ICCJ. Decizia nr. 3796/2014. Contencios

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3796/2014

Dosar nr. 1205/33/2012

Şedinţa publică de la 15 octombrie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 14 august 2012 pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta SC N. SRL în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară Pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat instanţei anularea deciziilor de respingere a introducerii în România a mărfurilor importate cu documentul vamal comun de intrare din 23 martie 2012, anularea adresei din 23 aprilie 2012 emisă de intimată ca, răspuns la plângerea prealabilă, obligarea intimatei la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune materiale constând în repararea pagubelor cauzate de cheltuieli de achiziţie şi transport în legătură cu marfa importată, cheltuieli cu staţionarea containerelor cu mărfurile importate, cheltuielile cu distrugerea; mărfurilor refuzate, precum şi veniturile nerealizate ca urmare a imposibilităţii de valorificare a produselor importate, obligarea la daune morale precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 999 din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC N. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.”.

Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a achiziţionat de la Depozit Industrial G.C. LTD o serie de produse (suplimente alimentare) cu componente de origine animală şi non animală în conformitate cu produsele menţionate în P.L. din 27 decembrie 2011, produse ce au ajuns în portul Constanţa la data de 3 februarie 2012.

S-a reţinut că la data de 12 martie 2012 au fost acceptate pentru import produsele de origine non-animală, conform documentului de intrare din 12 martie 2012, greutatea netă 7415,13 kg şi 4046,24 kg.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că din totalul produselor aduse nu au fost admise produse de origine animală în greutate de 4710,76 kg, obiect al prezentului litigiu.

Motivul respingerii a fost determinat de absenţa/nevalabilitatea certificatului şi unitatea neaprobată pentru export în Uniune.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului CE nr. 136/2004 şi a Directivei nr. 97/C78CE, înainte de sosirea fizică a lotului pe teritoriu, se notifică sosirea produselor la personalul de inspecţie de la punctul de control la frontieră la care trebuie prezentate produsele printr-un document sanitar veterinar comun de intrare.

De asemenea, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 605/2010, lista ţărilor terţe şi Regulamentul nr. 1250/2008 a constatat instanţa de fond că este necesar a se face dovada provenienţei dintr-o unitate aprobată pentru export în Uniune, iar în cauză nu i-a fost făcută această probă, respectiv că transportul de produse de origine animală, respins, provine de la o atare unitate autorizată la momentul sosirii în ţară.

Legat de aceasta, a constatat instanţa de fond că s-a susţinut, de către reclamantă, că potrivit Deciziei CE nr. 275/2007 suplimentele alimentare ambalate pentru consumul final, arătate în anexa II, nu se supun controalelor veterinare, fiind un produs ce se încadrează în art. 6 alin. (1) din decizie, respectiv un produs compus către conţine un produs brut denaturat, identificat ca fiind destinat consumului uman, ambalat etanşat, însoţit de un document comercial şi etichetat în limba unui stat membru.

Această susţinere nu a fost reţinută de instanţă, întrucât produsele de origine animală prelucrate şi preparate alimentare conţinând produse de origine animală neprelucrate, nomenclator evocat şi de reclamantă, sunt supuse controlului veterinar de frontieră. Instanţa a reţinut că derogarea instituită prin decizia menţionată se referă la produse compuse a căror substanţă conţine până la jumătate din cantitatea sa orice alt produs preluat.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că produsele în cauză prezintă o componentă de origine animala peste jumătate din greutatea lor şi, prin urmare, nu se poate reţine derogarea evocată.

Instanţa a constatat că susţinerea reclamantei, în sensul că produsele D.W. şi D.O. deţin certificate de notificare şi că au fost importate şi în 2010, nu reprezintă motiv de nelegalitate a deciziei autorităţii pârâte, întrucât faptul că în acel an autorităţile nu au făcut verificările corespunzătoare nu înseamnă că normele ce impun controlul nu îi sunt aplicabile.

Nici restul susţinerilor reclamantei nu au fost reţinute de instanţa de fond, întrucât nu se poate invoca necunoaşterea normelor comunitare ce impun verificări în cazul produselor de origine animală.

3. Recursul formulat de SC N. SRL Baia Mare

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6-pct. 9 C. proc. civ. şi art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea acesteia s-a invocat greşita respingere a cererilor în probaţiune formulate de reclamanta-recurentă.

