiciare de către instanţa de contencios administrativ, pe considerentul că o atare sesizare nu este aptă de a produce prin ea însăşi efecte juridice, în sensul Legii nr. 554/2004.
Prin urmare, poate forma efectiv obiectul cenzurii instanţei de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existenţa conflictului de interese de natură administrativă.
În acest context, a limitelor şi cadrului sesizării instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte apreciază că în cauză, nu există elemente care să demonstreze conflictul de interese de natură administrativă, stabilit conform art. 70 din Legea nr. 161/2003.
Instanţa de control judiciar constată că în conformitate cu prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat au obligaţia de a încheia contracte pentru prestarea serviciilor de medicina muncii şi prin urmare, fiind o obligaţie instituită de lege în sarcina instituţiilor de învăţământ şi prezumată a fi cunoscută de către toţi cetăţenii, nu se poate reţine că reclamanta a deţinut informaţii care i-au permis să anticipeze încheierea contractelor între SC E.M. SRL şi cele două instituţii de învăţământ.
De asemenea, raportat la dispoziţiile Legii nr. 84/1995, care prevăd finanţarea învăţământului de stat de la bugetul de stat şi bugetele locale, nu rezultă că reclamanta, în calitate de consilier local, a cunoscut sursa de finanţare pentru plata serviciilor prestate de societatea comercială unde deţine calitatea de asociat unic şi administrator sau a influenţat în vreun mod bugetul alocat de consiliul local celor două unităţi de învăţământ, având în vedere data încheierii contractelor (septembrie 2010) şi data aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Călăraşi (martie 2010).
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta A.N.I., ca nefondat.
În temeiul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata către intimată a sumei de 2.480 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat în faza procesuală a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.I. împotriva sentinţei civile nr. 541 din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimata F.C., a sumei de 2.480 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3767/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3782/2014. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
