ICCJ. Decizia nr. 3771/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3771/2014
Dosar nr. 5592/2/2012
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.R.M.T. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, contestaţie împotriva Deciziei Preşedintelui A. nr. 500/2012, privind constatarea contravenţiei şi sancţionarea SC C.R.M., solicitând admiterea plângerii formulate de către C. şi, în consecinţă, anularea Deciziei nr. 500 ca nelegală şi neîntemeiată, exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 4.000 RON, precum şi de la obligaţia de a realiza modificarea contractului încheiat cu SC I. SA la data de 9 decembrie 2009 în sensul art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 500, cu obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1406 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC C. R.M.T. SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că autoritatea publică pârâtă - A. - în calitate de autoritate de reglementare, înfiinţată în baza dispoziţiilor art. 6 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, republicată, a declanşat procedura de desemnare a unui furnizor de serviciu universal în vederea punerii la dispoziţia utilizatorilor finali a unui serviciu de informaţii privind abonaţii şi a unui registru al abonaţilor.
În acest sens, în aplicarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) din Decizia preşedintelui ANRC nr. 1074/2004, au fost desemnaţi ca furnizori de serviciu universal în domeniul comunicaţiilor electronice, în vederea punerii la dispoziţia utilizatorilor finali a unui serviciu de informaţii privind abonaţii şi a unui registru al abonaţilor SC I. SA în asociere cu SC N.H. SA, reprezentată în România prin N.H. SA Atena Grecia, Sucursala Bucureşti.
În această calitate, SC I. SA şi SC N.H. SA, aveau dreptul să obţină, de la ceilalţi operatori care furnizează servicii de telefonie, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, toate informaţiile necesare pentru realizarea bazei de date ce face obiectul serviciului de informaţii privind abonaţii şi al registrului abonaţilor.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 165 alin. (l) din Decizia preşedintelui ANRC nr. 1074/2004, "Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, care atribuie numere de telefon abonaţilor, au obligaţia de a pune la dispoziţia furnizorilor de serviciu universal în termen de 6 luni de la primirea unei solicitări, conform art. 164 alin. (1) dar nu mai târziu de data de 31 august 2009, în condiţii echitabile, obiective, nediscriminatorii şi la tarife orientate către costuri, toate informaţiile relevante în vederea realizării bazei de date complete prevăzute la art. 162 alin. (1) lit. a) şi de a actualiza, până la data de 10 a fiecărei luni, informaţiile transmise".
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale mai sus citate, toţi furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, care atribuie numere de telefon abonaţilor, aveau obligaţia, să pună la dispoziţia SC I. SA, cel târziu până la data de 31 august 2009, informaţiile relevante privind numerele de telefon şi datele de identificare ale abonaţilor serviciilor de telefonie destinate publicului care doreau să fie incluşi în baza de date necesară furnizării serviciului de informaţii privind abonaţii şi în registrul abonaţilor.
Art. 166 alin. (1) din Decizia preşedintelui ANRC nr. 1074/2004 indica elementele de cost ce urmau a fi luate în calcul la stabilirea tarifelor pentru punerea la dispoziţia furnizorilor de serviciu universal, de către furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, care atribuie numere de telefon abonaţilor, a informaţiilor relevante în vederea realizării bazei de date complete, iar art. 166 alin. (4) prevedea obligaţia furnizorilor de serviciu universal de a transmite ANRCTI justificarea fundamentării în funcţie de costuri a acestor tarife, pe baza elementelor de cost prevăzute la alin. (1) - (3), în termen de 30 de zile de la data încheierii acordurilor prevăzute la art. 165 alin. (3) şi, acolo unde este cazul, de la data modificării tarifelor prevăzute în aceste acorduri, aspecte reluate şi de art. 27 alin. (1) - (3) din Decizia preşedintelui A. nr. 7/2011.
A mai reţinut că, în vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin Decizia menţionată, la data de 5 ianuarie 2010, prin adresa din 5 ianuarie 2010, înregistrată la A. cu nr. SC-125 din 5 ianuarie 2010, societatea reclamantă a comunicat pârâtei justificarea fundamentării în funcţie de costuri a tarifelor percepute de către C. furnizorilor de serviciu universal desemnaţi.
Cum informaţiile transmise nu au permis A. evaluarea orientării în funcţie de costuri a tarifelor, prin adresa din 13 ianuarie 2010, autoritatea publică pârâtă a solicitat C. retransmiterea fundamentării, astfel încât, să se evidenţieze în mod detaliat, clar şi complet, toate elementele de cost care au determinat stabilirea tarifelor percepute furnizorului de serviciu universal, până la data de 29 ianuarie 2010.
Prin adresa din 28 ianuarie 2010, înregistrată la A. cu din 29 ianuarie 2010, C. a răspuns solicitării A., însă autoritatea a considerat că nici prin această adresă furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului nu a transmis, în mod complet, informaţiile solicitate.