A arătat că în cuprinsul acţiunii şi la termenele de judecată din 7 noiembrie 2012 şi 5 decembrie 2012 a solicitat instanţei de fond să ne admită probele testimonială cu care dorea să facă dovada faptului că anterior datei de 23 martie 2012 au fost prezentate reprezentanţilor intimatei certificatele sanitar-veterinare emise în conformitate cu art. 5 din Decizia nr. 2007/275/CE, dar fără nici o justificare această proba ne-a fost respinsă de către instanţa de fond.

De asemenea a solicitat instanţei de fond să admită proba cu interogatorul intimatei, dar şi această probă a fost respinsă.

Nici proba cu expertiza judiciară în specialitatea contabilitate nu a fost admisă de către instanţa de fond, fiind apreciată ca neconcludentă pentru dovada despăgubirilor solicitate.

Raportat la respingerea tuturor cererilor în probaţiune este evident faptul ca instanţa de fond nu a analizat fondul cauzei astfel că solicită instanţei de recurs să dispună casarea sentinţei alocate cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la instanţa de fond.

Instanţa de fond nu a analizat critica de neaplicarea Regulamentului CE nr. 28/2012.

S-a invocat că Regulamentul CE nr. 28/2012 nu se aplică în cauză având în vedere faptul că produsele în cauză s-au aflat din data de 3 februarie 2012 la Punctul de Intrare la Frontieră C.S.A., ori norma europeană susmenţionată se aplică de la data de 1 martie 2012.

Instanţa de fond nu a analizat critica de nelegalitate cu privire la faptul că produsele pot fi comercializate în România.

S-a arătat în faţa instanţei de fond că produsele importate cu documentele vamale a căror anulare a solicitat-o respectiv „D.W.” şi „D.O.” deţin certificate de notificare din 17 noiembrie 2009 şi din 7 ianuarie 2011 emise de Instituiri de Bioresurse Alimentare care atestă că produsele în cauză, sunt suplimente alimentare care pot fi comercializate în România. Procedând în acest mod instanţa de fond a încălcat obligaţia ce-i revenea în baza ar. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.civ., aceea de a răspunde în fapt şi în drept tuturor motivelor deduse judecăţii, lăsând practic necercetat fondul pricinii cu privire la criticile de neaplicare a Regulamentului CE 28/2012.

Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate sub toate aspectele, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare, rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare o justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

2. Instanţa de fond a interpretat greşit actele juridice în motivarea respingerii produselor (art. 304 pct. 8).

A arătat în faţa instanţei de fond că nu s-a întocmit o motivaţie de respingere a produselor, punând astfel recurenta-reclamantă în imposibilitate de a cunoaşte raţiunea pentru care marfa nu a fost acceptată. Instanţa de fond a respins această susţinere motivat de faptul că în fiecare din documentul vamal comun de intrare aflate la dosar este bifată căsuţa corespunzătoare motivului respingerii respectiv „certificat absent/nevalabil” şi „unitate neaprobată”.

Motivarea respingerii importurilor se află la dosarul cauzei, aceste motive fiind depuse doar în faţa instanţei de fond.

Astfel instanţa de fond nu a efectuat o analiză a criticilor formulate de reclamantă cu privire la obligativitatea intimatei de a motiva pe larg respingerea produselor ci interpretând greşit actul juridic supus judecăţii în contencios, a apreciat că aceste critici vizează nebifarea rubricilor corespunzătoare din cuprinsul documentului vamal comun de intrare.

Susţinerile paratei cum că nu ar fi trebuit să întocmească şi să comunice reclamantei o astfel de motivaţie sunt nereale deoarece contravin dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. h) teza a II-a din Ordinul 206/2006 al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor publicat în Monitorul Oficial 752/04.09.2006.

În sensul motivării şi comunicării motivelor respingerii importurilor sunt şi prevederile art. 17 alin. (2) lit. b) şi art. 25 alin. (2) fraza a II-a din Directiva CE nr. 78/1997. Pe de altă parte dacă dispoziţiile legale nu prevăd obligativitatea motivării refuzului se pune întrebarea care este raţiunea pentru care pârâta a întocmit motivaţiile aflate la dosarul cauzei. În al treilea rând chiar pârâta se contrazice atunci când susţine că singurele documente care stau la baza respingerii sunt documentul vamal comun de intrare şi motivaţia de respingere.

3. Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a Regulamentului CE nr. 136/2004 (art. 304 pct. 9). Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sosirea produselor în cauză nu a fost notificată potrivit Regulamentului CE nr. 136/2004.

Potrivit art. 2 din Regulamentul CE nr. 136/2004 „înainte de sosirea fizică a lotului pe teritoriul comunităţii, persoana responsabilă de încărcătură notifică sosirea produselor la personalul de inspecţie de la punctul de control la frontieră la care trebuie prezentate produsele, printr-un document sanitar-veterinar comun de intrare reprodus la anexa III.”. Văzând anexa III din regulamentul suscitat se poate constata că notificarea o reprezintă tocmai documentul vamal comun de intrare.

În speţă au fost prezentate intimatei cu număr de referinţă din 23 martie 2012, astfel că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că intimata nu a fost notificată de sosirea produselor.

4. Instanţa de fond a apreciat greşit că dacă certificatele sanitar-veterinare aflate la dosarul de fond nu au fost consemnate în documentul vamal comun de intrare acestea nu mai pot fi primite.

Până la momentul comunicării adresa din 28 martie 2012, nu ni s-a solicitat de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor certificate de sănătate prevăzute de Regulamentul CE nr. 1250/2008 pentru produsele care conţin peşte şi de Regulamentul UE nr. 6115/2010 pentru produsele care conţin lapte, fapt ce rezultă fără îndoială din adresa din 12 martie 2012. Cu toate acestea, deşi considerăm că a fost impusă în excesul legii această solicitare, am anexat notificării aceste certificate în copie urmând ca în funcţie de răspunsul pârâtei acestea să fie prezentate şi în original.

Întrucât prin notificarea din 10 aprilie 2012 înregistrată la intimată în data de 12 aprilie 2012, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a solicitat intimatei să dispună revocarea deciziei de respingere a introducerii în România a produselor „D.W.” în cantitate de 3.940,8 kg prezentat în 5 sortimente având în compoziţie lapte şi produsul „D.O.” în cantitate de 1.5,3,28 kg având în compoziţie peşte, apreciază că aceste certificate puteau fi luate în considere şi deciziile de respingere să fie revocate.

5. Instanţa de fond apreciat în mod greşit că importul aceloraşi produse în anul 2010 nu este de natură să dea dreptul recurentei să efectueze importul şi în 2012.

6. În faţa instanţei de fond nu s-a făcut dovada faptului că Depont Industrial G.C. LTD din Republica Populară Chineză este o unitate neaprobată.

Susţinerile intimatei cum că Depont Industrial G.C. LTD din Republica Populară Chineză nu este o unitate aprobată pentru importul în comunitatea europeană sunt nefondate şi nedovedite.

Corespondenţa prin poşta electronica depusă în probaţiune de intimată nu este certificată şi nici tradusă şi nici nu face dovada că provine de la o entitate autorizată.

Pârâta nu a putut să arate care este dispoziţia legală naţională sau comunitară care obligă firma producătoare să fie înregistrată în sistemul informatizat T., corespondenţa prin poşta electronică, fără semnătură electronică, purtată probabil de reprezentanţii intimatei cu alte persoane nefiind o probă în sensul legii civile.

4.Apărările intimatei

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea soluţiei s-a arătat că, raportat la primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa fondului i-a respins proba testimonială, proba cu interogatoriul subscrisei şi proba cu expertiza contabilă şi că, raportat la respingerea acestor cereri în probaţiune, este evident faptul că instanţa de fond nu a analizat fondul cauzei astfel că solicită instanţei de recurs să dispună casarea sentinţei atacate cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la instanţa de fond.

Această critică a recurentei-reclamante nu este fondată, prima instanţă analizând fondul cauzei pe baza probelor administrate în cauză şi care erau necesare, pertinente şi utile.

Instanţa fondului nu este obligată să admită administrarea tuturor probelor propuse de părţi, ci numai pe acelea care, aşa cum prevede C. proc. civ., erau necesare, pertinente şi utile soluţionării cauzei.

La dosarul cauzei, au fost depuse înscrisuri suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii, proba testimonială, expertiza contabilă şi interogatoriul subscrisei, nefiind probe utile cauzei.

2. Al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă este acela că «instanţa de fond nu a analizat critica de neaplicare a Regulamentului CE nr. 28/2012».