În consecinţă, prin adresa din 27 mai 2010, A. a pus, încă o dată, în vedere furnizorului în cauză să-şi respecte obligaţiile impuse de prevederile art. 166 alin. (4) din Decizia preşedintelui ANRC nr. 1074/2004 şi să transmită, în termen de 10 zile, în mod complet, justificarea fundamentării în funcţie de costuri a tarifelor.
Prin adresa din 8 iunie 2010, înregistrată la A. cu din 9 iunie 2010, C. a transmis A. documente şi informaţii justificative suplimentare, însă, în urma analizării acestora, A. a constatat nerespectarea de către furnizorul în cauză a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, fapta reţinută constituind contravenţia prevăzută la art. 30 alin. (1) pct. 33 din acelaşi act normativ.
Pe cale de consecinţă, la data de 12 octombrie 2011, prin notificarea din 12 octombrie 2011, A. a informat C. cu privire la încălcarea constatată şi a pus în vedere acesteia, sub sancţiunea aplicării unei amenzi de la 500 lei la 50.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 304/2003, ca, în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării, să realizeze modificările necesare la contractul încheiat cu SC I. SA la data de 9 decembrie 2009, precum şi la contractele încheiate ulterior cu furnizorii de servicii de informaţii privind abonaţii ori registre ale abonaţilor, prin încheierea unor acte adiţionale, astfel încât să se prevadă doar acele costuri care reflectă preţul real al contractului şi, de asemenea, să se prevadă modalităţile de restituire a eventualelor diferenţe de sume plătite de către furnizorii mai sus menţionaţi, dar nedatorate conform notificării, de la data încheierii acestor contracte şi până la data comunicării notificării, sau să justifice încălcarea constatată.
Prin adresa din 11 noiembrie 2011, înregistrată la A. cu din 14 noiembrie 2011, C. a transmis pârâtei o justificare a încălcării constatate, însă, aceasta a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.
Întrucât prin Nota de control din 5 iunie 2012 s-a constatat că tarifele percepute de C. în temeiul prevederilor contractului încheiat cu SC I. SA la data de 9 decembrie 2009, în vederea punerii la dispoziţia acestuia a bazei de date cu abonaţii, nu corespund, în continuare, exigenţelor de eligibilitate impuse de cadrul legislativ în vigoare, la data de 6 iunie 2012, prin Decizia preşedintelui A. nr. x/2012 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 142 pct. 34 şi art. 143 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2011, sancţionarea contravenţională a societăţii reclamante cu amendă în cuantum de 4.000 lei şi obligarea acestuia ca, în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei, să realizeze modificările necesare la contractul încheiat cu SC I. SA prin încheierea unui act adiţional care să prevadă doar acele costuri care reflectă preţul real al contractului, precum şi modalităţile de restituire a eventualelor diferenţe de sume plătite de către SC I. SA, dar nedatorate conform deciziei, de la data încheierii contractului şi până la data semnării actului adiţional.
Prima instanţă a constatat că reclamanta avea obligaţia legală de a pune la dispoziţia SC I. SA informaţiile relevante privind numerele de telefon şi datele de identificare ale abonaţilor serviciilor de telefonie destinate publicului care doresc să fie incluşi în baza de date necesară furnizării serviciului de informaţii privind abonaţii şi în registrul abonaţilor prin încheierea unor acorduri, în condiţii echitabile, obiective, nediscriminatorii şi la tarife orientate către costuri, competenţa verificării îndeplinirii acestor obligaţii revenind Autorităţii de reglementare, care, în vederea stabilirii tarifelor percepute de către C., trebuia să verifice ca preţul menţionat în contractul încheiat cu SC I. SA să cuprindă doar costurile prevăzute în mod expres în art. 166 alin. (1) şi (2) din Decizia preşedintelui ANRC nr. 1074/2004.
Nici Decizia nr. 1074/2004 şi apoi nici Decizia nr. 7/2011 nu au fost atacate, reprezentând reglementarea legală în raport cu care autoritatea publică pârâtă şi-a întemeiat constatările care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
Pe cale de consecinţă, în cazul constatării încălcării de către reclamantă a obligaţiei legale de a stabilii tarife orientate spre costuri, aşa cum sunt acestea detaliate în lege, în mod corect Autoritatea de reglementare a dispus măsuri pentru remedierea situaţiei obligând societatea reclamantă să prevadă în contract doar acele costuri care reflectă preţul real al acestui contract, măsură dispusă prin decizia atacată reprezentând, practic, instrumentul prin care A. s-a asigurat că este realizată obligaţia din lege.