Recurenta-reclamantă apreciază că «Regulamentul CE nr. 28/2012 nu se aplică în cauză având în vedere faptul că produsele în cauză s-au aflat din data de 1 februarie 2012 la Punctul de Intrare la Frontieră C.S.A. ori norma european sus menţionată se aplică de la data de 1 martie 2012, asupra acestui aspect instanţa de fond nu s-a pronunţat.».

Şi ceastă critică este nefondată, raportat la următoarele:

În întâmpinarea formulată la fond de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a arătat: cu privire la al doilea argument invocat de reclamanta la pct. 2: „Regulamentul CE nr. 28/2012 nu se aplică în cauză având în vedere faptul că produsele în cauză s-au aflat din data de 3 februarie 2012 la Punctul de intrare la Frontieră C.S.A. ori norma europeană susmenţionată se aplică de la data de 1 martie 2012”, dorim să arătăm că, prin adresa noastră de răspuns din 27 martie 2012, ca urmare a cererii reclamantei, înregistrată la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din 21 martie 2012, cu privire la produsele D.W. şi D.O., aflate în Portul C.S.A, i-am comunicat” aceste produse trebuiau să fie însoţite, la data sosiri pe teritoriul Uniunii Europene, (3 februarie 2012), respectiv Portul C.S.A. de certificate de sănătate în original, în conformitate cu modelul de certificat de sănătate animală pentru importul de produse pescăreşti destinate consumului uman, emise de autoritatea competentă din China şi prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1250/2008 al Comisiei din 12 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 în ceea ce priveşte cerinţele de certificare pentru importul de produse pescăreşti, moluşte bivalve, echinoderme, tunicate şi gasteropode marine vii destinate consumului uman, pentru produsele cu componente din peşte, respectiv cu modelul de certificat de sănătate animală prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei din 2 iulie 2010 de stabilire a condiţiilor de sănătate animală şi sănătate publică şi de certificare veterinară pentru introducerea în Uniunea Europeană a laptelui crud şi a produselor lactate destinate consumului uman, forma consolidată pentru produsele cu componente din lapte”.

În susţinerea argumentelor, invocă adresa din 27 martie 2012, prin care am comunicat recurentei-reclamante, spre informare, următoarele:

„Totodată, vă aducem la cunoştinţă faptul că, începând cu 1 martie 2012 se aplică prevederile Regulamentului (UE) nr. 28/2012 al Comisiei din 11 ianuarie 2012 de stabilire a cerinţelor de certificare pentru importul şi tranzitul anumitor produse compuse pe teritoriul Uniunii şi de modificare a Deciziei nr. 2007/275/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1162/2009, regulament care nu abrogă Decizia Comisiei nr. 275/2007 privind listele de animale şi produse care urmează să fie supuse controalelor la punctele de control la frontieră în conformitate cu Directivele nr. 91/496/CEE şi nr. 97/78/CE ale Consiliului, ci o modifică, în sensul stabilirii cerinţelor de certificare pentru importul şi tranzitul anumitor produse compuse pe teritoriul Uniunii Europene.

În conformitate cu prevederile art. 8 din Regulamentul (UE) nr. 28/2012: „Pentru o perioadă tranzitorie până la data de 30 septembrie 2012, transporturile de produse compuse pentru care au fost emise anterior datei de 1 martie 2012 certificatele relevante în conformitate cu art. 5 din Decizia nr. 2007/27S/CE pot fi introduse în continuare în Uniune.”.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează faptul că instanţa de fond nu a analizat critica de nelegalitate cu privire la faptul că produsele pot fi comercializate în România.

Recurenta-reclamantă susţine că „produsele importate cu documentele vamale a căror anulare am solicitat-o respectiv „D.W.” şi „D.O.” deţin certificate de notificare din 17 noiembrie 2009, din 2 noiembrie 2009 şi din 7 ianuarie 2011 emise de Institutul de Bioresurse Alimentare care atestă că produsele în cauză sunt suplimente alimentare care pot fi comercializate în România.”.

Această susţinere este nefondată întrucât produsele în cauză, înainte de a putea fi comercializate în România, trebuiau să îndeplinească condiţiile de import şi să fie însoţite la data sosirii lor pe teritoriul Uniunii Europene, (3 februarie 2012), respectiv Portul C.S.A. de documentele relevante comunitare, în vigoare la data importului.

În situaţia în care, autoritatea veterinară cu competenţe de control, respectiv oficialii din cadrul Postului de inspecţie Ia frontieră C.S.A., în baza controlului documentar asupra certificatelor veterinare de sănătate relevante însoţitoare ale transportului, în vigoare la data importului, coroborat cu controlul de identitate şi/sau fizic, după caz, ar fi luat decizia admiterii la import a produselor în cauză, acestea ar fi putut fi comercializate în România în baza certificatelor de notificare din 17 noiembrie 2009, din 2 noiembrie 2009 şi din 7 ianuarie 2011.

Aşa cum precizat şi în întâmpinarea formulată în dosarul de fond, recurenta-reclamantă face, încă o dată, referire greşit la certificatul de notificare din 7 ianuarie 2011, acesta fiind în realitate datat la 7 aprilie 2011.

În continuare, recurenta-reclamantă apreciază că «instanţa fondului a interpretat greşit actele juridice de motivare a respingerii produselor».

Recurenta-reclamantă susţine că «instanţa de fond nu a efectuat o analiză a criticilor formulate de reclamantă cu privire la obligativitatea intimatei de a motiva pe larg respingerea produselor ci interpretând greşit actul juridic supus judecăţii în contencios, a apreciat că aceste critici vizează nebifarea rubricilor corespunzătoare din cuprinsul documentului vamal comun de intrare» şi că «susţinerile pârâtei cum că nu ar fi trebuit să întocmească şi să comunice reclamantei o astfel de motivaţie sunt nereale deoarece contravin dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. b) fraza a doua din Ordinul 206/2006 al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor, publicat în M. Of. 752/04.09.2006».

În combaterea afirmaţiilor recurentei-reclamante în sensul că nu s-a întocmit o motivaţie de respingere a produselor, punând astfel reclamanta în imposibilitatea de a cunoaşte raţiunea pentru care marfa nu a fost acceptată, menţionăm că, la data respingerii mărfii aparţinând acesteia, respectiv 23 martie 2012, nu era publicat în Monitorul Oficial al României, Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 23/2012 pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind implementarea de către autorităţile sanitare veterinare de la posturile de inspecţie la frontieră a măsurilor ce trebuie aplicate în cazul activităţilor de import şi tranzit de mărfuri supuse controlului sanitar-veterinar, găsite necorespunzătoare, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2005, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194/26.03.2012, deci ulterior datei respingerii mărfii recurentei-reclamante.

Ţinând cont de faptul că la data respingerii mărfii, 23 martie 2012, Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 23/2012 nu era aplicabil, iar în Anexa nr. 1 din acesta este publicat modelul de formular privind motivarea respingerii produselor de origine animală, ce putea fi aplicat doar de la data intrării lui în vigoare, respectiv începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, în speţă 26 martie 2012, precizăm că, la data respingerii mărfii, 23 martie 2012, în conformitate cu Anexa I a Procedurii specifice privind respingerea la frontieră a produselor de origine animală provenite din ţări terţe care nu îndeplinesc condiţiile de import, au fost eliberate şi cele două motivări de respingere a produselor de origine animală de către autoritatea veterinară din cadrul Postului de inspecţie la frontieră C.S.A.

Textul de act normativ invocat de recurenta-reclamantă, art. 17 alin. (2) lit. b), teza a doua din Ordinul nr. 206/2006 al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, publicat în M. Of. 752/04.09.2006, dispune:

„Până la reexpedierea produselor prevăzute la prezentul punct sau până la confirmarea motivelor respingerii, autoritatea competentă trebuie să stocheze produsele în cauză, sub supravegherea autorităţii competente, pe cheltuiala persoanei responsabile de încărcătură”.

Textul de act normativ invocat de recurenta-reclamantă despre care afirmă că nu a fost respectat, nu se referă la întocmirea motivaţiilor de respingere ci la stocarea produselor în cauză, sub supravegherea autorităţii competente, pe cheltuiala, persoanei de încărcătură, până la reexpedierea produselor sau până la confirmarea motivelor respingerii.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă vizează faptul că «hotărârea instanţei de fond a fost, dată cu aplicarea greşită a Regulamentului CE nr. 136/2004».