Curtea a reţinut că Autoritatea de reglementare nu a realizat o evaluare proprie, ci a apelat la serviciile unui consultant specializat şi independent respectiv SC U.S. SA, care a realizat o adevărată expertiză în ceea ce priveşte stabilirea eligibilităţii elementelor de cost al tarifelor respective, valabilă şi aplicabilă tuturor furnizorilor, nu doar C., evaluare care a stat la baza măsurilor dispuse de către autoritatea publică pârâtă.
Măsurile dispuse la art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 500/2012 sunt legale, fiind dispuse în baza art. 149 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 111/2011, în condiţiile în care, în perioada supusă verificării, societatea comercială reclamantă a încasat tarife superioare, astfel încât, restituirea acestora reprezintă măsura legală dispusă de Autoritatea de reglementare prin decizia contestată în cauza de faţă.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva Sentinţei civile nr. 1406 din 22 aprilie 2013 a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC C. R.M.T. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii precum şi dreptul la apărare şi la un proces echitabil, prin respingerea cererii de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate în domeniul tehnologiei informaţiei.
Pe acest temei, recurenta a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Printr-un motiv de recurs distinct, recurenta-reclamantă, invocând prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susţinut nelegalitatea hotărârii atacate urmare a nemotivării în mod clar, convingător şi pertinent a soluţiei adoptate.
A susţinut recurenta că prima instanţă a validat în totalitate raportul de expertiză tehnică de specialitate IT extrajudiciar, realizat de către consultantul angajat de către pârâtă, astfel că înţelegerea instanţei este eronată şi bazată pe un studiu superficial al documentelor aflate la dosar.
În fine, recurenta-reclamantă a susţinut, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că sentinţa atacată este şi lipsită de temei legal, arătând că, în cauză, contrar celor stabilite de prima instanţă s-a contestat sancţiunea aplicată de către intimata A. nu pentru că tarifele percepute ar fi cuprins elemente de cost suplimentare faţă de cele reglementate expres de dispoziţiile legale aplicabile, ci pentru că autoritatea a înţeles să cenzureze cuantumul elementelor de cost înregistrate de reclamantă şi percepute de I. SA.
În contextul unor ample referiri la situaţia de fapt, la conţinutul art. 27 din Decizia nr. 7/2011 a Preşedintelui ANRC şi la dispoziţiile art. 69 alin. (2) al O.U.G. nr. 111/2011, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă a respins fără nicio motivare apărările sale, fiind reiterate motivele de nelegalitate ale actului atacat, şi al măsurilor dispuse, cu referire la (i) implementarea pe cale de transmisiuni VPN, (ii) testare şi corecţii, (iii) echipamente hardware/software, (iv) costurile aferente actualizării şi transmiterii bazei de date.
4. Apărările intimatei-pârâte
Intimata A. a formulat întâmpinare faţă de motivele de recurs înfăţişate de societatea recurentă, solicitând, în contextul reiterării situaţiei de fapt şi a analizării probatoriului administrat, respingerea ca nefondat a recursului promovat.
5. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, faţă de prevederile legale incidente şi de apărările intimatei-pârâte, dar şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile înfăţişate în considerarea celor arătate în cele ce urmează.
Recurenta-reclamantă SC C. R.M.T. SA (în prezent T.R.M.C. SA) a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 500/2012, emisă de preşedintele A., prin care s-a constatat săvârşirea contravenţiei prevăzută de dispoziţiile art. 142 pct. 34 din O.U.G. nr. 111/2011 şi s-a aplicat amenda contravenţională în sumă de 4.000 lei. Prin aceeaşi decizie s-a prevăzut obligaţia societăţii recurente de a realiza modificările necesare la contractul încheiat cu SC I. la data de 9 decembrie 2009, în modalităţi expres arătate în cuprinsul actului atacat.
Considerentele instanţei de fond înfăţişate în susţinerea soluţiei adoptate prin sentinţa atacată au fost sintetizate în expunerea de mai sus (pct. 1 - 2 din prezenta decizie).
Reevaluând probatoriul administrat în cauză pentru a răspunde criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate susţinerile formulate în temeiul art. 304 pct. 5 cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin care recurenta a afirmat că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, cu referire directă la respingerea cererii de efectuare a unei expertize de specialitate.
Nu se poate reţine în sarcina instanţei de fond nesocotirea normelor de procedură şi nici a principiilor generale de drept ce guvernează procesul civil, cum ar fi dreptul la apărare, contradictorialitatea şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum susţine recurenta, urmare a respingerii probei cu expertiza judiciară de specialitate "tehnologia informaţiei".
Prin încheierea de şedinţă de la 4 martie 2013 (dosar fond) instanţa de fond a respins motivat şi nu discreţionar proba solicitată de recurenta-reclamantă, arătând că raportat la obiectul pricinii deduse judecăţii şi faţă de teza probatorie enunţată, expertiza solicitată cu obiectivele propuse nu apare ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă cauzei.