Susţine recurenta-reclamantă că «instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sosirea produselor în cauză nu a fost notificată potrivit Regulamentului CE nr. 136/2004».

Şi aceste susţineri ale recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, raportat la aceea că persoana responsabilă de încărcătură trebuia să notifice, înainte de sosirea fizică a transportului pe teritoriul Uniunii Europene, respectiv Postului de inspecţie la frontieră C.S.A., în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) al Regulamentului (CE) nr. 136/2004 prin completarea Părţii 1, detalii ale transportului prezentat a documentului veterinar comun de intrare.

Produsele au sosit pe teritoriul Uniunii Europene, respectiv în Portul C.S.A. la data de 3 februarie 2012.

Textul regulamentului sus menţionat reglementează faptul că notificarea în cauză se realizează înainte de sosirea fizică pe teritoriul Comunităţii şi în acest sens. trebuia să se realizeze înainte de data sosirii produselor în Portul C.S.A., aceasta fiind teritoriul Comunităţii respectiv la data de 3 februarie 2012 şi nu data la prezentării mărfii la Postul de inspecţie la frontieră.

Recurenta-reclamantă susţine că a notificat subscrisei cele două „documente vamale comune de intrare”, din 23 martie 2012, ceea ce corespunde cu data controlului veterinar oficial de frontieră realizat de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Postului de inspecţie la frontieră C.S.A.

În considerarea celor mai sus expuse, recurenta-reclamantă apreciază greşit prevederile legale şi nu a notificat la data de 3 februarie 2012 sosirea transportului la Postul de inspecţie la frontieră C.S.A., în conformitate cu textul Regulamentului (CE) nr. 136/2004.

Un alt motiv de recurs este acela că «instanţa de fond a apreciat greşit că dacă certificatele sanitar-veterinare aflate la dosarul de fond nu au fost consemnat în documentul vamal comun de intrare, acestea nu mai pot fi primite».

Toate aceste susţineri sunt nefondate, din următoarele considerente:

În adresa de răspuns din 27 martie 2012, ca urmare a cererii recurentei-reclamante, înregistrată la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din 21 martie 2012, cu privire la produsele D.W. şi D.O., aflate în Portul C.S.A., i-am comunicat acesteia în răspunsul transmis prin fax la data de 28 martie 2012, cât şi prin poştă,ulterior, următoarele:

„(...), aceste produse trebuiau să fie însoţite, la data sosirii lor pe teritoriul Uniunii Europene, (3 februarie 2012), respectiv Portul C.S.A., de certificat de sănătate în original, în conformitate cu modelul de certificat de sănătate animală pentru importul de produse pescăreşti destinate consumului uman, emise de autoritatea competentă din China şi prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1250/2008 al Comisiei din 12 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 în ceea ce priveşte cerinţele de certificare pentru importul de produse pescăreştii moluşte bivalve, echinoderme, tunicate şi gasteropode marine vii destinate consumului uman, pentru produsele cu componente din peşte, respectiv cu modelul de certificat de sănătate animală prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei din 2 iulie 2010 de stabilire a condiţiilor de sănătate animală şl sănătate publică şi de certificare veterinară pentru introducerea în Uniunea Europeană a laptelui crud şi a produselor lactate destinate consumului uman, forma consolidată, pentru produsele cu componente din lapte».

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă este acela că «instanţa de fond a apreciat în mod greşit că importul aceloraşi produse în anul 2010 nu este de natură să dea dreptul recurentei să efectueze importul şi în 2012».

Din documentele puse la dispoziţie urmare a notificării din 10 aprilie 2012 transmisă de către Cabinet Avocat H.L., Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi înregistrată în data de 12 aprilie 2012, reiese că, în anul 2010, recurenta-reclamantă a importat mai multe tipuri de produse, dar din cele care fac obiectul cauzei, doar produse cu componentă de lapte, nu şi cele cu componentă de ulei de peste, respectiv produsele D.W.V., D.W.S. şi D.W.C.

Dovada că produsul D.O. nu a fost importat în anul 2010 este reprezentata de cele trei foi de parcurs din anul 2010, documentul informaţie tarifară obligatorie care este datat 2011, precum şi de certificatul de notificare din 7 aprilie 2011 emis de Institutul de Bioresurse Alimentare pentru acest produs, toate aceste documente fiind puse Ia dispoziţia noastră de recurenta-reclamantă.

Un ultim motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă este acela că „în faţa instanţei de fond nu s-a făcut dovada faptului că Depont Industrial G.C. LTD din Republica Populară Chineză este o unitate neaprobată.”

Motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă este nefondat, având în vedere următoarele:

Cu privire la sistemul T. şi obligativitatea operării, precum şi înregistrării tuturor operaţiunilor de import ce presupun existenţa unui document veterinar comun de intrare aşa cum este prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 136/2004.

Decizia Comisiei nr. 2004/292/CE din 30 martie 2004 privind punerea în aplicare a sistemului T. şi de modificare a Deciziei nr. 92/486/CEE, forma consolidată, la art. 3 alin. (1) lit. (c) se prevăd următoarele:

„(1) Statele membre se asigură să fie înregistrate în T. de la 1 aprilie 2004 următoarele elemente:

(c) documentele veterinare comune de intrare pentru produsele în tranzit în cadrul Comunităţii şi pentru produsele admise în cadrul procedurilor prevăzute de art. 8, art. 12 alin. (4) şi alin. (13) din Directiva nr. 97/78/CE”,

Comisia Europeană a motivat iniţierea şi publicarea Deciziei Comisiei nr. 2012/3J/UE prin actualizarea codurilor de nomenclatură vamală identificate în sistemul T., astfel:

„(8) Sistemul computerizat veterinar integrat (T.) al Uniunii, instituit prin Decizia nr. 2004/292/CE a Comisiei din 30 martie 2004 privind punerea în aplicare a sistemului T. şi de modificare a Deciziei nr. 92/486/CEE a identificat iniţial animale şi produse de origine animală prin poziţii de patru cifre din cadrul NC T. a fost ulterior actualizat şi anumite animale şi produse de origine animală pot fi identificate prin subpoziţiile corespunzătoare de şase sau opt cifre din codurile NC, pentru a se evita erori de clasificare a mărfurilor. Referinţele relevante din lista care figurează în anexa I la Decizia nr. 2007/275/CE ar trebui să fie modificate în consecinţă: DC 31/2012.”

Prin adresa de răspuns din 23 aprilie 2012, s-au adus la cunoştinţă recurentei-reclamante următoarele:

„Pe lângă obligativitatea existenţei certificatelor veterinare prevăzute de legislaţia Uniunii Europene care însoţesc loturile destinate importului, vă aducem la cunoştinţă faptul că, pentru a fi importate în România transporturile de produse de origine animală trebuie să provină dintr-o ţara terţă aflată pe lista ţărilor terţe sau a părţilor acestora, în conformitate cu lista din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010 (Lista ţărilor terţe sau părţilor de ţări terţe din care este autorizată introducerea în Uniunea Europeană de loturi de lapte crud şi de produse lactate), în cazul produselor din lapte, respectiv anexele I şi II la decizia Comisiei din 6 noiembrie 2006 de stabilire a listelor ţărilor terţe şi a teritoriilor din care se autorizează importurile de moluşte bivalve, echinoderme, tunicieri, gasteropode marine şi produse pescăreşti, forma consolidată, în cazul produselor de pescuit, aprobate pentru export în Uniunea Europeană (sunt înscrise în aplicaţia electronică T.) şi să provină din unităţi aprobate pentru export în Uniunea Europeană (sunt înscrise în aplicaţia electronică T.)”.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analiza criticilor care ar avea ca finalitate casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, se referă la:

- respingerea cererilor în probaţiune

- neanaliza criticile vizând neaplicarea Regulamentului CE nr. 28/2012

- neanaliza criticii de legalitate cu referire la posibilitatea comercializării în România a celor două produse pentru care nu s-a permis acestea.

Motivul invocat al respingerii cererilor de probe nu este dat, întrucât, după cum rezultă din însăşi cererea de recurs, partea nu indică, deşi avea aceea obligaţie, relevanţa probelor, ci doar le enumeră.

Necesitatea, pertinenţa şi utilitatea probelor este analizată de judecător în raport de motivele invocate ori în cauză o asemenea motivare lipseşte.

Susţinerea neaplicabilităţii Regulamentului CE nr. 28/2012 este greşită din perspectiva raportării nu la data sosirii produselor în portul românesc, ci la cea a prezentării unui certificat de sănătate animală pentru produsele destinate consumului uman, ceea ce nu s-a realizat.