Rezultă aşadar, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de fond a respins proba cu expertiza de specialitate pe baza unei analize efective a obiectului cauzei dar şi a actelor şi înscrisurilor existente la dosar, ajungând astfel la concluzia justă şi în opinia Înaltei Curţi că obiectivele propuse nu erau în măsură să lămurească aspectele esenţiale ale cauzei.
Mai mult, pretinsa vătămare despre care menţionează recurenta ca şi afirmarea încălcării prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la îndatorirea instanţei de a stabili în mod corect faptele, nu pot fi susţinute în raport de prevederile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii".
Ca atare, reţinând că instanţa de fond şi-a exercitat cu rigurozitate şi în limitele prevăzute prerogativele conferite de C. proc. civ. cu referire la administrarea probatoriului, motivându-şi măsurile dispuse, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate toate criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nefiind prezent nici un motiv de natură a atrage casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum s-a solicitat.
Nefondate sunt în opinia Înaltei Curţi şi criticile recurentei vizând pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de fond a motivat în detaliu soluţia adoptată, considerentele hotărârii demonstrând cu prisosinţă că judecătorul fondului a analizat susţinerile recurentei-reclamante prin raportare la prevederile legale incidente.
Instanţa a reţinut totodată, în mod corect, şi faptul că, în vederea verificării respectării obligaţiei de orientare către costuri a tarifelor solicitate furnizorilor de serviciu universal, A. a apelat la serviciile unui consultant independent, respectiv, SC U.S. SA, care a efectuat o analiză cu privire la stabilirea eligibilităţii elementelor de cost pe care se fundamentează tarifele solicitate SC I. SA de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice care atribuie numere de telefon abonaţilor, analiză ce a stat la baza măsurilor dispuse de către A.
Astfel, analizând "Raportul privind analiza de orientare către costuri a tarifelor solicitate furnizorilor de serviciu universal desemnaţi în vederea furnizării unui serviciu de informaţii privind abonaţii, respectiv creării unui registru al abonaţilor, ca urmare a punerii la dispoziţia acestora a bazelor de date de către furnizorii de servicii de telefonie care atribuie numere de telefon abonaţilor" întocmit de către U.S. SA se poate observa, pe de-o parte, că nu este propriu-zis o expertiză extrajudiciară, în sensul reglementării prin dispoziţiile O.G. nr. 2/2000, privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, cu modificările şi completările ulterioare, ci o analiză efectuată în urma achiziţionării serviciilor de consultanţă anterior emiterii deciziei contestate în prezentul dosar, susţinerile recurentei în acest sens fiind neîntemeiate. Pe de altă parte, raportul vizează orientarea spre costuri a tarifelor solicitate furnizorului de serviciu universal de către toţi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice care atribuie numere de telefon abonaţilor, şi nu doar tarifele practicate de către C., cum în mod eronat susţine recurenta prin prezentele motive de recurs.
Instanţa de control judiciar apreciază că şi sub aspectul fondului cauzei, soluţia primei instanţe este legală şi deplin justificată, fiind rezultatul unei corecte aprecieri şi evaluări a situaţiei de fapt prin raportare la prevederile cuprinse în O.U.G. nr. 111/2011, în Legea nr. 304/2003 şi în Decizia Preşedintelui ANRC nr. 1074/2004, atât în ceea ce priveşte obligaţiile legale instituite în sarcina furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice, cât şi cu referire la măsurile pe care le poate dispune autoritatea intimată.
Înalta Curte constată de altfel că prin motivele de recurs dezvoltate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a reiterat aspectele şi criticile cuprinse şi în acţiunea introductivă, cu referire la (i) implementare cale de transmisiuni VPN, (ii) testare şi corecţii, (iii) echipamente hardware/software, (iv) costuri aferente actualizării şi transmiterii bazei de date.
Aceste aspecte au fost analizate de către instanţa de fond, prin considerentele hotărârii atacate, nefiind veritabile critici de nelegalitate, în sensul art. 304 C. proc. civ., care să impună reluarea şi reanalizarea lor în maniera solicitată de recurentă.
În fine, concluzionând în sensul că nu se poate reţine în cauză nici incidenţa motivului de recurs referitor la greşita aplicare a legii, Înalta Curte reţine şi apărările cuprinse în întâmpinarea intimatei ca şi susţinerea acesteia în sensul că la data de 19 iulie 2012 recurenta-reclamantă a semnat actul adiţional la care a fost obligată conform deciziei atacate, stabilind atât tarifele orientate spre costuri cât şi restituirea către SC I. SA a sumelor încasate dar nedatorate.
Prin urmare, faţă de toate argumentele sus arătate, ce susţin legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. R.M.T. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1406 din 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3737/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3780/2014. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