Câtă vreme reclamanta-recurentă nu a prezentat anterior intrării în vigoare (la 10 martie 2012) Regulamentul nr. 28/2012, înscrisurile necesare, acesta se aplică situaţiei existente.

Critica vizând neanalizarea posibilităţii comercializării în România a celor două produse de origine animală porneşte de la o adresă a Institutului de Bioresurse Alimentare. Ori, în materia importurilor nu o astfel de adresă era necesară, ci cele emanând de la producător, precum şi alte documente comunitare relevante, adresa în discuţie fiind utilă doar într-o fază ulterioară importului.

În ceea ce priveşte susţinerile pe fondul cauzei:

- privind greşita interpretare de către instanţa de fond a actelor juridice emanând de la intimată de respingere a produselor acestea se referă la Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din 26 martie 2012, neaplicabil în speţă şi la Directiva nr. 97/78/CE a Consiliului privind principiile de bază ale organizării controalelor veterinare pentru produsele care provin din ţări terţe şi sunt introduse în Comunitate, transpusă în legislaţia naţională prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 206/2006.

Dispoziţiile acestui din urmă act normativ au fost respectate. O altă motivare a respingerii decât cea prescrisă nu se impunea, cu atât mai mult cu cât, din însăşi susţinerile recurentei se vădea faptul că aceasta critica includea produselor între cele de origine animală privind greşita aplicare a Regulamentului CE nr. 136/2004.

Conform acestuia, prevederile art. 2 alin. (1) recurenta trebuia să notifice înainte de sosirea fizică a transportului (3 februarie 2012) detalii ale transportului. Justificarea acestei dispoziţii este evidentă, respectiv pentru a nu se permite intrarea de produse cu potenţial de risc pe teritoriul Uniunii Europene. Cum pârâta a depus documentele la data de 23 martie 2012, adică la aproape două luni după acel moment, apare ca justificată din punct de vedere legal decizia intimatei;

- privind neluarea în considerare a certificatelor sanitar veterinare prezentate ulterior, soluţia apare ca şi corectă, normele impunând un termen - anterior sosirii mărfurilor, pentru prezentarea acestora.

Aducerea lor la cunoştinţă ulterior, fără o bază justificativă, nu doar că ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor aplicabile, dar ar conduce la situaţia în care întreg mecanismul declanşat de faptul importului ar fi dat peste cap, nemaiputându-şi ţine o evidenţă corectă şi altfel periclitându-se scopul de a proteja teritoriul UE de intrarea unor produse parţial periculoase;

- privind importul anterior şi existenţa produselor pe piaţa românească, este evident că recurenta încearcă să deturneze obiectul acţiuni.

Astfel, refuzul a fost cauzat de nerespectarea unor reguli obligatorii de import, şi nu pentru eventualele deficienţe ale produselor în sine. Nu se justifică din această perspectivă nici invocarea tratamentului egal, câtă vreme, anterior, sau de către alţi comercianţi, cele două produse au fost importate cu respectarea normelor.

- privind calitatea producătorului din Republica Populară Chineză Depont Industrial G.C. LTD de unitate neaprobată, se reţin următoarele:

Comisia Europeană a motivat iniţierea şi publicarea Deciziei Comisiei nr. 2012/3J/UE prin actualizarea codurilor de nomenclatură vamală identificate în sistemul T., astfel:

Ori, Decizia Comisiei nr. 2004/292/CE privind punerea în aplicare a sistemului T. şi de modificare a Deciziei nr. 92/486/CEE, forma consolidată, la art. 3 alin. (1) lit. (c) prevede următoarele:

„(1) Statele membre se asigură să fie înregistrate în T. de la 1 aprilie 2004 următoarele elemente:

Cum firma din China nu apare în aplicaţia computerizată T. în lista unităţilor aprobate nici pentru produse din lapte nici pentru produse pescăreşti, în mod corect intimata a refuzat intrarea, o altă motivare fiind de prisos.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum din analiza motivelor de recurs nu se poate reţine că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 6-pct. 9 C. proc. civ. şi nici art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge calea de atac exercitată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC N. SRL Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 999 din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 3794/2014. Contencios. Anulare act...		ICCJ. Decizia nr. 3632/2014. Contencios. Pretentii. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 3796/2014. Contencios

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3796/2014. Contencios